I. PREZENTARE GENERALĂ

Munții Postăvarul (în germana Schuler, în maghiară Kereszteny-havas) sunt o grupă muntoasa a Carpaților de Curbură, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali. Situați între depresiunea intracarpatică a Brașovului și versantul nordic al masivului Bucegi ca o prelungire a masivului cristalin Leaota, Munții Postavărul reprezintă un punct de atracție pentru călătorul sosit în zona Brașovului. Înconjurați de arii depresionare întinse (depresiunea Brașovului, Valea Timișului, Valea Largă a Râșnoavei), Munții Postăvarul se arată privitorului prin vârful lor cel mai înalt, Vârful Postăvarul, având 1799 m, unde se află cea mai cunoscuta stațiune montană din țară– Poiana Brașov. Deoarece împrejurul munților Postăvaru predomină văile și depresiunile, aceștia se arată privirilor vizitatorilor ca formațiuni proeminente, înalte. Realitatea este că abia ajung la 1800 de metri, ceea ce nu-i prea mult, comparativ cu alte vârfuri carpatine. Însă acest lucru nu le diminuează defel farmecul și grandoarea. Când spui „Postăvaru” te gândești de-ndată la postav – acea stofă groasă, durabilă și călduroasă, întrebuințată odinioară la confecționarea hainelor ostășești sau a păturilor. Imediat te-ntrebi ce legătură are amintitul material textil cu munții aceștia străvechi, ce oferă priveliști de care nu te mai saturi, oricât le-ai contempla. Unii sunt de părere că numele munților provine de la negoțul cu postavuri care avea loc în zonă, pe vremuri. Alții îl aduc în discuție pe Stoica Postăvaru, un oier care a trăit cu veacuri în urmă în zona Brașovului. În ambele variante, numele Postăvarului are origini destul de noi, comparativ cu existența și continuitatea milenară a neamului românesc în țara Bârsei. Oare cum se numea masivul înainte de comerțul cu postavuri și înainte de baciul Postăvaru, la a cărui stână se face referire într-un hrisov de la început de secol 18, aceasta rămâne un mister pe care nu-l puteți descoperi decât peregrinând pe potecile sale tocite de vreme. Masivul Postăvarul domină depresiunea Brașovului și, totodată, se învecinează cu masivul de miazănoapte al Bucegilor. Laolaltă cu masivul Piatra Mare, Postăvaru face parte din Munții Bârsei. Între Postăvaru și masivul Piatra Mare se întinde valea Timișului. Munții Piatra Mare și Munții Postăvaru prezintă similitudini evidente, atunci când îți bucuri sufletul cu peisajele lor. Vârful Postăvaru de 1799 metri este depășit cu puțin de vârful Piatra Mare (având 1844 m), oferind călătorului avid de peisaje panoramice spectaculoase o imagine în oglindă a vârfurilor unul față de altul.

*Masivul Postăvaru surprins de pe valea Timișului*

*Masivul Postăvaru surprins în coborâre spre Poiana Brașov*

Ca și structură geografică masivul Postăvaru cuprinde la rândul său două subdiviziuni: masivul Postăvaru propriu-zis situat între valea Cheii, Timișului și Poiana Brașov, care reprezintă o prelungire a masivului cristalin Leaota. Atinge înălțimea maximă (1.799 m) în vârful cu același nume și este separat printr-o înșeuare largă de o creastă alungită care atinge 1.659 m în vârful Gruia. Spre nord-est înălțimile scad sub 1.500 m; Munții Poienii Brașov situați în partea vestică a Munților Postăvaru care se prezintă ca un platou larg ondulat, la altitudinea de 900-1.000 m pretabil mai ales pentru practicarea schiului prin renumitele sale pârtii de la Poiana Brașov. Este mărginit de culmi domoale care depășesc puțin 1.000 m: Dosul Pleșii (1.045 m), Spinarea Lunga (1.042 m). În cuprinsul Masivului Postăvaru întâlnim și o serie de rezervații naturale cum ar fi Rezervația și parcul natural Tâmpa – cu o suprafață de 188,2 ha interesantă pentru plantele pe care le are; Rezervația Ștejerișul Mare – cunoscută și sub numele de Colții Corbului Mare – adăpostește 20 ha de pădure de fag și un grup de stânci de calcar cu vegetație calcofilă; Rezervația peisagistică Postăvarul (1025ha) – adăpostește plante și animale rare declarate monumente ale naturii; Rezervația floristică Poiana Secuilor. Pădurea, formată din făgete, rășinoase și amestecuri de rășinoase cu foioase, ocupă aproape toată suprafața masivului, alături de mici suprafețe de pajiști și fânețe. Covorul vegetal este complex, multitudinea speciilor florale acoperă multicolor pajiștile și fânețele masivului. Dintre cele mai cunoscute plante întâlnim liliacul sălbatic, brândușa, traista ciobanului, frag, mur, zmeur etc. Dintre ciuperci, amintim: hribul, creasta cocoșului, gălbiori, vineciori. Compoziția pădurii cuprinde făgete cu specii cum ar fi: paltinul de munte, scorușul, ștejar rosu, mesteacăn, salcie căprească, plop tremurător, anin, frasin, carpen, cireș; amestecuri de fag, brad și molid; rășinoase: bradul, molid, pin silvestru, pin negru, duglas, ienupăr, larice,zambrul iar pătura erbacee este alcătuită în făgete din: ciuboțica cucului, crucea voinicului, brebenei, floare-de-nu-mă-uita, viorele, floarea paștelui și în și sub rășinoase din: măcrișu iepurelui, feriga. Plantele rare și ocrotite sunt reprezentate de: smârdarul, floarea de colț, gențiana galbenă, papucul doamnei, iedera albă, sângele voinicului, bulbucul de munte angelica, dedițeii, clopoțel, ligularia. Din punct de vedere faunistic masivul este populat de exemplare de urs brun, cerb carpatin, mistreț, căprior, lup, râs, corbul, șorecarul comun, găinușa de alun, cocoșul de munte iar în apele ce străbat masivul se găsește păstrăvul indigen, tritonul cu creastă, buhai de baltă cu burta galbena, tritonul carpatic. Odată ce-a ajuns sus, pe Postăvaru, privitorul e uimit de varietatea reliefului, în care stâncile îndrăznețe intră în contrast cu formele rotunjite și pantele domoale, aflate într-o imediată apropiere. La fel de eterogenă ca și reliefurile este compoziția rocilor din care sunt alcătuiți acești munți. Colo vezi un stei de gresie, dincolo un colos de calcar iar la o aruncătură de băț, sau poate ceva mai departe, vei observa o formațiune de marnă, aceasta fiind o rocă utilizată în fabricile de ciment. Toate aceste elemente îmbinate într-o armonie desăvârșită fac din masivul Postăvaru o oază de frumusețe ce te îmbie la o drumeție de poveste pe potecile carpatine.

II. DRUMEȚIA PROPRIU-ZISĂ

Aventura în masivul Postăvaru poate fi încadrată miniseria De două zile cu două masive. Am avut ocazia să îi străbat cărările într-o frumoasă duminică la început de august 2018. Campând pe valea Timișului după coborârea de pe masivul Piatra Mare, a doua zi dimineață traversând Valea Timișului din dreptul Haltei CFR Timișu de Sus am început accesiunea spre vârful Postăvaru.

*Masivul Postăvaru văzut din dreptul Haltei CFR Timișu de Sus*

O tabelă montată chiar pe peron ne informează despre traseele turistice din zonă. Traversăm liniile și continuăm să mergem de-a lungul lor, o mică porțiune, spre Timișu de Jos. Ajungem astfel la stâlpul indicator care ne îndrumă spre drumul forestier de pe Valea Calului. Cu sacul în spinare şi cu toiagul în mână cum s-ar spune, drumul este unul din cele mai ademenitoare pentru contemplarea pe îndelete a frumuseţilor ce se schimbă la tot pasul.

*La intrarea pe drumul forestier de pe Valea Calului*

Până în Șaua Spinarea Calului suntem călăuziți de marcajul triunghi roșu al potecii care face legătură între Timișu de Sus și cabana Cheia (690 m), trecând prin Cheile Râșnovului (circa 790 m). Începem să mergem pe acest drum, prin pădure; el urcă ușor, urmând firul apei pe malul stâng. Urmând valea Calului în fața noastră s-a deschis peretele aproape vertical al Postăvarului. Cum nu ştiu acei cărora tinereţea le dă aripi cu cât de puţină osteneală se pot căpăta clipe de intensă satisfacţie şi vibrantă mulţumire şi cum ajungi să-ţi înclini capul, doborît de frumuseţile nebănuite.

*Creasta Postăvarului surprinsă de pe valea Calului*

Drumul traversează Pârâul Calului, ajungând imediat la o ramificație. Urmăm calea din dreapta iar după ramificație, traversăm din nou pârâul, revenind pe malul stâng, continuând marșul pe drum. Aici marcajul este aproape inexistent pe drumul forestier care constituie călăuză sigură până în punctul unde începe poteca, marcată cu stâlp indicator (880 m). În acest loc, pe partea dreaptă a drumului, privind spre amonte, se poate vedea fundația care a mai rămas dintr-un canton forestier, iar drept în față se ridică versantul împădurit al Postăvarului, care închide valea.

Părăsim drumul forestier, traversăm micul Pârâu Valea Calului și începem să urcăm pieptiș prin pădure. Datorită exploatărilor forestiere care au răvășit zona identificarea marcajului a devenit un adevărat chin. Micile rătăciri pe drumurile de căruță din zonă amplificate și de dogoarea soarelui au constituit sarea și piperul drumeției. Clipele de debusolare nu ne-au făcut să facem abstracție de peisajul din jur. Într-un luminiș reperăm culmile masivului Piatra Mare. Adresăm acestuia un calm salut iar culmile sale ne zâmbesc maiestous în lumina zvăpăiată a soarelui de august. Cu o zi în urmă când eram acolo privirile noastre mijeau spre Postăvaru acum însă aici într-o zonă searbădă de crâng rătăcindu-ne prin hazardul unor defrișări sălbatice încercăm să găsim marcajul fixând din când în când ochii amețiți pe hartă. În cele din urmă pe o ciotă de copac vai mama lui reușim să identificăm marcajul triunghi roșu. Un gând de mulțumire ne încălzește mintea și sufletul pentru că nici de această dată perspicacitatea, vigilența și orientarea nu ne-au părăsit.

*Belvedere cu crestele masivului Piatra Mare în urcuș spre Spinarea Calului.*

Cu moralul ridicat ajungem în curând în Șaua Spinarea Calului (1060 m), unde întâlnim poteca marcată cu bandă galbenă: spre stânga, peste Culmea Cărbunarea la cabana Poiana Secuilor (1070 m); spre dreapta, pe Culmea Spinarea Calului, la cabanele Cristianu Mare (1710 m) și Postăvaru (1590 m).

La intersecția celor două poteci sunt un stâlp indicator și o băncuță de lemn. Facem o mică și binemeritată pauză pentru că de acum încolo drumeția nu va mai avea accentele unei promenade montane. Peretele vertical al Postăvarului cu pintenii săi părea la o primă vedere o redută greu de cucerit.

*Reduta nemiloasă a Postăvarului în urcuș pe Spinarea Calului*

Pornim la dreapta (spre nord), pe poteca marcată cu bandă galbenă, începând să urcăm pe Spinarea Calului. Această culme face legătură cu Munții Predealului (aflați la sud de Valea Cheii) și este unul din contraforturile sud-estice ale crestei principale (Muchia Cheii). Datorită acestui fapt, dintr-o porțiune a ei unde pădurea este mai rară, reperăm spre sud-vest o frumoasă priveliște a abruptului calcaros al Muchiei Cheii (Abruptul Itvig), una din principalele zone de practicare a alpinismului în acest masiv.

*Abruptul Itvig al Muchiei Cheii, văzut de pe Spinarea Calului*

Apropiindu-ne de creasta principală, pădurea devine mai deasă, împiedicându-ne să mai admirăm împrejurimile. Porțiunile de urcuș pieptiș alternează cu porțiuni mai line și chiar cu un scurt coborâș, stâncos și abrupt, echipat cu cablu de oțel. Pe nesimțite părăsim Spinarea Calului și începem să urcăm pe versantul crestei principale: abrupt, poteca descriind numeroase serpentine. Pădurea devine mai rară și încep să apară stânci de calcar a căror dezagregare se remarcă în porțiunile de grohotiș pe care le traversăm. Mult mai dificilă ar fi însă această porțiune la coborâre, cu rucsac greu și voluminos, pe vreme rea. Poteca ce urcă în serpentine se orientează ușor spre stânga, în sensul de urcare (spre nord-vest); sub noi, valea poartă denumirea Groapa Lungă. În apropierea crestei urcușul se mai domolește și în curând ajungem în Poiana Trei Fetițe, unde întâlnim un stâlp indicator (1620 m). Schematic cam așa a fost accesiunea, însă acel urcuș este demn de reținut în noianul de amintiri a unor urcușuri teribile și epuizante printr-o zonă de pădure cu vegetație densă și pestrită. Așadar deși are până în 1800 de metri Postăvaru nu trebuie subestimat având pante de 45 uneori 65 de grade pe partea nord-estică într-o opoziție totală cu culmile domoale dinspre Poiana Brașov. Așadar cine vrea să facă cu adevărat Postăvaru să urmeze traseele de pe valea Timișului singurele în măsură să îți ofere senzația unei accesiuni cu adevărat trudite a unei creste montane.

*Valea Timișului surprinsă din dreptul Poienii Trei Fetițe*

Ajungând în Poiana Trei Fetițe împărtășim senzația cuceririi unei victorii cu adevărat muncite. S-a isprăvit! Câteva ceasuri de drum pline de trudă compensată însă de liniştea pădurii de brad dimprejur cu foşnetul ei tainic şi umbră deasă. Deliberăm și într-un final hotărâm ca într-o primă fază să ne abatem spre Cabana Postăvaru pentru a servi o masă caldă lăsând spectacolul de pe vârf pentru mai încolo. Din Poiana Trei Fetițe pașii ne sunt călăuziți pe o potecă lină prin desiș de brazi defilând parcă ca trubadurii în căutarea fericirii. După 20 de minute reperăm cabana Postăvaru unul din simbolurile cu caracter definitoriu ale zonei ce înconjoară Poiana Brașov. Și cum poți păși pragul acestei cabane fără să nu îți aduce aminte măcar în treacăt de frumoasa istorie a cabanei în sine precum și a stațiunii Poiana Brașov una din emblemele turismului montan al României. Efortul edificării acestora îl datorăm în primul rând inimoșilor brașoveni care și-au dedicat viața muntelui. Cristianul Mare sau Postăvarul („mons gymnicus“ in documente) și-a primit numele nemțesc („Schuler“) probabil pe baza faptului că venitul din pădurit îi revenea școlii (Schule) sau, mai bine spus, elevilor (Schüler) liceului brașovean (scola coronensis) întemeiat de Honterus in 1543, elevi care făceau anual, mai ales in august, o excursie în Postăvarul si „se distrau cu glume şi jocuri“. Excursiile „în aceasta formă“ s-au sfârsit in 1716. Administrația liceului Honterus permitea de altfel numai o dată pe lună excursii în munți (exire ad montes). Poate că elevii liceului au fost cu adevărat primii turiști ai orașului Brașov…În 1857 doi liceeni de la cursul superior (Eduard Gusbeth si Eduard Copony) reușiseră să urce pe Postăvar iarna, fapt excepțional pentru vremea respectivă, discutat și comentat îndelung în ziare ca și primele urcări pe timp de iarnă în Piatra Craiului din 1883, în Bucegi în 1884 și în 1890 în Piatra Mare. Secțiunea brașoveană a SKV a construit si marcat două drumuri pe Postăvarul: „Drumul roşu“, care pornește de la actuala „Capra Neagră“ şi „Drumul albastru“, care pornește de pe Tâmpa peste Creasta Krukur. La acestea s-a adăugat în 1883 prima cabană pe Postăvarul, construită în intervalul 2 aprilie 1881 – 7 octombrie 1883. Cabana s-a numit inițial Schulerhütte – Cabana Schuler, după numele săsesc al Postăvarului. Cabana a fost extinsă în 1891(din 1885 gospodărită și păzită în timpul verii, începând cu 1906 și în timpul iernii) care și astăzi se mai poate vedea încorporata în actuala cabană, fiind cel mai vechi adăpost montan în funcțiune din țară. În 1903 a fost construit așa numitul Pavilion iar în 1907 o anexă gospodărească. În Poiană, la vremea aceea nu exista nicio casă locuită permanent. Terenurile aparțineau fie orașului, fie unor persoane particulare (Bobiţ, Lupan, Capaţana, Toropoiu, Govna, Ristea), fie unor instituții (Biserica Sf. Nicolae). Se puteau vedea ici și colo numai șuri de fân. Doar turismul și schiul au animat acest colț de natură, a cărui peisaj s-a schimbat complet într-un sfert de secol. Încă din 1918, șeful secţiunii Braşov a SKV (dr. Gustav Philippi) a anticipat că „în scurt timp Brasovul va fi vizitat de mult mai multă lume.(…) Scopul asociației noastre este deschiderea munților prin amenajarea și darea în folosință a drumurilor și prin construirea de cabane”. A urmat punerea în practică a unui frumos proiect: în august 1924 a fost dată în funcțiune actuala cabană „Ruia“ – primul hotel din Poiană. Fațada cu ferestrele orientate spre sud, sală de mese confortabilă și plăcuța sunt o mărturie a talentului constructorului (arh. A. Schuller). Prin construirea de trambuline (Poiana Mieilor) de antrenament și mărirea trambulinei din Poiana Mică – mult timp singurele trambuline din țară – SKV a promovat și săriturile cu schiurile…Curând, dupa Ruia, au apărut și alte clădiri în Poiană. În 1924 „Turcu-Capatana“, lângă Ruia, apoi mai multe case particulare mai mici, chiar câteva vile și Cabana Cercetașilor. Pe Postăvarul s-a construit în anii ´30 cabana fabricii de avioane IAR (cabana Cristianul Mare). Două noi pârtii de coborâre erau disponibile: așa numita pârtie de pe valea cu stâlpii de telefon (astăzi Pârtia Sulinar) pentru schiorii avansați și o pârtie familială peste Crucur si Drester spre Poiana, prelungită apoi cu „Drumul lui Gust“ până în oraș. Cu ocazia sărbătoririi a 50 de ani de la înființarea Secțiunii Brașov, în 1931, în semn de mulțumire pentru activitatea depusă, Administrația Orașului Brașov (Primăria Municipiului Brașov de astăzi) a donat SKV terenul pe care erau construite cabanele și împrejurimile sale, pe o suprafață de 6 iugăre. În anul 1933 s-a simțit nevoia de a avea o cabană mai mare. După planurile inginerului G. Frank au fost adăugate două săli de mese, un bar, o garderobă pentru schiuri și o cameră pentru ceruit schiurile. Lucrările au fost finanțate de către Asociație și printr-o campanie de donații. S-a efectuat multă muncă voluntară – zeci de mii de cărămizi au fost aduse în rucsacuri! În 1935 a avut loc la Brașov cea de a 54-a adunare generala a Asociației, cu a cărei ocazie a fost sfințită „cabana cea nouă” la data de 1 septembrie 1935 de către primpreotul Dr. Konrad Möckel și i s-a conferit numele „Julius Römer-Hütte“ după merituosul membru de onoare Dr. Julius Römer. O viață de munte deosebită a început să se dezvolte în această cabană, unde pe parcursul mai multor ani „părinții Postăvarului“ (Morawetz, Gust) au condus și îndrumat ziua la schi, seara la activități de cabană mulți turiști și pasionați ai schiului. Schiorii erau ca dintr-o mare familie. Era loc destul pentru toți în cabană și pe pârtii… Pe atunci mai exista încă în stare originară pădurea de basm dintre cele două cabane. Se mergea pe jos din Poiana spre Postăvaru… unii reușeau chiar 2-3 coborâri zilnice. În 1945 cabana Iulius Römer este naționalizată și trece împreună cu celelalte cabane SKV la nou înființatul Oficiu Național de Turism care făcea parte din Ministerul Propagandei. Timp de 50 de ani cabana a găzduit sute de mii de turiști, degradându-se lent, fără reparațiile mult necesare, doar cârpită și vopsită când și când. Imediat după revoluție, președintele SKV de atunci Wolfgang Werner Fuchs urmat la conducere de Johann Mantsch și preotul Lothar Schullerus în calitate de împuternicit au înaintat documentația și au depus eforturi în vederea retrocedării cabanei. Prin decizia din 6 aprilie 2004 Societatea Poiana Brașov SA restituie în natură către SKV Cabana Postăvarul și terenul aferent. Administrația cabanei este încredințată lui Mihai Sârbu, vechi montaniard, ajutat de soția sa Florentina care încep lucrările de recondiționare și reparație iar cabanei îi este redată atmosfera prietenoasă și familiară de pe vremuri. În toamna lui 2004 este refăcută complet instalația de gaz de la Poiana până la stația de telecabină, SKV fiind principalul investitor. Lucrările de reparație a cabanei și a instalațiilor continuă apoi sub conducerea lui Rolf Truetsch care preia cabana din 2007 și ajutat de întreaga familie au făcut din redenumita cabană Iulius Römer de pe muntele Postăvaru locul minunat și îndrăgit care este acum.

Punem capăt firului istoriei acestor locuri magice ca și mesei de prânz de la cabană pe care am servit-o și ne abatem numaidecât spre vârful Postăvaru. Vârful muntelui este aproape, cam la 15 minute de mers pe jos de la cabană și a necesitat doar puţină atenție deoarece traseul este stâncos pe ultima porțiune, însă nu ai cum să te rătăcești. Odată ajuns sus, pe vârful Postăvaru, nu ai cum să nu rămâi uimit de varietatea reliefului, în care stâncile îndrăznețe intră în contrast cu formele rotunjite și pantele domoale, aflate într-o imediată apropiere. La fel de eterogenă ca și reliefurile este compoziția rocilor din care sunt alcătuiți acești munți. Oriunde întorci privirea observi peisaje superbe. Într-o parte poți admira Braşovul şi Poiana Braşov, iar în cealaltă, Masivul Piatra Mare, Munţii Ciucaş, Munţii Bucegi, Munții Neamțului, Munții Baiului dar şi Valea Prahovei. Priveliştea îți taie respiraţia, iar cum am avut noroc și de soare tabloul naturii sălbatice a devenit mult mai spectaculos. Așezat pe pietrele din jurul vârfului am putut contempla în voie peisajul desăvârșit al Bârsei.

*Masivul Bucegi văzut de pe vârful Postăvaru*

*Belvedere înspre municipiul Brașov în urcuș spre vârful Postăvaru*

*Crestele masivului Ciucaș admirate de pe vârful Postăvaru*

*Belvedere înspre stațiunea Poiana Brașov la coborârea de pe vârful Postăvaru*

*Belvedere cu municipiul Brașov în urcuș spre vârful Postăvaru*

*Ultima porțiune de urcuș spre vârful Postăvaru*

*O altă panoramă cu crestele masivului Bucegi de pe vârful Postăvaru*

*Stațiunea Predeal și valea Timișului admirate de pe vârful Postăvaru*

Belvedere înspre masivul Piatra Mare și stânca de la Piatra Scrisă admirate de pe vârful Postăvaru

*Belvedere înspre localitatea Timișu de Sus de pe vârful Postăvaru*

*Belvedere înspre cabana Postăvaru de pe vârful Postăvaru*

*Municipiul Brașov și Tâmpa admirate de pe vârful Postăvaru*

*Belvedere înspre municipiul Brașov și valea Timișului admirate de pe vârful Postăvaru*

*Viziune completă asupra masivului Piatra Mare de pe vârful Postăvaru*

*Belvedere înspre crestele munților Neamțului și Baiului de pe vârful Postăvaru*

*Belvedere înspre stațiunea Poiana Brașov și municipiul Brașov la coborâre de pe vârful Postăvaru*

*În Poiana Brașov în coborâre pe pârtie de la vârful Postăvaru*

Nu am trăit parcă clipe de mai adâncă odihnă sufletească, de involuntară reculegere, decât sub larga boltă a cerului de aici, uriaş baldachin susţinut de stîlpii de marmoră. Trebuind să cercetez mai în amănunt locurile, m-am închinat splendidului soare, îmbălsămat de mireasma florilor de munte. Am reperat natura în fețele ei vesele; am trăit în admirarea naturii largi. Coborârea spre Poiana Brașov și apoi seara spre Brașov ar fi de prisos să o mai descriu. Minunea frumuseţilor fermecătoare admirate aici m-au topit de-a binelea, și am uitat parcă de tot, de urcușul teribil, de urzici, de copacii căzuți, crengile și grohotișul care ne-au dat multe bătăi de cap pe parcursul drumeției.

III. IMPRESII LA FINAL DE DRUMEȚIE

Deși recunoscut mai mult pentru pârtiile de la Poiana Brașov Masivul Postăvaru oferă priveliști încântătoare și de pe valea Timișului unde un urcuș teribil și criminal te face cu adevărat să simți că ai venit la munte. La final de drumeție privit de acolo de sus de pe vârful Postăvaru am simțit cum decorul citadin al bătrânului Brașov ne zâmbește cu același aer cald, fermecător, pitoresc mulțumit parcă că strânge la pieptul său acești doi străjeri milenari Postăvaru și Piatra Mare care parcă își rostesc șoapte neîncetate unul altuia înspre valea Timișului.

CĂLĂTOR PRIN MASIVELE ROMÂNIEI. 11. MASIVUL POSTĂVARU. DRUMEȚIE LA VÂRFUL POSTĂVARU -STRĂJERUL BRAȘOVULUI

I. PREZENTARE GENERALĂ

II. DRUMEȚIA PROPRIU-ZISĂ

III. IMPRESII LA FINAL DE DRUMEȚIE

Apreciază:

I. PREZENTARE GENERALĂ

II. DRUMEȚIA PROPRIU-ZISĂ

III. IMPRESII LA FINAL DE DRUMEȚIE

Partajează asta:

Apreciază: