Pe un picior de plai, pe o gură de rai, iată se coboară, colo jos în vale, trei de turme de miei cu trei ciobănei. Cu ce oare s-ar potrivi mai bine aceste versuri inspirate din folclorul milenar al poporului român decât cu peisajele păşunilor alpine din Cindrel, Lotru sau Baiului. Imaşul, păşunea sau pajistea alpină sunt parte integrantă a tradiţiilor şi obiceiurilor poporului român. Tradiţia pastorală se asociază pe deplin cu etnogeneza poporului român. Chiar dacă unii mă critică că nicidecum nu avem cum să fim un popor de ciobani, totuşi eu îmi păstrez părerea. Păstoritul a rămas ocupaţia principală de bază în ciuda vremurilor vitrege şi a ocupaţiilor străine care s-au abătut peste acest popor. Ca să nu mai lungesc păstoritul face parte integrantă din fibra ontologică a poporului românesc. Şi unde am putut împărtăşi acest sentiment decât urcând muntele Cindrel templul pastoral al sibienilor. Măi Cindrel munte înalt, mult în lume ai fost cântat, aşa te ştim din bătrîni, mândru presărat cu stânii, şi ciopoare cu oiţe păzite de a lor băciţe.
Cindrelul este un univers nu ai cum să nu te îndrăgosteşti de aceste locuri încărcate de legendă, de tradiţii , de spirit românesc -ardelenesc autentic. Oamenii acestor locuri au rămas mereu liberi în ciuda ocupaţiilor străine de tot felul. Trebuie ţinut cont că în aceste locuri încărcate de legendă s-au născut şi au copilărit oameni care au avut un aport esenţial în propăşirea şi dezvoltarea culturii româneşti de la Octavian Goga şi Emil Cioran până la istorici şi filozofi celebri ca Ioan Lupaş şi D.D. Roşca. Această zonă poate fi asemănată alegoric ca unul din boabele de grâu din care a răsărit germenele mişcării de emanciparea naţională a românilor din Ardeal. Aici la poalele munţilor Cindrel în oraşul Sălişte au văzut pentru prima dată lumina zilei nu mai puţin de 11 academicieni ai României Mari Dionisie Romano episcop fondatorul Bibliotecii Academiei, Ioan Lupaş -istoric, Onisifor Ghibu – pedagog, D.D. Roşca -filosof, Axente Banciu- filolog, Ionel Pavel- medic, Andrei Oţetea – istoric, George Topârceanu – poet, Ivan Nicolae-teolog, Mircea Banciu- chimist, Mircea Ioan Valentin Săndulescu -geolog. Cred că este un caz unic în ţară . Se pare că oamenii acestor locuri au avut cu siguranţă un spirit întreprinzător antreprenorial dezvoltând o adevărată industrie legată de creşterea animalelor. Nu trebuie uitate micile ateliere meşteşugăreşti din zonă respectiv de pielărie, cojocăritul, fabricarea pălăriilor, industria textilă toate finanţate de banca Albina prima bancă românească din Ardeal. Pe fondul acestei dezvoltări economico-sociale s-a născut o parte din elita intelectuală a Ardealului. Ce să vă mai spun despre Cindrel ar fi multe, eu întotdeauna când am călcat potecile acestui munte am simţit ceva special. Taninul, aerul tare de brad al Păltinişului, trebuie să recunosc că nu l-am simţit în nici un alt loc pe unde am fost. Apoi mai rămân celebre poienile din şaua Bătrâna, stâna de la Rozdeşti, şaua Cânaia şi platoul Diavolului acolo unde de fiecare dată nu am scăpat neplouat. De neuitat rămân vârful bineînţeles, splendida vale a Frumoasei, căldarea glaciară a Iezerului Mare şi Mic, Drumul pietros, Foltea, Padina Rudarilor şi plaiurile Jinei care vor fi descrise pe larg într-un capitol special dedicat Cindrelului.
Trec Lotrul de multe ori, pe cotite în lăsături, Ca să ajung sara la stână la băciţa mea cea bună. Acesta este Lotrul unul din cele mai lungi masive ale României cu pornire de la Valea Sadului până spre Brezoi -Voineasa fiind dispus aproape pe toată lungimea văii Oltului. Lotrul e frate cu Cindrelul e masivul în oglindă al acestuia. Rămân memorabile şi de neuitat peisajele de pe fermecătoarea vale a Sadului -Masa Verde-Masa Prânzului, Poiana Mumii, plaiurile Sădenilor, vârful Prejba şi cabana Prejba. Păcat de cabană a fost unul din locurile în care în trecut s-au legat multe prietenii, s-au născut petreceri de revelion de neuitat. Generaţia părinţilor noştri regretă amarnic şi simt parcă că au pierdut ceva drag din sufletul lor. Acolo în cabana părăsită, noaptea la lumina unei lanterne am mâncat. Totul era gol, pustiu, auster, geamuri sparte, uşi rupte era o linişte care parcă te înfioara. Totul s-a legat de gândul că în urmă cu câţiva ani acolo era un loc animat un loc respectat şi iubit de adevăraţii oameni ai muntelui. M-a cuprins un regret amarnic atunci pe care nu l-am uitat şi am încercat atunci să îmi imaginez oare la ora aceea de noapte de vară undeva prin iunie cred că am fost, cum era în urmă cu 20 de ani. Cred că lumea roia, erau focuri de tabără afară, se cânta din chitară era o animaţie. Dar Lotrul a rămas şi va rămâne veşnic. Pe vârful Prejba se poate admira în zi senină oraşul Sibiu de aceea el rămâne special. De neuitat rămâne şi coborârea pe valea Lotrioarei unul din puţinele pârâie din România unde creşte din abundenţă păstrăvul şi lostriţa. Şi Lotrul are multe poveşti ascunse pe care le voi detalia mai încolo.
Aş încheia seria masivelor cu caracter pastoral cu un loc special Munţii Baiului.Pare comic acest masiv după nume care-i baiul, nu-i bai şi mi-am zis ori e bai ori nu e bai hai să mergem şi în Bai. Şi m-am dus cu plecare din Sinaia conform indicaţiilor. Însă ce am văzut acolo am rămas suprins într-un mod foarte plăcut. Nişte culmi ce-i drept nu chiar domoale însă acoperite în desăvârşire cu pajişti alpine. Atunci mi-am zis cu siguranţă că munţii aceştia sunt varianta Mioriţei în versiune munteană. Peisajul a fost încântător colo sus pe culme oferindu-mi un tablou desăvârşit şi colosal al Bucegiilor. Or fi frumoşi Bucegii de jos de pe valea Prahovei însă sunt incomparabili în masivitate şi amplitudine acolo sus. Drumeţia a fost una cu un caracter relativ lejer obstacolul principal constituindu-l haitele de câini ciobăneşti care îşi apărau turmele de oi ca nişte adevăraţi cerberi. Memorabilă a rămas camparea de pe vârful Baiu Mare unde dimineaţa devreme am putut face o adevărată radiografie a zonei cu Bucegiul, Ciucaşul, valea Doftanei, Ciucaşul, Postăvaru şi Piatra Mare. Coborârea a fost lejeră la pârţia Sorica şi de acolo spre Azuga. Râmân de asemenea memorabile de pe acest masiv splendidele imagini de belvedere cu oraşele Sinaia, Buşteni şi Azuga, simţind parcă că am întreaga vale a Prahovei la picioare. De aceea acestui masiv i-am atribuit pe bună dreptate titulatura de Observatorul Prahovean. N-am putut să uit şi imaginea splendidă cu culmea şi stâna Zamora în dreptul Buşteniului precum şi tabloul de vis de pe culmea Urechea.
S-a făcut iară târziu şi am visat din nou călătorind pe unduite căi. Mulţi mi-au spus ce caut în masive păşunişte că alea cu stânci sunt masive adevărate. Eu ţin să îi contrazic. De câte ori am mers în masive cu poieni m-am simţit mai aproape de originile şi etnogeneza poporului român şi parcă mai încărcat de spiritualitate ca în alte locuri. De aceea aceste locuri au şi vor întotdeauna un farmec special. Cam atât pe ziua de astăzi pe viitor voi poveşti despre tărâmul de poveste al Trascăului poarta de acces spre Ţara Moţilor.