INTRODUCERE ÎN LUMEA FASCINANTĂ A CARPAȚILOR ROMÂNIEI – PARTEA A IV-A -MASIVUL GIURGEU ȘI LEGENDELE OLTULUI ȘI MUREȘULUI

Trăia odată un împarat pe vârful unui munte, într-o cetate cu două turnuri. Şi odată, într-o vară, a plecat împaratul acela la război şi nu s-a mai întors. Împărăteasa a trimis soli în toate părţile să dea de urma soţului ei, şi s-au dus solii cercetând până la marginile lumii, şi s-au întors dupa vreme îndelungată, fără bucurie. Şi avea împarăteasa doi copii care se jucau în ţărână, când a plecat tatăl lor să se războiască; iar acum erau mari şi flăcăi de însurătoare. Unul crescuse în turnul dinspre miazănoapte, celălalt în turnul dinspre miazăzi, şi amândoi erau feluriţi la fire şi la gânduri, dar unul şi unul la chip şi la făptură. Şi s-au înţeles ei să plece de-a lungul lumii şi să caute pe tatăl lor. Mama lor a plâns de bucurie şi de durere, când a aflat de hotărârea lor; de bucurie că are flăcăi atât de vrednici, şi de durere, că se temea să nu-i piardă. Dar i-a povăţuit să se ţie veşnic împreună, cum se ţin boii la jug, şi veşnic drumul unuia să fie drumul celuilalt. Şi i-a binecuvântat şi le-a dat voie să plece, şi iarasi i-a sfatuit să meargă în tovărăşie nedeslipită, şi au plecat flăcăii. Dar abia părăsiră cetatea părinţilor şi au început să nu se înţeleagă la drum, căci erau feluriţi la fire şi la gânduri. Pe unul îl chema Mureşul, pe celălalt Oltul. Şi de-acolo, din creştetul muntelui, li s-a desparţit cărarea, că Mureşul a pornit spre miazănoapte, iar Oltul spre miazăzi. Şi era Oltul sfărâmicios şi iute din fire şi a apucat nebuneşte la vale, spre ziua senină, iar Mureşul era întunecat şi liniştit ca noaptea paşnică şi a apucat încet, încet, spre miazănoapte. Dupa câtavă vreme însă, pe Mures l-a ajuns dorul de frate-său şi i s-a întristat sufletul şi de aceea s-a intors spre miazăzi să-şi afle fratele. Şi nu l-a mai aflat, ba şi-a pierdut şi calea şi a apucat în altă parte, tot liniştit şi cu inima de pace. Dar mama lor, când a văzut că s-au desparţit chiar de la casa parintească, a alergat să le curme drumul, dar nu era chip să-i ajungă, mai ales că ei fugeau în două părţi. Şi a plâns împărăteasa, şi-n acel minut, amândoi băieţii s-au facut râuri, şi râuri au rămas. Şi de atunci, Oltul cel sfărâmicios şi iute din fire a dat năvala prin ţări muntoase şi s-a asvârlit prin munţi cu prăpăstii şi s-a afundat pe la Turnu Roşu, clocotind şi izbindu-se de stânci. Şi de aceea lui i se cântă cântecul: Oltule, râu blestemat, Te-ai făcut adânc şi lat; Că vii mare, spumegat, Şi cu sânge-amestecat. Iar Mureşul de atunci curge tot pe şes şi tot spre şesuri năzuieşte liniştit si încrezător, şi de aceea i se cântă cântecul: Mureş, Mureş, apă lină, Trece-mă-n ţară străină, Şi-mi fă parte de hodină. (I.Mircea, Legende, Bucuresti, 1937) Ce poveste frumoasă împărtăşită şi ascultată în anii de inocenţă ai copilăriei. Mureșul și Oltul doi frați, două râuri care au modelat spiritul și caracterul a două regiuni istorice, Ardealul cu oameni calmi răbdători asemenea cursului lin și liniștit al Mureșului și Oltenia cu oameni iuți și inimoși asemenea cursului zvăpăiat al Oltului, toți acești oameni regasindu-se in interiorul unei Românii pitoresti și plină de legende. Despre cele două râuri emblematice ale României se ştiu doar din informaţiile seci de la geografie că ar izvorî din masivul Hăşmaşu Mare şi că între ele ar fi o distanţă de doar câţiva kilometri. Până aici nimic interesant ce poate fi spectaculos să vezi două şipote nenorocite. Dar se pun atunci firesc o serie de întrebări. De ce aceste două râuri au căpătat aură de legendă ? Oare de ce acolo de unde ele pleacă şi îşi urmează cursul zbuciumat se spune că ar fi o împărăţie ? Oare Mureşul chiar curge liniştit şi întunecat ?, Oltul e chiar voinic şi sfărâmicios ? Oare chiar există turnul de miazănoapte şi turnul de miazăzi ? Întrebări care la o primă reflexie par a fi nişte banalităţi, cum să creadă omul modern în legende copilăreşti. Şi totuşi gândul de a face o expediţie prin acele locuri tainice m-a frământat de mult. Mă şi credeam un fel de Livingstone descoperind cascada Zambezi sau jucând rolul exploratorilor englezi pasionaţi de descoperirea izvoarelor Nilului. Însă curând curiozitatea a devenit o obsesie şi o banală vizită la librăria Humanitas pentru achiziţionarea unor hărţi de drumeţie m-a făcut să descopăr şi o hartă cu munţii Giurgeului, şi astfel o primă dilemă a fost desluşită. De fapt atât Mureşul cât şi Oltul nu izvorăsc din munţii Hăşmaşu Mare cum sec ni s-a predat şi am fost terorizaţi cu extemporale la geografie, ci tocmai din munţii Giurgeului. Însă curând aveam să mă lămuresc de unde a izvorât de fapt această confuzie. Al doilea lucru care m-a făcut să cred că uneori dacă îţi doreşti cu ardoare un lucru acesta este pe cale să se realizeze, l-a constituit faptul că există şi un traseu turistic care îţi dă ocazia să vizitezi izvoarele celor două râuri. Şi gata, aventura putea să înceapă. Ţin să spun că nu am călcat niciodată pe tărâmul Harghitei în plin ţinut secuiesc. Chiar dacă la început am avut unele ezitări ţinând cont de legendele prefabricate despre aceea zonă am hotărât totuşi că merită explorat şi acest colţ de Românie. Şi am plecat spre localitatea Izvorul Mureşului. Trecând de Sfântul Gheorghe şi defileul Tuşnadului, dintr-o dată s-a deschis depresiunea Ciucului mare şi plată cu localităţile Sînsimion unde se fabrică celebra bere Csikisor de a cărui gust desăvârşit aveam să aflu mai târziu, Sâncrăieni de unde provine celebra apă minerală Harghita, Miercurea Ciuc şi Mădăraş. Până aici nimic spectaculos, o banală călătorie cu trenul unde călătorii vorbeau în limbaj local iar noi exploratorii păream total atipici faţă de acest fenomen al trenului şi al vieţii liniştite ce se derula prin acele locuri. La un moment dat după o culme ni se dezvăluie un tablou desăvârşit, masivul Hăşmaşu Mare în toată splendoarea lui, masiv compact, calcaros, luminat de razele blânde ale soarelui într-un decor feeric de sfârşit de septembrie. Fabulos. Dintr-o dată, şi aceea vastă depresiune am simţit cum se strânge din dreptul localităţii Sândominic iar trenul a început să urce parcă într-un pas-trecătoare la fel ca la Predeal. În jurul nostru au apărut brazii şi un decor de munte adevărat fiind astfel brusc introduşi în ţinutul de poveste de la Izvorul Mureşului.

Atunci pe moment am reflectat, deci aceasta pare a fi împărăţia din legendă. După o scurtă perioadă de timp am coborât confuzi în gara CFR de la Izvorul Mureşului. Linişte şi pace pe aici, nici un lătrat de câine doar în surdină se auzea răzleţ sunetul unui ceardaş unguresc. La pensiune am fost primiţi bine de o gazdă foarte ospitalieră care şi-a dat tot concursul ca şi scurta noastră şedere să fie cât mai plăcută. Dornici de aventură am plecat repede să explorăm împrejurimile într-o scurtă drumeţie pe vârful Greţeş din masivul Harghita. După o scurtă traversare a şoselei naţionale ne-a întâmpinat cum se cuvine peisajul de basm al Harghitei cu brazi mari şi falnici. De pe aceea culme am putut admira în voie întreaga zonă, pitorescul localităţii Izvorul Mureşului, falnica creastă a Hăşmaşului precum şi masivul Giurgeu unde se aflau ascunse cele două comori ce urmau a fi descoperite şi dorite cu atâta râvnă. La cât de frumos era peisajul din jurul meu vă spun sincer că nu-mi puteam potoli setea de cunoaştere cred că nici dacă aş fi sorbit cu totul izvorului Mureşului şi al Oltului. Un amurg desăvârşit în care am putut reflecta în voie despre faptul că în România mai pot exista încă zone liniştite şi curate, nealterate de impactul destructiv a unui turism agresiv cu aer de bâlci şi miros de mici.

Dimineaţa la ora 07:00 ne-a prins într-o primă negură în explorarea primului obiectiv fixat, izvorul geografic al Mureşului. Pe uliţele satului din nou o linişte desăvârşită, răzleţ se auzea doar un sunet de cocoş. Oamenii aceştia păreau încremeniţi în liniştea lor. Urcând pe un drum de tafuri ne-am afundat în tunelul de brazi falnici şi viguroşi ai Harghitei. Acoperiţi de neguri părea ceva fabulos şi tainic în acelaşi timp. A fost unul din puţinele momente în care eu cel puţin m-am simţit mic şi neînsemnat în acest labirint de conifere. Toţi aceşti brazi şi molizi semeţi şi viguroşi păreau nişte oştaşi care păzeau cu străşnicie zona. Într-adevăr acolo era o împărăţie

După o incursiune printr-o poiană presărată cu nişte rătăciri, a căror suspans şi deznădejde le voi relata pe larg într-un articol dedicat pe larg masivului Giurgeu, graţie şi zeiţei Fortuna, într-un colţ întunecat de pădure am dat şi de comoara mult visată, izvorul geografic al râului Mureş. Deci ăsta a fost turnul de miazănoapte. Mureşul micuţ şi plăpând se porneşte în lunga sa aventură traversând localitatea Voşlobeni, urmându-şi cursul spre Topliţa, creionându-şi apoi drumul spre Deda unde îşi sapă defileul său celebru, traversând podişul Târnavelor, îndreptându-se spre Aiud, Alba Iulia, Deva, Lipova, Arad şi părăsind teritoriul României urmând a se văsa liniştit în Tisa pe teritoriul statului ungar. O călătorie lungă şi fabuloasă pornind din acest loc tainic şi liniştit.

Acesta a fost Mureşul. După un scurt popas ne-am avântat degrabă în explorarea lui frate-so, care după indicaţiile de pe hartă ar fi fost la circa câţiva kilometri. După traversarea vârfului Fekete Rez şi o coborâre anevoioasă de pe culme am intrat într-un alt decor fascinant. Drept în faţă ni s-a deschis panorama cu Poiana Locfei un loc de o neasemuită frumuseţe presărat cu nişte vechi stâne. Traseul în continuare ne indica faptul că urma un urcuş spre vârful Hedieş şi coborârea în poiana Kovacs Peter.

Am urcat şi aceea culme deşi o ploaie mocănească ne-a făcut un pic viaţa amară. Dar pentru Olt eram dispuşi să facem orice. Coborând ulterior pe culmea Sărăturii pisaţi de ploaie şi vânt după un trap prelungit aveam să descoperim în sfârşit şi decorul pitoresc de unde izvorăşte Oltul descris cum nu se poate mai bine de Geo Bogza. Un peisaj cu adevărat fascinant o poiană cum rar îi este dat ochiului să vadă, un loc tainic în care pe bună dreptate legenda se împleteşte cu adevărul – Poiana Kovacs Peter şi casa Oltului. Oltule cu ape dulci, te rugăm frumos să curgi. Iar el dintr-o troacă ne ascultă, şi nervos cum a fost întotdeauna îşi porneşte cursul zbuciumat traversând trei trecători şi urmându-şi apoi calea liniştit spre malurile Olteniei. În comparaţie cu Mureşul care stă taciturn şi ascuns timid într-o pădure, Oltul beneficiază de un decor desăvârşit. Nu pot să uit acel schit de lemn de la izvor care nu face altceva decât să încarce cu spiritualitate acest loc tainic. Şi astfel am descoperit şi turnul dinspre miazăzi.În continuare prinzând parcă un curaj nebun Oltul îşi sapă cursul în malul mohorât senzaţie amplificată poate şi datorită ploii care ne-a tocat sistematic , spre localitatea Bălan, Sândominic, taie depresiunea Ciucului spre Miercurea Ciuc, creionează un defileu de poveste la Tuşnad, nervos o ia spre Racoş- Baraolt unde din nou sapă un nou defileu, brăzdează Ţara Făgaraşului face din nou o cotitură spectaculoasă şi porneşte curajos spre Turnu Roşu – Cozia unde cu forţe noi dezlănţuite îşi sapă ultimul defileu care l-a consacrat şi în legendele populare. În final plictisit şi istovit de atâtea lupte poposeşte pe malurile Olteniei şi îşi urmează cursul agale spre Dunăre, gura sa de vărsare fiind la Turnul Măgurele.

În final istoviţi de ploaia mocănească care ne-a tocat sistematic am pornit spre localitatea Gheorghieni cu împlinirea sufletească că legenda s-a împletit cu adevărul. Pot să spun acum cu sufletul împăcat că legenda întotdeauna are un sâmbure de adevăr, că există cu certitudine împărăţia, turnurile şi cei doi fraţi care şi-au trasat destine diferite prin negura zbuciumată a timpului. Şi totul poneşte de aici din decorul de poveste al Harghitei, la poalele munţilor Giurgeului. Dar povestea fascinantă a acestor doi fraţi de cruce este lungă şi merită împărtăşită pas cu pas. Urmându-l de aici de la izvor ca un tovarăş de drum am ales să pornesc în continuare pe malurile Oltului urmând să relatez în continuare povestea legendară a Oltului care îşi desăvârşeşte destinul clădind prin forţa sa două defilee fascinante respectiv la Tuşnad şi Turnu Roşu -Cozia. Aşadar să răsfoim povestea filă cu filă cu descrierea Masivului Ciomatu Mare şi a defileului Oltului de la Tuşnad precum şi cu evocarea tărâmului de spiritualitate al masivului Cozia care veghează ca un jandarm trecătoarea de la Turnu Roşu – Cozia.