INTRODUCERE ÎN LUMEA FASCINANTĂ A CARPAȚILOR ROMÂNIEI PARTEA A V-A. CĂLĂTOR PE MALURILE OLTULUI ÎN MASIVELE GIURGEU, CIOMATU MARE ȘI COZIA

Călător pe malurile Oltului în masivele Giurgeu, Ciomatu Mare și Cozia.

Totul începe de aici asemenea unui prunc zămislit de mamă. Dacă noi oamenii avem un leagăn, un început atunci de ce nu și natura ar fi capabilă să zămilească unele creații unice. Povestea bătrânului Olt pornește tocmai de aici din Poiana Kovacs Peter – Munții Giurgeului, un firicel firav de apă în luptă cu destinul. Am avut ocazia să descopăr acest colț magic într-o după amiază mohorâtă de sfârșit de septembrie 2018. Privind acest loc mi-a rămas la suflet și încă îmi trezește amintiri plăcute. Am avut ocazia să îmi petrec copilăria pe malurile Oltului însă mult mai departe pe valea Oltului,, județul Vâlcea în ținutul de poveste al Loviștei, acolo unde Oltul mi se părea un râu vijelios, mare care uneori îmi trezea spaimă. Peste ani însă mi-am dat seama că acolo Oltul era în deplină maturitate și vigoare capabil să înfrunte obstacole de nestăvilit, să modeleze destine și regiuni istorice. Dar să începem povestea cu copilăria. Placa din dreptul izvorului Oltului seamănă cu un certificat de naștere al acestui râu dar și cu o adevărată cronografie a acestuia. Derulându-și cursul el separă regiuni istorice cu o multiculturalitate diversă, Ținutul Secuiesc, Țara Bârsei, Țara Făgărașului, Ținutul Loviștei, Ținutul Olteniei.

Din acest șipot Oltul își pornește calea și își croiește destinul său zbuciumat. Asemenea unui prunc care învață primii pași la început acesta este timid, un mic firicel de apă care pentru o scurtă perioadă însoțește drumul forestier și repede cotește într-un molidiș dens.

Deși aveam ca și rută de întoarcere orașul Gheorgheni am dorit neapărat să călătoresc un pic și pe firul apei să urmăresc dornic de curiozitate evoluția ulterioară a pârâiașului. Părăsind ținutul de poveste al poienii Kovacs Peter, Oltul după ce își colectează o serie de mici afluenți își urmează cursul spre orașul Bălan. După aproximativ o jumătate de oră de mers pe drum l-am reîntâlnit pe prietenul meu Olt însă mult mai voinic începând să capete tenta unui pârâu adevărat hotărât să nu mai facă cale întoarsă.

Așa l-am lăsat atunci pe Olt părăsind masivul Giurgeu și sperând la o nouă întâlnire cu el care avea să fie nu peste mult timp în noiembrie 2018 într-un alt decor de poveste Masivul Ciuc-Ciomatul Mare. Noiembrie 2018. Se anunța o toamnă neașteptat de lungă și m-am gândit că ar fi o perioadă propice pentru încă o drumeție prin Carpații României. Deși saturația era cam maximă după expedițiile anterioare în Trascău, Piatra Mare, Postăvaru, Baiului, Bucegi și Giurgeu o escapadă de week-end în ținutul vulcanic al Ciucului era o tentație de nerefuzat. Și gata am hotărât, următoarea țintă fiind stațiunea Băile Tușnad. M-am tot dus să trec la Olt într-un loc unde nu-i lat și am tot cătat un vad până la Băile Tușnad. Și a săpat și aicea Oltul defileu cu mândre culmi poartă largă de hotar între Ciuc și mîndra Bârsă. Șerpuind cam vijelios printre a crestelor vulcani. Într-un con vulcanic stins stă în pace liniștit un ochi mândru licărind, lacul Ana ce zâmbește în covorul ruginiu. Toamna blândă se arată peste locuri legendare cu vulcani erupți din timpuri milenare și apuse. Și într-un loc cam milenar merge un borviz mineral. Hai noroc și sănătate. Am ajuns la Băile Tușnad seara în jurul orelor 21:00. Gazdele de la Pensiunea Panorama au fost foarte primitoare motiv pentru care țin încă odată să mulțumesc familiei Gabor Aron pentru primirea călduroasă oferită. A doua zi de dimineață am pornit în explorarea stațiunii și atunci în aceea dimineață de noiembrie mi-am dat seama de ce creație unică a fost capabil Oltul. M-am reîntâlnit din nou cu prietenul meu Olt de data asta trecând prin primele sale faze adolescentine am putea spune.

De la faza de mic pârâiaș așa cum l-am lăsat eu acolo în drum spre Bălan de data aceasta el a căpătat valențele unui adevărat râu. De fapt de acolo din Giurgeu el face o cale de circa 70 de km traversând localitățile Sândominic, Izvorul Oltului, Miercurea Ciuc până aici la Băile Tușnad. Poposind pe un pod la Băile Tușnad am putut admira Oltul acela pus în fața primei sale provocări. Admirând peisajul cu munții Harghitei și subdiviziunea sa Ciomatu Mare pot spune că aici Oltul și-a arătat primele sale valențe nebănuite de a crea un defileu de poveste într-un masiv al vulcanilor stinși.

Masivul Ciomatu Mare ca și structură geomorfologică poate fi încadrat în categoria munților Harghitei un masiv de o vastă întindere ce pornește din dreptul localității Izvorului Mureșului și ale cărui prelungiri se întind până în zona Tușnadului. Ca și structură geologică acest masiv poate fi încadrat în categoria masivelor vulcanice dovadă fiind multitudinea de izvoare minerale din zonă. Fiind în vecinătatea munților Ciucului pe partea stângă a Oltului deseori se face confuzia includerii acestei subdiviziuni montane în categoria munților Ciucului. Depășind aceste aspecte tehnice și geografice pe care le voi expune pe larg într-un întreg articol dedicat acestui masiv țin să subliniez că zona are un specific și farmec aparte. Pe partea stângă a defileului se dezvăluie crestele munților Ciucului și subdiviziunea Ciomatu Mare în cărui măruntaie se ascunde ca un mărgăritar lacul Sfânta Ana cel mai mare lac vulcanic din țară. Însă nici pe partea dreaptă a defileului nu ai cum să rămâi dezamăgit admirând de pe stânca Șoimilor peisajul de excepție cu depresiunea Ciucului, defileul Oltului și depresiunea Bârsei. Cum poți să descrii masivul Ciomatul Mare, un adevărat Vezuviu al unor timpuri de mult apuse . Privit din stațiunea Băile Tușnad într-adevăr îți dă senzația unui con vulcanic pe care atunci pe moment mi-am dat seama că va trebui să depun ceva eforturi să îl urc.

Însă efortul depus merită mai ales că traversând culmea ți se oferă ocazia de a descoperi una din minunile Carpaților, lacul Sfânta Ana. După o traversare a stațiunii și un scurt urcuș turistului i se oferă un prim punct de belvedere cu defileul Oltului, respectiv la Turnul Apor. Bastionul Apor a fost construit, mulţumită contelui Apor Károly, în 1883, în partea de jos a vârfului Surduc, acesta fiind un punct panoramic şi de odihnă care nu a fost folosit niciodată ca obiectiv strategic.

Ajuns aici nu îți rămâne decât să admiri o priveliște superbă a orașului Băile Tușnad din Defileul Tușnad, a râului Olt și a Rezervației Naturale Piatra Șoimilor. Numită și „Perla Transilvaniei”, stațiunea Băile Tușnad este una dintre cele mai frumoase staţiuni montane din ţară, aceasta fiind declarată oraş în anul 1968. Băile Tușnad este considerat cel mai mic oraș din România. Contextul geografic şi bogăţia factorilor terapeutici naturali, bioclima, numeroasele surse de ape minerale, gazele naturale şi apele termale au favorizat dezvoltarea balneologiei de specialitate medicală de tip conservator prin care se folosesc factorii naturali de cură. Privind în depărtare spre crestele Harghitei nu ai cum să nu descoperi în oglindă spectaculoasa stâncă a Șoimilor care continuă pe culme înspre vârful Pilișca Mare. Deși înălțimea este mică circa 650 de metri peisajul este spectaculos și unic și astfel m-am convins că prietenul meu Olt este capabil de mari minuni mulțumindu-i încă odată că m-a călăuzit pe cărările sale. De la Turnul Apor am pornit în accesiune pe traseul cruce roșie explorând cărările Ciomatului Mare, un urcuș pe serpentine printr-o pădure pe atunci amorfă dezgolită și presărată cu un covor dens de frunze ruginii. La un mic luminiș se puteau observa în zare culmile deluroase ale masivului Bodoc.

Deși vârful nu este în măsură să ofere un punct de belvedere, ca o compensație traversând cealaltă parte de culme după un scurt traseu de o jumătate de oră în fața ta se dezvăluie o poiană de poveste ce separă cele două obiective consacrate ale zonei Tinovul Mohoș și Lacul Sfânta Ana. Pătrunzând în această poiană ceea ce m-a impresionat a fost faptul că aceasta făcea notă discordantă cu peisajul plin de păduri din zonă o mică insulă într-un ocean dens de vegetație forestieră.

Presat de timpul prea scurt am pornit degrabă spre lacul Sfânta Ana lăsând în urmă și poate pentru altă dată Tinovul Mohoș unul din obiectivele emblemă ale masivului. Tinovul Mohoş, în traducere din limba maghiară „Lacul cu muşchi”, este o mlaştină formată în unul din cele două cratere vulcanice din Munţii Harghitei. Craterul unde se află acum tinovul a erupt primul, iar ulterior acesta s-a umplut cu apă. În momentul în care a erupt şi cel de-al doilea crater (unde s-a format Lacul Sfânta Ana), cenuşa a ajuns în Lacul Mohoş. În timp zona s-a acoperit cu muşchi de turbă, iar din lac au rămas doar câteva ochiuri de apă. Coborând pe serpentine într-o frumoasă filogorie am putut admira lacul Sfânta Ana în toată splendoarea lui, deși imaginea mi-a fost un pic obturată de razele puternice ale soarelui. Reperând aceea oglindă de apă mi-am dat încă o dată seama de ce Carpații României sunt unici în felul lor. Până atunci traversând o serie de masive mi s-a oferit ocazia descoperirii unor lacuri glaciare unice poate prin gingășia și frumusețea lor însă și lacul Sfânta Ana are particularitatea lui.

Lacul Sfânta Ana este singurul lac vulcanic din România şi se găseşte la 17 kilometri de localitatea Bixad, aflată în apropiere de Băile Tuşnad. Cu câteva mii de ani în urmă, în acest loc era un munte vulcanic. Părerile sunt  împărţite în privinţa anului ultimei erupţii, aceasta având loc cam cu 30 000 – 40 000 de ani în urmă. Ulterior, în craterul format s-a acumulat apă din precipitaţii şi aşa a apărut lacul.  Lacul Sfânta Ana este una dintre cele mai importante atracţii naturale ale Ţinutului Secuiesc, fiind unicul lac din Europa Central-Estică format pe fundul craterului unui vulcan stins. Lacul Sfânta Ana se află la o altitudine de 949-950 de metri. Deşi în trecut se vorbea că în unele locuri lacul atinge şi 12 metri adâncime, ultimele măsurători arată că adâncimea maximă este de 6,3 metri. Dar și mai interesantă este legenda acestui lac care vorbește despre doi fraţi rivali care voiau să iasă în evidenţă cu orice preţ. Unul dintre ei a vrut să arate că el are cea mai frumoasă caleaşcă şi a înhămat la ea cele mai frumoase fecioare din sat. Pentru că fetele nu reuşeau să tragă caleaşca foarte grea, bărbatul a decis să le chinuie şi să le biciuiască. Una dintre ele, pe nume Ana, l-ar fi blestemat pe bărbatul care a chinuit-o. Din senin, o furtună puternică s-a pornit, l-a omorât pe bărbat şi i-a distrus castelul. Pe locul lui s-ar fi format lacul de astăzi ce poartă denumirea de Sfânta Ana. Am ajuns la malul lacului și nu mi-am putut dezlipi ochii de la aceea creație unică în felul ei. În apa lacului, având forma unui cerc aproape perfect, se reflecta peisajul din jur oferit de craterul acoperit de brazi. A fost unul din rarele momente pe care le-am trăit cu intensitate și care m-a încărcat cu o energie pozitivă mulțumind divinității că a fost capabilă să îmi mai ofere încă un tablou unic al creației sale desăvârșite.  

În ultima zi a drumeției n-am putut să fac abstracție și de peisajul oferit pe cealaltă parte a versantului. Urcând spre stânca Șoimilor ceea ce mi s-a oferit a fost o panoramă excepțională a întregului defileul al Oltului, precum și imagini superbe cu depresiunile Ciucului și a Bârsei. Pășind pe aceea stâncă sentimentul a fost similar ca cel trăit la Crucea Eroilor Neamului de la Caraiman, un belvedere superb greu de imaginat la o înălțime de doar 824 de metri. Șovăielnic în Depresiunea Ciucului, cu despletiri prin brațe moarte, Oltul sculptează aici adânc în masa muntelui. Prins în strâmtoare, nu se potolește decât către Bixad. Cam pe la mijlocul cheilor pereții de stîncă vulcanica se dau mai într-o parte de firul apei, iar sub cornișa unui versant abrupt își face loc apa albastră a lacului antropic Ciucaș, în care-și oglindesc chipurile bătrânele cetine. De aici într-o altă imagine legendară mi-am luat din nou la revedere de la prietenul meu Olt admirându-i pe deplin lucrarea sa arhitecturală, ceea ce a putut săpa în stâncile milenare ale Harghitei. Privind în zare mai departe observ cum acesta șerpuiește mai departe spre ținutul Bârsei îndreptându-se spre o altă fază a maturității sale.

  Pe mai departe urmând cursul Oltului ce poate fi asemănat cu un sculptor care își desăvârșește creația la apogeul maturității sale, valurile te lasă purtat în continuare înspre masivul Cozia prin spectaculosul defileu Turnu Roșu -Cozia. Visuri ruginii în dimineți târzii, povești de legendă cu drag depănate acolo unde stânca, fagul și bradul, Oltul și Făgărașul sunt frați cu românașul. Cozia bătrăne cu drag priveghezi somnul lui Mircea și falnica vale, unde Oltul voinicul a tăiat o cale, frumoasă trecătoare ca să-ți încînte calea ție călătoare. Râul Olt se strecoară de mii de ani printre Munții Lotrului, Căpățânii, Făgăraș și Cozia, aducându-și prinosul de frumos, alături de priveliști unice. Și unde puteam să surprind mai bine Valea Oltului decât acolo în masivul Cozia în ținutul de poveste al Loviștei și al Vâlcei. Încadrat în categoria masivelor cu altitudine medie – masivul Cozia prin structura sa morfologică aproape piramidală pe unele porţiuni de traseu este un masiv teribil de greu la urcat pe creasta sa nordică. Dificultatea este dată şi de diferenţa mare de nivel pornindu-se de la o altitudine de 350 metri până la 1600-1700 metri. Însă imaginile şi peisajul pe care ţi-l oferă acolo sus este de o raritate şi frumuseţe desăvârşită şi fac din acesta unul din masivele de poveste din Carpaţii României.

Sfârșit de septembrie 2017. Toamna din nou și-a arată covorul rujiniu iar gândul unei frumoase drumeții prin pădurile falnice de fagi și brazi ale Coziei nu îmi dă liniște. Și am pornit spre Cozia într-o altă aventură de poveste. M-a întâmpinat același Olt de data aceasta aflat în plină maturitate acel Olt care se potrivea perfect cu cel cântat în legendele populare – Oltule râu blestemat, te-ai făcut mare și lat că vii tare-n spumegat și cu sânge amestecat. După peregrinările sale prin țara Bârsei și Făgărașului, Oltul face celebra cotitură și își desăvârșește destinul creând un peisaj splendid prin defileul de poveste care l-a consacrat ca fiind unul din râurile cu adevărat mărețe ale României. Paralel cu acesta am putut observa în dreptul localității Brezoi falnicele creste ale Lotrului. Analizând din punct de vedere geografic valea Oltului cu cei 47 de kilometri ai săi reprezintă punct de graniță între masivele Făgăraș și Cozia situate pe malul drept al Oltului și masivele Lotrului și Căpățânii situate pe malul stâng.

În drumeția mea spre vârful Cozia plecarea a fost din dreptul mănăstirii Turnu. Ajungând în dreptul stației CFR în față noastră s-a deschis ca o priveliște unică tabloul granitic și splendid al Coziei și încă de acolo de jos mi-am dat seama că de pe culmile sale am să pot descoperi o altă capodoperă desăvârșită a naturii. Cozia este un tărâm încărcat de spiritualitate dovadă constituind-o salba de mănăstiri din jurul său: Schitul Cornet, mănăstirea Cozia, mănăstirea Turnu și mănăstirea Stânișoara.

Poposind la mănăstirea Turnu am simțit pe deplin că pătrund într-una dintre vetrele monahale de mare spiritualitate creștină. Accesul spre ea a fost deosebit de greu, timp de secole. Din partea sudică, se ajungea cu trăsura de la Jiblea, iar de la Cozia, cu barca peste Olt, apoi pe jos de-a lungul rîului: spre nord, singura legătură o formau potecile ce urcau culmea muntelui și coborau în satele Loviștei. Chiar și marele geograf George Lahovari menționa, în secolul al XIX-lea, ca numai „piciorul și calul pot pătrunde acolo”. Astăzi, posibilitațile de a ajunge aici sunt multiple și comode, cei ce doresc o plimbare pe jos, merg din stațiunea Căciulata peste digul ce unește cele doua maluri ale râului, alții cu trenul, ce oprește în stația din apropiere, sau cu mașina, pana în curtea Sfântului Lăcaș. Denumirea mănăstirii vine de la un turn masiv, de pe stînca numita „Piscul lui Teofil”, construit în secolul al II-lea de legiunile romane din Castrul Arutela ale cărui ruine se mai văd în Poiana Bivolari, mai jos de actuala hidrocentrală. La început i s-a zis „Schitul de după turn”, apoi „Schitul Turnu”, iar în cele din urmă, „Mănăstirea Turnu„.

Am pornit prin templul de fagi ai Coziei pe marcajul banda albastră iar la început farmecul masivului este legat de celebrele filogorii unde turistul obosit își permite un scurt popas și meditație.

La intersecția de marcaje am ales ca și traseu muchia Turneanu care îți oferă niște peisaje excepționale cu valea Oltului. În ciuda unui urcuș susținut în scurt timp surprizele te întâmpină în toată plenitudinea lor. Într-un mic luminiș o primă vedere cu mănăstirea Turnu îți încântă privirea într-un mod cu totul plăcut iar ceea ce a urmat în continuare până la vârf este o panoramă cu totul deosebită. Privind acela imagini ai impresia că totul din jurul tău de copleșește într-o beatitudine supremă, Oltul sculptează în stâncă și simți cum acesta își desăvârșește pe deplin statuia.

De asemenea observând pe mai departe în zare simți cum acesta pe unduite căi își urmează implacabilul destin străbătând pe mai departe colinele Vâlcei pentru ca mai apoi să se piardă pe plaiurile Olteniei. Întorcând privirea spre cealaltă parte se observă urmele bătăliei perpetue dintre vegetație și stihiile naturii, scheletele celor ce au pierdut lupta și siluetele semețe sau încovoiate ale supraviețuitorilor.

Închei acest articol cu speranța că masivul Cozia va fi descris mai în detaliu într-un articol distinct dedicat în totalitate acestuia, cu o imagine spre depresiunea Loviștei pe care am avut ocazia să o reperez de pe vârf.   Fiind aşezată în ,,miezul de cremene’’ al celui mai mare masiv al Carpaţilor Meridionali – Munţii Făgăraşului, Țara Loviștei apare înconjurată ca o cetate străjuită de culmea unitară a acestor munţi, asemănător unui zid crenelat presărat cu multe circuri glaciare şi lacuri de acest fel, având creste abrupte şi vârfuri greoaie, cele mai înalte din ţară: Moldoveanu(2544m) şi Negoiu(2535m). În acel moment de sfârșit de septembrie 2017 am avut ocazia să reflectez și să îmi amintesc cu plăcere anii din copilărie, acei frumoși ani petrecuți în casa bunicii în ținutul legendar al Loviștei – comuna Racovița.

Rememorând din nou aceste clipe nu îmi rămâne decât să extrag o concluzie certă: din crâncena încleştare, cel ce iese învingător este Oltul, de fapt singurul râu care reuşeşte să taie în curmeziş lanţul muntos al Carpaţilor Meridionali dintr-o parte în alta, formând o vale de o rară frumuseţe, cunoscută sub denumirea de ,,Valea Oltului’’ sau ,,Defileul Oltului’’. La revedere bătrâne Olt vei avea întotdeauna un loc special în sufletul meu.