Patrulaterul Meridionalilor -Masivul Retezat – Tărâmul fermecat cu ochi albaștri.

 

Carpații Meridionali, numiți și Alpii Transilvaniei, Alpii Transilvăneni, alături de Carpații Orientali și Carpații Occidentali reprezintă cele trei mari grupe muntoase ale României. Denumirea lor este dată referitor la poziția lor geografică (la sud, deci meridionali ca poziție) față de Depresiunea Colinară a Transilvaniei, care reprezintă simultan și limita lor nordică. Carpații Meridionali reprezintă cea mai masivă, tipică și spectaculoasă regiune montană a țării, având unele similitudini cu Alpii. Limita lor vestică, spre Carpații Occidentali, este culoarul depresionar Cerna-Timiș-Bistra-Hațeg-Strei-Orăștie, iar limita lor estică (spre Carpații Curburii) o reprezintă Valea Prahovei și Valea Timișului din județul Brașov. Limita sudică a Carpaților Meridionali o reprezintă un abrupt major (pe alocuri având o diferență de nivel până la 1000 m) format din trei grupe: Subcarpații Curburii (între Prahova și Dâmbovița), Subcarpații Getici (între Dâmbovița și Motru) și Podișul Mehedinți (între Motru și Dunăre). În zilele senine pot fii observați de la o distanță de până la 100-120 kilometri în sud. Culmile înalte prezintă pante mai repezi spre Transilvania şi mai domoale spre Muntenia şi Oltenia.

Carpații Meridionali conservă cel mai reprezentativ relief glaciar din România, cu urme glaciare cuaternare. Vârfurile Moldoveanu, Negoiu, Parângul Mare şi Peleaga depăşesc 2500 m, iar plaiurile sunt foarte extinse, cu bogate păşuni alpine valorificate intens prin creşterea ovinelor de către locuitorii Ţării Bârsei, Ţării Oltului, Depresiunii Cibinului, Depresiunii Petroşanilor şi Ţării Haţegului.

În componenţa Carpaţilor Meridionali intră două unităţi tectonice: „autohtonul” şi „Pânza Getică”. Carpaţii Meridionali au fost în cea mai mare parte acoperiţi de mări către sfârşitul erei paleozoice şi în cursul erei mezozoice. În perioada cretacică, în această regiune au avut loc puternice mişcări tectonice, care au determinat cutarea depozitelor şi încălecarea Pânzei Getice peste autohton şi transformarea regiunii într-o zonă muntoasă. Datorită şisturilor cristaline care predomină, munţii au un caracter masiv. În zona crestelor înalte prezintă multe urme glaciare.

Masivele cele mai importante sunt: Bucegi, Făgăraş, Parâng şi  Retezat. Altitudinea maximă este înregistrată la vârful Moldoveanul (2.543 m), urmat de Negoiu (2.535 m), Parângul Mare (2.519 m), Peleaga (2.509), Omu (2.505). Trecătorile sunt puţine: Predeal, Bran, Lainici şi Turnu Roşu.

Ce sentiment am putut împărtăși vizitând aceste 4  cetăți fortărețe ale României: Retezat. Parâng, Făgăraș și Bucegi dacă nu de uimire și de admirație simțind cum aici munții își culeg prinosul de frumos definind  prin linia lor de creastă o graniță între provinciile istorice însă nu și graniță între două lumi. Pornind de la vest este observi cum mândrul Retezat își profilează crestele ascuțite peste Hațeg și Banat pentru ca mai apoi să se piardă blând spre dealurile Mehedințiului și ale Gorjului, cum maiestosul Parâng își înalță semeț crestele înspre culoarul Sebeșului  urmând apoi să-și ostenească grumazul înspre ținutul de poveste al Novaciului și Horezului, cum semețul Făgăraș își creionează împărăția cu abrupturi verticale și pieptișe înspre  depresiunea Sibiului și Făgărașului pentru ca mai apoi coamele lui să-și întindă meandrele până spre Argeș și Câmpulung-Muscel iar pe splendidul Bucegi să îl observi cum își  desăvârșește palatul de cleștar înspre Valea Prahovei iar pe cealaltă parte înspre Bran-Moeciu cum plămădește din trupul său forme mitologice și râde în soare salutând ca într-o oglindă nețărmuită crestele de sidef ale Pietrei Craiului. De oriunde ai privi acești munți din Banat, Ardeal, Oltenia sau Muntenia observi cum marginea lor e un zid de stânci ce se înalță de-a dreptul din câmpii netede sau dau în dealuri nisipoase, cu spinări rotunjite simțind cum dau naștere unui contrast de forme și de vegetație de un pitoresc nebănuit. Aici satele se opresc la marginea înălțimilor, se înșiră în lungul văilor lărgite de îndată ce ies din încleștarea munților. Așezările omenești stau ca șiraguri de mărgele, sate pline, cu viața care își deapănă firul neabătut, cu locuitori vrednici, hârșiți în muncă, având în spate muntele cu pășuni și păduri de molid și brazi.  Sacralitatea locurilor este strâns legată de șirul mănăstirilor ce au stat pavăză la hotarele munților  Reţeaua naturală a apelor, prin numeroase văi și depresiuni au oferit o reţea de comunicații între oameni şi produse de-a lungul timpului cu valoare economică şi culturală excepţională, în sensul generării, menţinerii şi amplificării unității vieţii economice, dar şi etnoculturale a populației de pe ambii versanți ai Carpaților, menținerea unității  lingvistice fiind cea mai elocventă. Căile de comunicații, vaste şi diverse, mult extinse de romani, adăugite cu drumurile pastorale  au făcut din centrul provinciei Dacia actuala Transilvanie o zonă de mare circulație întărind unitatea geografică, economică şi culturală a  celor două două țări române –  Ardealul și Ţara Românească.   Acest aspect constituie o trăsătură ce a deosebit Carpații României de alţi masivi muntoşi europeni

• Te-am visat, te-am tot visat,
• Tot pe tine Retezat
• Un tărâm cu ochi albaștri
• Printre-a stâncilor pilaștri
• Stai în soare luminat
• Printre a norilor stihii
• Unind cerul cu pământul
• Și legenda cu cuvântul

Cum poți rezuma în câteva cuvinte ceea ce reprezintă  Retezatul decât că masivul în sine este o bijuterie a  arcului carpatic ce  se întinde pe o suprafață de peste 38.138 ha. Dacă ai fost  vreodată aici nu vei uita  cu siguranță vârfurile semețe, sălbăticia, cantitatea imensă de lespezi ce îl învelesc chiar și în cele mai înalte vârfuri, lacurile sclipitoare  și nenumăratele specii de plante și animale rare, care își au aici ultimul sălaș. În Retezat, dacă ai ajuns sus și-ți rotești ochii peste piscurile colțuroase, peste căldările de mult adormite și îngropate sub dărâmăturile unor munți în ruină, încerci o senzație total diferită față de ceea ce ai simțit în alți munți ai Carpaților. Undeva, aproape de cerul vulturilor, Retezatul, cu tot ce cuprinde el între văile Streiului, Jiului și Râul Mare, reprezintă o inexpugnabilă cetate de piatră. Ca-n poveste, zăvorâți cu șapte rânduri de lacăte fermecate, aici, munții s-au închis într-o dublă centură de porți, silind călătorul să pătrundă în interiorul lui numai prin câteva dintre numeroasele căi pe care le-ar fi putut reprezenta cursurile de apă ce-l străbat de jur împrejur. Masivul Retezat este un atlas viu, o comoară care ascunde nenumărate locuri de o frumusețe rară, nebănuită.  Aici traseele turistice  brăzdează masivul muntos prin cele mai ascunse cotloane.  Flora și fauna, lacurile glaciare și foarte multe alte locuri sunt numai bune de privit și “adulmecat”.

Se spune despre masivul Retezat că are “80 de ochi albaștri” – aluzie la cele 80 de lacuri și tăuri care se regăsesc pe întreagă suprafață a acestuia, atât de limpezi și de cristaline încât albastrul cerului se oglindește perfect pe luciul apelor. Cel mai mare și mai renumit lac glaciar este Bucura, amplasat între Vârful Peleaga și Șaua Bucurei, la o altitudine de 2040 de metri, într-o zona superbă și destul de ușor accesibilă din Retezat. Retezatul impresionează prin șirul vârfurilor stâncoase, înlănțuite în jurul lacurilor cristaline, și prin peisajele alpine, ce par inaccesibile pentru om. O mulțime de legende circulă pe seama lui, unele cu atât mai fascinante cu cât ies din sfera normalului.

Legendele lacurilor și  despre Masivul Retezat se spune că au un efect puternic asupra celor care se avântă pe cărările sale:   ei își doresc să rămână aici, pe muntele vrăjit, departe de civilizație. Cea mai spectaculoasă zonă este partea nordică, unde se află cele mai înalte vârfuri și aglomerarea de lacuri glaciare. Peste 50 de ochiuri de apă lucitoare s-au format în Retezat, iar fiecare își poartă propria legendă. Lacurile glaciare s-au format în căldările ghețarilor preistorici, prin acumularea apei provenite din ploi și zăpezi și prin scurgerile izvoarelor. Astfel s-a întâmplat și cu lacurile din Retezat, însă legendele din popor au atribuit originii lor explicații fantastice. Se spune că pe vremuri trăiau uriași, care își coborau brațele în munte făcându-și „căldări” adânci din piatră în care se aduna apa, iar ei își potoleau setea aici, după luptele sângeroase. Într-una din aceste bătălii, un uriaș ar fi lovit cu baltagul muntele care poartă acum numele Peleaga. Coama muntelui s-a desprins și a fost aruncată departe, în Valea Pietrelor, iar astăzi locului i se spune Vârful Lolaia.

Osteniți de luptă, uriaşii au săpat câte un ceaun în trupul Pelegii, iar altul a fost scobit în cel al Zănoagei. Apa s-a strâns astfel, formându-se Lacul Bucura și Lacul Zănoaga.

După ce au sorbit uriașii apa, au sărit mai mulți stropi și astfel s-au format o mulțime de tăuri în jurul celor două lacuri.

Potrivit legendei, uriașii au fost înfrânţi de un voinic al locului. I-a tăiat capul unui căpcăun, iar acesta s-a transformat într-un munte de piatră, căruia i se spune Retezat. Un alt uriaș ucis de oameni s-a prefăcut într-un lac mlăştinos, căruia ciobanii îi spun Tăul Spurcat. Până și folclorul vorbește despre Muntii Retezat si vârfurile lor, scriindu-se despre nume precum Făt-Frumos sau Alb-Împărat. Numele de „retezat” se spune că vine de la legenda Ruscăi, fata unui căpcăun din munți, care a aruncat cu un plug după fratele ei de invidie că acesta a primit munții cei mai înalți moștenire, retezând astfel vârful cel mai înalt.

Din punct de vedere geografic Munții Retezat fac parte din Carpații Meridionali, grupa muntoasă Retezat-Godeanu. Se înalță între două depresiuni importante, Petroșani și Hațeg și între două râuri importante, Râul Mare, care îi delimitează la nord și est și Jiul de Vest, care îi delimitează la sud. Sunt înconjurați de Munții Țarcu la vest, Munții Godeanu, la sud-vest și Munții Vâlcan, la sud. Partea cea mai importantă a masivului este alcătuită în principal din roci cristaline și se numește Retezatul Mare; partea sudică, cu relief dezvoltat și în mase mai importante de calcare, se numește Retezatul Mic. Acestea se unesc în apropierea lacului Bucura.  Ca și limite masivul este limitat la nord de Depresiunea Hațegului, la sud de valea Buta până în șaua Plaiului Mic și de Lăpusnicu Mare, la est de cursul inferior al Răului Bărbat și talvegul unui pârâu plecat de sub curmătura Făgețelului, iar la vest de Râul Mare care marchează limita cu Munții Țarcu. Relieful glaciar ocupă cea mai mare întindere în Munții Retezat. Circurile și văile glaciare, împreuna cu crestele alpine alcătuiesc tiparele majore ale acestui tip de relief. Prezenta grohotișurilor caracteristice zonei se datoresc înghețurilor și dezghețurilor repetate din perioada pleistocenă. În ceea ce privește relieful carstic  acesta  poate fi găsit în zona Retezatului Mic unde s-au descoperit peșteri și avene interesante din punct de vedere speologic iar alpiniștii au la dispoziție atât aici, cât și în Retezatul Mare multe trasee prevazute cu piloane. Caracteristice sunt și văile seci, dolinele (pe Valea svoabelor), avenele (avenul Stâna Tomii – a doua verticală din țară), peșterile (Zeicu) și lapiezurile. Din punct de vedere geologic Retezatul propriu-zis este format din șisturi cristaline și granodiorite și are înălțimi mai mari decât Retezatul Mic care este alcătuit din calcare. Spectacolul grandios pe care îl înfățișează astăzi masivul Retezat a fost desăvârșit de-a lungul timpului de puternicele efecte ale degradării granitului. La desăvârșirea acestui impresionant proces natural a contribuit într-o mare măsură climatul aspru al masivului central, cu zonele lui de mare altitudine cuprinse în mijlocul unui domeniu alpin care se întinde pe mai multe mii de kilometri pătrați, cu nopți foarte reci alternând cu zile călduroase, puternic însorite sau cu ierni prelungite pe mai bine de opt luni pe an.

Aici se află și vestitele custuri ale Bucurei, Slăveiului, Retezatului sau Păpușii, culmea bună de fotografiat a Gruiului, precum și haoticele zănoage ale Bucurei, Gemenilor, Pelegii, Văii Rele, Galeșului sau Stânișoarei, pe ale căror întinderi cu bolovani arizi sunt risipite cele mai multe dintre lacurile Retezatului. Și tot aici întâlnești masive piscuri, care rivalizează cu cele mai înalte din Carpați: Peleaga, Păpușa, Vârful Mare, Bucura, Vârful Retezat, Custura, Judele și multe altele, țâșnituri ale pământului aspirat de tăria înalturilor.

Piscuri odinioară semețe au fost schimbate în uriașe îngrămădeli de bolovani, iar crestele falnice au fost transformate în custuri ruinate și zdrențuite. Prăvălite pe fundul căldărilor, aceste dărâmături de proporții superioare celor din Parâng sau din munții Rodnei s-au îngrămădit într-un labirint de stânci tăiate cu o uimitoare regularitate în prisme de zeci de metri cubi, zeci de mii de kilograme de granit, alcătuind ceea ce vedem azi pe Fundul Bucurei, în Fundul Galeșului, în pustiul de piatră de la Bozii Vineți sau în căldarea superioară a Gemenilor. Dar cel mai bine ar fi să le vezi la fața locului. Abia atunci  te simți ca un adevărat sol, oaspetele privilegiat al unei cetăți de piatră.  Venind dinspre  centura sa exterioară, Retezatul nu  pune la dispoziția drumeților decât o singură poartă de intrare, aceea de la Nucșoara și Cabana Pietrele, cea mai accesibilă și frecventată. În această împărăție de piatră întâlnești cunoscutele lacuri de ghețar, unele întinse, adânci și limpezi ca: Bucura, Zănoaga Mare, Tăul Negru, Galeșul, Gemenele, Slăveiul, Tăul Țapului, Tăul Custurii, iar altele mici, cât o farfurie, prizărite ca niște ochi vii pe fundul de căldări neumblate, în pâlnii de grohotiș sau pe mici trepte agățate pe flancurile piscurilor ca: Tăul Porții, Tăul Agățat, Tăulețul Stânișoarei, Tăul Ascuns, Tăul Răsucit, Tăul Adânc și altele.  Cum aș putea descrie în câteva cuvinte drumeția prin tărâmul fermecat al stâncilor și lacurilor din masivul Retezat pornind de la Cârnic, valea Pietrele, cabana Pietrele, cabana Gențiana, Bordul Tomii, lacul Pietrele, șaua Bucura și lacul Bucura decât împărtășind un sentiment că urmezi parcă un drum pe cărările Raiului, cu cascade de-a lungul potecilor prin pădure, prin verde crud ca-n poveștile fermecate, admirând lacuri care se oglindesc când te oprești să-ți tragi sufletul, și văi întinse cât vezi cu ochii, tocmai bune de luat la picior fără nici măcar să obosești. Calci pe pietre ca pe iarbă și te pierzi cu privirea, și apoi cu firea, de frumos ce e și de norocos ce ești că ai ajuns până acolo pe picioarele tale. Cascada Lolaia este prima dintre marile atracţii oferite de natură celor care se aventurează în Masivul Retezat, intrând în rezervaţie pe drumul comunei Sălaşu de Sus. Locul se află la circa 20 de minute de mers pe jos, pe un drum forestier care continuă din parcarea zonei de camping Cârnic spre refugiul Pietrele. Deşi  nu am văzut cascada din drum, ropotul acesteia m-a atras irezistibil ca un magnet.  Ajungând în dreptul ei  am putut observa cum apele ei se prăvălesc de la o înălțime de aproape 15 metri, peste rocile imense, modelate de timp, producând zgomote puternice. Pădurea care o ascunde îi amplifică vuietul.
Cascada Lolaia se află în nordul Parcului Național Retezat, la altitudinea de peste 1.050 de metri, pe traseul montan cel mai adesea folosit de turiştii care se aventurează spre vârfurile și lacurile glaciare ale Retezatului.

Cândva, demult tare, la un sfârșit de vară, o frumoasă ciobăniță cu numele Lolaia, cobora cu oile din Retezat spre sătucul ei Nucșoara. Dintr-odată, parcă venită de nicăieri, o arătare uriașă și înfricoșătoare s-a abătut asupra turmei și, cu mare lăcomie, a mâncat toate oile. Pe loc, de frică, cosițele aurii ale fetei au albit, iar ea s-a aruncat în valea de lângă drum. În locul unde s-a aruncat, s-a făcut o gaură adâncă în stâncă, iar apa pârâului a format o cascadă. Și acum, la cascada Lolaia, se văd cele două cosițe despletite ale fetei, curgând ca două șuvoaie argintii.

Până la cabana Pietrele și apoi mai sus spre Gențiana  cărarea ne-a lăsat purtați prin desişul brazilor și molizilor ca printr-un tunel din care nu se vede decât îngusta trîmbă de lumină ce-ţi arată ieşirea.

Ulterior traversând un mic pâlc de jnepeniș tot urcând mai sus pe valea Pietrele înspre Bordul Tomii de o parte și de alta ni s-au dezvăluit timid prin ceață primele creste semețe ale Retezatului.  Farmecul văii  este dat de  grandioasa panoramă ce o înconjoară, un amfiteatru măreț  în care urmele gheţarului, care a scobit valea, sunt proaspete, pare că ieri s-a topit, lăsând însemnele puterii lui.

Traversând stânca de la Bordul Tomii o adevărată bornă kilometrică montană,

în scurt timp poteca te îndrumă până la marginea lacului Pietrele. Lacul Pietrele (1990 metri altitudine) are o adâncime mică, de un metru şi o suprafaţă de 0,4 hectare. Este un loc de popas preferat de turiştii care urcă de la cabana Pietrele spre vârfurile Bucura II, Stănişoara şi Custura Bucurii.

Lacul Pietrele este un alt lac, încărcat cu povești și înconjurat de pădure. Un fel de băltoacă pentru neghiobi, un fel de oază de liniște pentru alții.  Am călcat în tihnă spre apă, de parcă cineva m-ar fi supravegheat îndeaproape admirând în oglinda sa creasta semeață a Bucurei.

Spre șaua Bucurii suişul e destul de anevoios. Năruiturile de piatră, colţuroase, proaspăt surpate, se pun la tot pasul în cale. Coastele munţilor sînt şi mai prăpăstioase, colţi de zeci de metri, lespezi răsturnate, la picioarele cărora au alunecat nămeţi de grohotiş.

Ajunși sus acolo în șaua Bucura am simțit cum realitatea e mai frumoasă chiar decât visurile, mai ales când se nimerește ca cerul să mărească podoaba pământului. În singurătatea desăvârşită în care ne aflam, în liniștea deplină a după-amiezii, domolită prin răcoreala înălțimii, am simțit cum trăim în lumi vrăjite. Osteneala ne-a fost răsplătită. Am vrut parcă să ținem timpul în loc. În fața noastră se întindea pânza ce părea fără margini a lacului Bucura. Drept decor stâncile din fund a pereților povârniţi, îmbujorați ușor de razele piezișe ale soarelui care se oglindeau în marginea lacului, clădind în taina lui fantastice podoabe.

Lacul Bucura este unul din ochii albaștrii ai Parcului Național Retezat din Munții Retezat și este cel mai mare lac glaciar din România. Lacul Bucura se află în căldarea Bucura, sub Vârful Peleaga și Șaua Bucurei, fiind orientat în direcția nord – sud, la altitudinea de 2040 m. Suprafața lacului este de 8,90 ha, lungimea de 550 m și lățimea medie de 160 m, perimetrul de circa 1390 m. Lățimea maximă este de 225 m, iar volumul estimat este de 625.000 m³. Lacul are o formă aproape dreptunghiulară. Adâncimea maximă a apei lacului este de 15,5 m, în dreptul intrării Izvorului Pelegii în lac. Lacul este alimentat de cinci izvoare principale. Apa lacului deversează spre Lacul Lia, cu un debit de aproximativ 250 l pe secundă. Lacul Bucura impresionează prin suprafața extraordinară, fără să fie foarte adânc. Împreună cu abrupturile stâncoase din jur, Lacul Bucura și Lacul Lia fac o priveliște grandioasă.

Lacul Lia este situat la altitudinea de 1910 m. Are o suprafața de 13 ha și o adâncime maximă de 4,30 m, adâncimea medie de 1,20 m, iar volumul de apă este de 15.926 m³. Are o formă triunghiulară, și este alimentat de izvoarele ce coboară din șirul de lacuri ale Zănoagei și, respectiv, ale Căldării Bucura. Apa se scurge din vârful triunghiului lacului printr-un emisar aruncându-și apele printre stânci, formând Izvorul Bucura. Este populat cu păstrăv de munte, ca și lacul Bucura. Coborând în căldarea Bucurei și întorcând privirea spre dreapta nu ai cum să nu reperezi și lacul Ana de un albastru azuriu unic și desăvârșit. Lacul Ana (la 1990 de metri altitudine) este învecinat lacurilor Lia şi Viorica. Are o suprafață de peste trei hectare şi o adâncime maximă de 11,5 metri. Este alimentat din pârâul unei cascade și este populat de păstrăvi. Apele lui se revarsă în Lacul Lia.

Ajunși la malul lacului Bucura amurgul se lasă încet, încet conferind peisajului din jur chipuri nebănuite. Liniştea devine tot mai adâncă, odată cu străvezia ceață ce învăluie totul.

Numai pârîitura focului întrerupe pacea; de undeva, din taina tabloului tot mai estompat, se aude  susurul unui pîrîiaş în neodihna-i veşnică.Mai pe urmă adoarme şi lacul sub haina cenuşie a nopţii. Privirea ţi se îndreaptă spre cer, urmărind scânteile focului. Seninul e întunecat, fără fund; candelele cerului sclipesc mai cu tărie; desenând pe cerul curat acele figuri ce au dat atâta de gândit şi atâta închipuire tuturor celor care au trăit mai mult sub farmecul, lor. Dispari ca fiinţă; se topeşte forma omenească în imensitatea nopţii.

Numai veşnicia gândurilor care năvălesc, haotice,unele după altele, în vâltoarea impresiilor trăite, îți rămîn dovada existenţei. Truda învinge. Răcoreala te învăluie, închizi ochii fericit, ca pe vremea când adormeai în poala bunicii, urmărind tot mai întrerupt şirul povestei, care a încetat înainte dea se sfîrşi. Ai vrea să nu te mai desparţi de feerica privelişte ce începe din nou, o dată cu răsăritul soarelui. Ceaţa nopţii se topeşte în văzduhul strălucitor de lumină. Stelele de pe cer s-au mutat pe pămînt. Pe fiecare frunză străluceşte un strop de rouă, pînză ţesută cu diamante.

Dinspre coasta surpată a vîrfului Peleaga se scoboară tainic razele timide ale soarelui.

Am pornit din nou spre creastă. Spre vârful Bucura  suişul e din nou  anevoios.  Înaintezi cu greu printre sfărâmituri de piatră, colţuroase, proaspăt surpate. Coastele munţilor par  şi mai prăpăstioase, colţi de zeci de metri, lespezi răsturnate.

Bucura I, este un vârf muntos situat în munții Retezat, ce are o altitudine de 2433 m. Accesul pe vârf se poate face dinspre vârful Retezat, dinspre Curmătura Bucurei sau dinspre Poarta Bucurei.

De sus din vârf am putut admira  priveliştea ce se întinde peste şiragul de lacuri glaciare Tăul Porții și Tăul Agățat, care strălucesc ca două mărgăritare în scobiturile muntelui.

 

Tăul Porţii (la 2260 metri altitudine) este lacul aflat la cea mai mare altitudine din Retezat, iar zăpezile îl înconjoară în cea mai mare perioadă a anului.

Tăul Agăţat (la 2208 metri altitudine) este alimentat de izvoare subterane, iar de pe marginea lui drumeții dornici de aventură au parte de o panoramă impresionantă a masivului Retezat.

Întorcând privirea spre nord, simți cum vîrful Retezat se înalţă ca o piramidă.

Spre el duce cărarea tot la-nălţimi de 2 000 m. Peste tot nu zăreşti decît frămîntările aduse masivului de ultimii gheţari ce l-au acoperit în era cuaternară. Sub vîrfurile rămase au fost săpate căldările, ici mai adînc, dincolo mai grandioase, între ele rămîn creste, „custuri” așa cum se zice în popor. Vârful Retezat este vârful ce dă numele masivului omonim din Carpații Meridionali, dată fiind vizibilitatea sa de la mare distanță. Are o altitudine de 2482 metri. Accesul pe vârf se poate face fie din șaua Retezat (de regulă) fie de pe culmea Lolaia. Structura plată la vârf dă senzația că ar fi un munte retezat, fapt ce a dat naștere la numeroase legende și basme populare.

Retezatul – vârful făcut de un flăcău viteaz. Demult, tare demult, în locul unde azi e Țara Hațegului, trăiau niște uriași. Unul dintre ei, cam hoț de felul lui, cobora în sate și fura vitele oamenilor. Mulți feciori și-au pierdut viața încercând să-l oprească, dar au fost răpuși de uriaș. Într-un târziu, un voinic a reușit să-l dovedească pe uriașul cel rău. Ca să fie sigur că acesta nu supraviețuiește, i-a tăiat capul. În acel moment, s-a întâmplat o minune și uriașul s-a prefăcut într-o stâncă imensă ”fără cap” (Retezatul). Mâna i-a căzut printre munți și s-a prefăcut în apă. Podul palmei sale s-a transformat în lacul Bucura, iar degetele în lacurile Slăvei, Lia, Ana, Viorica și Zănoaga. Retezatul – vârful tăiat de o fată pizmașă. Trăia odată un uriaș care avea o fată și un fecior. Fata era frumoasă și voinică, dar tare rea și invidioasă din fire. Înainte de moartea sa, uriașul a împărţit ţara celor doi copii ai săi. Ca să vadă mai bine cât de mare este partea lor din moştenire, cei doi s-au urcat pe câte un munte: feciorul pe muntele numit acum Retezat, iar fata pe vârful Rusca, spre apus de Retezat. Fetei i s-a părut că partea de țară a fratelui său este mai mare și mai frumoasă decât a ei și, de ciudă, a luat un fier de plug  și l-a aruncat spre fratele său, care era pe celălalt vârf. Fierul nu l-a nimerit pe flăcău, dar a retezat vârful muntelui, care de atunci a rămas retezat.

De pe vîrful Retezatului apare în toată măreţia ei o fabuloasă panoramă glaciară, ruinele lăsate de vîltoarea unui război. Custurile radiază în jur, despărţind căldările, în care strălucesc cele patru lacuri din Valea Bucurii, ca şi acele din Stînişoara.  Nicăieri ca aici nu poţi admira  arborele vîrfurilor cu gheţari. În Alpi e podoaba marginilor de gheţari. În Retezat a rămas amintirea peisajului alpin de odinioară. Ceea ce-ţi atrage mai mult privirea de pe Retezat, nu este numai soborul vîrfurilor printre care ai străbătut, ci întinsul cîmp deschis la piciorul lui către nord, cât și larga privelişte, din ce în ce mai înecată-n ceaţă, asupra munţilor Ruscăi şi ai Sebeşului, înnegriţi de învelişul pădurilor. Tot colţul muntos al României din nordul ei vestic te înconjoară. Te socoti în mijlocul mării furtunoase, cu valuri răscolite şi împietrite. Din păcate ceața cea groasă și norii negrii de furtună ce s-au apropiat nu mi-au oferit decât o vagă imagine a celor anterior descrise în literatura de specialitate

Ultima zi a drumeției ne-a oferit șanșa de a vizita și turlele Retezatului: vârfurile Peleaga și Păpușa. Urcusul pe Vârful Peleaga nu este ușor mai ales dacă alegi traseul de creastă înspre Colții Mari ai Pelegii, însă pauzele necesare pentru a-ți trage sufletul, îți permit, să te incarci cu bucuria imaginilor frumoase din jur.  Panorama masivului este impresionantă oriunde ți-ai întoarce privirea  Pe o parte a versantului ți se dezvăluie radios tăurile din Valea Pietrlele și  Valea Rea

, pe celaltă parte Lacurile Bucura, Lia și Ana ce sălășluiesc tainic în marea căldare glaciară a Bucurei,

precum crestele munților modelate  artistic zugrăvind tabloul cu vârfurile Bucura și Retezat ce se pierd în zare.

Ajungând pe vârful Peleaga  peisajul spre cealaltă parte a masivului este din nou copleșitor. Drept în față printre stânci și bolovani ți se dezvăluie tabloul dăltuit în piatră al vârfului Păpușa,

mai în ansamblu se observă crestele zimțuite ale Retezatului ce duc până jos în vale înspre Uricani

iar pe partea dreptă peisajul este completat cu tabloul de poveste al lacului Peleaga

Vârful Peleaga este vârful cel mai înalt din Munții Retezat, având o altitudine de 2509 metri, fiind al șaptelea vârf muntos din România. Accesul pe vârf se poate face din mai multe direcții: dinspre Șaua Pelegii, dinspre Curmătura Bucurei sau dinspre Lacul Bucura.

 

Încărcați cu un profund simțământ al datoriei împlinite am plecat mai departe spre vârful Păpușa ultima redută de peste 2500 de metri a Retezatului. Cărarea te poartă prin Poiana Pelegii într-un coborâș susținut admirând mai în ansamblu lacul cu același nume.

Lacul Peleaga (la 2122 metri altitudine), cu o suprafaţă de 1,8 hectare se află sub cele mai înalte vârfuri ale Retezatului, Peleaga şi Păpuşa. Lacul este locul de destinaţie pentru cele mai multe dintre traseele montane din Retezat. Printre pietre parcă răsturnate în fața noastră să ne pună piedică, sub norii jucăuși și retezați de vântul puternic, într-o  oră si 10 minute, am ajuns și pe Vârful Papusa 2.508 m, al doilea din Retezat.   Am fost în final multumiți că am reușit să atingem și acest vârf si că am prins puțin din peticul de cer la care năzuiam și la care este atât de greu să ajungi de-acasă. Pentru că acolo sus pe vârf parcă ești mai aproape de cer decăt de pământ. Vârful Păpușa este un vârf montan din Munții Retezat având altitudine de  2.508 metri, clasându-se pe locul al doilea în Masivul Retezat, după Vârful Peleaga, 2509 metri. Numele de „Păpușa” este întâlnit foarte des în munții din România, numai în Munții Retezat fiind trei : Păpușa, Păpușa Mică și Păpușa Custurii. Accesul pe vârf se poate face din mai multe direcții : dinspre șaua Pelegii, dinspre Porțile Închise sau dinspre vârful Custura.

Poposind pe acest vârf am simțit parcă cum finalul drumeției capătă accente apoteotice. Deși cel mai înalt vârf al masivului este Peleaga aici pe Păpușa am putut face o întreagă radiografie a Retezatului cu salba sa de creste și tăuri de legendă.  Întorcând privirea la 360 de grade nu ai cum să nu  fii atras pentru ultima dată de tabloul plin de farmec al Retezatului, de ochii magici ai Tăurilor de la Porțile Închise

de tabloul sclipitor al crestelor ce se pierd în zare până înspre depresiunea Petroșaniului creând un liant puternic cu crestele Parângului ce trasează în continuare linia aproape orizontală a Meridionalilor,

de tainicul lăcaș al lacului Tăul Păpușii sau Tăul Adânc scobit parcă în trupul de granit al muntelui

precum și de semeția vârfurilor Peleaga, Bucura și Retezat care parcă încă odată ne-au zâmbit printre a norilor stihii culegându-și prinosul de frumos și admirația drumețului ce se încumetă ale cutreiera.

La final nu pot decât să afirm cu tărie de convigere că masivul Retezat poate cel mai frumos munte din România  ascunde în cuprinsul său atîtea taine și legende, asprime şi mîngîiere, frumuseţi şi clocotiş, ca şi în sufletul omului.