I.INTRODUCERE

În natură există zone accesibile și inaccesibile. Trebuie să înțelegem acest lucru și să îl tratăm cu respect. Omul care nu înțelege acest lucru, poate să se chinuiască toată viața pentru ceva care îi este inaccesibil. În schimb omul  care este destul de inteligent să se limiteze doar la zona accesibilă, examinând-o din toate părțile părțile și consolindându-și cunoștințele, va putea într-o anumită măsură, să pătrundă și în zona inaccesibilă. Oricum va trebui să admită că în natură există ceva misterios și înțelegerea acestui lucru depășește capacitățile umane. (Johann Wolfgang Von Goethe).

Pentru cei care vor să deschidă marea carte a Făgărașului în sens alegoric, primul capitol poate începe de aici de pe malurile Oltului. Străbătând nestingherit șesul Țării Făgărașului, temerarul Olt a fost pus din nou într-o mare dilemă. Dacă ar fi apucat-o spre depresiunea Sibiului nu ar mai fi fost el nu și-ar fi dovedit adevărata sa personalitate,  așa că în hotărârea sa neclintită de mii de ani a ales să își croiască necruțătorul drum spre plaiurile Olteniei părăsind Ardealul pe la Turnu Roșu și afundându-se prin taluzurile Coziei mai departe spre colinele Vâlcei.  Prin trecătoarea de la Turnu Roșu Oltul face linie de hotar între munții Făgăraș la est și Munții Lotrului la vest.  Din dreptul localității Turnu Roșu drumețul dornic de peripeții montane poate să o apuce fie spre Prejba în Lotru fie spre impozantul vârf Suru care parcă domină prin semeția sa zona de confluență a depresiunii Sibiului cu cea a  Făgărașului. Prima mea drumeție din ciclul celor patru episoade făgărășene este una menită să evoce frumusețile tainice ale unui prim segment al crestei vestice a Munților Făgăraș.  Extremitatea vestică a crestei Făgărașului este în măsură să ofere drumețului aceleași peisaje fascinante întâlnite și pe alte segmente ale crestei. De neuitat și merită a fi evocate sunt frumoasele amintiri culese de la Cascada Moașei, de la Culmea Suru, Căldarea Găvanelor, Șaua Suru, Budislavu, Portița Avrigului, cabana Bârcaciu.

Asemenea unei piese desfășurate în patru acte să dăm așadar startul primului act din ciclul Împărăției Făgărașului fără însă să uităm că cunoașterea întotdeauna îi măreață și frumoasă.

II. DRUMEȚIA PROPRIU-ZISĂ

Sfârșit de iulie 2017. După ce în urmă cu două săptămâni am traversat temerari Cindrelul, gândul unei noi și frumoase drumeții pe plaiurile sibiene ne-au îndrumat speranțele și privirea înspre monumentala creastă a Făgărașului. Privit din Sibiu masivul Făgăraș cu crestele sale dăltuite în văzduhul cerului m-a fascinant încă din fragedă copilărie. Din mai multe colțuri ale orașului în zilele senine atât iarna și vara cât și primăvara și toamna împrumutând de fiecare dată o cromatică aparte,  Masivul Făgăraș se înfățișează întotdeauna ca o cunună de munți, ca ziduri de cetate, ce domină parcă prin imensitatea lor colosală șesul depresiunii Sibiului și a Făgărașului. În general municipiul Sibiu poate fi admirat în toată splendoarea lui de pe două amfiteatre mărețe: de pe vârful Prejba în vest și Culmea Suru în est.  Dacă panorama Sibiului de pe vârful Prejba mi s-a dezvăluit în urmă cu o lună (iunie 2017) de ce nu aș fi putut admira și cealaltă ipostază dinspre est.  Deliberarea mea atunci a luat sfârșit iar hotărârea s-a pus în curând în practică. Pornim cu trenul din Sibiu dis de dimineață și în curând după o călătorie de 45 de minute ne catapultăm la marginea unui lan de porumb din dreptul Haltei CFR Sebeș-Olt. În spatele nostru Oltul își mâna apele liniștit spre Turnu Roșu în hotărârea sa neclintită și necontenită de a crea cărarea milenară spre plaiurile Olteniei.

Nu mai zăbovim mult și hai înainte spre creasta Suru. Nu departe de haltă reperăm și un prim panou ruginit ce ne indica că până la la refugiul Suru ar fi circa 3 ore și jumătate. Nimic mai adevărat aveam să aflăm mai încolo  însă semnalele păreau a fi încurajatoare.  Primul obiectiv pe traseu l-a constituit satul Sebeșu de Sus urmând un drum județean de 3 kilometri. Apucând-o pe drum am descoperit un prim tablou al crestei cu Muchia Moașei și masivul Tătaru-Suru.

Timpul trece pe nesimțite și în curând intrăm în sat. Satul Sebeșu de Sus sau Sebeș-Olt cum i se mai zice este mai lung decât lat,  așa sunt satele de munte construite în văi. Ne-a luat cam patru kilometri buni să îl străbatem în întregime. În trecut drumul era pietruit iar în prezent este asfaltat. La ieșirea din sat direcția spre munte se observă după pensiunile turistice dar și traversând o mulțime de cabane private. După părăsirea zonei de pensiuni și cabane,  traseul te îndrumă înspre Valea Moașei Sebeșului (există și Valea Moașei Avrigului, valea vecină în direcția Bâlea) iar peisajul  devine tot mai sălbatic și frumos. Din când în când se observă marcajul bulină roșie care ne duce până la cabana Suru situată la o altitudine de 1450 m dar nu înainte de a vizita Cascada Moașei superbă din două părți adică sunt două cascade una lângă alta estimând o înălțime de cca 16-18m. În afară de calea de acces din vale spre Cabana Suru (bulină roșie) mai există și poteca marcată cu triunghi roșu.

Părăsind cascada Moașei de un pitoresc inedit,  imediat la stânga urmăm indicatorul triunghi roșu și urcăm Dealul Plăiețu, prin tufăriș și pădure 20 de minute până pe culme.  După un urcuș susținut suntem pe Muchia Moașei (din stânga văii) iar de acolo până la Cabana Suru nu te mai desparte decât o potecă ce trebuie parcursă temeinic circa 3-4 ore.

Urmând poteca tot pe culmea Moașei încet, încet ne afundăm în umbra pădurii, cu arbori voinici care nu mor decât de bătrâneţe ori în luptă cu furtunile. Securea încă nu-i doboară, apărându-i drumurile rele. În schimb, la tot pasul simți cum parcă îți apare ritmică legătura dintre viaţă și moarte. Trunchiul putrezit, de se înfundă bățul în el, e îmbrăcat cu mușchi ori cu delicatele frunze ca de trifoi ale măcrişului-iepurelui. Nu rar un tânăr brăduţ a prins rădăcini în ciotul putrezit al unui molift, în rest întunericul tainic al pădurii te învăluie. După încă 45 de minute suntem în pășunea La Izvorul cu Arini de unde vedem în față Masivul Tătaru – Suru ce-i drept un pic învăluit în ceață. După o oră și un sfert socotită de la pod ajungem în poiana de unde privim Muntele Prejba și Depresiunea Sibiului.

Continuăm urcuș lung și susținut spre cabana Suru.  Într-un mic popas parcă am vrut să adresăm o rugă acestui panteon desăvârșit al naturii. Simți cum aici destinul omului e parcă o fărâmă mică de nisip pierdută în oceanul milenar al creației.

Continuăm accesiunea trecând de pe un versant pe altul, după Vârful La Comandă, de 1059 metri și urmând linia de cumpănă a Muchiei Moașei. La 1130 metri întâlnim poteca din Poiana Florilor. Mai urcăm 30 de minute și ajungem La Balustrade sau La Galendru după care părăsim linia culmii și după alte 30 de minute ajungem la Cabana Suru. Aici după o trudă prelungită simți cum la un moment dat pădurile se trag la o parte din drum iar silueta cabanei Suru parcă înveselește locul uitând pe moment de piedica asprimii urcușului. Cabanierul ne întâmpină primitor şi bucuros că vede o față străină. Alăturea de caşul frământat de dimineaţă, poposim parcă la masa împărătească din dreptul cabanei.

Acolo parcă am simțit cum preț de o clipă măcar ești omul fericit pe care-l râvnesc împăraţii. O clipă de mulţumire, dar care lasă dâră luminoasă în suflet. Trăieşti din ea alte clipe fericite, mai târziu, când cauţi oaza amintirilor plăcute în forfota distrugătoare a vieții. Aici soarele te luminează și te încălzește fără să-i simți arşița moleşitoare. Fluturii și muștele obraznice se hârjonesc în jurul tău. Ce uşor se poate câştiga mulţumirea, aici la munte când ai tăria să învingi inerţia şi lenevirea voinţei. La umbra de brad, pe covorul pajiști din dreptul cabanei, admiri şi maiestoasa desfăşurare a crestei Surului, mai din apropiere. Te cheamă parcă asprimea înfăţişării ei, într-adevăr ca o strajă a ţinuturilor ce domină depresiunea Sibiului.

Cabana Suru cunoscută și ca, poarta de intrare în creasta Munților Făgăraș, a fost construita în anul 1940 de Turing Clubul României (TCR). Din păcate, un incendiu devastator a ars din temelii acest adăpost montan în decembrie 1996. Începând cu luna iulie 2012 reintră în circuitul turistic cabana Suru ridicată de voluntari și pasionați montani, în locația fostului grajd al vechii cabane.

Lângă ruinele vechii cabane Suru locul atâtor amintiri plăcute pentru drumeții Făgărașului am întins cortul nemaisăturându-ne parcă de farmecul măreţ al naturii impunătoare. Într-adevăr peisajul din jurul cabanei este superb și parcă îți împărtășește sentimentul că trăiești o dragoste la prima vedere.

În curând avea să apună soarele și simțeam parcă că devenisem un fir din imensitatea nedesluşită. Trăiam clipele de extaz ce te eterizează în fața infinitului indisolubil, în care se contopea cer, pământ şi fiinţa noastră. În amorţeala fericirii pe care o trăiam, începu să joace înaintea mea lumea vie a zânelor din poveştile copilăriei sau, și mai departe în întunericul nopții urmărind mutarea înceată a stelelor în jurul celei polare, gândurile fără voie se înălţau şi mai sus de ele, în taina nepătrunsă a puterii ce le mişca.

Dimineața a venit cu o zi senină dezvăluind cu ea printre cețuri înălțimea Surului, ivită după vârfurile brazilor din poiana cabanei. Pornim din fața cabanei spre dreapta, traversăm un vâlcel și ajungem într-o pășune cu lespezi. 

 Apoi urcușul urmează prin pădure  pe poteca cu stânci multe și apoi pe plaiul însorit. Soarele începea aproape sa dogorească încă de dimineață în acel început de iulie. În curând se face pătrunderea în golul alpin iar peisajul din jur devine copleșitor.

De aici și  până la  monumentul ridicat în memoria salvamontistului în misiune, doborât prin aceste locuri de o avalanșă năprasnică nu te mai desparte decât un urcuș pe serpentine de circa un sfert de oră.  Astfel la 40 de minute de la plecare suntem la stâlpul de marcaj dintr-o șa sub Fruntea Moașei, având la est Căldarea Găvanului străjuită de Munții Suru, Găvanu sau Lăcustele și Cocorâciu.

Aici te afli la o răscruce de poteci însă sentimentul poate cu siguranță este mai profund. Peretele modelat în stâncă din dreptul vârfului Suru îți dă impresia zugrăvirii unei fresce desăvârșite a naturii. Sub el asemenea venelor unui bătrân gârbovit curg izvoare de apă,  e apa mânioasă, cu vâjâit de valuri învolburate. Aici simți cum te cuprind treptat fiorii unei bucurii lăuntrice iar privirea simți parcă cum alunecă ca o nălucă spre catapeteasma acestui templu parcă decorat cu tot ceea ce natura a putut clădi prin volbura nesfârșită a timpului. Faptul de a fi aici nu poate fi interpretat decât ca un prilej de a adresa o rugăciune tainică, de a mulțumii divinității care prin forța sa demiurgică e capabilă de a sădi viață chiar și într-o lume ce aparent pare amorfă.

Monumentul salvamontistului (1710m) se află pe Fruntea Moaşei la mai putin de 1 oră de urcat de la Cabana Suru spre Vârful Suru. Aici Robert Ungureanu Baltres, salvamontist sibian, are un mic monument din piatră. El avea 33 de ani, era căsătorit şi tată, când a murit la datorie, pe 13 martie 1980, în­tr-o mică avalanşă declanşată de zecile de oameni care cărau trupul altui alpinist decedat – Gigi Pascu, din Zărneşti, a cărui cruce se află tot lângă monument, ucis la rândul lui de o avalanşă mare, împreună cu un coechipier, sub Vârful Moaşa, cu două zile înainte. Muntele te primește la sânul său te dezmiardă cu peisaje dar în același timp e și nemilos, necruțător. Asprimea și duritatea crestelor Făgărașului au curmat și  multe vieți, destine rupte și risipite prin vâltoarea cețurilor ce îi învăluie crestele. De aici din dreptul Monumentului salvamontistului și până la Șaua Surului punct de intersecție cu creasta principală a masivului poteca triunghi roșu urcă sistematic culmea din dreptul Căldării Găvanelor. La început coborâm la stânga spre Căldarea Găvanului, de unde urcăm spre sud-est, traversăm pâraie și pe serpentine.  La cota  de 2110 metri ajungem  în șaua Surului, numită și Curmătura Surului sau Curmătura Găvanului punct de intersecție cu traseul de creastă bandă roșie.

Astfel  după o accesiune destul de solicitantă și sâcâitoare am ajuns în sfârșit la Șaua Suru cu o dorință nestatornică să defilăm parcă din nou pe cea mai semeață creastă a Carpaților Românești. De aici începe sublimul și simți cum parcă toate se adună astfel pentru ca urcuşul Făgărașului să reprezinte scara raiului, timp preţuit pentru trup, pentru minte, dar mai ales pentru suflet. Drept în față ca și prim obiectiv ne-a întâmpinat vârful Suru cu forma sa rotunjită.  Poteca de creastă îl ocolește însă într-un aer blând și descoperit de eternele valuri de ceață ce îl înconjoară ne-a adresat parcă un cald salut nouă drumeților făgărășeni.

Aici suntem la limita județelor Sibiu cu Vâlcea.  Ne stau în față  priveliști către înălțimile Budislavului următoarea țintă a drumeției. Poteca își urmează pe curbă de nivel cursul până în curmătura Roșiilor sau Șaua Budislavu. Paralel cu noi se creionează izvoarele repezi ale văii Surului și Căldarea Surului. Lăsându-ți privirea să alunece până în adâncile depărtări, observi cum pârâul parcă se pierde în hăul verde al pădurilor din vale până spre Greblești și Câinenii Mici definind valea Boia ținutul de graniță al Loviștei. Peste tot reperezi izvoare și simți cum parcă aici muntele are viață cum pulsează sub masca de granit dur al stâncilor ce te înconjoară de jur împrejur.

Părăsind șaua Budislavu urcușul devine mai abrupt. Pe serpentine și printre grohotiș urcăm până aproape de baza Vârfului Budislavu cu cei 2343 de metri ai săi. Peisajul modelat în stâncă devine mai abrupt mai spectaculos constituind parcă un prolog o introducere în universul crestelor Făgărașului ce se definesc prin șei, culmi și vârfuri ce depășesc razant altitudinea de  2000 de metri. Dinspre culmea Budislavului sclipește parcă tainic ascuns între stânci,  Lacul Budislavu amplasat aici parcă strategic la granița dintre depresiunea Făgărașului și ținutul Loviștei.

De aici și până la Porțița Avrigului nu te mai desparte decât un traseu de creastă de aproximativ 30 de minute. Ca un tablou feeric privind de pe culme se dezvăluie ținutul Avrigului pierdut în zarea largă a ținutului Țării Oltului. Printre brazi se definește o poiană din care poate fi reperată și Cabana Bârcaciu.

Înspre Portița Avrigului privirea îți este din nou desfătată  într-un  mod sublim. Privind în jos faci cunoștință cu Lacul Avrig  primul ochi de diamant al Făgărașului. Cum poate fi definit mai bine aici Lacul Avrig decât  ca un ciob de oglindă aproape trapezoizal. Farmecul lui stă în grandioasa panoramă ce-l înconjoară, un amfiteatru măreţ, lângă care alte blocuri de stâncă ce îl mărginesc măresc impresionanta panoramă glaciară. În depărtare creasta Făgărașului își definește profilele sale zimțate înspre vârfurile Gârbova și Scara prefigurând parcă apropierea din ce în ce mai mult de semeția Negoiului.

Am coborât pe poteca cu marcaj bulină albastră spre valea Avrigului la  Cabana Bârcaciu și de acolo jos la cabana Poiana Neamțului dominați de un simțământ profund al unei despărțiri de un ținut în care parcă dragostea de frumos te îndeamnă să ții pasul pe loc. Pe moment nu poți decât să reflectezi că masivul impozant  ascunde în cuprinsul lui atâtea taine, asprime şi mîngîiere, frumuseţi şi clocotiş, ca şi în sufletul omului. Astfel mica noastră  incursiune de weekend pe creasta Făgărașului a luat sfârșit. Legat de traseul prin valea Avrigului, cabana Bârcaciu și cabana Poiana Neamțului acesta urmează a fi descris în al doilea episod al Făgărașului când  pașii mi-au fost îndrumați spre semețiile Negoiului, spre fascinanta Căldare a Călțunului și spre Bâlea Lac obiectivele emblemă ale crestei vestice a Făgărașului.

III. IMPRESII LA FINAL DE DRUMEȚIE

Străbătând această porțiune a crestei Făgărașului concluzia nu poate fi decât una singură, pe deplin argumentată raportat la sentimentele împărtășite și obiectivele vizitate. Creasta Surului reprezintă poarta de acces în masivul Făgăraș, creastă compactă învăluită de vântul îmbrobodit în miros de brad, de oglinda lacurilor, simfonia cascadelor și grandoarea coloșilor de piatră, unde albeața norilor trecând peste ascuțitele creste transformă aventura într-o adevărată sagă unde tinerețea pare fără bătrânețe.