I. Localizare și prezentare generală.

Situați în extremitatea estică a Muntilor Apuseni Muntii Trascăului sunt delimitați de către Valea Ampoiului la sud, care-i desparte de Munții Metaliferi, Dealurile Clujului la nord, spre Podisul Transilvaniei și Masivul Gilău-Muntele Mare la vest. Aflate în extremitatea nordică a acestor munți și aparent “rupte de ei” prin cursul Văii Arieșului, Cheile Turzii se dezvoltă în prelungirea culmii calcaroase de origine jurasică Râmeți-Bedeleu-Ciumerna, care se extinde în directia nord-est spre Podișul Transilvaniei formând Culmea Petrești. Acest ultim promotoriu stâncos, cu o lungime de aproximativ 15 km, a fost străpuns de cursul văii Hășdatelor si al pârâului Racilor care au format doua sectoare de cheie paralele, Cheile Turzii si Cheile Turenilor. Ele sunt doar două dintre cele 22 de chei ale Munților Trascău, unul dintre cele mai bine reprezentate masive muntoase din România în aceste forme de relief exocarstic. Cu toate că vecinele chei ale Turenilor au o dezvoltare pe orizontală mai mare (1850 m), Cheile Turzii, cu o lungime de doar 1270 m, se impun din punct de vedere morfologic și turistic prin dezvoltarea pe verticală si amplitudinea pereților fiind cheile cu cei mai înalti pereți verticali din cadrul Muntilor Apuseni. Structura lor geologică poate fi urmărită pe o adâncime de aproximativ 250 m. între cele doua masive care le delimitează, Culmea Mănăstirii (793 m) și Dealul Sandului (759m).

II. Drumeția propriu-zisă.

Aventura spre fascinantele chei ale Turzii a început la mijlocul lunii mai 2018 pe fondul unei frumoase primăveri. Razele soarelui parcă mângâiau pământul și te îndemnau la o nouă aventură după o iarnă lungă și parcă nesfârșită. Intinerariul până la Turda s-a încadrat parcă în lungul șir al traseului pe care l-am urmat timp de patru ani când eram student la Cluj Napoca. De fiecare dată când intram în Turda aceste magnifice chei mi-au zâmbit atât în lumina caldă a soarelui de vară cât și toamna când erau parcă decorate de rujiniul de basm al acesteia. Iar gândul meu era același. Poate odată am să vizitez aceste locuri. Dar anii parcă au trecut ca vântul și nici prin cele mai pesemiste visuri nu aș fi anticipat că după 11 ani de zile de când am terminat facultatea șansa îmi va oferi acest privilegiu. În aceea dimineață de mai parcă totul era perfect pentru o incursiune în chei. Se anunța un week-end frumos fără precipitații. Am ajuns la Turda în jurul orelor 09:00 iar microbuzul spre satul Cheia era abia la ora 11:00. Bagajul ce-i drept voluminos, am luat și cortul dornic să petrec măcar o noapte în universul de basm al cheilor. Timpul de așteptare a trecut repede planificând traseul ce urma să îl străbat.  Într-adevăr spre chei se poate porni și din municipiul Turda pe un traseu marcat cruce roșie de circa 2-3 ore din apropierea cofetăriei-pizzeriei Dana însă spre satul Cheia circulă regulat o serie de mijloace de transport în comun care te scutesc de parcurgerea acestui drum anevoios prin livezi și pe dealuri care nu oferă ceva spectaculos.  Călătoria cu microbuzul a durat circa o jumătate de oră singurul aspect demn de reținut fiind uimirea călătorilor văzându-mă cu atâta harnașament după mine. Parcă le-am citit gândurile -ce caută ăsta pe aici cu atâta bagaj că doar aici nu e creastă.  Am coborât în centul satului și dă-i înainte spre chei circa 5 km. Fac  imediat la dreapta și încep să urc o culme deluroasă. În curând părăsesc ulițele satului iar peisajul deluros din jur nu prea pare să mă îndemne a-l admira cum se cuvine. Reperez totuși o plantație de viță de vie, cursul Arieșului, comuna Mihai Viteazu și plata câmpie a Turzii ce se întinde în zare până spre municipiul  Turda.

 

Întorcând privirea reperez și satul Cheia și podul peste care am trecut Arieșul.

În curând căldura începe să devină insuportabilă iar peisajul din jur  pentru început nu pare prea spectaculos. Trec pe lângă o carieră de gips iar niște bascule ce mergeau pe drum m-au umplut la propiu de praf. Unde or fi cheile alea că din sat păreau a fi aproape.  Studiez harta și se pare că sunt pe drumul cel bun însă mai e un pic de tras. în curând îndoielile aveau să fie risipite reperând panoul ce mă atenționa că am pătruns în Aria Naturală protejată de interes național Cheile Turzii.

Îndârjit, toropit și de căldură urc și  ultima parte a culmii și iată drept în față oglinda ochiului năzdrăvan îmi este răsplătită cu un belvedere spectaculos al intrării spre Cheile Turzii o mică victorie ce merita a fi savurată pe deplin.

Aici pe promotoriul din dreptul Cheilor Turzii întâlnesc un student binevoitor din Cluj care se oferă să îmi facă o fotografie de legendă în fundal cu spectaculoasele chei. A urmat un scurt dialog care m-a făcut parcă să mă pierd în noianul amintirilor din studenție petrecute pe malul Someșului în Cluj Napoca. I-am admirat efortul de a veni până aici cu bicicleta de a se relaxa într-un mod plăcut și sănătos în sânul naturii.

Din informațiile culese aflu că jos la baza cheilor cabana se afla în renovare așa că din spirit de prevedere  m-am hotărât să cumpăr niște apă de la terasele din apropiere. Am făcut un scurt popas la una din terase unde am savurat o bere rece după toropeala suportată anterior și în curând am coborât drumul pe serpentine până la intrarea în chei.

La baza cheilor în poienițele din jur oamenii petreceau, vetre de foc, muzică și voie bună doar era sfârșit de săptămână și o vreme splendidă.  Am reperat și pârâiașul Hășdate și în curând am pătruns în desișul de pădure al cheilor. Taxa de intrare în parc este modică cred că am plătit 10-15 lei iar personalul parcului îți poate oferi toate informațiile necesare.  Am avut o plăcută conversație cu doamna de acolo rememorând cu nostalgie expedițiile din Retezat și Parâng.  De acum încolo traversând primul pod pot să spun că  spectacolul a început cu adevărat. De jur împrejur coloșii de piatră au început să își facă simțită prezența. Abătându-mă un pic de la traseu pe malul pârâului Hășdate am reperat Obeliscurile unele din primele formațiuni stâncoase spectaculoase ale cheilor însă și stâncile din jur nu păreau să facă abstracție transpunându-te într-un peisaj în care parcă la fiecare perete stâncos tablourile variază însă același suflu de înviorare te cuprinde.

Urmează al doilea pod la baza căruia se dezvăluie două mici peșteri

În continuare poteca mă conduce spre baza Turnului Galben (denumit astfel după culoare caracteristica a părții sale superioare), care face trecerea spre marii pereți ai versantului stâng, fiind primul perete care măsoară peste 100 m. Ascuns de vârful Turnului Galben și despărțit de verticalele pereților care mărginesc poteca de o largă brână înierbată se găsește Peretele Pripoanelor, iar în extremitatea sa stângă delimitat de o scurtă creastă si de muchia Peretelui Urias,  găsim amfiteatrul care formează Peretele Caprei si Peretele Erasmus Nyaradi. Aceasta înlănțuire de pereți este doar preambulul Peretelui Uriaș o imensa platoșă stâncoasă, cu o înălțime de aproximativ 200 m, care pornește din apele Hășdatelor și este marcat în partea superioară de o succesiune de turnuri (Turnul Martirilor, Turnul Fecioarei). În continuarea jumătății superioare a Peretelui Uriaș se desfașoară Peretele Porumbeilor despărțit de firul văii de pante înierbate și mici pereți. În partea lui stângă se înalță cele mai impozante formațiuni stâncoase ale cheilor care se constituie ca un adevărat simbol al acestui monument al naturii: portalul Grotei lui Hili si muchia îngustă a Turnului Ascuțit, impresionante prin verticalitatea și severitatea pereților. Traseul potecii prin chei devine mai îngust, aceasta strecurându-se paralel cu firul văii, pe unele porțiuni fiind amenajată direct în stâncă. În partea dreaptă, peste apa pârâului, se observă peretele ,,Poligonului” și muchia Turnului Despărțitor flancat de conul de grohotiș al Zurusului Lung.

În curând aveam să ies din acest labirint stâncos și parcă am uitat timp de 45 de minute de sete și de foame, nevoi fiziologice efemere ale omului. Era nevoie de hrană și pentru suflet  Originalitatea acestor chei constă tocmai în măreția lor iar când examinezi mai cu atenție finețea împletiturilor săpate în calcar împărtășești pe moment sentimentul desăvârșitei măiestrii a  Creatorului.

În continuare urmând cursul pârâului Hășdate drumul te conduce spre satul Petreștii de Jos nimic spectaculos același aspect deluros apatic care contrastează puternic cu ceea ce a reprezintat anterior peretele calcaros al cheilor Turzii.  Privind spre pârâul Hășdate pe care din doi timpi și trei mișcări îl poți traversa lejer de pe o parte pe alta a malului nu prea îți vine să crezi că acest firicel de apă a fost capabil de a crea asemenea minuni.  E vremea prânzului, mănânc ceva pe îndelete și mă îndrept spre culmea din dreapta a cheilor respectiv Culmea Mănăstirii (alt. max. 796 metri) spre a admira și de sus aceste nestemate ale naturii.  Urcușul spre culme nu este anevoios fiind o mică diferență de nivel de circa 300 de metri. În curând aveam să dau și de un izvor de apă respectiv Izvorul Fântâna lui Chiper, binecuvântat dat fiind modestele resurse de apă de care dispuneam. Părăsind deșișul de pădure s-au dezvăluit și primele puncte de belvedere  respectiv înspre satele din apropiere, Petreștii de Jos și Săndulești. În curând mă despart de marcajul banda roșie, traseul de creastă al Trascăului ce duce mai departe spre Piatra Secuiului și Rimetea și urmez traseul bulină roșie.

Apropiindu-mă de punctul Capul Cheii 748 de metri reperez și cealaltă culme a cheilor respectiv Dealul  Sandului (alt. max. 759 metri).

Avansând mai departe pe culme tabloul devine epocal și oferă o largă deschidere spre municipiul Turda. Se observă cum micul deșiș de pădure se coboară până jos în pârâu, formând bolta umbroasă de frunzar prin care abia străbat razele soarelului. La o cotitură se ivește sus, pe umăr de culme, o imensă stâncă cu cuprinde o scobitură, o cavernă săpată din timpuri imemoriale în calcar. În continuare deasupra deșișului  se arată parcă încă odată în deplina ei înfățișare masiva construcție a Cheilor Turzii  asemenea parcă unei cetăți cu bastioane la colțuri.

 

 

 

Se apropia după-amiaza și parcă nu mă mai săturam să admir fascinantul tablou al cheilor. Am ajuns și la capătul culmii și mai reperez încă odată cu un mesaj de la revedere feericele stâncării. Mai sorb cu privirea pieptul dezgolit al marginii stâncilor tăiate parcă cu paloșul, contrastând cu verdele câmpiei prin albul lor de marmură dar și cu restul înălțimilor împădurite.

După ce mi-am desfătat privirea cu asemenea minunății am coborât de grabă din nou la baza cheilor.  Am ales să nu părăsesc degrabă acest peisaj și să aleg un mic traseu de drumeție vizitând o altă mică minunăție a zonei -Cascada Ciucaș. Traseul cu marcaj triunghi galben de circa 7,5 km și 2 ore/2:30 minute pornește din dreptul cabanei Cheile Turzii spre Ciuma Goală-confluența Pârâului Arinei cu pârâul Hășdate până în satul Cornești la malul râului Arieș.  Trecând prin dreptul cabanei salvamont am urcat degrabă culmea Ciuma goală unde într-un mic deșiș am ales să campez încununând cu succes o zi frumoasă plină de surprize plăcute aici în ținutul de poveste Turzii.  Dimineața m-a găsit admirând dintr-un mic luminiș culmile și poienile bucolice ale Trascăului ce se pierd în larg spre vasta câmpie a Turzii.

De aici de pe culmea Ciuma Goală am putut observa cum valea pârâului Hășdate mai are un drept la replică creionând un mic defileu  pentru ca în final să-și urmeze cursul nestingherit până la vărsarea sa în râul Arieș în dreptul satului Cornești. În depărtare reperăm și satul Cornești unul din șirul nesfârșit al satelor clădite pe valea Arieșului.

Traseul spre cascada Ciucaș străbate întâi o pădure, apoi o alternanţă de pâlcuri de pădure, tufișuri și poieni, trece mai multe pârâuri, unele secate, care vin de pe deal pentru ca în final să coboare pe un jheab abrupt  până în dreptul cascadei. Trebuie să fii foarte atent la marcaje multe dintre ele fiind presărate pe mici arbori. Fiind o zonă de crâng cu luminișuri și ocolind mai multe picioare de deal riscul de a pierde marcajul este foarte mare însă nu este în măsură să trezească panică. Valea și civilizația sunt aproape și sunt șanse mari ca până la urmă să ajungi la cascadă.  Deși traseul mi-a dat un pic bătăi de cap și am avut parte de mici rătăciri am ajuns cu bine la cascada și lacul Ciucaș.  Poposind la baza cascadei din nou m-am convins că valea creionată de pârâul Hășdate este un loc fascinant cu rupturi de pantă, cu repezişuri şi cascade repezi. Cascada Ciucaş are o înălţime de doar 5 metri, iar la baza acesteia se află un mic lac în care se acumulează apa ce vâltoreşte pe cascadă. Cascada Ciucaş este aproape sinonimă cu Lacul Ciucaş, ele fiind situate în acelaşi amplasament geografic şi unite. Cascada Ciucaş poate fi asemănată cu apa din băile moderne, din jacuzzi, bolborosind atât la coborâre, cât şi pe tot parcursul râului care vine agale spre a se revărsa în aceste locuri. Acesta urmează un traseu şerpuit, printre stânci abrupte, foarte plăcut privirii. În cazul în care sunteţi pasionat de fotografie este indicat să încercaţi să vizitaţi aceste regiuni întrucât vă pot oferi cadre de neuitat. Aşadar, chiar dacă această mini cascadă nu este la fel de mare ca şi Cascada Cailor sau Cascada Urlătoarea, prin farmecul ei se numără printre cele mai interesante din ţară.

De aici până înapoi în satul Cheia nu m-a mai despărțit decât un drum  desfundat de țară, plin de gropi și de praf de circa 4 kilometri.

III. Impresii la final de drumeție

Poposind la malul râului Arieș mi-am permis să fac o mică introspecție a minidrumeției ce  m-a purtat pe plaiurile Turzii. Vizitând culmile nordice ale masivului Trascău am avut ocazia  să descopăr frumusețea Cheilor Turzii pas cu pas, de la dealuri mătăsoase la stânci înalte si abrupte; de la izvoare de munte la pârăul Hăsdatelor, afluent de stânga al răului Arieș, ce străbăte cheile Turzii încă de pe vremea dacilor reușind să-și croiască drum prin stâncă.  Rezervația naturală Cheile Turzii prezintă o mare atracție pentru turism aducând în zona mii de turiști  anual. Datorita importanței științifice și a frumuseților sălbatice, Cheile Turzii au dobândit, la nivel național, încă din 1938, statutul de rezervație naturală, mai apoi fiind inclusă în listele U.N.E.S.C.O. printre cele mai de seamă monumente ale naturii.

Așadar vă îndemn cu toată căldura să vizitați acest loc magic al României descoperind pentru a nu știu câta oară decorul idilic al Apuseniului.