I. PREZENTARE GENERALĂ

Mai puţin înalţi şi dificili decât Făgăraşii sau Bucegii, Munţii Apuseni nu sunt cu nimic mai puţin spectaculoşi. Partea frumoasă este că oferă trasee numai bune pentru drumeții. Munții Trascăului sunt o unitate extrem de diversificată ca peisaj, cu un remarcabil potențial turistic, doar în parte valorificat. Munții Trascăului reprezintă o unitate montană care compensează lipsa urmelor glaciare, a piscurilor semețe, cu alte valențe — cu nimic mai prejos ca importanță — dintre care am aminti micro-relieful periglaciar, bine reprezentat aici. Atracția turistică pe care o exercită acest masiv constă, poate, tocmai din neașteptata lui complexitate și diversitate peisagistică, fără îndoială, un rol important în definirea trăsăturilor cadrului natural al Trascăului îl are relieful carstic, bine reprezentat, ce cuprinde întreaga gamă de forme specifice, ce se impun, mai totdeauna, cu multă personalitate în peisaj. În plus, integrarea acestui tip de relief în cadrul morfologiei dezvoltate pe celelalte roci — sedimentare, magmatice și metamorfice — se face într-o armonie peisagistică desăvârșită. Călătorul ajuns în împărăţia de culmi, de creste sau platouri, întrerupte neaşteptat de văi prăpăstioase, întâlneşte, la tot pasul, privelişti de o frumuseţe aparte. În timp ce în nordul şi în sudul acestei unități montane aşezările apar doar pe văi şi în cadrul depresiunilor, în partea centrală a Munţilor Trăscăului satele şi cătunele urcă până sus pe coama lor, risipindu-se pe crestele munţilor. Am ales pentru început să prezint în linii generale principalele obiective vizitate în aceea neuitată drumeție la sfârșit de mai 2018 care mi-a oferit ocazia să pășesc pe aceste mirifice plaiuri ale Apuseniului în inima bătrânului Ardeal.

1. Rezervaţia Naturală Cheile Mănăstirii se află sub administrarea comunei Râmeț, satul Valea Mănăstirii şi parţial a comunei Stremţ, satul Fata Pietrii. Pe DC 78 modernizat din Teiuş, până la Mănăstirea Râmet, sau pe DJ 107 J din Aiud până în localitatea Râmeț, de unde se coboară pe o potecă în Valea Geoagiului, la Mănăstirea Râmeț.  Sunt situate în partea central-estică a Munţilor Trascău, pe cursul mijlociu al văii Geoagiului care mai este numită și Valea Mănăstirii, amonte de Cheile Rămeţului, Valea Mogoşului. Altitudinea maximă ajunge la 1250 de metri în Vârful Pleşii, iar altitudinea minimă la 420 de metri în talvegul Văii Mănăstirii.

Suprafaţa rezervației se întinde pe 150 de hectare. În părţile de vest şi est, rezervaţia este delimitată de grohotişurile ce înconjoară culmea calcaroasă în care au fost săpate Cheile Mănăstirii, care este cuprinsă între Vârful Pleșii cu înălţimea de 1250 de metri, la nord şi Vârful Prisacii ce măsoară 1150 de metri, în partea de sud. Limita de nord şi sud o constituie versanții din imediata vecinătate a vârfurilor Pleşii la nord şi Prisăcii la sud. Zona tampon este formată dinr-o fâşie lată de aproximativ 200 de metri (care în partea de nord a Vârfului Prisăcii atinge 4-500 de metri), care înconjoară zona strict protejată şi care cuprinde în cea mai mare parte pajiştile de pe grohotişurile fizate şi pădurea limitrofă categorisită cu clasa I de protecţie. Cele două culmi, Vârful Pleșii şi Vârful Prisăcii, la nord, respectiv la sud constituie relieful până în Valea Mănăstirii. Culmile au căpătat un aspect zimțat, au vârfuri ascuţite cu forme de colți şi ace, din cauza eroziunii şi a intensei carstificări. Sunt mărginiţi de versanți abrupţi ce continuă spre bază cu acumulări deluvio-colucviale constituite din trene de grohotişuri. Vegetaţia este formată dintr-un amestec de fag şi gorun iar în aceste păduri omul şi-a pus amprenta creând pajişti întinse.

2. Rezervaţia Naturală Cheile Râmețului se află sub administrarea comunei Râmeț și înglobează în cuprinsul ei și satul Cheia.  Cheile Rîmeţului sunt situate în partea central-estică a Munţilor Trascăului, pe cursul mijlociu al Văii Geoagiului, numită în aval Valea Mănăstirii, iar în amonte Valea Mogoşului; altitudine maximă 1189 m, altitudine minimă 530 m.

Suprafața rezervației este de 150 hectare. În partea de est şi de vest rezervaţia este delimitată de glacisul care înconjoară versanții abrupți ai masivelor calcaroase Uzmezeu la nord, Fundoi la sud şi coboară vertiginos în Valea Geoagiului. Limita nordică este formată de liziera ce desparte marginea abruptului calcaros de pădurea din apropierea cotei de 1135 m şi se continuă spre est şi spre vest la marginea abruptului, iar cea sudică o constituie, de asemenea, marginea unui mic platou calcaros cuprins între cotele 1158 m şi 1166 m, dominate de vârful Piatra din Chei (1189m). Zona tampon o constituie o fâşie lată de circa 200-300 m, care înconjoară zona strict protejată şi cuprinde în cea mai mare parte pădurea limitrofă, inclusă de silvici în Clasa I de protecţie, şi câteva areale cu păşuni şi fâneţe. Rezervația este complexă; reprezintă un peisaj pitoresc şi foarte puţin modificat de către om, înscris în calcare, care conservă o serie de plante rare, printre care numeroase monumente ale naturii.

3. Cheile Geogelului  formează o arie protejată de interes național care se regăsește la 20 de minute de Cheile Râmețului. S-au format pe Valea Geogelului, la o altitudine cuprinsă între 630 si 1000 m, are o suprafață de 5 ha și sunt reprezentate de două culmi calcaroase cu pereți abrupti.  În acestea se regăsesc diferite formațiuni carstice – peșteri, doline și tancuri.

Lungimea acestor chei este relativ scurtă, doar 400 m dar ascund o floră diversă, alcătuită din păduri de fag în amestec cu gorun și specii floristice, dintre care amintim: gascarita, o specie de iarba surzilor, inul galben, scorus si clopoței. Străbaterea acestor chei este una foarte ușoară, în perioadele fără multe precipitații sau de topire a zăpezii. În perioadele cu precipitații, aceste chei nu se pot face decât prin apă. În partea din amonte a acestei formațiuni se regăsește satul După Deal, localitate aflată în comuna Ponor. Accesul se poate face din satul După Deal sau din localitățile Cheia și Brădești.

4. Cheile Pravului. Vizitarea Cheilor Pravului poate să fie o adevărată provocare pentru turiști, datorită așezării și morfologiei lor. Sunt situate în partea central-vestică a Munților Trascăului (subunitatea Ciumerna-Bedeleu), pe cursul mijlociu al Văii Pravului, afluent dreapta al Pârâului Mogoșului (denumire a Văii Geoagiului în cursul său mijlociu). Cheile ating altitudinea maximă de 795 m, iar altitudinea minimă este de 600 m.

Suprafața rezervației este dominată de prezența abrupturilor, a stâncilor izolate (prezente pe ambele versante). Abrupturile sau baza acestora este marcată de masa de grohotișuri, fixate sau mobile. Trei peșteri aflate pe stânga Pârâului Pravului, în zona satului Boțani, domină relieful calcaros. Cea mai însemnată este Peștera cu Ape, străbătută de un curs subteran ce cade în cascade și care a generat marmite torențiale tipice. La fel ca și în cazul celorlalte chei din județul Alba, și aici predomină vegetația formată din păduri de fag în combinație cu cele din gorun. În spațiul rezervației pot fi întâlnite o serie de specii de plante cu caracter endemic, rare sau importante din punct de vedere ştiinţific. Suprafața propriu-zisă ocrotită, aflată pe o întindere de 18 ha, nu este marcată și nu are placă indicatoare.

5. Poiana cu narcise Tecșești. Rezervaţia se află în partea centrală a Munţilor Trascăului, în apropiere de Muntele Piatra Cetii, la altitudinea de 950 m, în satul Tecşeşti.

Porţiunea în care se mai păstrează în prezent din abundenţă narcisele ocupă o suprafaţă foarte mică, circa 1 ha. În prezent, rezervația se întinde până la gardul care separă livada de pășunea comunală, deci nu urmărește o limită fizico-geografică precisă. În ultimii 4 ani, datorită reducerii păşunatului, s-a constatat o creştere semnificativă a apariţiei narciselor pe păşunile din Tecşeşti.

5. Rezervația Naturală Cheile Tecșeștilor este situată administrativ pe raza comunei  Întregalde și cuprinde satul Tecşeşti. Este situată geografic în partea de est a Munţilor Trascăului, de o parte şi de alta a Pârâului Cetii; altitudinea maximă 1153 m în Dealul Runcului; altitudinea minimă 775 m în albia Pârâului Cetii din Chei.

Rezervația înglobează o suprafață de 32 de hectare cuprinzând cheile străbătute de Pârâul Cetii şi înălţimea calcaroasă Dealul Runcului dezvoltată pe stânga văii. Limita estică, la nord de Valea Cetii, se suprapune cu limita dintre comunele Stremţ şi Întregalde. După aproximativ 200 m se desprinde de limita de comună şi urmăreşte spre nord-est baza abruptului şi marginea pădurii până în Vârful Runcu (1153 m). De aici se îndreaptă spre sud-est, apoi spre sud şi sud-vest menţinându-se tot la baza abruptului calcaros. Limita de sud se află în lungul drumului dintre Răicani şi Tecşeşti, pe care se află limita de nord a rezervaţiei Piatra Cetii. Din acest drum până în firul văii, limita se menţine pe marginea pădurii.  Zona tampon se extinde numai la nord de chei şi în laturile de est şi de nord limita acesteia corespunde cu limita dintre comunele Stremţ şi Întregalde. Din şaua dintre Dealul Runcului şi Vârful Prisecii (1150 m) se continuă în lungul unei vâlcele de la obârşia Pârâului Răchite şi, urmărind marginea pădurii şi drumul către satul Răchite, se îndreaptă spre sud spre a ajunge în albia Pârâului Cetii.

6. Rezervația Naturală Piatra Cetii este situată administrativ pe raza comunei  Întregalde și cuprinde satul Tecşeşti, la hotarul comunelor Întregalde şi Stremţ. Este situată geografic în partea de vest a Munţilor Trascăului, între văile pâraielor Cetii (la nord) şi Galdei (la sud); altitudinea maximă 1233 m în Piatra Cetii; altitudinea minimă 550 m în Pârâul Cailor din latura de sud.

Rezervația cuprinde 80 de hectare și în cea mai mare parte limitele corespund cu baza abruptului calcaros care delimitează creasta principală. Către Pârâul Cetii, limita de nord se menţine în lungul curbei de 1000 m care ocoleşte vârful Piatra Cetii ca un arc de cerc de 180°. În latura de vest, de la obârşia unei vâlcele orientată sud-nord, limita corespunde cu marginea pădurii până la obârşiile Pârâului Porcarilor. Ajunge în bazinul Pârâului Porcarilor şi ocoleşte pe la sud abruptul calcaros. De la obârşia Pârâului Cailor se îndreaptă spre nord-est, urmărind cu aproximaţie marginea pădurii până în extremitatea estică a abruptului, de unde se continuă spre nord, prin pădure pe la înălţimea de 1000 m. În jumătatea nordică, zona tampon este reprezentată de o fâşie de 150-200 m, delimitată de drumul dintre Tecşeşti şi Răicani şi marginea pădurii dinspre pajiştile Tecşeştilor şi Răicanilor. De la obârşia Pârâului Porcarilor se lărgeşte până la 250-300 m până în valea Pârâului Cailor pe care o urmăreşte aproximativ 500 m. Trece spre est până în Valea Doştinei pe care se menţine până la obârşie în Dealul Răicanilor. Zona tampon este acoperită în cea mai mare parte de pădure de fag cu carpen. Pajiştile (fâneţe şi păşune) sunt mai extinse pe latura sudică.  Masivul Piatra Cetii este unul dintre cele mai impunătoare masive calcaroase din Munţii Trascău aşa după cum se poate vedea şi din Valea Mureşului, dinspre est.  Totuşi este mult mai puţin cunoscut decât cheile aflate pe văile mai mari ce îl flanchează, şi anume Cheile Râmeţului, Cheile Mănăstirii şi Cheile Întregalde și asta poate se datorează și faptului că atât Piatra Cetii cât şi Cheile Tecşeştilor au cele mai incomode căi de acces din toţi Munţii Trascăului. Cu toate aceste impedimente ambele chei dețin o valoare peisajistică complexă constituite dintr-un relief pitoresc, în cea mai mare parte reprezentat de creste, abrupturi, țancuri si stâncării (partea sudică), parțial de versanți repezi acoperiți cu vegetaţie forestieră.

II. DRUMEȚIA PROPRIU-ZISĂ

Sfârșit de mai 2018. N-au trecut decât două săptămâni de la ultima aventură în Cheile Turzii și parcă simțeam că masivul Trascău încă mai ascunde multe frumuseți tăinuite adânc pe cărări întortocheate în inima muntelui. Minivacanța de Rusalii se anunța de bun augur și trei zile libere meritau exploatate din plin. Așa că dotați cu tot echipamentul necesar inclusiv cu cizme de cauciuc am pornit spre explorarea cheilor de poveste. Am ajuns la mănăstirea Râmeț în jurul orelor 09:00 străbătând drumul județean 750 C pe o porțiune de 19 km venind dinspre Teiuș. Drumul spre Mânăstire ne-a revigorat, ne-a fermecat la propriu,  ne-a făcut să uităm de  problemele zilnice  și parcă ne-am  pierdut în frumusețea locurilor. Imediat ce am trecut de poarta Mănăstirii, pe sub clopotniţă, am rămas plăcuți impresionați de cadrul natural în care este așezată, chiar într-o vale, de Munții Trascăului ce parcă o apărau, de florile ce flanchează aleile, dar mai ales de verdele aprins al firului ierbii și pomilor, dar și de curățenia desăvârșită.

Mănăstirea Râmeţ  se spune că ar fi una dintre cele mai vechi mănăstiri din Transilvania, are o istorie zbuciumată, lovită de inundaţii şi tunuri, îngropată în mâl şi pietre ani de zile. Cu toate acestea a reuşit să supravieţuiască vicisitudinilor istoriei, refăcută fiind pentru a aduce alinare şi speranţă românilor. Eu am asemănat întodeauna acest lăcaș sfânt cu un Voroneț al Ardealului ce a stat de pavază în ciuda tuturor ocupațiilor străine ce s-au abătut asupra Transilvaniei. Am mai zăbovit puțin în aceste locuri sfinte și am plecat încărcați de energie spre traseul mult visat. Părăsim curtea mănăstirii și nici la o sută de metri se înfățișa în toată splendoarea lui un prim tablou stâncos al cheilor Mănăstirii primele chei ce se creionau pe valea pârâului Geoagiu. Nu m-am putut abține în a admira avenul stâncos, tabloul calcaros al zonei cu cei doi jandarmi ce ne-au întâmpinat cu un călduros mesaj de bine ați venit. Și urmând îndemnul binecunoscutei vorbe românești să-i dăm bice am pornit mai departe în explorarea părții centrale a masivului Trascău.

Parcurgerea Cheilor Mănăstirii este relativ lejeră ea făcându-se pe drumul comunal  putând fi permis chiar și accesul auto. Mai parcurgem 500 de metri și surprindem avenul stâncos de la intrarea în Cheile Mănăstirii și din spate. Frumusețea și semeția acestor stânci impunătoare îți răpesc parcă timpul și te îndeamnă să le admiri în toată splendoarea lor.  În jurul nostru șiroiesc izvoare de apă părând parcă totul mai deosebit față de experiența din cheile Turzii în care apa parcă lipsea cu desăvârșire.

Înaintăm mai departe prin chei pe drum și după circa 2 km reperăm și peretele stâncos din dreptul Cheilor Râmețului. Jocul luminii, decorul variat și mozaicul de stânci nasc tablouri atât de atractive, încât timpul pare că nici n-ar exista. Nu te înduri parcă să fugi în goană pe lângă peisajul din dreptul Cheilor Râmețului. Ne-am oprit la un izvor de apă spre a admira în tihnă pitorescul desăvârșit al locului.

În curând ajungem la capătul drumului și atmosfera de promenadă dispare. Urmam să pătrundem în universul tainic al cheilor Râmețului în care doar temerarii se avântă dornici de aventură.  De acum încolo nu ne mai rămâne decât să urmăm traseul cruce albastră urcând pe firul apei prin teritoriul sălbatic al cheilor.

Am pătruns în Cheile Râmețului iar pereții stâncoși  din jurul nostru ni  se arată încântători. A fost impresionant și ăsta era doar începutul unei aventuri pe cinste. Ne aflam la malul pârâului Geoagiu pe care l-am traversat când pe o parte când pe alta.  În curând aveam să reperăm și o peșteră și totul începea să devină ceva fabulos.

Mai înaintăm un pic în amonte și în continuare traseul nu ne oferă decât două variante demne de luat în seamă: ori să înaintăm pe scoabele instalate pe versanți ori să ne dezbrăcăm și să înaintăm prin apă. Am ales să înaintăm pe scoabe simțind parcă cum adrenalina pulsa în noi la cote nebănuite.

Încă un pic și ajungem la portalul din Cheile Râmețului.  În România există creații unice ale naturii iar acest portal o confirmă cu prisosință. Cât de multe și felurite sunt mrejele naturii. Câte mijloace nu are ea pentru a o ierta de durerea ce ți-o aduce și a-i cădea iarăși în genunchi în fața mărețiilor ori gingășiilor ei, ce te doboară și înalță, te mângăie și te înfioară, după toane. Cumpănim dacă e bine să trecem pe sub el prin apă sau să-l ocolim însă tovarășul meu de drum a dorit să îl ocolim eu fiind ferm convins atunci că poate trecând prin el spargem ghinioanele vieții. Dacă a fost bine sau a fost rău firul vieții ne va confirma cu prisosință însă a meritat să aducem un omagiu acestei minuni a naturii, mărturia unei lumi de acum sute de mii, poate chiar milioane de ani în urmă.

Continuăm aventura sălbatică prin chei iar emoția atinge paroxismul, ca și când asculți o bucată muzicală. Ai vrea să ai mai mulți ochi pentru ca să te saturi de farmecul deplin, să respiri adânc tot aerul ce-l simți că-ți mângâie figura. Lipiți de stânci, cățărați pe cabluri simți cum apa de jos îți șoptește imnul vieții ori freamătul unui destin efemer. Am fi dorit ca acea aventură să dureze o veșnicie sau, ca un copil să strigi tare mulțumirea ce o simți. Au fost momente de extaz firesc, când socoți drept frați: apa, soarele și stâncile din jur căci te simți una cu toate în desăvârșitul unison din jur.

Revenim la propriu cu picioarele pe pământ. Cheile încep să se deschidă mai larg. Plictisiți de cățărări schimbăm bocanci și trecem la cizme străbătând prin apă acel ultim tronson al cheilor. În curând aveam să ne îndreptăm spre satul-cătunul Cheia iar un prim reper l-a constituit intersecția cu traseul triunghi albastru ce străbate Brâna Caprei. Până aici am făcut circa 4 ore.

Dornici de noi provocări ne abatem pe acest traseu însă iluziile ne sunt în curând risipite de o vreme năprasnică. Nu trecu mult și o furtună se iscă din senin așa de amarnică încât norii ieșiți fără veste de după stânci formau suluri. Adevărata pânză de apă se lăsă din cer până în vale. Șiroaie gâlgâitoare se scurgeau de pe toți versanții tăind cărări pe marginea potecii.  Cu toate acestea în liniștea prelungă de dinaintea furtunii am putut totuși surprinde împrejurimile pitorești ale cheilor iar gândurile apropiatei dezlănțuiri a naturii s-au oprit și ele dintr-o dată sorbite de nemărginitul spațiu.

Răvășiți de ploaie care a început să mai scadă din intensitate ne-am îndreptat spre satul Cheia.  Aici am fost călduros primiți de Gabriel şi Cristina Suliman o inimoasă familie din București ce a ales să își desăvârșească o gospodărie aici în decorul de vis al Trascăului. Mulțumindu-le de ospitalitatea oferită am întins cortul în curtea gospodăriei depănând frumoase povești și încununând cu succes o primă zi trăită cu intensitate maximă în decorul fascinant al Apuseniului.

A doua zi dimineața ne-am trezit cu gânduri mari fixând ca și prim reper vizitarea cheilor Geogelului. Dimineața s-a ivit cu un cer mai senin față de ploaia din ziua precedentă și cu certa posibilitate de a admira în toată splendoarea lui peretele stâncos din dreptul cătunului Cheia.

Nu te mai saturi să admiri pitorescul locului și gândul ne zboară la străvechile legiuni romane care poate au trecut și prin aceste locuri. În treacăt observăm răzleț și niște specii de conifere.

Dar aplicând dictonul vechii vorbe românești, vorba lungă sărăcia omului pornim mai departe spre cheile Geogelului traversând mici poieni cu case părăsite specifice zonei de munte a Apuseniului. Călătoria spre chei nu a durat mult,  aproximativ o jumătate de oră. La circa un sfert de oră de satul Cheia am  întâlnit  și marcajul indicator ce ne-a călăuzit pașii spre o mică pădurice până în dreptul primului perete stâncos al cheilor. Schimbăm bocancii cu cizmele și ne avântăm victorioși spre primul defileu stâncos.

Îl traversăm fără emoții și asta pare a fi totul. Dezamăgirea începe să se instaleze pe chipurile noastre însă ne hotărâm să mai înaintăm. Mai mergem circa 200 de metri prin apă urcăm o culme și minunile stâncoase ale acestor chei încep să se dezvăluie în toată splendoarea lor.  Cei doi jandarmi ai zonei ne zâmbesc radios printre pâlcuri de brazi și nu ne fac decât să rămânem muți în admirația semețiilor lor. Așadar natura este capabilă să creeze minuni în stâncă și la înălțimi de până la 1000 de metri.

Binecuvântați de frumusețile oferite ne îndreptăm grăbiți pașii înapoi spre satul Cheia și cotind un pic spre dreapta ne îndreptăm spre sălbaticele chei al Pravului.  Intrarea în Cheile Pravului se face printr-o mică pădurice ce are aspectul unei jungle interesante semn că aceste chei sunt mai puțin umblate de turiști. Cu toate acestea decorul natural este unul tainic și menit a fi ascuns de privirile hrăpărețe ale omului. După circa un sfert de oră reperăm și marcajul indicator și ne avântăm pe cursul sălbatic al apei.

Aceste chei sunt sinuoase și lungi iar timpul nu mai permite să le parcurgem în totalitate. În dreptul unei cascade interesante ne luăm la revedere de la un tărâm cu adevărat magnific ascuns aici în măruntaiele Trascăului.

La returul spre satul Cheia reperăm și pereții ciuruiți de doline din dreptul cheilor care parcă ne urau drum bun spre alte tărâmuri de vis ale Trascăului.

Am ajuns din nou în satul Cheia în jurul amiezii. În pripă am strâns cortul am mulțumit binevoitoarelor gazde de cazarea oferită și degrabă am pornit în explorarea culmilor Trascăului țința zilei reprezentând-o Poiana cu Narcise Tecșești.  Din dreptul satului am urmat traseul marcat cu triunghi albastru ce pentru început începe să urce pieptiș o culme. Urcând aceea culme am simțit parcă că totuși mergem și la munte nu numai prin apă și alte promenade de genul ăsta. În curând poteca capătă caracterul unui drum de care iar peisajul ce ni se deschide în cale ne  stârnește din nou admirația. Crestele dinspre Cheile Râmeţului se înşiră deasupra pădurii zugrăvind decorul ce-şi înalță braţele pe ecranul albastru al cerului.

Îndreptându-ne spre cătunul Boțani și apoi spre satul Dealul Geoagiului pitorescul locului a fost oferit de  casele răzleţe, spre care duce drumul de care, şerpuind pe coasta povârnită. În toate părţile reperăm văiugi puţin adînci, cu verdele adăpostului  ce măresc policromia într-adevăr plină de farmec. Satele sunt răsfirate. Două-trei case la un loc capătă un nume deosebit. Sunt case de bârne, încheiate la colţuri, cu acoperişul înalt de fân, cu stâlpi subţiri în jurul nelipsitei prispe. În jurul lor stau îngrămădite stoguri de fân, de nu ştii, din depărtare, să le deosebeşti de case. Aici vitele şi oamenii trăiesc într-o tovărăşie duioasă. Unii pe alţii se sprijină în traiul comun, încolo; alte griji nu mai există; alte preocupări sunt de prisos. E satul primitiv, încremenit aşa, neschimbat de sute de ani. E satul caracteristic Munţilor Apuseni, cu miezul în fundul văii, mai la drum lesnicios, cu grupuri de căsuţe azvârlite ici şi colo, unde se nimereşte o palmă de loc mai netedă la faţa muntelui, bătută în plin de soare.

În curând ne intersectăm și cu marcajul triunghi roșu ce vine de la Modolești după care urmăm o cale lungă spre Cetea printr-un crâng de pădure traversând pe rând Dealul Piciului, Dealul Rotaru și Dealul Colacului. Totul părea searbăd în jurul nostru până când în dreptul Cheilor Cetii decorul natural devine de-a dreptul impresionant, apoteotic aș putea spune. Era punctul culminant al drumeției iar admiraţia devenea închinare în faţa naturii, de o frumuseţe rar întâlnită. În Cheile Cetii scobiturile în stâncă, cunoscute şi sub denumirea de marmite, reprezintă o atracţie turistică prea puţin cunoscută. În profil longitudinal, căderea de apă are o diferenţă de nivel de 35 de metri pe o lungime de circa 50 de metri şi cuprinde patru cascade cu înălţimi între 3 şi 10 metri. Cea mai mare este abordabilă doar cu tehnică şi echipament de căţărare.  Cheile Cetii, în interiorul cărora sunt cascadele, s-au format prin interceptarea de către valea Cetii a unei formaţiuni calcaroase care a fost fragmentată de eroziune în patru „pietre” denumite popular de către localnici: Sandiţău pe stânga iar pe dreapta sunt grupate ”Piatra Saşa” cu vârful retezat parcă de un uriaş din poveşti, apoi ”Ţicuiata” ce poartă în vârf un ”cucui” mai răsărit şi ”Măriuţa”.

III. IMPRESII LA FINAL DE DRUMEȚIE