I. PREZENTARE GENERALĂ

Munţii Lotrului, cunoscuţi si sub numele de Munții Șteflești, formează coloana vertebrală a grupei dintre Olt si Jiu-Strei şi sunt străbătuţi de o reţea deasă de drumuri şi poteci marcate şi nemarcate care oferă posibilităţi numeroase de drumeţie. Cu toate acestea, sub aspect turistic sunt mai puţin cunoscuţi decât alte masive din jur (Făgăraş, Cindrel, Căpăţâna, Parâng), datorită mai multor cauze, dintre care amintim relativa lor izolare, absența cabanelor de înălţime, ca şi publicitatea turistică redusă. Totuşi, drumeţii solitari sau în grupuri mici îi străbat frecvent. Acești munți au darul de a oferi drumeţului clipe de linişte şi de reconfortare, de încântare şi de meditaţie. Sus pe culmi sunt pajişti primare sau secundare, iar mai jos versanţii sunt îmbrăcaţi cu mantaua pădurilor compacte de conifere care trec treptat în făgete. În mijlocul acestora, poienile îşi au farmecul lor de linişte, loc de odihnă, de intersecţii de poteci. Urcând pe vreme senină din oricare parte a masivului pe culmile golaşe, orizontul se lărgeşte treptat. De pe cele mai înalte vârfuri priveliştile sunt inegalabile: în toate părţile se zăresc numai şiruri de munţi despărţiţi de văi adânci, aidoma unor valuri încremenite. Când ceaţa persistă în văi, toate culmile formează un „adevărat arhipelag;, aşa cum trebuie să fi fost în urma cu milioane de ani, în primele faze de ridicare de sub apele mării.

Munţii Lotrului fac parte din grupa centrală a Carpaţilor Meridionali (extinsă între valea Oltului la est şi văile Strei-Jiu la vest), în cadrul cărora ocupă o poziţie axială, orientată E-V şi se desfăşoară pe o suprafaţă de circa 1120 km2. Prin schematizare, au forma unui triunghi cu baza pe Olt, orientată N-S şi vârful în curmătura Sălanelor. Ei se învecinează cu Munţii Cindrel în nord, Munţii Căpăţinii şi Latoriţei în sud, Munţii Făgăraş în est  şi Munţii Şureanu în vest, faţă de care limitele sunt clare, fiind formate de văi, depresiuni, bazinete depresionare şi şei adânci. Limita estică, între Boiţa şi gura Lotrului, este formată de valea transversală a Oltului, peste care. de la Câineni spre sud, se suprapune Ţara Loviștei.

Această limită, cu aspect de defileu la nord de Câineni şi cu o înşiruire de bazinete la sud, are în talvegul Oltului cele mai coborâte altitudini. Diferenţierea dintre cele două sectoare este mai puţin vizibilă de pe fundul văii, dar devine clară îndată ce urcăm pe botul de deal de la Câinenii Mari. La vest, faţă de Munţii Şureanu şi Parâng, limita este formată de văile Pravăţului şi Sălanele, între obârşiile cărora se interpune curmătura Sălanele 1615 metri, ceva mai coborâtă decât curmătura Tărtărău (1 665 m), peste care trece DN 67-C. La nord, limita faţă de Munţii Cindrel este dată de un culoar adânc sculptat de râurile Frumoasa şi Sadului, segmentat prin înşeuarea largă, dispusă între vârfurile Cindrel şi Ştefleşti. La vestul acestei înşeuări, valea largă a Frumoasei constituie nu numai o limită ci şi un compartiment al depresiunii intramontane Oaşa. În lungul văii Sadului pot fi diferenţiate trei sectoare. Sectorul superior, între şaua Ştefleşti şi confluenţa cu Sădurelul, cu excepţia zonei de obârşie unde fundul văii este mult lărgit pe seama depozitelor fluvio-glaciare, prezintă căderi în trepte cu pante mari în profil longitudinal (peste 30%) iar în unele porţiuni (Dudaş-Sădurel) are chiar aspect de defileu. Îngustimea mare a văii de la Gâtu Berbecului a uşurat construirea primului baraj în arc din ţara noastră. Pe acest sector se înscriu în relief şi trei bazinete: Şerbănei, Rozdeşti şi Bătrâna. Sectorul mijlociu, între confluenţa cu Sădurelul şi localitatea Sadu se caracterizează printr-o deschidere mai largă a văii. Panta profilului longitudinal se reduce mult şi este aproape constantă (12-14%). Lunca, terasele şi glacisurile de vale dintre confluenţele cu valea Pinului şi valea Cârligelor au favorizat alcătuirea aşezării Râul Sadului. Fundul văii mai prezintă îngustări între valea Cârligelor şi valea Lacului şi în aval de bazinetul de la Masa Verde, dar la partea superioară versanţii au deschideri largi. Sectorul inferior al văii Sadului se desfăşoară în cadrul depresiunii Sibiu, între localităţile Sadu şi Tălmaciu.  Valoarea pantei longitudinale scade la mai puţin de 8%, iar în profil transversal se remarcă dezvoltarea largă a teraselor (3-5 şi 15-20 m). De la localitatea Sadu spre est, până la Boiţa, limita nordică a Munţilor Ştefleşti faţă de depresiunea Sibiu se înscrie în relief printr-o denivelare de 200-300 m care corespunde unor schimbări morfologice, litologice şi structurale. La sud sunt culmile rotunjite sau nivelate, sculptate în şisturi cristaline, cu înălţimi de peste 600 m, la nord un glacis structural pe depozite badeniene parazitat de formaţiuni deluvio-proluviale. Limita de sud a Munţilor Ştefleşti o constituie valea Lotrului, între gura Pravăţului (Obârşia Lotrului) şi vărsarea în Olt.  În lungul ei putem distinge mai multe sectoare. Un prim sector, între Obârşia Lotrului şi Vidra, este o depresiune intramontană sculptată în şisturi cristaline şi sedimente badeniene, cu o luncă largă şi o terasă de 3-4 m, în prezent acoperite în mare parte de apele lacului de acumulare. De la Vidra în aval până la confluenţa cu Dobrunu, valea Lotrului se strâmtează şi îmbracă aspectul unui defileu cu porţiuni de chei. Pe acest sector, lung de circa 14 km, diferenţa de nivel este de peste 500 m, ceea ce înseamnă o pantă de 40%. Cu toate acestea, la confluenţa cu Balindrul a fost creat un lac de acumulare. Aval de baraj, sub Cioaca Stricatului, se dezvoltă un sector cu praguri şi cascade – Cataractele Lotrului – peste care înainte de construirea lacurilor de acumulare, apele Lotrului se rostogoleau tumultuos, într-un vuiet care nu te lăsa să-ţi auzi nici propriul glas. Acum se strecoară săltând zglobiu doar un fir de apă. În aval de confluenţa cu Dobrunul, valea începe a se lărgi, încât la Voineasa apare chiar un bazinet. Până la confluenţa cu Oltul se succed mai multe îngustări, cea de la Piatra Tăiată fiind cea mai spectaculoasă. Lărgiturile sub formă de bazinete constituie vetre de sate sau de acumulări hidroenergetice. Pe tot acest sector (Voineasa-Brezoi) talvegul are căderi alternative, dar panta medie este de 7-8%. Administrativ, Munţii Lotrului se desfăşoară pe teritoriul a trei judeţe, limitele urmărind aproximativ cumpenele principalelor ape. Astfel, culmile din bazinul văii Sadului aparţin judeţului Sibiu, culmile din bazinul Lotrului aparţin judeţului Vâlcea, iar cele din bazinul superior al Sebeşului intră în judeţul Alba.

II. DRUMEȚIA PROPRIU-ZISĂ

Trec Lotrul de multe ori, Pe cotite în lăsături, Ca să ajung sara la stână, La băciţa mea cea bună. Acestea sunt versurile unui vechi cântec îngânat de ciobanii pribegi ce își mână nestingherit turmele când pe versanții Lotrului când pe cei ai Cindrelului. Lotrul e frate cu Cindrelul  și pe bună dreptate reprezintă masivul în oglindă al acestuia. Sfârșitul lunii iunie 2017 mi-a dat ocazia să pătrund și pe cărările Lotrului unul din cele mai lungi masive ale României ce pornește de la Valea Sadului până spre Brezoi -Voineasa fiind dispus aproape pe toată lungimea văii Oltului. Mi-au rămas astfel întipărite în memorie peisajele de pe fermecătoarea vale a Sadului -Masa Verde-Masa Prânzului, Poiana Mumii, plaiurile Sădenilor, vârful Prejba şi cabana Prejba. Prima dimineață din acel neuitat sfârșit de iunie ne-a găsit pornind din comuna Sadu hoinărind spre Masa Verde punctul de accesiune spre vârful Prejba. Sadu, comună mare de pe valea râului cu acelaşi nume, serveşte ca punct de acces spre ramura nordică a Munţilor Lotru, dependenţi de bazinul Lotrioarei, atât pentru turiştii care vin dinspre Sibiu-Tălmaciu, cât mai ales pentru cei din localităţile Cisnădie şi Cisnădioara. Pentru început din centrul comunei, urmăm cu mașina cei 4 km de mers pe şoseaua din lungul văii Sadului până la punctul Masa Verde.  Masa Verde (546 m), situată, aşa cum am mai arătat, la 4 km de comuna Sadu, se prezintă ca o platformă înierbată în stânga râului şi şoselei, la o îngustare a văii şi în apropierea locului de vărsare a pârâului Juvărtului în râul Sadu, la poalele dealului Babeşului.  Punctul este foarte bine definit prin existenţa unui stâlp de marcaj. Ne încurajăm și îmbătați de aerul tare al dimineții începem peregrinajul spre vârful Prejba În stânga stâlpii cu marcaj triunghi albastru, privind în direcţia pe care vom porni spre cabana Prejba, coboară în valea Sadului o şosea forestieră. Urcăm pe ea câteva sute de metri şi apoi, la o curbă a acesteia, o părăsim abătându-ne în valea deschisă din faţa noastră. Este valea Juvărtului; în dreapta, dincolo de pârâu, se ridică dealul Babeşului, iar în stânga Gruiul Lazului.

Ne apropiem mult de pârâu şi îl însoţim în sus pe o potecă presărată cu bolovani. Curând pătrundem în pădure mergînd spre dreapta. Urcuşul este mai accentuat şi apele pârâului coboară în mici cascade. Poteca îngustă şi spălată din loc în loc de apă ne duce ceva mai sus, în dreapta pârâului. Ne depărtăm de el şi ieşim într-un luminiş străjuit de fagi enormi.

Ne aflam acum sub un versant stâncos iar o potecă presărată cu pietre străbate în serpentine această pantă. Vegetaţia – caracteristică zonei stâncoase din aceşti munţi – este alcătuită din copaci rari şi mici, între care predomină mesteacănul. În stânga reperăm cum se deschide tot mai mult valea Juvărtului şi zărim jos, la picioarele noastre, două cabane vechi, pe malul pârâului. În curând ieşim din zona stâncoasă pe o potecă largă, în şaua culmii la poalele căreia se află cele două cabane de care am amintit.

În curând poposim la locul denumit de turiştii localnici „Poiana Prînzului.  într-adevăr aici a fost un loc bun de popas după urcuşul pe care l-am efectuat şi ne-am putut astfel odihni pe butucii enormi de fag înainte de a intra din nou în pădure. De la Masa Verde, drumul în urcuş a durat aproximativ ˝ oră. Porţiunea de traseu pe care am străbătut-o nu a avut semne de marcaj vizibile şi bine plasate, mai ales în şaua din culme, unde marcajele lipsesc cu desăvîrşire; însă păstrând cu strășnicie poteca, nu poți greşi drumul.

După puţină odihnă ne angajăm pe o porţiune de teren mai dificilă prin urcuşul la care ne solicită. Intrăm într-o pădure tânără de fag şi curând urcăm de-a coasta sau pe serpentine scurte şi neregulate. Aici, spre deosebire de prima parte a traseului, marcajul este foarte bun. Pădurea se întunecă şi fagul mare domină în jurul nostru. Porţiuni de potecă trec prin locuri umede, noroioase, pe panta pe care urcăm şi care se ridică în stânga. Ne aflăm pe muntele Muma. Din loc în loc, spărturi ale pădurii ne permit o vedere parţială spre est, asupra culmii Bătrâna de dincolo de valea Sadului. De asemenea, aproape în faţă, în direcţia de mers, ne apare şi culmea Prejbei. Trecem un izvor al văii Plaiului, cu un fir de apă ce cade din piatră în piatră, şi fagul cedează terenul unei maiestuoase păduri de brad. Poteca se lărgeşte, urcuşul s-a mai domolit şi curând ieşim într-o vale înierbată, pe firul căreia, la marginea pădurii, se află o stână (l 440 m). În sus se ridică pantele înierbate ale văii care urcă spre culmea dintre vârfurile Muma şi Grecilor.

A mai trecut aproximativ o oră de la punctul denumit „Poiana Prânzului şi până la cabana Prejba ne-a mai rămas de urcat cel mult 1 oră. Traversăm văioaga cu izvor chiar pe lângă stână şi urcăm panta dezgolită oblic spre dreapta, ghidându-ne după câţiva stâlpi de marcaj. În câteva minute ne aflăm pe o potecă largă, la marginea pădurii de brad, lângă un izvor cu şipot. Am ajuns astfel pe versantul nord-vestic al Gruiului Grecilor. Pornim pe poteca presărată cu bolovani; pădurea frumoasă de brad nu este deasă şi pantele sunt îmbrăcate în afiniş bogat. După puţin timp ieşim în golul alpin şi ne găsim într-un loc mai plat al culmii dintre vârful Grecilor şi cel al Prejbei. Chiar la ieşirea din pădure, în culme, pe un brad, zărim marcajul nostru, care aici se întilneşte cu semnul bandă albastră al potecii din Tălmăcel spre cabana Prejba . În stânga culmii (spre sud) se deschide larg valea Mogoşului.

Pornim pe culme spre dreapta în urcuş. Din când în când ne oprim pentru a arunca o privire înapoi spre spinarea masivă a muntelui ce duce spre vârful Grecilor. Deosebit de impresionant este jocul de culori al nuanţelor de verde ce domină peisajul dar și uluitoarea panoramă ce se deschide înspre depresiunea Sibiului și valea Sadului. Ultima parte a urcuşului ne-a scos în culmea Prejbei, în punctul denumit La cruce (l 695 m). Locul este marcat printr-o troiţă înaltă, ridicată în memoria unui aviator căzut cu aparatul său pe aceste meleaguri.  în dreapta se ridică, nu prea departe, vârful Prejba (l 745 m). Traversăm, în continuare culmea şi zărim cabana Prejba, situată la liziera pădurii ce urcă din valea Izvorul Vacii. Coborâm pe plaiul înierbat şi în câteva minute suntem la cabană.

Ne rezervăm o scurtă clipă de răgaz pășind pragul părăsit al cabanei Prejba după care ne avântăm bărbătește spre vârful Prejba. Urcușul a fost domol și nu a durat mai mult de 15 minute însă peisajul ne-a copleșit de-a dreptul. În sfârșit ne aflam pe vârful Prejba cu cei 1745 de metri ai săi gustând din plin perspectiva largă ce se deschidea înainte. În jurul nostru munții Cindrelului se întindeau asemenea unei roți a vieții. În fundal s-a ivit și splendida panoramă cu depresiunea Sibiului ce aduna la pieptul ei salba de localități în frunte cu  Sibiul,  Șelimbăr, Cisnădie și Sadu. Reperăm și valea Sadului și cotloanele ei ce se înfundă în mrejele muntelui până spre Râul Sadului și Gâtu Berbecului. Nicăieri în zonă  nu poți admira mai bine Sibiu decât aici pe vârful Prejba, acel Sibiu care parcă se dezvăluie mândru în aureola cerului fără pic de nori.

Seara s-a lăsat de-a binelea și coborâm înapoi spre Cabana Prejba. Pășind pragul cabanei  regretele ne cuprind din nou. Păcat de cabană, de halul în care a ajuns. În trecut ea a fost un simbol unul din locurile în care în trecut s-au legat multe prietenii, s-au născut petreceri de revelion de neuitat. Generaţia părinţilor noştri regretă amarnic şi simt parcă că au pierdut ceva drag din sufletul lor. Acolo în cabana părăsită, noaptea la lumina unei lanterne am mâncat. Totul era gol, pustiu, auster, geamuri sparte, uşi rupte era o linişte care parcă te înfioara. Totul s-a legat de gândul că în urmă cu câţiva ani acolo era un loc animat, un loc respectat şi iubit de adevăraţii oameni ai muntelui.  În clipele acelea de tăcere apăsătoare am încercat atunci să îmi imaginez cum oare era cabana la ora aceea de noapte de vară  în urmă cu 20 de ani. Cred că lumea roia, erau focuri de tabără afară, se cânta din chitară era o animaţie.  Am tras  o singură concluzie că doar Lotrul a rămas şi va rămâne veşnic.

A doua zi dimineață am părăsit cabana Prejba acel simbol al generațiilor trecute cu simțământul deplin că poate pe viitor această locație va fi reabilitată și că nu ne vom aminti de ea asemenea cabanelor Fântânele și Suru prin fotografiile părinților și cunoscuților noștri.

Am urmat traseul triunghi roșu spre valea Lotrioarei și Râul Vadului. Pentru început prin spatele cabanei străbatem brâul de pădure pentru ca mai apoi să ajungem într-o poiană unde urmărim marcajul pe stâlpi metalici, menţinându-ne aproximativ pe cumpăna de ape. În spate mai reperăm pentru ultima data Culmea Prejbei cu un mesaj de la revedere.

Radios sclipind în razele dimineții ne salută și vârful Șteflești pe care încă în luna iunie se mai aflau răzleț câteva limbi de zăpadă.

A urmat apoi o lungă coborâre prin pădure. În zonă marcajul apare răzleț pe copaci sau lipsește cu desâvârșire. L-am pierdut însă nu am avut probleme de orientare. În curând am reperat un drum forestier ce ne-a coborât până spre pârâul Vacii și în continuare până la confluența acestuia cu valea Lotrioarei.

Am urmat apoi ultima porțiune de drum forestier până la cantonul Gârcu și de acolo încă 15 kilometri chinuitori până la Râul Vadului admirând însă un decor frumos cu pensiunile din zonă și apa limpede și zglobie a pârâului Lotrioara plin de păstrăvi și lostriță comori piscicole neprețuite ale Carpaților.

III IMPRESII LA FINAL DE DRUMEȚIE

Delimitaţi pe margini de râuri importante (Frumoasa, Sadu, Lotru şi Olt) al căror talveg este situat la înălţimi reduse, Munţii Lotrului apar clar individualizaţi în cadrul grupei montane a Părângului, având aspectul unor munţi îmbătrâniţi, aspect contrastant cu tinereţea văilor care-i străbat. Farmecul verde al pădurilor și poienilor din munții Lotrului în această porțiune de traseu pe care am străbătut-o s-a completat cu imaginea de splendoare a depresiunii Sibiului oferind o priveliște de neuitat cu municipiul Sibiu asemenea masivului Postăvaru turnul de control al Brașovului. De asemenea nu am avut cum să nu observ faptul că întregul relief al acestui masiv este sculptat într-o alcătuire geologică omogenă şi anume, în şisturi cristaline, roci cu duritate accentuată specifice masivelor de peste 2000 de metri. Pitoreștile cărări și  sălbaticia naturii conferă și acestui masiv în loc aparte în panoplia semețelor masive ale Carpaților Meridionali.