I. PREZENTARE GENERALĂ

Microregiunea Ciomatu-Puturosu constituie una din peisajele cele mai pitorești din România, care cuprinde lacul Sfânta Ana, Tinovul Mohoș, peștera Puturosul de Turia și alte rarități ale naturii, binecunoscute și îndrăgite de turiști, atât în țară cât și peste hotare. Se află la limita sudică a județului Harghita cuprinzând o parte și din aria de nord-est a județului Covasna. Din punct de vedere geografic aparține părții de nord a Munților Bodoc iar după unii geografi aparține munților Harghita fiind delimitată la nord de depresiunea Ciucului Inferior, la vest de defileul Oltului de la Tușnad Băi, la sud de valea pârâului Jombor. Spre est cele două masive muntoase: Ciomatul și Puturosul se leagă direct. Muntele Puturosu este delimitat de depresiunea Balvanyos și pârâul Turla la sud.  Accesul în zonă se realizează prin șoseaua națională DN 12 – 37 km de la Tușnad Băi spre Miercurea Ciuc și 41 de km de la Sfântu Gheorghe și calea ferată  Brașov -Deda, ambele trecând prin defileul Oltului.  Zona Puturosului și a Băii Balvanyos este accesibilă numai cu mijloace auto prin drumul județeană modernizat 113 care se ramifică din DN 12 în centrul localității Bixad, la 17 km distanță de la stațiune. Aceasta constituie și drumul de acces spre lacul Sfânta Ana printr-un drum secundar asfaltat de 7 km lungime.  Prin structura sa geologică masivul Ciomat ocupă locul central al zonei. Având o formă aproximativ rotundă, toate pârâurile de pe versanții exteriori ai vulcanului de odinioară au curs radial, cu excepția pârâului Jombor, care închide depresiunea Bixadului, și a pârâului Turia care antrenează apele Depresiunii Balvanyoș, spre râul Negru de la Târgu Secuiesc.

În grupa apelor de suprafață ale Ciomatului se încadrează și lacurile sale: lacul Sfânta Ana cel fără de pereche și lacul Ciucaș de la Tușnad Băi -format artificial în primul deceniu al secolului trecut pentru agrement într-o ramură mlăștinoasă a Oltului.

Variatele bogății ale subsolului sunt rezultatele vulcanismului intens din erele geologice mio-pliocene, ale căror efecte postvulcanice se manifestă cel mai intens din tot lanțul Carpaților Orientali tocmai în regiunea Ciomat-Puturosu, fiind reprezentate de nenumărate izvoare minerale carbogazoase și emanații de gaze mofetice tămăduitoare. Rocile caracteristice ale zonei neoeruptive sunt: andezitele cu piroxeni și amfiboli de tip Harghita (vârful Pilișca Mare -1374 m), andezitele cu amfiboli  și biotit de tip Ciomat-Puturosu, dacite (Heghieșu Mare), trahite precum și piroclastitele vulcanice ale Ciomatului, împrăștiate de jur împrejurul masivului formate din piatră ponce și bombe vulcanice. Zona sedimentară din estul regiunii reprezentată de munții Bodocului și Ciucului dar și de munții Baraoltului sunt formate din rocile sedimentare ale flișului cretacic: gresii, marne, argile, microconglomerate.  În ceea ce privește flora și fauna, datorită microclimatului și a efectelor manifestațiunilor postvulcanice acestea s-au dezvoltat ca într-un muzeu al naturii, cu numeroase plante relicte din erele postglaciare, plante endemice și păduri seculare de conifere (Ciomat, Harghita de sud) și foioase (Munții Bodocului și Baraoltului) populate de cerbi, mistreți, urși, căprioare și alte specii carpatice.  În regiunea Ciomat-Puturosu și alte zone adiacente sunt evidențiate 11 rezervații naturale botanice și geologice. Dealungul râului Olt se înșiră mai multe mlaștini eutofre de câmpie cum sunt Câmpul Beneș, Câmpul Cemo, Grădina Mestecăniș, Pârâul de Mijloc, Băile Nadaș, Băile Ozunca. Acestea au păstrat o serie de plante foarte rare cum sunt mestecănașul, salba pitică, saxifraga hirculus, bulbuci, ciuboțica roză. Celălalt tip de mlaștini se numesc mlaștini oligotrofe, de munte care sunt asemănătoare tundrelor zonei boreale a Pământului. Cel mai vestit dintre toate este turbăria Mohoșului cantonată în craterul geamăn al lacului Sfânta Ana din inima masivului Ciomat. Are formă rotundă, o suprafață de 80 de hectare, cu un strat de turbă de 10 metri grosime. Pârâul Roșu drenează apele tinovului, astfel din vechiul lac al craterului Mohoș au rămas circa 20 de oglinzi de apă, în jurul cărora se dezvoltă în abundență: roua cerului, rozmarinul de turbărie, mesteacăn și molidul pitic, 20 de specii de mușchi și multe alte plante relicte.  Tinovul Buffogo din nordul Puturosului, la obârșia pârâului Balvanyoș este miniatura tinovului Mohoș, cu aceleași plante relicte glaciare. Suprafața zonei ocrotite este de 1 hectar. Piatra Șoimilor de la Tușnad Băi este patria lui Hyeratium Telekianum  – specie rară de plantă endemică, singurul loc din județul Harghita fiind acesta unde mai poate supraviețui.  Perla Ciomatului splendidul lac al Sfântei Ana este rezervație geologică și peisajistică.  Fiind singurul lac vulcanic din Europa de Est, care și-a păstrat integritatea și forma originală reprezintă punctul de cea mai mare atracție turistică din zonă. În documente scrise apare pentru prima dată în anul 1349. Se află la o altitudine de 944 de metri având circumferința de 1,75 km., suprafața de 19,5 hectare, adâncimea maximă de 7,20 metri. 786.000 metri cubi  volum de apă, 5 metri transparență și aproape fără mineralizație. Nu are izvor, își completează apele numai din precipitațiile atmosferice și nu are drenaj. Pe fundul cuvetei lacustru există un strat de mâl  provenit din spălarea versanților cu o grosime de 1,2-2 metri. Colmatarea lacului este un pericol continuu pentru existența sa. Peștera Puturosu de la Turia -Tinda Iadului  după Jokai Mor din romanul Cetatea Balvanyoș este obiectivul faimos al masivului Puturosu atestat documentar încă din anul 1344, deschizându-se la o altitudine de 1052 metri în versantul de sud al măgurii. Vechea galerie de sulf este cea mai eficace mofetă uscată din toată Europa, având un debit al gazelor de ccc 3000 metri cubi pe zi. Limita vieții și a morții se distinge pregnant pe pereții peșterii, fiind identică cu limita superioară a crustei de sulf galben, precipitat și cristalizat din gazele solftare. Pe poteca turistică marcată cu punct albastru se înșiră Peștera cu Alaun, Cimitirul Păsărilor și Peștera Ucigașă -toate asemănătoare cu Peștera Puturosu, fiind urmele mineritului de sulf practicat în secolele XIV-XVIII de localitatea Turia așezare privilegiată pentru principii Transilvaniei Bocskai, Bethlen și chiar pentru împărăteasa Maria Tereza.  Baia cu Alaun (Baia lui Apor) este rezervația geologică cu cele mai rare ape minerale de pe Pământ.  Se află în apropierea hotelului Grand Hotel Balvanyoș. În această zonă mici izvorașe cenușii clocotesc peste tot, care împreună cu alaunul dizolvat în apa lor, conțin și acid sulfuric natural. Astfel de ape există numai în statul Tennesse din Statele Unite ale Americii și pe insula Java. Valea Iadului  situată la poalele estice ale munților Bodocului este asemănătoare cu zona Puturosu de la Bavanyoș Băi, fiind locul unor manifestații postvulcanice intense. Raportat la aspectele anterior prezentate regiunea Ciomat-Puturosu oferă vizitatorilor un peisaj plăcut și localități cu rezonanță istorică cu numeroase vestigii arheologice și curiozități ale naturii.  Dintre acestea  Băile Tușnad -Perla Ardealului -cum era alintată în primele decenii ale secolului -reprezintă așezarea elită a ținutului.

Băile Tușnad este situată în Depresiunea Ciucului. Depresiunea din Ținutul Secuiesc, înconjurată de Carpații Orientali este la o altitudine medie de 650 m. Se găsește în județul Harghita, între Munții Harghita și Munții Ciucului. Orientarea depresiunii este nord-sud, lungimea de 60 km, lățimea de 10 km și este tăiată în două de către râul Olt. Se pot distinge trei părți: Ciucul Inferior, Ciucul Mijlociu și Ciucul de Sus. Accesul în depresiune se poate face dinspre Odorheiu Secuiesc prin Pasul Vlăhița, dinspre Gheorgheni prin Pasul Izvorul Mureșului, dinspre Valea Trotușului prin Pasul Ghimeș-Palanca, dinspre Bazinul Cașin prin Pasul Nyerges, iar dinspre Trei Scaune prin Cheile Oltului de la Băile Tușnad.  Aici în Cheile Oltului, printre brazii seculari, sub Piatra Șoimilor se găsește mândria Țării Ciucului, localitatea cu un trecut de abia un secol și jumătate, Băile Tușnad. Această stațiune balneară secuiască de renume mondial este localitatea cea mai sudică a județului Harghita. Fondarea orașului este datată la 1842. Vindecarea ca prin minune a unui tânăr păstor a atras atenția asupra localității. Ca urmare a acestei vindecări au început să vină aici din ce în ce mai mulți oameni. Élthes Lajos, originar din Tușnad, a văzut oportunitățile oferite de caracteristicile naturale ale zonei și în 1845, împreună mai mulți colegi proprietari a fondat o societate pe acțiuni, luând în chirie suprafața de la cei patru proprietari – Tușnad, Lăzarea, Vrabia și Cozmeni. Societatea începe să construiască stațiunea balneară cunoscută astăzi ca Băile Tușnad. Ca urmare a investițiilor, au răsărit ca ciupercile după ploaie hanurile și vilele din ce în ce mai frumoase. Soarta stațiunii balneare prospere a fost pecetluită de luptele din 1848-49 și răzbunarea oamenilor locului, care după încetarea luptelor au incendiat orașul, deoarece erau supărați că le-au fost luate apele minerale și posibilitățile de îmbăiere gratuită. În 1852 împăratul Franz Joseph a dispus reconstruirea localității. Acționarii au construit noi hanuri și vile în stil elvețian. În anii 1880 Băile Tușnad a devenit o stațiune balneară înfloritoare, dispunând de un centru balnear modern și două bazine.

Primul război mondial a pus capăt dezvoltării stațiunii, dar din 1920 au fost construite terenuri de sport, locuri de tratament, iar Lacul Ciucaș a fost transformat în ștrand, iar pe malul acestuia a fost înființat un centru de recreere. Dezvoltarea cu pași repezi a fost oprită de către cel de-al doilea război mondial, iar soarta i-a fost pecetluită definitiv de naționalizare. Clădirile extraordinare, de nivel internațional ajunse pe mâna statului, au fost sortite pieririi. Din 1970 au fost efectuate investiții majore în stațiunea balneară, s-au construit trei hoteluri, un centru de tratament balnear, tabere pentru copii, devenind astfel cel mai important loc de agrement al sindicatelor de stat. În 1986 a primit rangul de oraș, dar după schimbarea de regim din 1989 a dispărut interesul pentru micul oraș balnear, iar în lipsa turiștilor a început să se degradeze. Începând cu anii 2000 s-a demarat o dezvoltare lentă. Au fost restaurate și modernizate clădirile, ca să corespundă necesităților zilelor noastre. A fost construită o sală de sport și o pârtie de schi, iar în 2013 a fost construit un Centru Wellness cu apă termală. Caracteristicile naturale ale Băilor Tușnad înseamnă astăzi o imensă valoare. Izvoarele de ape minerale, mofetele oferă leacuri eficiente pentru nenumărate boli. Pe cele cinci cărări de drumeție care pornesc din localitate se poate ajunge la următoarele atracții turistice: Lacul Sfânta Ana, Tinovul Mohoș, Piatra Șoimilor, Vârful Pilisca Mare, Vârful Cetății, Dealul Ludmilla. Izvoarele acestei localități situate la o altitudine 651 metri sunt renumite pe bună dreptate. Universitatea de Vară de la Bálványos, devenită renumită sub numele de ”Tusványos” este organizată aici începând cu anul 1997. Acesta este cel mai mare eveniment din epoca modernă a orășelului. În prezent din cei 1800 de locuitori ai orașului 1700 sunt maghiari și 100 români. Situată într-un cadru deosebit de pitoresc, cu aer puternic ozonat, bogat în aerosoli răşinoşi şi ioni negativi Băile Tușand dispune de un bioclimat montan tonic, favorabil reconfortării psihice.

 

II. DRUMEȚIA PROPRIU-ZISĂ

Noiembrie 2018. Se anunța o toamnă neașteptat de lungă și m-am gândit că ar fi o perioadă propice pentru încă o drumeție prin Carpații României. Deși saturația era cam maximă după expedițiile anterioare în Trascău, Piatra Mare, Postăvaru, Baiului, Bucegi și Giurgeu o escapadă de week-end în ținutul vulcanic al Ciucului era o tentație de nerefuzat. Și gata am hotărât, următoarea țintă fiind stațiunea Băile Tușnad și explorarea culmilor defel domoale ale Masivului Ciomatu Mare. M-am tot dus să trec la Olt, Într-un loc unde nu-i lat,  Și am tot cătat un vad până la Băile Tușnad. Și a săpat și aicea Oltul,  Defileu cu mândre culmi,  Poartă largă de hotar între Ciuc și mândra Bârsă,  Șerpuind cam vijelios printre a crestelor vulcani. Într-un con vulcanic stins,  Stă în pace liniștit,  Un ochi mândru licărind, Lacul Ana ce zâmbește în covorul ruginiu. Toamna blândă se arată,  Peste locuri legendare,  Cu vulcani erupți din timpuri milenare și apuse. Și într-un loc cam milenar,  Merge un borviz mineral. Hai noroc și sănătate. Am ajuns la Băile Tușnad seara în jurul orelor 21:00. Gazdele de la Pensiunea Panorama au fost foarte primitoare motiv pentru care țin încă odată să mulțumesc familiei Gabor Aron pentru primirea călduroasă oferită. A doua zi de dimineață am pornit în explorarea stațiunii dornic să întreprind o drumeție spre lacul Sfânta Ana podoaba de neprețuit a zonei. Pășind pe ulițele stațiunii Băile Tușnad în acel început de noiembrie împărtășeam o senzație stranie. Descoperită de podoaba sa vegetală pădurea ce acoperea culmile masivului Harghitei de sud impunea sobrietate. În rest o liniște deplină. Cântecul păsărelelor ce altădată animau zona în blândele zile de primăvară și vară este înlocuit acum doar de un monoton șuierat de vânt. Natura își schimbă haina și am simțit pe deplin cum verdele sclipitor și voios din sezonul cald este înlocuit cu aspra încruntare a munților acum la început de noiembrie.

Continui periplul pe străzile stațiunii și cât de curând am ieșit la șoseaua principală. Mai înaintăm 250 de metri și drept de în față se profilează impozante culmile masivului Ciomatu Mare. Cum poți să descriu masivul Ciomatul Mare, un adevărat Vezuviu al unor timpuri de mult apuse. Privit din stațiunea Băile Tușnad într-adevăr îți dă senzația unui con vulcanic și pe care atunci pe moment mi-am dat seama că va trebui să depun ceva eforturi să îl urc.

Masivul Ciomatu Mare ca și structură geomorfologică poate fi încadrat în categoria munților Harghitei un masiv de o vastă întindere ce pornește din dreptul localității Izvorului Mureșului și ale cărui prelungiri se întind până în zona Tușnadului. Ca și structură geologică acest masiv poate fi încadrat în categoria masivelor vulcanice dovadă fiind multitudinea de izvoare minerale din zonă. Fiind în vecinătatea munților Ciucului pe partea stângă a Oltului deseori se face confuzia includerii acestei subdiviziuni montane în categoria munților Ciucului. Pornim mai departe spre centrul stațiunii. Pe partea cealaltă a șoselei pe traseul desenat de culoarul Oltului observi cum munții Harghitei de Sud domină peisajul desenând pe marginea cerului o linie de profil cu foarte puține zvâcnituri. Profităm pe deplin de lumina unui soare neașteptat de blând acum la începutul lui noiembrie, fenomen abstract raportat la specificul regiunii. Negurile altădată stăpâne pe deplin aici în ținuturile Harghitei pare că s-au risipit oferindu-ne posibilitatea să observăm cum pe orizontul larg se revarsă lumina bogată a soarelui.  E atâta farmec în natură și simți cum parcă toate aceste lucruri sunt semnele dărniciei pământului. Privind mai în detaliu crestele Harghitei reperăm parcă ca o prispă platoul Stâncii Șoimilor. Așadar în nemărginitul spațiul al pădurilor privirea se odihnește pe zidul de stâncă.

Ne continuăm promenada. Trecem pe lângă Hanul Secuiesc și numaidecât în 10 minute ne aflăm în centrul stațiunii respectiv în dreptul complexului hotelier Ciucaș. De aici reperăm și marcajele punct roșu respectiv triunghi roșu spre obiectivele ce urmează a fi vizitate în această primă zi respectiv Turnul Apor și Lacul Sfânta Ana.  întoarcem privirea încă odată și parcă într-un tablou mai atractiv reperăm din nou Stânca Șoimilor.

Paralel cu hotelul un pic mai spre dreapta reperăm și Biserica Ortodoxă de la Băile Tușnad cu un farmec aparte. Împodobită cu pictură atât în interior cât și în exterior, pare a fi  copia frumoasei mănăstiri Voroneț. Stilul arhitectonic este cel bizantin, în formă de cruce (treflat) cu trei abside, una centrală, altarul, și două laterale, stranele, iar cupola centrală este sprijinită pe pandantiv de beton armat. Pridvorul este executat în stil brâncovenesc, deschis, cu coloane din piatra masivă cioplita artistic în formă de funie împletită. În prezent, ușile larg deschise ale bisericii ortodoxe permit participarea la Sfintele Liturghii a turiștilor din stațiune și a altor credincioși din întreaga zonă.

Micul periplu prin stațiunea Băile Tușnad te face parcă să iubești mai profund aceste locuri. În jurul izvoarelor, ce țâșnesc la 600 de metri înălțime, darurile vulcanilor stinși, observi peste tot cum s-au clădit cochete vile așezate pe trei terase; prima e de-a lungul drumului bătut, ultima sub pletele de brad, în care se fugăresc veverițele.  Alei bine întreținute te înfundă în liniștea pădurii sau te scot la colț cu priveliște rară, asupra întunecatului drum al Oltului, numai spumă de mânie. Stânciile ruginii au înfățișarea de statui asiriene cioplite în malul de lavă. Ne continuăm periplul pe lângă izvoarele Mikes şi Apor şi cât de curând ajungem la marginea pădurii. Aici se termină strada pavată, iar traseul continuă pe o potecă bine bătătorită. După cam 10 minute de mers ajungem și la intersecția unde  traseele marcate cu cruce roşie şi punct roşu se despart. Primul traseu, marcat cu cruce roșie  duce la Situl Natura 2000 Tinovul Mohoș – Lacul Sfânta Ana, iar cel de al doilea, marcat cu punct roșu, se întoarce spre stânga şi continuă pe versantul Muntelui Surduc aproape pe orizontală.

După circa 10 minute de mers, pe o pantă relativ domoală la o altitudine de 701 metri ajungem la Bastionul Apor, construit ca punct panoramic în anul 1883 și care de curând a fost restaurat și iluminat pe timp de noapte cu un panou fotovoltaic. Bastionul Apor a fost construit, mulţumită contelui Apor Károly, în 1883, în partea de jos a vârfului Surduc, acesta fiind un punct panoramic şi de odihnă care nu a fost folosit niciodată ca obiectiv strategic.  Ajuns aici nu îți rămâne decât să admiri o priveliște superbă a orașului Băile Tușnad din Defileul Tușnad, a râului Olt și a Rezervației Naturale Piatra Șoimilor. Privind în depărtare spre crestele Harghitei nu ai cum să nu descoperi în oglindă spectaculoasa stâncă a Șoimilor care continuă pe culme înspre vârful Pilișca Mare. Deși înălțimea este mică circa 650 de metri peisajul este spectaculos și unic și astfel m-am convins că prietenul meu Olt este capabil de mari minuni mulțumindu-i încă odată că m-a călăuzit pe cărările sale. Din cele două ochiuri ale turnului privești fără să te saturi. Aici culmile muntoase nu sunt rigide iar în vale ca o perlă se dezvăluie cocheta stațiune a Tușnadului.  Privind într-una culmile Harghitei ajungi să le socoți prietene iar soarele și norii le dau atâta variație de culori de la clipă la clipă încât se naște un decor de poveste. Nu te mai oștenești privind acest tablou doborâtor prin măreția lui.

După punctul de belvedere drumul se întoarce mai întâi spre dreapta, apoi spre stânga, ocolind izvoarele unui mic pârâu. Pe mica vale coboară o potecă marcată, care ajunge în staţiune. Eu am ales să mă întorc din nou la intersecția de marcaje pentru a-mi continua periplul spre Lacul Sfânta Ana, acel ochi de apă limpede, ca oglinda de neted pe care așteptam cu nerăbdare să îl descopăr ascuns în inima tainică a pădurii.  Însă tot ce e frumos e și greu de cucerit. Spre lacul Sfânta Ana pe marginea din dreapta a pârâului Comloş traseul marcat cu cruce roşie urcă poteca ce este formată din nu mai puţin de 32 de serpentine. Din punctul în care cele două trasee se despart traseul marcat cu cruce roşie urcă 3,2 km pe nişte serpentine foarte strânse până la şaua dintre Ciomatul Mare şi Ciomatul Mic. Poteca trece prin pădurea deasă de brazi, apoi de fagi. Am pătruns astfel în adâncul pădurii de fag  cu foșnet tainic. Din când în când în calea potecii rar se furișează câte o trâmbă de soare dând strălucire metalică frunzelor uscate ori azvârlind pete purpurii pe albul argintat al coajei netede a arborilor. Urcam astfel coasta tărăgănată a Ciomatului cu largă priveliște asupra Ciucului.  Facem o scurtă pauză obosiți și năuciți de numărul parcă interminabil al serpentinelor ce le-am parcurs și într-un mic luminiș am putut observa în zare culmile aproape  deluroase ale masivului Bodoc.

Mai depunem mici eforturi și după circa 45 de minute ajungem la primul  loc de odihnă mai prelungă în mica poiană din şa, unde traseul nostru întâlneşte traseul care urcă de la Vârful Cetăţii, marcat cu linie albastră.

Ne repliem și continuăm drumeția. Părăsind poiana intrăm iarăşi în pădure, mergând aproape pe orizontală o porţiune importantă. După circa un sfert de oră reperăm spre stânga un marcaj triunghi albastru ce parcă ne îndeamnă să vizităm și vârful Ciomatu Mare. Ne abatem de la traseu și printre crengi de copaci presărate la tot pasul ceea ce ne-a făcut înaintarea dificilă ajungem la un punct mort. Pe trunchiurile unor copaci marcate cu vopseaua albă reperăm mesajul original – Nagy Csomad. În rest nimic nu pare a fi spectaculos,  un vârf rătăcit printre coloanele impozante ale fagilor, paltinilor și molizilor din jur. Dar am punctat și faptul că am fost pe cea mai înaltă culme a Ciomatului Mare -Nagy Csomad csuc 1301 metri altitudine.

Nu zăbovim prea mult pe vârf și revenind la poteca principală mai continuăm periplul prin pădure circa 20 de minute.  Cât de curând templul vegetal al pădurii își deschide larg portalul și ne transpune într-o poiană de poveste ce îndată ne întâmpină și ne primenește cu razele blânde ale soarelui. Pe hartă nu am putut să identific numele acestei poieni însă am păstrat-o în memorie ca poiana din poveștile cu zâne și feți frumoși. Ea separă cele două obiective consacrate ale zonei Tinovul Mohoș și Lacul Sfânta Ana. Pătrunzând în această poiană ceea ce m-a impresionat a fost faptul că aceasta făcea notă discordantă cu peisajul plin de păduri din zonă,  o mică insulă într-un ocean dens de vegetație forestieră.

Presat de timpul prea scurt am pornit degrabă spre lacul Sfânta Ana lăsând în urmă și poate pentru altă dată Tinovul Mohoș unul din obiectivele emblemă ale masivului. Tinovul Mohoş, în traducere din limba maghiară „Lacul cu muşchi”, este o mlaştină formată în unul din cele două cratere vulcanice din Munţii Harghitei. Craterul unde se află acum tinovul a erupt primul, iar ulterior acesta s-a umplut cu apă. În momentul în care a erupt şi cel de-al doilea crater (unde s-a format Lacul Sfânta Ana), cenuşa a ajuns în Lacul Mohoş. În timp zona s-a acoperit cu muşchi de turbă, iar din lac au rămas doar câteva ochiuri de apă. A urmat apoi  ultima parte a traseului pe serpentine până spre craterul lacului Sfânta Ana. Emoțiile întâlnirii cu lacul mă copleșeau de-a dreptul, inima trepida de nerăbdare. Acel lac descris atât de frumos în manualele de geografie ca fiind o minune a Europei de Est se afla ascuns doar la câteva sute de metri de mine. Coborând drumul pe serpentine reperez o filigorie. Urc nerăbdător scările și de la balconul acesteia pentru prima dată am putut admira lacul Sfânta Ana în toată splendoarea lui. Singura mea dezamăgire este că nu am putut să vă ofer și eu niște imagini mai elocvente. Fotografiile făcute atunci mi-au fost puternic obturate de razele puternice ale acelui soare neobișnuit la început de noiembrie. Dar poate ăsta să fie pretextul de a vă invita și pe voi să călcați în acest loc unic și magic al României. Atunci în aceea feerică după amiază de noiembrie când am hoinărit pe cărările Harghitei în tricou reperând aceea oglindă de apă a lacului mi-am dat încă o dată seama de ce Carpații României sunt unici în felul lor. Până atunci traversând o serie de masive mi s-a oferit ocazia descoperirii unor lacuri glaciare unice poate prin gingășia și frumusețea lor însă și lacul Sfânta Ana are particularitatea lui.

Lacul Sfânta Ana este un lac de origine vulcanică,fiind singurul lac din Europa Centrală care s-a păstrat intact. Lacul este aşezat pe fundul craterului unui vulcan stins,denumit Ciomatu (sau,după alte surse,Ciomadu),din masivul vulcanic Puciosu,locul celei mai recente erupţii vulcanice în Carpaţi şi în Europa de Est,care a avut loc acum câteva zeci de mii de ani (probabil mai recent de acum 42.000 ani). Lacul Sf. Ana se află la o altitudine de 946 m.De formă aproape circulară,similar cu o paletă de pictor,are o lungime de 620 m si o lăţime maximă de 460 m,o suprafaţă de 19.50 ha şi o adâncime maximă de 7 m. Lacul îşi completează apele numai din precipitaţii,neavând izvoare. Apa-fiind o apă aproape distilată-este extrem de curată.  Mineralizaţia fiind de 0.002%,lacul este considerat unul din  cele mai curate din lume,dar din lipsa sărurilor minerale apa nu este potabilă. Capacitatea trofică redusă a apei lacului se datorează şi emanaţiilor mofetice prin fundul lacului si prin pereţii craterului. Prima hartă bartimetrică a fost întocmită în anul 1909. Atunci lacul avea o adâncime de 8.3 metri. În anul 1896 s-a stabilit o adâncime de 12 m. Deci între anii 1869 si 1955, lacul s-a colmatat simţitor reducându-şi adâncimea cu 5 metri Pe fundul lacului există un strat de mâl cu grosimea de 1,2-2 m,provenit din spălarea versanţilor,colmatarea lacului fiind un pericol continuu pentru existenţa sa. Lacul Sfânta Ana,este o rezervaţie complexă naturală,geologică,floristică şi faunistică. Fauna lacului este săracă,fiind reprezentată de şarpele de casă,tritonul cu creastă,plosniţa de apă,crustacee inferioare şi somonul pitic american.  Malul lacului este un loc ideal pentru recreere,pentru scăldat în perioadele mai calde ale anului. Lacul se află într-o zonă protejată,iar camparea nu este permisă în perimetrul lacului, pentru aceasta existând o zonă amenajată la câteva sute de metrii depărtare de lac.  Aici se află o capelă romano-catolică,purtând hramul Sfintei Ana. Pelerinajul la această capelă este o tradiţie pentru aceste locuri,încă din secolul XII. În anul 1654,pe malul lacului s-a ridicat o capelă de piatră,iar popularitatea zonei a făcut ca de-a lungul secolului XVII si XVIII să ajungă pe malul lacului peste 30-40 de mii de pelerini. Se spune că după astfel de pelerinaj,tinerii şi-au fi găsit aici partenerii de viată,femeile care aveau probleme cu sterilitatea – şi-ar fi găsit în acest mod o rezolvare a problemelor. În timpurile moderne,pelerinajul încă se practica,însă cu o intensitate mult mai scăzută, rămânând mai mult un loc de întâlnire pentru tinerii din zonă.  Turiştii veniţi la Lacul Sfânta Ana nu au nevoie de prognozele meteorologilor pentru a afla cum va fi vremea,ei având la îndemână o metodă empirică,dar exactă,oferită de muntele vulcanic: cele două fisuri formate în munte  prevestesc vremea cu precizie de sută la sută. Localnicii știu că’’Dacă emanaţiile din fisură pişcă la nas,atunci e semn de furtună,iar dacă nu,ziua va fi însorită,tocmai potrivită pentru drumeţii’’ .Fenomenul are o explicaţie ştiinţifică. În munte se desfăşoară încă o activitate post-vulcanică, sensibilă la orice schimbare a presiunii atmosferice. Când presiunea atmosferică scade,gazele,precum bioxidul de carbon şi sulful,urcă spre suprafaţă şi inundă fisurile cu un miros întepător,semn că vine ploaia.

Cum pot să descriu mai bine întâlnirea mult visată cu lacul Sfânta Ana. La scoborâș rămâi pironit. Cu cât cât te apropii de el, cu atât te fascinează, plin de vrajă, ca un ochi sticlos ce privește țintă. De jur împrejur pereții unui vechi crater sunt acoperiți de desișul fagilor cu coroanele sferice asemeni unor nori grei ce se rostogolesc pe coastă, oprindu-se în țarcul de brazi, santinelele neclintite din jurul lacului. Adăpostit cum e, rar se învălurează. Pare mai degrabă o imensă tipsie de argint cu reflexe variate după bătaia soarelui. Din vreme-n în vreme, ici și colo, se nasc cerculețe care se pierd repede.  Sunt semnele vieții ascunsă în adânc. Ochiul pâmântului caută fix, fără clipiri, spre bolta de deasupra. Soarele îi dă coloritul, iar norii variația. Reflexul brazilor e atât de neted, încât poți număra în apă sulițele vârfurilor lor. Pasărea care zboară deasupra își vede chipul întreg, deslușit în apă. Soarele se ridică iar jocul reflexelor se schimbă. Fața apei se întunecă, iar umbra brazilor dispare. Când soarele se lasă către asfințit, gama culorilor e mai intensă mai variată. Albastrul cerului înalbăstrește și apa. Norii cu tivatură purpurie plutesc ușor ca într-o lume fermecată. Umbra brazilor din nou se ivește, mai intensă, mai întunecată.  Ziua întreagă poți sta în fața apei, nemaiștiind pe ce lume trăiești. Liniștea e atât de deplină, încât loviturile ciocănitoarei în trunchiurile arborilor te fac să tresalți. Simți că ești izolat însă singurătatea nu te doboară. Lacul îți ține de urât. În imobilitatea lui, e plin de viață, răscolitor de gânduri.

Poposind la malul lacului nu mi-am putut dezlipi ochii de la aceea creație unică în felul ei. A fost unul din rarele momente pe care le-am trăit cu intensitate și care m-a încărcat cu o energie pozitivă mulțumind divinității că a fost capabilă să îmi mai ofere încă un tablou unic al creației sale desăvârșite. Dar ziua prea scurtă m-a obligat în scurt timp să fac cale întoarsă.  Servesc de la chioșcul din apropiere un binemeritat kurtos-kolacs cu nucă cum numai în zona secuimii poate fi preparat cu atâta măiestrie și începe returul.  Urcând pe drumul de întoarcere  clipa te îndeamnă la tot pasul să te oprești pentru a mai admira încă o dată farmecul lacului.  Sclipind atunci în razele soarelui lacul de nenumărate ori mi-a făcut semn, mi-a surâs, m-a chemat și am avut un regret adânc ca și când m-aș fi despărțit de un prieten drag pe care l-am cunoscut de-o viață.

Drumul de întoarcere spre Băile Tușnad ar fi de prisos să vi-l descriu. La intersecția de marcaje am urmat traseul bandă albastră ce ducea spre vârful Cetății iar întunericul gros și hâd al nopților de noiembrie ce m-a prins pe drum nu ar fi prea plăcut să îl evoc.  Am ajuns cu bine în stațiune însă cu mici peripeții care mi-au testat din nou perspicacitatea de a hoinării pe poteci de munte în plină noapte lucru pe care nu îl recomand nimănui decât dacă este strict necesar.

În ultima zi a drumeției n-am putut să fac abstracție și de peisajul oferit pe cealaltă parte a versantului. Îndreptându-mă pe aleea ce merge paralel cu Oltul am descoperit cum Stânca Șoimilor îmi zâmbea șăgalnic, pe peretele stâncos al acesteia fiind proiectate razele unui soare blând și curat.

Ne îndreptăm cu pași repezi spre podul care traversează Oltul și cât de curând pe partea stângă reperăm și lacul antropic Ciucaș, lacul emblemă al stațiunii Băile Tușnad. Lacul artificial Ciucaş a fost amenajat între 1882-1893, amenajare continuată ulterior în anii 1920 cu un ştrand în aer liber (Baia Săracilor) iar pe lac se putea plimba cu barca. În 1912 pe malul lacului Ciucaş s-a construit un Complex de agrement ce cuprindea restaurant, teatru, cinema, sală de festivităţi şi cazinou. În albia lacului sunt prezente izvoare de apă minerală şi emanaţii de dioxid de carbon. La începutul secolului al XX-lea în 33 de vile, 700 de locuri de cazare stațiunea aştepta turişti din întreaga Europă, numărul acestora depăşind frecvent 2000 de plătitori pe an.

Nu zăbovim prea mult pe malul lacului această desfătare urmând a ne-o rezerva la sfârșitul periplului după vizitarea obiectivului fixat.  Paralel cu lacul pe partea dreaptă  după talazul căii ferate reperăm și cursul Oltului iar din adâncul văii răsuna glasul mânios al apei în luptă cu stânca.  Astfel m-am reîntâlnit din nou cu prietenul meu Olt de data asta trecând prin primele sale faze adolescentine am putea spune.  De la faza de mic pârâiaș așa cum l-am lăsat eu acolo în drum spre Bălan de data aceasta el a căpătat valențele unui adevărat râu. De fapt de acolo din Giurgeu el face o cale de circa 70 de km traversând localitățile Sândominic, Izvorul Oltului, Miercurea Ciuc până aici la Băile Tușnad. Am ajuns și la pod și într-un scurt popas am putut admira Oltul acela pus în fața primei sale provocări. Admirând peisajul cu munții Harghitei și subdiviziunea sa Ciomatu Mare pot spune că aici Oltul și-a arătat primele sale valențe nebănuite de a crea un defileu de poveste într-un masiv al vulcanilor stinși.

După traversarea podului de peste râul Olt, drumul se bifurcă, spre stânga putem ajunge la camping şi la mofetă, iar spre dreapta, unde sunt amplasate și 2 panouri informative, continuăm traseul marcat cu triunghi roşu, care urcă spre Piatra Şoimilor. Marcajul, după numai 25 metri, traversează drumul forestier, trece pârâul Corbului şi urcă pe 18 serpentine pe versantul abrupt al Pietrei Şoimilor.

Printre fagi și molizi întorcând privirea reperăm culmile defel domoale ale masivelor Ciomatu Mare și Ciomatu Mic pe care cu o zi în urmă cu o vervă tinerească le exploram potecile dornic de a descoperi lacul Sfânta Ana comoara nestemată a zonei. Acum eram pe partea cealaltă a masivului încercând să deslușesc tabloul complet al defileului Oltului de la  Tușnad. După o urcare de circa 45 minute, pădurea se rarefiază şi ajungem în spatele unei stânci mai mici, aflată la capătul de sud al Pietrei Şoimilor. Puţin mai spre dreapta părăsim poteca şi după cam 10 metri urcăm cu grijă pe o pantă abruptă şi ajungem la un mic popas.

Ne repliem pentru ultimul forcing și după circa alte cinci minute urmăm calea spre nord până când ajungem la punctul de belvedere Piatra Şoimilor, unde se află și crucea de lemn. Stânca Șoimilor este amplasată la altitudinea de 824 m si are o suprafață totală 1,5 ha. În ansamblul său reprezintă un monumental vârf de andezit ce oferă o panoramă mirifică asupra stațiunii Băile Tusnad, crestelor Ciumatului si ale Surducului, Lacului Ciucas si asupra intregului defileu al Oltului. Cei ajunși la acest obiectiv pot admira și vestigiile cetății Stânca Șoimilor, mai exact bucăți din zid. Cetatea avea forma unei țigle întinse și de aici se trimiteau șoimii de vânătoare ca arendă pentru turci. Stânca Șoimilor este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Ținutul Secuiesc, obiectiv pe care nu ar trebui să-l ratați dacă vă aflați în apropiere. Am ajuns astfel și la apogeul micii mele drumeții petrecute pe meleagurile Tușnadului în acel feeric început de noiembrie. Urcând pe pediestalul  stâncos al Pietrei Șoimilor ceea ce mi s-a oferit a fost o panoramă excepțională a întregului defileul al Oltului, precum și imagini superbe cu depresiunile Ciucului și a Bârsei. Pășind pe aceea stâncă sentimentul a fost similar ca cel trăit la Crucea Eroilor Neamului de la Caraiman, un belvedere superb greu de imaginat la o înălțime de doar 824 de metri. Șovăielnic în Depresiunea Ciucului, cu despletiri prin brațe moarte, Oltul sculptează aici adânc în masa muntelui. Prins în strâmtoare, nu se potolește decât către Bixad. Cam pe la mijlocul cheilor pereții de stâncă vulcanică se dau mai într-o parte de firul apei, iar sub cornișa unui versant abrupt își face loc apa albastră a lacului antropic Ciucaș, în care-și oglindesc chipurile bătrânele cetine. De aici într-o altă imagine legendară mi-am luat din nou la revedere de la prietenul meu Olt admirându-i pe deplin lucrarea sa arhitecturală, ceea ce a putut săpa în stâncile milenare ale Harghitei. Privind în zare mai departe observ cum acesta șerpuiește în lung spre ținutul Bârsei îndreptându-se spre o altă fază a maturității sale.

Am ales ca epilog al drumeției o scurtă plimbare pe malul lacului Ciucaș. Aici la malul lacului respiri adânc, făcându-ți plăcere răcoreala venită de pe apă. Te lași mângâiat de soare și de unda de aer răscolită cine știe cum, ce-ți trece peste față, ca un sărut de mamă.

În final am ajuns și pe peronul gării. Un șuier prelung cu un ecou peste vale mă face să tresar. E semnalul plecării, dar și spulberarea unui vis plăcut, trăit în ziua mare pe tărâmul fermecat al  apelor minerale și al vulcanilor stinși aici la Băile Tușnad.

III IMPRESII LA FINAL DE DRUMEȚIE

Drumeția din masivul Ciomatu Mare- Băile Tușnad mi-a oferit ocazia să închei un an 2018 de excepție cu drumeții și peisaje încântătoare în masivele Trascău, Piatra Mare, Postăvaru, munții Baiului, masivele Bucegi, Giurgeu și Ciomatu Mare cu speranța că și în anii viitori voi mai avea ocazia să răsfoiesc file din marea carte de povești a Carpațiilor României. Închei acest articol inspirat de versurile lui John Lennon din piesa Imagine pe care de altfel am și inclus-o în filmulețul de prezentare al drumeției -Tu: