Ce tablou, ce carte face cât spectacolul naturii ? Sunt imitări palide, cel mult mângâieri pentru oamenii obloniţi. – Hippolyte Taine (1828—1893), critic literar, istoric al literaturii şi filozof francez.
Anul 2020 a fost unul plin de surprize, lecții de viață din care am învățat lucruri despre noi, despre cei din jurul nostru și despre lumea în care trăim. Am aflat că planurile ne pot fi date peste cap după o zi pe alta, că nu mai ne permitem sa realizăm strategii pe termen lung și că cel mai important contează flexibilitatea și puterea de adaptare. Pandemia ne-a impus distanţare socială, interdicții privind întâlnirile, măsuri de igienă, lockdown, şcoli şi grădiniţe închise, şomaj tehnic și pentru majoritatea oamenilor viața s-a schimbat brusc. Pentru mulți dintre noi urmările au fost vizibile mai ales la nivelul sănătăţii psihice. Și astfel nevoia de psihoterapie a crescut eclatant. “Baia de pădure”, o veche terapie japoneză (shinrin yoku) care presupune contopirea cu natura, este una dintre cele mai eficiente metode pe care le recomandă specialiști, pentru a ne reveni psihic și fizic după o perioadă îndelungată de stres și izolare. Iar natura nu se lasă ușor, ca o mamă care nu uită să ne bată la cap pentru că trebuie. Aventura pe plaiurile Bârsei și Covasnei în perioada mai-iunie 2020 a fost una dintre cele mai bune terapii demne să mă scoată din paradigma autoizolării și a stresului provocat de pandemie.
Priviți în ansamblu munții Perșani, Bodoc, Baraolt reprezintă micii străjerii ai Bârsei și Covasnei și nu sunt defel în măsură să obosească ochiul drumețului mai ales în toiul primăverii când buchetul de verde al făgetului și pajiștilor încântă privirea și primenește sufletul ce admiră renașterea naturii antrenată într-o veșnică pulsație. Pășind pe aceste culmi descoperi că orice peisaj are o cheie care se deschide cu un sentiment. Fiecare cuvânt vine din cel mai adânc colţ al sufletului. Culorile care ne învăluie devin sentiment, iar verdele puternic din împărăția pădurilor ne liniștește ființa care renaște, pictează în noi fericirea.
Situați în Carpații de Curbură din tronsonul Orientalilor reprezentând grupa sudică a acestora, Munții Perșani sunt modești ca înălțime variind între 800-1000 de metri însă formează unul dintre cele mai lungi lanțuri montane din țară. Sunt extrem de interesanți în special datorită diversității geologice fiind formați din roci cristaline, calcare mezozoice, fliș și aglomerate vulcanice consacrându-i ca unul din din puținele masive geomorfologic complexe din România alături de cele din Apuseni. Acest mozaic de roci ce pot atinge vârste de până la aproximativ 800 de milioane de ani atribuie munților Perșani o aură distinctă față de regiunile din jur printr-o mare diversitate. Fără a putea fi comparați cu alți munți mai înalți din România, Perșanii au unicitatea și farmecul lor. Iubitorii de drumeții vor găsi în cuprinsul acestor munți vârfuri cu înălțimi medii: Măgura Codlei (1 292 m), Vârful Cetății (1 104 m), numeroase rezervații naturale: Cotul Turzunului, Pădurea Bogății, Coloanele de Bazalt de la Racoș și Piatra Cioplită, roci vulcanice, vulcani noroioși, locuri fosilifere, peșteri și chei, cum ar fi cele ale Vârghișului sau Dopca. Există o mare diversitate de monumente ale naturii care fac din această regiune un loc ideal de recreere, dar care oferă și oportunități de explorare a unor zone neatinse de civilizație, de o mare puritate naturală. Pe lângă acestea Perșanii ascund în liniștea lor tăinuită și alte comori neprețuite ale Bârsei. Zona Munților Perșani adăpostește cea mai mare concentrație de păsări din întreg județul Brașov, iar dacă te încumeți să pleci la drum doar cu rucsacul în spate, lângă Mercheașa o să te întâmpine și cel mai bătrân stejar din România, în vârstă de peste 900 de ani. Închizând la vest fosta Țară a Bârsei, munții Perșani se prezintă ca o punte între Carpații Orientali și Carpații Meridionali. Tipul de roci și de relief, variațiile locale de altitudine, prezența văilor adânci și a depresiunilor transversale, au determinat împărțirea acestor munți în trei sectoare: Perșanii de Sud, Perșanii Centrali și Perșanii de Nord. Aceștia din urmă prezintă culmi rotunjite cu versante puțin înclinate și abrupturi stâncoase. Perșanii Centrali ies în evidență prin conglomeratele calcaroase, creste ascuțite și măguri despărțite de văi adânci, iar pentru Perșanii Sudici este reprezentativ peisajul colinar, pe alocuri cu aspect de câmpie. Măgura Codlei este cel mai înalt vârf, 1.292m, și are o formă aproape conică, ce se ridică deasupra reliefului înconjurător. Munții sunt traversați de importante căi de comunicație care asigură accesul de la est la vest, din Țara Bârsei și Depresiunea Baraoltului, către Depresiunea Făgărașului și a Homoroadelor. Chiar dacă formează unul dintre cele mai lungi lanțuri montane de la noi din țară, Perșanii sunt fragmentați de drumuri și defilee. Zona este declarată Sit Natura 2000 (ROSCI0352) și se învecinează și cu alte situri, formând o zonă cu o frumoasă diversitate naturală. În pădurile Munților Perșani putem întâlni exemplare de ștejar, fag, alun, păducel, ienupăr, iar dintre speciile de floră ocrotită amintim: laleaua pestriță, bulbucul galben, dedițelul, daria și crucea voinicului. Fauna caracteristică Munților Perșani este cea specifică din Carpați, exceptând zona alpină. Un loc aparte îl au păsările, zona munților alături de siturile limitrofe fiind una dintre cele mai bogate zone avifaunistice din județul Brașov. Se remarcă aici acvila țipătoare mică și barza neagră. Fără a putea fi comparați cu alți munți mai înalți de la noi din țară, Perșanii au unicitatea și farmecul lor. Pe parcursul acestor munți, sau în jurul lor, alte Situri Natura 2000 sau rezervații naturale contribuie la diversitatea zonei. Această regiune reprezintă un loc ideal de recreere, care oferă și oportunități de explorare a unor zone inedite în peisajul românesc.
De departe cea mai impozantă unitatea de relief ce domină culmile masivului Perșani este Măgura Codlei. Cu o altitudine de 1292 de metri vârful Măgura Codlei este cel mai înalt vârf din munții Perșani. Cu forma sa ce împrumută mai degrabă aspectul vechilor curgane scitice (curgan-movilă înălțată deasupra unui mormânt străvechi), Măgura Codlei este acel munte singuratic cu aspect de deal, pe cate îl tot admiri ba din Bucegi și Piatra Craiului, ba din Piatra Mare sau Făgăraș. Făcând abstracție de lanțurile muntoase din jur simți cum aceasta exercită o tainică chemare, îți atrage privirea ca un magnet.
Măgura Codlei este văzută ca un loc de legendă al Țării Bârsei, aici fiind și ruinele unei cetăți aparținând cavalerilor teutoni și un barometru meteorologic al regiunii. Pentru a păși spre Măgura Codlei drumețul numaidecât trebuie să facă cunoștință cu orașul Codlea vestit altădată pentru serele de flori și de legume de unde indispensabil te atrage și umbra brădetului, care începe de îndată ce terenul se învălurează.
Amplasat pe drumul cultural ce leagă Brașovul de Sibiu, la poarta Perșanilor sudici orașul Codlea are o istorie ce gravitează în jurul Cetății, cunoscută pe vremea cavalerilor teutoni sub denumirea de Cetatea Neagră. Orașul mai poartă încă memoria unei legende locale care vorbește despre „Împărăteasa Neagră”, ce își avea cetatea pe Muntele Măgura Codlei (1294m). Istoria locului și poveștile interesante își au rădăcinile în Țara Zânelor din Munții Piatra Craiului. Aceste povești fac astăzi parte dintr-un proiect al Agenției Metropolitane Brașov, care a realizat un ghid turistic în care sunt incluse Legendele Țării Bârsei. Legendele însuflețesc locul așă că merită depănate din când în când. Se spune că Împărăteasa Neagră, care-și avea cetatea pe Măgura Codlei, avea un băiat care s-a îndrăgostit nebunește de o zână. După ce a pețit-o, zâna l-a refuzat pe motiv că nu dorea să se căsătorească cu un bărbat muritor. Refuzul tinerei i-a provocat acestuia o mare durere sufletească și în cele din urmă a murit de supărare. Acest fapt a înfuriat-o cumplit pe împărăteasă și, având calități de vrăjitoare, a blestemat zâna și a transformat-o în stână de piatră. De o fi adevărată sau nu adevărată povestea cele câteva stânculițe ce împodobesc măgura par să atribuie un sâmbure de adevăr specificității și formei originale ale acestei culmi. Dar Măgura Codlei mai este celebră și pentru alte calități nebănuite. Muntele Măgura Codlei, de unde a pornit această legendă, este considerat de localnici cel mai sensibil barometru meteo local. Locuitorii susțin și știu cum va fi vremea doar dacă se uită la atmosfera din jurul muntelui. Atunci când vârful Măgurii este învăluit în ceață, oamenii știu că urmează vreme rea. Aveam să testăm la propriu această presupoziție a localnicilor când la sfârșitul drumeției atunci când negura a acoperit cu un văl înspumat coama măgurii s-a pornit o ploaie abundentă, mocănească semn că omul în statornicia sa rămâne atașat locului și semnelor sale care-i animă existența.
Un scurt peregrinaj până la vârful Măgura Codlei îți oferă șansa plimbării prin pădurile tainice de făget a Perșanilor și a inhalării miresmelor ei terapeutice, concentrarea atenției pe ciripitul păsărilor și conștientizarea momentului în care toate grijile dispar, toate stările de anxietate sunt îndepărtate de natură și ne putem bucura din nou de simplitate și de mângâierile calde ale acesteia. Drumeția pe aceste cărări fermecate reprezintă parcă o invitație discretă de a păși pe aleile unei adevărate grădini botanice. Trebuie doar să iubești plantele, să le admiri să împărtășești pulsațiile naturii cufundat într-o simbioză perfecta. Fiind declarată sit natural și arie naturală protejată Sit Natura 2000 (ROSCI0352) Măgura Codlei deține pe abruptul său, peste 300 de hectare de pădure de fag (fagus sylvatica) cvasi-virgină și virgină, o adevărată comoară vegetală a României. Acestea sunt păduri neexploatate sau fără intervenții majore din partea omului, ce și-au păstrat structura naturală. În ele găsim arbori de toate vârstele, unii de peste 200 de ani și cu grosimi ale trunchiurilor impresionante chiar și peste 150 de centrimetri în diametru. În alternanță răzlețit întâlnim și specii de pin și molizi ceea ce conferă tabloului vegetal un decor variat.
În aceste păduri lemnul mort pe picior sau doborât este esențial viețuitoarelor multe specii depinzând el. Pe pantele abrupte ale Măgurii putem admira peisajul sălbatic ce amintește de pădurile străvechi cu forme ciudate de arbori scorburoși și trunchiuri doborâte, cu ciuperci de copac (iască), cu floră și faună specifice, netulburate și nealterate de incursiunile barbare ale omului contemporan.
Pierduți în acest paradis vegetal, acoperiți de mantia verde a anotimpului primăvăratec urcușul până la vârful Măgura Codlei exercită o tainică chemare. Din Codlea până aici se fac circa 2h:30 minute-3 ore urmând traseul prin Poiana Mărul Dulce. Micile luminișuri presărate pe potecă din când în când, dau naștere la tablouri exponențiale cu o panoramă deosebită înspre crestele masivelor Piatra Mică și Bucegi.
Ajuns sus pe vârful Măgura Codlei (1 292 m), cel mai înalt vârf al Persanilor poți admira fermecătoarea priveliște ce ți se înfatișează într-o splendidă panoramă a masivelor ce străjuiesc pitorească depresiunea a Bârsei. În aerul răcoros simți cum alunecă pieziș zâmbetul naturii printre munţi. Cu o privire lacomă cuprinzi toată panorama largă dintre Făgăraș, Iezer şi Piatra Craiului, masive cu forme felurite. Aici Piatra Craiului cu subdiviziunea ei Piatra Mică ni se înfățișează ca o creastă cu muchia zimțuită, la poala căreia se așterne pocladă de brazi însă mai spre vest masivele Făgăraș și Iezer-Păpușa cu limbi de zăpadă ce amintesc de faptul că acolo sus în asprimea crestelor iarna încă își exercita severa suveranitate, se înalță ca niște uriași ciopliți în marmură, despicați de paloș, cu tăpșan neted pe vârf. Între cele două lumi de piatră stau mulțimea munților mai mărunți în frunte cu Țaga, cu sclipirea acoperișurilor pe stâne la marginea pădurilor. La circa 5 minute de vârf într-o poieniță pe partea stângă, drumețului i se înfățișează și tabloul panoramic cu masivele Piatra Mare și Postăvaru falnicii străjeri ai Bârsei ce emană sobrietate asemenea santinelelor veșnic prezente la post indiferent de vitregia vremii sau urgia veacurilor. Prin locația sa vârful Măgura Codlei constituie un alt prețios observator al Bârsei însă în prezent privirile îți sunt opturate de coroanele copacilor aflați pe creastă, semn al ignoranței și neimplicării autorităților locale în a expune într-o mai mare valoare acest loc strategic de o neasemuită frumusețe. Cătărați pe borna din jurul vârfului cu greu am putut surprinde câteva imagini evocatoare ale locului mai ales că și timpul nefavorabil ne-a împiedicat să încununăm demersul cu un succes deplin. Pe vreme senină, de aici într-un semitur de orizont se poate observa Ciucașul, Ţara Bârsei, Postăvarul și Piatra Mare, Bucegii cu vârfurile Coștila si Omu, silueta plină de semeție a Pietrei Craiului, Munții Ţaga și extremitățile estice ale Munților Făgăraș.
Și cum poți să îți iei la revedere de la Perșani și de la încântătoarea sa măgură fără a aminti în treacăt de pitorescul, legendele și istoria depresiunii Bârsei pe care atât de frumos am surprins-o din Poiana Mărul Dulce.
Acum 500 de ani, călătorii au numit Ţara Bârsei ,,o altă Transilvanie” sau ,,mica Transilvanie”. La hotare, ,,înconjurată din toate părţile de munţi păduroşi şi de munţi înalţi”, în interior o ,,ţărişoară deosebită cu câmpii mănoase şi pajişti încântătoare” şi o,,grădină frumos rânduită şi bine păstrată”,Ţara Bârsei, faţă de Transilvania, nu este altceva decât o cetate mai mică între munţi. În această cetate naturală,la granița între Orient și Occident, s-au întâlnit drumurile istoriei şi civilizaţiilor, cu extraordinara lor infuzie etnică şi culturală, cu permanenta mişcare de oameni şi valori. Denumirea ,,Țara Bârsei” se pare că provine de la hidronimul ,,Bârsa”, care este unul din principalele cursuri de apă din depresiunea Brașovului, un râu care străbate Ţara Bârsei de la sud-vest la nord-est, vărsându-se aproape de Feldioara în râul Olt. Geografii au delimitat ,,Ţara Bârsei” prin ,,depresiunea Bârsei”, care acoperă spațiul dintre munții Perșani (vest), Munții Bodoc – Baraolt (nord), Munții Vrancei (est), Munții Ciucaș – Bârsei – Bucegi – Piatra Craiului(sud). În schimb, etnografii extind Țara Bârsei, incluzând bazinul hidrografic al Oltului şi râului Negru, până spre Sfântu Gheorghe, respectiv Brețcu. Structura geologică a depresiunii Bârsei este de origine tectonică, formată prin fracturarea și scufundarea repetată a unor fragmente centrale ale Carpaților de Curbură. Ulterior prăbușirii, apele au invadat această groapă, formând un lac în care, de-a lungul vremii,s-au adunat straturi sedimentare de sute de metri grosime. Pe urma lacului de odinioară au rămas frumoasele şesuri înşirate ca o salbă în lungul Ţării Bârsei. Astfel, vatra Ţării Bârsei are înfăţişarea unei câmpii veritabile, deşi ne găsim în inima muntelui şi altitudinea absolută nu coboară nicăieri sub 500 m.
Pe teritoriul Țării Bârsei se află în prezent trei municipii (Brașov, Codlea și Săcele), trei orașe (Ghimbav, Râșnov și Zărnești), precum și un număr de 13 comune (Apața, Bod, Bran, Cristian, Crizbav, Dumbrăvița, Feldioara, Hălchiu, Hărman, Măieruș, Prejmer, Sânpetru și Vulcan).
În 1211, depresiunea a fost donată de către Regele Andrei al II-lea al Ungariei Cavalerilor Teutoni drept mulțumire pentru că aceștia au apărat granițele de sud-est ale Regatului Ungariei, împotriva cumanilor. Cavalerii teutoni aparțin unui ordin catolic german care avea o orientare religioasă și militară. A fost format la sfârșitul secolului al XII-lea la Acra, în Palestina. Pe lângă serviciul militar din Țara Bârsei, teutonii aveau ca scop, de asemenea, să întărească poziția bisericii catolice într-o zonă în care majoritatea populației era ortodoxă și sa exploateze minele de aur și de argint din Transilvana. Ei au ridicat numeroase cetăți fortificate de lemn (în cei 14 ani de ședere), cu sprijinul populației de aici și au colonizat zona cu țărani și meșteșugari germani, care ajutau la bunul mers economic al cetății. Aceștia au fost denumiți în timp sași și s-au așezat alături de populația autohtonă. Cu timpul, teutonii și-au extins tot mai mult stăpânirea asupra teritoriilor suplimentare, în zone necontrolate de regatul Ungariei și le-au pus oficial sub autoritatea Papei datorită legăturilor marelui maestru al ordinului, Hermann von Salza, cu împăratul romano-german Frederic al II-lea și cu Papa Honoriu al III-lea. În 1225, regele Ungariei a expulzat definitiv din Țara Bârsei Ordinul Cavalerilor Teutoni. Cavalerii Teutoni au lăsat o moștenire bogată zonei prin construcțiile pe care le-au ridicat. Pe unele le-au lăsat neterminate, ele fiind continuate de localnici împreună cu meșteșugarii sași. Este cazul cetăților și castelelor (Râșnov, Bran, Feldioara) și a bisericilor evanghelice fortificate, ca cele din Cristian, Hărman, Prejmer și Sânpetru ce fac din Țara Bârsei o inestimabilă comoară puternic integrată în patrimoniul etnografic și cultural al Ardealului.
Trecând de Brașov urmând drumul spre vechiul sat Hărman și Prejmer cu brâu de piatră în jurul bisericii mai înalt, mai gros privirea alunecă de pe șesul lucrat ca o grădină, spre pieptul virtuos a celor doi străjeri din masivul Bucegilor, de aici mai impunător. Spre răsărit e Piatra Mare pe tăpșanul căruia în luna iunie se aprinde jarul bujorului de munte trandafiriu, podoaba Carpaților. Dincolo către Brașov se ridică piramida Postăvarului cu priveliște neîntrecută asupra șesului. Urmează apoi Ozunul și paralel cu malul Oltului pătrundem timid peste mozaicul de ogoare al Covasnei ce capătă reflexe irizante. Beneficiind de un relief variat, de la forma de câmpie brăzdată de râuri şi punctată de lacuri, la dealuri submontane şi bucurându-se de vecinătatea munţilor, judeţul Covasna, fostul județ Trei Scaune, încântă ochiul şi sufletul prin frumuseţea neasemuită a peisajului în care verdele puternic al coniferelor domină ca un brâu înconjurător, înălţimile munţilor ce parcă îmbrăţişează aceste plaiuri transilvane. Din punct de vedere altimetric, teritoriul judeţului Covasna este cuprins între înălţimile absolute de 468 m (baza de eroziune a pârâului Baraolt la Augustin) şi 1777 m (Vârful Lăcăuţi din Munţii Breţcului) şi este străbătut de apele Oltului şi ale Râului Negru, care scaldă şi bazinul Târgu Secuiesc, mărginit de Munţii Nemira şi Munţii Breţcului la est şi Munţii Întorsurii la sud, iar la vest de şirul Munţilor Bodoc.Cele mai vechi mărturii de locuire umană cunoscute pe teritoriul judeţului Covasna aparţin paleoliticului mijlociu (7000 – 8000 î.e.n.) de la Brăduţ. Cultura Criş şi cultura de ceramică lineară, din neoliticul timpuriu sunt cunoscute prin descoperirile de la Angheluş, Petriceni. Dintre culturile neolitice pe teritoriul judeţului Covasna trebuie evidenţiată cultura Cucuteni – Ariuşd, atât prin aria largă cât şi prin calităţile deosebite ale ceramicii.Perioada de tranziţie de la neolitic la epoca bronzului este reprezentată prin descoperiri arheologice în localităţile Reci şi Malnaş – Băi. La începutul celei de a doua epoci a fierului se formează pe teritoriul Daciei uniuni tribale în care este cuprinsă şi populaţia geto – dacică de pe meleagurile judeţului Covasna. Pe baza săpăturilor executate în judeţ s-a constatat că populaţia geto-dacică a trăit în aşezări deschise, neîntărite situate pe terasele râurilor (Sf. Gheorghe, Moacşa, Cernat, Malnaş, etc.). La Ghelinţa şi Surcea au ieşit la iveală numeroase podoabe de aur dacice. În epoca cuceririi romane, pentru apărarea pasurilor şi trecătorilor au fost construite castre la Olteni, Breţcu, Comandău şi la Boroşneu Mare. Epoca stăpânirii romane este atestată, în afară de aceste castre şi de aşezări civile. Retragerea armatei romane şi a aparatului de stat nu a afectat continuitatea vieţii pe aceste teritorii, cea mai mare parte a populaţiei a rămas pe loc acomodându-se noilor condiţii de viaţă. Începând cu secolul al XVI-lea, în aceste ţinuturi, se intensifică relaţiile comerciale favorizate şi de faptul că pe aici treceau drumurile comerciale care legau Transilvania cu Moldova şi Ţara Românească. Secolele XVII – XVIII se caracterizează prin intensificarea contradicţiilor de clasă, prin lupta continuă dintre nobilime şi iobăgimea exploatată. Cea mai amplă răscoală a populaţiei locale a avut loc în anul 1785. Luptele sociale şi naţionale din secolul al XIX-lea au culminat cu revoluţia burghezo-democratică de la 1848. La începutul secolului al XIX-lea pe teritoriul judeţului Covasna existau 4 oraşe, Breţcu şi Ilieni care aveau un caracter rural, Sfîntu Gheorghe şi Târgu Secuiesc cu un mai pronunţat caracter orăşenesc. Judeţul Covasna are un potenţial turistic valoros, datorită peisajului său pitoresc, bogăţiilor de ape minerale, mofetelor, precum şi existenţa unor monumente istorice de artă şi arhitectură. Cele mai valoroase zone sunt cele montane, care în general adăpostesc şi staţiuni balneoclimaterice din judeţ. Astfel, sunt masivele muntoase ale munţilor Baraolt, Bodoc, Nemira, Întorsura Buzăului. Judeţ cu vechi tradiţii balneare, Covasna dispune de staţiuni balneoclimaterice celebre: Covasna, Balvanyos, Malnaş-Băi, Vâlcele, Şugaş-Băi, Băile Fortyogo, Biborţeni, Ozunca-Băi.
Chiar dacă sunt de dimensiuni reduse, munții Bodoc și Baraolt sunt frumoși prin sălbăticia lor prin farmecul verde al pădurilor ce îi împresoară despărțiți doar de panglica Oltului ce curge lin aproape la nivelul pajiștilor și ogoarelor sub umbra bolților de răchită.
Fiind parte a Carpaților Orientali, Munții Bodoc – Baraolt dau startul unei zone de sălbăticie ce se continuă mai departe cu Munții Harghitei și Munții Gurghiului. Acești munți primitori îți încântă ochii cu sutele de ghiocei care răsar primăvara, iar pădurile colorate de toamnă și poienile însorite te invită la câteva momente de relaxare. Pe teritoriul acestor munți a fost înființat Situl Natura 2000 – ROSPA0082 Munții Bodoc – Baraolt. Situl cuprinde în întregime Munţii Baraolt şi parţial Munţii Bodoc. Pădurile acoperă aproximativ 70% din suprafaţa sitului, iar relieful este caracteristic zonelor cu dealuri înalte. Toate pâraiele de pe teritoriul sitului sunt afluenţi ai Oltului. Aria protejată cuprinde păşuni şi fâneţe care alternează cu păduri seculare de foioase, predominant făgete, oferind un habitat ideal atât pentru păsările răpitoare, cât și pentru barza neagră. Populația de viespar și barză neagră din Munții Bodoc – Baraolt reprezintă 2% din efectivele la nivel național al acestor două specii. Alte specii importante ce se regăsesc aici sunt: cristelul de câmp, acvila țipătoare mică, huhurezul mare, ghionoaia sură, muscarul, gulerat și muscarul mic. Oferta peisagistică a acestei rezervații este una variată, de la câmpurile întregi de ghiocei situate sub vârful Kőmöge și orhideele prezente în păduri, și până la rocile vulcanice întâlnite din loc în loc sau grotele antropogene care adăpostesc pe timpul iernii multe specii de lilieci. Se mai remarcă în această zonă și izvoarele de ape minerale.
O vară întreagă m-a ținut pădurea; Cu fața în iarbă și cu gândul aiurea; Iar acum în toamnă la plecare; Se tânguie că mă duc din inima ei și o doare; Pădure, pădure nebună; În fiecare noapte cu lună; Voi rătăci fără țintă agale; Ca o frunză mânată de vânt pe potecile tale (Carmen Ciocalată-Pădure Nebună).
Cam așa poate fi descrisă o frumoasă călătorie pe potecile tăinuite ale Bodocului. În zona de mijloc a judeţului Covasna se înalţă Munţii Bodocului a căror parte centrală şi nordică se situează la înălţimi de peste 1200 m. Ei sunt constituiţi din gresii, microconglomerate şi marne de vârstă cretacică aparţinând zonei interne a flişului. Datorită specificului reliefului, munții Bodocului prezintă importante rezerve turistice. Abundenţa de tezaure hidrominerale şi gaze mofetice se concentrează în jurul zonei Balvanyos – Lacu Sfânta Ana dar pot fi întâlnite și în localitățile Bodoc, Malnaș Băi, Micfalău și Bixadul Oltului de un pitoresc nebănuit.
Bodoc-Servus tok. Ce-am vorbit nu mai întorc. Pentru munții Bodoc am ales ca și intinerariu al drumeției traseul ce pornește din comuna Bodoc spre fabrica de apă și vârful Bodoc. Priviți de jos de la poale, munții Bodoc nu au parcă darul de a trezi acea poftă de a te aventura la propriu în împărăția semețelor creste carpatine. Aspectul lor tărăgănat, cu culmi domoale, deluroase și monotone îți aduce mai degrabă aminte de peisajul bucolic descris cu atâta măiestrie de pana poeților noștri naționali.
Dar acești munți nu au darul de își etala mantia sclipitoare, impunătoare a marilor masive carpatine ci mai degrabă ascund frumuseți tăinuite adânc în străfundul inimii lor ce pulsează adânc. După traversarea comunei Bodoc urmând drumul spre fabrica de apă faci numaidecât cunoștință cu templul vegetal al masivului.
Aici în universul vegetal ferit de orice privire sfidătoare simți cum mireasma pădurii îți îmbată simțurile. Te aproprii de ea, pentru a nu o deranja și o privești minute în șir. Instantaneu te încearcă un sentiment care te copleșește. Atât de tăcută și liniștită, dar atât de prezentă în viața noastră a oamenilor. Fragilă, dar rezistentă în același timp nu știe să se supere. Știe doar să viețuiască. Indiferent de cât rău îi facem, în tăiem copacii îi rupem crengile și frunzele, ea se încăpățânează să reziste. Dar nu orice fel de rezistenţă, ci o rezistenţă demnă şi falnică, precum copacii seculari care cresc în ea.
După o plimbare de circa două ore prin această dumbravă minunată poposim într-o mică poieniță semn că ne apropiam de zona de pășune alpină. Pe ultima porțiune vegetația de făget alternează cu cea de molidiș creând o mixtură interesantă. Întindem cortul în fermecătoarea poiană simțind la propriu cum în seara liniștită, pădurea își întinde obosită crengile și îmbrățișează cu căldură amurgul rece al nopții. Adoarme liniștită cu gândul la o lume mai bună, o lume în care oamenii îi recunosc meritele şi mai mult decât atât, o respectă.
Dimineața șirul neîntrerupt al vieții o ia de la capăt când lacrimi de rouă se scurg de pe brațele pădurii, lacrimi care o înviorează și o hrănesc deopotrivă. Doar cerul era martorul măreției pădurii, a întinderii ei nemărginite.
Numaidecât pătrundem în zona de pășune alpină. Aici primăvara spre vară frumusețea locului cu liniștea deplină, cerul albastru, căldura, insectele, florile, copacii, priveliștile către depărtări, îl învăluie pe drumeț, ținându-i captivată atenția și sufletul în admirarea frumuseților Bodocului. Să ne amintim timpul lui, resimțind frumusețea lui indescriptibilă.
Urcând lin pe șaua Bodocului parcă totul din jur este atrăgător, perspectiva deschizându-se spre zările nemărginite ale Covasnei și Harghitei cu salba de localități Ghidfalău, Arcuș, Bodoc, Malnaș Băi, Micfalău, Bixadu Oltului până în zări îndepărtate spre Sfântu Gheorghe și Băile Tușnad. De aici de la vârful Bodoc 1192 metri ai șansa de a admira coama munților Bodoc, cu caracteristica ei, locuri alpine, cu deschidere, pâlcuri de copaci, copaci singuratici, poieni. Fiind zonă pastorală, o pășune este în apropiere vârfului Bodoc, la ieșire din pădure un văcar de treabă cu vacile și câinii lui, o altă cireadă dincolo de Mociar, stâne spre satul Bodoc…dar frumusețea și liniștea sunt covârșitoare. Tabloul naturii este unul dintre cele care te pot converti. Făptura variată a munților se înșiră în semicerc, din Vrancea și până-n țara Oltului, unii înecați în ceață, ca după o cortină, alții în față, din ce în ce mai limpezi. Aici norii se tivesc cu dungi strălucitoare, devin ca ceața, iau fantastice înfățișări cu gâturi lungi, cu degete subțiri, resfirate, până când scămoșați, se topesc fără urme. Alții vin la rând când grăbiți, când mai încetiniți. Fuga lor pe cer proiectează umbre pe coastele munților, peste mozaicul de ogoare din șes ce capătă reflexe irizante. Ce frumoși, ce mândrii sunt munții văzuți din perspectiva depărtării. Dacă ar avea glas, multe ne-ar mai spune despre cele văzute din vremuri depărtate. Ținutul acesta al Bodocului e unul din cele mai zbuciumate, tocmai pentru că e atât de variat.
Cam așa aș putea descrie într-un mod cât se poate de idilic scurta mea incursiune prin pădurile sălbatice ale Baroltului cu plecare de la Sfântu Gheorghe pe traseul Dealul Pace-Pășunea Plopului până în apropiere de satul Vâlcele. Punându-se de-a curmezișul Oltului, munții Baraolt, au rămas mai puțin cunoscuți decât Oltul, dar mai ascunși, mai retrași, vrând să uităm trecerea a toate de care ne aduce aminte apa curgătoare, un baraj în fața curgerii apelor, un baraj menținând statornicia munților pentru totdeauna. Din Sfântu Gheorghe spre Pășunea Plopului poți face în jumătate de zi o plimbare fără a întâlni alți drumeți în niște munți mai puțin străbătuți, exceptând oamenii locului. Din poiana Pace pe marcaj bulină roșie, un drum forestier seamănă pe alocuri cu o alee printre copaci, printre minunații fagi, ca o promenadă într-un parc sălbatic.
Părăsind culmea Pace te afunzi nestingherit în huluzul pădurii unde vântul cald de primăvară face ca arborii să danseze în bătaia sa. Blândul soare înaintează printre frunzele lor dese, dar cu greu ajunge să încălzească solul pădurii. Doar cerul este martorul măreției pădurii, a întinderii ei nemărginite. În pădure reperăm foarte mulți copaci crescuți în cuplu cu un singur trunchi inițial, după care se bifurcă, și mai departe urcă spre cer cei doi copaci separați încolăciți însă într-o spirală ca niște îndrăgostiți.
Drumul prin pădure deși este domol aproape plan am putea zice exceptând desigur abruptul dealului Pace, nu este defel plictisitor. Și aici apar colțuri de o pasionantă atracție, tocmai de unde nu te-ai aștepta. La un moment dat reperăm într-o ordine diversificată ceva magic. Pe partea dreaptă ca niște catarge înălțate spre cer niște exemplare de molid parcă concurează în expunerea formelor lor atletice cu formele neregulate ale făgetului de pe partea stângă a drumului, de parcă un biet drum de care este în stare aici să despartă diversitatea formelor de arboret din zonă.
La ieșirea din pădure înspre Vâlcele deschiderea spre zări este largă deși copacii stau în apropiere. Aici popasul este inevitabil. Nu poți să nu te oprești, oricât de indiferent ai fi la frumusețile naturii. Dintr-odată, într-o primă poiană parcă anume dăruită spre a desfăta ochiul drumețului, se dezvăluie unul din tablourile cele mai ademenitoare, aceasta decurgând și din faptul că nu m-a așteptam la el, în drumul pe care îl credeam mereu închis cufundat în desișul pădurii. În apus de soare se înălța în șiraguri tot mai ridicate profilul nestemat săpat în piatră al Bucegilor păzit cu strășnicie de cei trei jandarmi ai Bârsei: Ciucașul, Piatra Mare și Postăvaru. Acum în liniștea serii simți cum munții domină, desenând pe marginea cerului o linie de profil cu foarte puține zvâcnituri. Ca o prispă lată în lungul lor se întinde platoul pășunilor Baraoltului, cu satul Vâlcele ascuns discret într-o vale îngustă.
De îndată ce părăsim punctul culminant cortina se lasă. Natura își schimbă haina.În locul asprei încruntări a munților, îți surând plaiuri întinse, numai aur și pietre scumpe. Ajunși în Pășunea Plopului spre seară uiți că ești pe pământ doar cântecul greierilor și a păsărelelor din pădure te leagănă. Și dacă se întâmplă ca luna plină să țese în văzduh firele ei argintii, pământul îți fuge de sub tine. E atâta farmec, în natură, de pare că te aștepți să asiști la hora zânelor, ca în povești. Spre dimineață aici belșugul poienii parcă te amețește. Într-o largă perspectivă ai ocazia de admira satul Vâlcele precum și culmile domoale ale Baraoltului ce ascund printre straturi de fagi și brazi amestecați, vârfurile Havad și Gurgău cele mai înalte ale masivului. În linie prelungă acestea coboară agale spre Șugaș Băi iar în depărtare fratele Bodoc ne salută pe noi drumeții ce ne-am abătut nestingherit pașii în admirarea comorilor neprețuite ale Covasnei.
Închei acest articol împărtășind speranța ca pe viitor noi români și maghiari să învățăm să prețuim din ce în ce mai mult natura și ariile protejate. Cred că natura ne este prieten bun şi la bine şi la rău. Și cred că este bine să facem pasul către această prietenie pe viață: la pas, în alergare, în ritmul de trap al calului sau în galopul bicicletei, cu aparatul de fotografiat sau cu copiii sau bunicii de mână. Masivele Perșani, Bodoc, Baraolt cu peisajele Brașovului și Covasnei de un pitoresc autentic românesc sunt un exemplu elocvent în susținerea argumentelor anterior expuse. Fără a avea măreția Făgărașilor, splendoarea Pietrii Craiului sau sălbaticia cetății de piatră a Retezatului acești munți îsi au farmecul lor arătându-ți totodată calea spre cele mai tăinuite frumuseți.
