M-am gîndit să scriu. De ce oare ? Pe moment nu sunt în măsură nici eu să dau un răspuns concret. Totul vine dintr-un impuls nestăpânit pe care l-am ţinut în mine vreme de mai mulţi ani. În clipele banale ale unor nopţi plictisitoare de iarnă sau la ceas de seară când afară se cerneau nişte ploi mohorâte în mintea mea circulau flash-uri imagini ale unor călătorii fascinante pe poteci sălbatice. Ţin să vă spun că încă mi-au rămas proaspete în memorie întregile etape ale unor drumeţii fascinante. De la trepidaţia şi emoţia faptului că mereu vor fi de înfruntat noi provocări în zone pe care nu le-am mai explorat în trecut. Nu pot să uit clipele aşteptării, aceea emoţie şi motivaţie care te făceau parcă să uiţi toate banalităţile şi greutăţile rutinei zilnice gândindu-te că mai sunt câteva zile când acolo sus într-o poiană sau culme cei de jos ţi se par cufundaţi într-o veşnică satisfacere a traiului zilnic într-o mişcare sisifică neîntreruptă a vieţii. Toate drumeţiile de până acum au fost atent planificate, studiu de hărţi, glume piperate savurate la un pahar de bere. De multe ori am făcut şi un foc, am pus ceva pe grătar. Memorabilă a rămas aventura spre Cindrel când am stat la şuete până la 2-3 noaptea iar dimineaţă la 7 a fost o deşteptare care cu siguranţă ar fi fost mai puţin promptă şi operativă dacă a doua zi se anunţa o banală zi de lucru. Ce mai fenomenul era trăit chiar înaintea consumării lui. Şi uite aşa s-au născut nişte drumeţii de poveste prin care aproape că am brăzdat România de la vest la est şi de la sud la nord. Poate că unii ar spune că debutul a fost cu nişte culmi şi munţi mai domoli. Pentru mine însă debutul a fost în forcing în iulie 2013 cu creasta Făgăraşului de la Poiana Neamţului- cabana Bârcaciu- lacul Avrig – vârful Scara-vf. Şerbota-izvoarele Topologului -vârful Negoiu- Strunga Doamnei- lacul Călţun- vf. Lăiţel, vf. Laiţa, lacul şi căldarea Bâlei. Ţin şi acum minte ce bătături şi bătăi am făcut la picioare mai ales că şi bocancii erau nou nouţi. După această expediţie pe Everestul României două zile am mers ca roboţii părând pe deplin lecuit de boala muntelui. Însă totul a trecut şi pofta a reapărut în anii următori explorând parcă fără limite zone de poveste ale României. Aş începe cu clisura Dunării şi masivul Domogled, cu masivul Retezat, cu masivul Parâng, cu masivul Trascău, cu munţii Cindrel, cu munţii Lotrului, cu masivul Făgăraş, cu masivul Bucegi, cu munţii Piatra Mare şi Postăvaru, cu munţii Baiului, cu masivul Ciomatu Mare şi terminând cu Giurgeu la izvoarele legendare ale Mureşului şi Oltului. Într-o nouă sagă am admirat şi culmile Ceahlăului în ţinutul de poveste al Pietrei Neamţ. Clipe frumoase magice care m-au făcut să cred pe deplin că trăim într-o ţară cu o zonă montană ce cuprinde o geomorfologie complexă de la masive calcaroase cu stânci impunătoare şi albe ca sideful, la şisturi cristaline din care apa ţăşneşte asemenea unor vene şi terminând cu masive vulcanice având o vegetaţie pestriţă şi sălbatică ce pare să sfideze terminologia clasică predată nouă la geografie când eram elevi: etajul foioaselor, etajul coniferelor şi etajul păşunilor alpine. E greu să îţi scoţi din memorie stâncile impunătoare şi tablolul calcaros al Bucegilor, Pietrei Mari şi Trascăului:
-
Profilul calcaros al Pietrei Mari
-
Creasta calcaroasă a Pietrei Mari
Râmân de asemenea spendide imaginile cu creasta Făgăraşului de unde apa ţâşneşte din profilul granitic al stâncilor. Aceste izvoare pot fi asemănate cu sângele ce se scurge din trupul plămădit cu sute de mii de ani în urmă de Gheea zeiţa atoputernică a pâmântului.
Cam atât pe ziua de astăzi. Mâine se anunţă o banală zi de lucru. Povestea introductivă va continua cu descrierea peisajului pastoral din Cindrel, Lotru şi Baiului continuând cu pădurile sălbatice ale Harghitei, cu platourile şi culmile de poveste ale Bucegiilor şi Parângului şi terminând cu simfonia de stânci şi lacuri glaciare ale Retezatului.