I. PREZENTARE GENERALĂ
Culmea Coziei, Creasta Coziei, Munţii Coziei dar mai ales Masivul Cozia reprezintă culmile muntoase care se ridică pe stânga Oltului, în dreptul staţiunii balneoclimaterice Călimăneşti. În ansamblul său masivul reprezintă o asociere de culmi aproape radiare ce se desprind din vârful Cozia (Ciuha Mare, Ciuha Neamţului) şi separate de văi adînci, aproape complet împădurite, care păstrează, datorită izolării lor de ceilalți munţi şi de dealurile înconjurătoare, aspectul unui masiv unitar, al unui monolit stâncos ce se înalţă în partea central-sudică a Carpaţilor Meridionali, la contactul cu Muscelele Argeşului. Deşi prin suprafaţa sa de numai cca 77 km pătrați reprezintă una dintre cele mai mici subunităţi ale Carpaţilor, Cozia, prin însăşi individualitatea sa geografică, frumuseţea şi ineditul peisajului, se detaşează ca un ansamblu montan cu o personalitate proprie, bine conturată.
Din grupa estică a Carpaţilor Meridionali, cuprinsă între Dîmboviţa şi Olt, în partea de sud a Munţilor Făgăraş, izolate de aceştia prin culoarul depresionar al Ţării Loviştei, se înalţă masivele Cozia, Frunţi şi Ghiţu, dintre care Cozia se impune ca cel mai interesant şi caracteristic sub raport geologic, geografic şi turistic. Masivul Cozia este mărginit spre nord de Ţara Loviştei, una din cele mai întinse depresiuni intramontane din Carpaţii Meridionali. Leagăn al continuităţii milenare a poporului român, ţinutul Loviştei a reprezentat una dintre primele organizări statale româneşti ale evului mediu. Această mică depresiune intracarpatică, ce separă Masivul Cozia de creasta înaltă a Făgăraşului, cu relieful său colinar mai domol şi mai accesibil, a înlesnit încă din cele mai vechi timpuri legături de comunicaţie între ţinuturile dinspre Olt şi cele dinspre Topolog şi Argeș. Spre nord-est, micul defileu de la Pripoare al pârâului Băiaşu separă Masivul Cozia de culmea Poiana Spinului, din care, prin Poiana Lungă – Clăbucetu – Faţa Sf. Ilie – Grohotişu, se ajunge în creasta centrală a Făgăraşului, în apropierea lacului Avrig. În vest, între Lotru şi Călimănesti, ultimul defileu al Oltului din multele pe care şi le-a tăiat în lupta sa de străpungere a Carpaţilor, respectiv defileul de la Cozia, impunător prin îngustimea şi frumuseţea sa, separă Masivul Cozia de culmile Munţilor Căpăţînii. Aici marginea muntelui e atât de fragmentată, încât versanţii abrupţi cad direct în apele lacului de acumulare de la Turnu, iar calea ferată a trebuit să străpungă un şir de tunele în culmile prăpăstioase ale Coziei – Muchia Trăznită, Usturoaia, Armăsarul. Pe malul opus, pe dreapta Oltului, lipită de pereţii la fel de abrupţi al Munţilor Năruţu (subunitatea estică a Munţilor Căpăţînii), şoseaua (DN 7), săpată în stâncă sau înălţată peste viaducte impunătoare, şerpuieşte ca o panglică în lungul şi pe deasupra lacului de acumulare de la Turnu.
II. DRUMEȚIA PROPRIU-ZISĂ
Sfârșit de septembrie 2017. Toamna din nou și-a arătat covorul rujiniu iar gândul unei frumoase drumeții prin pădurile falnice de fagi și brazi ale Coziei nu îmi dă liniște. Și am pornit spre Cozia într-o altă aventură de poveste. M-a întâmpinat același Olt de data aceasta aflat în plină maturitate acel Olt care se potrivea perfect cu cel cântat în legendele populare – Oltule râu blestemat, te-ai făcut mare și lat că vii tare-n spumegat și cu sânge amestecat. După peregrinările sale prin țara Bârsei și Făgărașului, Oltul face celebra cotitură și își desăvârșește destinul creând un peisaj splendid prin defileul de poveste care l-a consacrat ca fiind unul din râurile cu adevărat mărețe ale României. Paralel cu acesta am putut observa în dreptul localității Brezoi falnicele creste ale Lotrului. Analizând din punct de vedere geografic valea Oltului cu cei 47 de kilometri ai săi el reprezintă punct de graniță între masivele Făgăraș și Cozia situate pe malul stâng al Oltului și masivele Lotrului și Căpățânii situate pe malul drept.
Poposind la mănăstirea Turnu am simțit pe deplin că pătrund într-una dintre vetrele monahale de mare spiritualitate creștină. Accesul spre ea a fost deosebit de greu, timp de secole. Astăzi, posibilitățile de a ajunge aici sunt multiple și comode, cei ce doresc o plimbare pe jos, merg din stațiunea Căciulata peste digul ce unește cele două maluri ale Oltului, alții cu trenul, ce oprește în stația din apropiere, sau cu mașina, până în curtea Sfântului Lăcaș. Denumirea mănăstirii pare că vine de la un turn masiv, de pe stânca numita „Piscul lui Teofil”, construit în secolul al II-lea de legiunile romane din Castrul Arutela ale cărui ruine se mai văd în Poiana Bivolari, mai jos de actuala hidrocentrală. La început i s-a zis „Schitul de după turn”, apoi „Schitul Turnu”, iar în cele din urmă, „Mănăstirea Turnu„
În curând părăsim curtea frumosului monument de artă si arhitectură din secolul al XVII-lea pe care îl reprezintă Mănăstirea Turnu după care traversăm pârâul Turnu, admirând spre stânga obârșiile stâncoase ale acestuia de sub Muchia Scorțaru.
Dupa câțiva zeci de metri parcurși în lungul văii ne abatem spre dreapta (nord-est) și ne angajăm în urcuș direct prin pădurea seculară de gorun și fag, ținând poteca lată, presărată cu lespezi de gresii. Marcajul bandă rosie aplicat pe copaci apare destul de rar. După câteva serpentine, în urcus pronuntat, poteca străbate o pădure de pin și molid, menținându-ne tot timpul pe versantul sudic al Muchiei Trăsnite. Ajunși într-o pădure tânără de fag si gorun, prin care poteca largă se strecoară ca o adevărată alee, panta se mai domoleste iar urcusul devine mult mai usor. După circa o oră de mers, am ajuns în curmătura “La Troita’ (673 m), unde, într-o rariște a pădurii, găsim un loc bun de popas. Aici întâlnim alte două poteci marcate, respectiv traseul 1 (marcaj banda albastră) si traseul 3 (marcaj banda galbenă).
Din spatele troiței ne continuăm drumul pe poteca marcată acum cu trei semne: banda roșie (traseul nostru), banda albastră si banda galbenă. Aceasta ne poartă în urcuș ușor, la început către nord apoi către nord-est, străbătând o pădure tânără de fag. După circa 5 minute începem sa coborâm ușor pe poteca asemănătoare aici unei alei de parc. Un mic luminiș ne permite să privim și dincolo de valea Păușii (dreapta). Astfel, putem admira abrupturile sudice ale Coziei: Coltii Foarfecii, vârful Ciuha Mică (cu turnul releului de televiziune), Durducul, Bulzul. Poteca, în coborâș ușor, ne conduce după aproape 10 minute de “La Troiță’, în punctul în care traseul nostru, marcat cu banda roșie, se desprinde către stânga (nord-vest), prin șaua ,,La Melița’, spre cabana Cozia. Poteca marcată cu bandă albastră și bandă galbenă (traseele 1 si 3) se continuă spre Poiana Stânișoarei. Ramificația de poteci este marcată printr-o săgeată fixată pe dreapta potecii, ca și pe lespedea de piatră din stânga.
Poteca urmată de noi, mult mai îngustă, străbate în urcuș ușor panta versantului. Pe partea stângă, apar o serie de stânci cu forme interesante modelate în gresia cretacică. După 5-6 minute de la ramificația potecilor, ajungem pe culme, marcată de apariția câtorva pini răzleți. Marcajele se află acum aplicate pe lespezi de piatră sau pe trunchiurile pinilor. După circa 30 de metri parcurși pe Muchia Scorțaru ajungem în curmătura “La Melita’ (735 m), loc în care rocile sedimentare vin în contact cu cele cristaline reprezentate de gnaisul de Cozia. De aici traseul nostru, care urmează versantul vestic al Muchiei Scorțaru, este invadat de vegetație, din care remarcăm numeroase tufe de măceș de Cozia, specie endemică și ocrotită iar până pe Muchia Turneanu poteca străbate o frumoasă pădure de fag. Plecând din șa ne orientăm spre stânga urmând fața vestică a Muchiei Scorțaru. Traversăm o mică vâlcea, poteca strecurându-se prin spatele unui bloc stâncos, și iată că avem din nou posibilitatea de a privi către valea Oltului cu abrupturile dinspre Muntele Basarab, iar în planurile apropiate, spre nord-vest, valea Turnu străjuită de muchia stâncoasă a Roșiei. După câțivs zeci de metri, poteca se strecoară pe la baza unui nou abrupt de gnais și ajunge la un important punct de belvedere situat deasupra văii Turnului. De ,,La Troiță’ am urcat circa 100 de metri diferență de nivel. În stânga, către sud-vest, apare poteca pe care am urcat timp de aproape 10 minute pornind din șaua ,,La Melita’. Către Olt zărim Muntele Basarab, iar către nord-nord-vest culmile și versanții abrupți ai Muntelui Năruțu. În ultimul plan se profilează culmea calcaroasă a Builei – Vânturariței. Dincolo de valea Turnu (nord) se întinde pădurea Roșia situată la poalele Muchiei Usturoaia, din care se desprind spre vale contraforturile stâncoase ale Pietrelor Roșiei. Poteca cotește către dreapta (nord), străbătând pe curbă de nivel o zonă de grohotișuri desprinse din abrupturile Muchiei Scorțaru, apoi se angajează în urcuș continuu, pe versantul unui afluent al pârâului Turnu. După circa 5 minute ajungem într-un nou punct de belvedere, aflat în locul în care poteca intersectează o mica muchie stâncoasă, din capătul căreia se deschide o frumoasă perspectivă asupra părții de sud și sud-est a Coziei și asupra munților de dincolo de Olt. În prim-plan, imediat în stânga (sud), revedem șaua “La Melița’, din care pornește spre Olt Muchia Trăznita. Dincolo de ea se conturează valea Paușei cu versantul stâng, dinspre Dealul Făgețelului, defrișat. În ultimul plan se disting dealurile subcarpatice ce închid Depresiunea Jiblea-Călimanești. Dincolo de Olt avem o frumoasă perspectivă asupra Muntilor Capațânii, din care se detașează masivul calcaros Buila-Vânturarița, Cârligele Olăneștilor si, mai aproape de Olt, muchiile stâncoase ale Muntelui Năruțu.
Într-un mic luminiș o primă vedere cu mănăstirea Turnu ne încântă privirea într-un mod cu totul plăcut descoperind o panoramă cu totul deosebită. Privind acela imagini ai impresia că totul din jurul tău de copleșește într-o beatitudine supremă. După traversarea muchiei printr-o mică strunga, poteca coboară în serpentine scurte circa 20 de metri diferență de nivel, până la baza unui bloc de gnais, cu un abrupt surplombat. Mai traversăm o vâlcea mică, continuând să urcăm spre stânga (nord-vest), pentru ca după circa 10-12 minute de la punctul de belvedere să ajungem la un izvor. Lângă acesta am observat un grup de stânci colțuroase ce tâșnesc din fondul întunecat al pădurii. Ne-am aprovizionat cu apă, continuând drumul pe poteca ce urcă spre nord. La aproximativ 7-8 minute de la izvor am intersectat Muchia Haiducului, o culme secundară ce se desprinde din Muchia Scorțaru, apoi, tot în urcuș am depașit o altă culme secundară, după care poteca străbate câteva văiugi ce ne-au obligat la urcușuri și coborâșuri ușoare. După un coborâș domol către dreapta am ajuns pe firul unei văi seci, afluente pârâului Turnu, unde am întâlnit numeroase blocuri de piatră împrastiate haotic. Am traversat valea și ne-am îndreptat spre stânga (nord-vest). Poteca a început să urce în serpentine strânse versantul drept al acesteia, strecurându-ne printre blocurile de piatră, evitând abrupturile. După un urcuș susținut de 6-7 minute, traversăm printr-o strungă îngustă o muchie stâncoasă de pe care, spre vest, prin rariștea pădurii, am pot observa abrupturile Muchiei Usturoaia. Au trecut peste două ore de la plecarea din gara Turnu, iar până la cabana Cozia mai aveam încă circa 3 ore.
Coborâm către firul principal al pârâului Turnu, trecând pe lângă un bloc mare de stâncă cu o săgeată roșie ce ne indică direcția de mers. De aici, către nord – nord-vest, ne angajăm în urcuș către Muchia Turneanu direct pe firul văii. După circa 25-30 de minute de urcuș pronunțat pe firul văii Turnu, poteca pe care am urmat-o în direcția nord se abate la stânga (vest), angajându-se pe versantul destul de înclinat al acesteia. Poteca este invadată de ferigi și urzici, printre care ne strecurăm cu multă atenție. Urcușul pronunțat ne-a condus, prin ultimele două serpentine ale potecii, în mica poieniță (1100 m) de pe Muchia Turneanu, în care se mai păstrează stâna cu același nume, acum părăsită. În poiana de la stâna Turneanu întâlnim marcajul triunghi roșu (traseul 7) care vine de la cabana Cozia și coboară către gara Turnu. Urmăm către dreapta (nord-est) poteca marcată acum cu banda roșie și triunghi roșu, menținându-ne aproape tot timpul pe Muchia Turneanu. Pornim din poiană în sensul de urcuș al culmii, intrând din nou în pădure, dar pe fața stângă a culmii. După circa 10 minute de urcuș ieșim din nou pe muchie într-o frumoasă poiană, cu excelente perspective spre valea Oltului, până dincolo de Râmnicu Vâlcea. În plus, distingem acum stațiunea Căciulata și complexul turistic Cozia, cu hotelurile Căciulata, Oltul și Cozia. Urcușul se mai domolește iar poteca se înscrie pe curbă de nivel, urmând direcția nord, apoi din nou în urcus spre nord-vest, după care ieșim pe culme într-o admirabilă poiană. Urcăm pe un mic pinten situat în dreapta potecii, de unde aveam să facem cunoștință cu admirabilul spațiu montan al Coziei. Către nord-nord-est am putut observa Muchia Turneanu pe care trebuia continuăm drumul, iar spre nord-est vârfurile Ciuha Mică (1629 m), cu releul de televiziune, și Durducul (1 568 m). În față, spre est-sud-est, imediat sub noi, s-a deschis valea prapăstioasă a Zăvodului (Valea Seaca), cu abrupturile Pietrelor Vulturilor, dincolo de care s-au înălțat impunătorii Colți ai Foarfecii; la baza lor, mai departe, spre sud-est, am observat Poiana Stânisoarei. În continuare, spre sud, am reperat valea Păușii si culmile împadurite ale Paușei, Făgețelului și Sitarului, dincolo de care se contura Depresiunea Jiblea-Calimanesti. Salba de stațiuni de pe valea Oltului – Călimanești, Căciulata, Cozia – ne-au apărut în toată splendoarea lor și am simțit pe deplin cum Oltul sculptând în stâncă își desăvârșea statuia.
Îmbătați la propriu de perspectiva oferită pornim din nou la drum. Străbatem poiana în urcus, ocolind obârșia largă a unei vâlcele, și ne indreptăm către creasta ce s-a profilat în fața noastră – Muchia Turneanu. Câteva mici vârfuri, de forma unor clăi de piatră, separate de mici platouri, ne obligă la un urcuș in trepte. Poteca urmează marginea pădurii ce acoperă, spre stânga, întreaga vale a Rotundei, orizontul rămânând însă deschis spre dreapta, către Valea Seacă și zona înaltă a Coziei, din care vedem Colții Foarfecii, Durducul si Ciuha Mică. După un urcuș pronunțat, de aproximativ 5-7 minute, ajungem pe versantul sudic al vârfului Rotunda, de unde am putut admira măreția vârfurilor Cozia (1668 m) si Ciuha Mică (1629 m).
În curând în fața noastră apar stâncării, abrupturi amețitoare ce închid obârșia Văii Seci (Zăvodului). Am ajuns în zona Pietrelor Vulturilor. Pe fața sudică a culmii apar tufe de ienupăr. Poteca se orientează către nord, ocolind prin stânga blocuri mari de stâncă, ce se înalță de-a lungul potecii și pe care se află aplicate marcajele. Continuăm traseul printr-o pădure rară, unde ni se alătură și marcajul bandă albastră ce urcă dinspre valea Oltului, de la gara Lotru. După 30 de minute de urcuș, de la ieșirea din rariștea de pădure, depășim un pinten scurt ce se desprinde din vârful Rotunda către Valea Seacă din dreapta. Poteca începe să coboare într-o înșeuare adâncă, având în față vârful piramidal al Coziei, cu căsuța albă a stației meteorologice și ocolește pe curbă de nivel obârșia Văii Seci, dincolo de care se înalță Colții Foarfecii. Depășim în urcus ușor un picior de munte terminat cu un turn stâncos. Poteca se angajează pe sub abruptul din dreapta, cu blocuri desprinse din pereții stâncosi. După 5 minute de urcuș, timp în care ne-am strecurat pe sub sau pe deasupra unor abrupturi stâncoase, ajungem în dreptul unui horn ce se profilează în stânga potecii. Traversând hornul printr-o strungă îngustă, poteca coboară folosindu-se de treptele săpate în stâncă, după care urcă ușor către pădurea de conifere ce se dezvolta sub vârful Cozia. După un parcurs ușor, pe curba de nivel, la circa 10 minute de la traversarea hornului, am ajuns în sfârșit și la cabana Cozia (1573 m).
Cabana ,,Cozia este situată în curmătura adâncă dintre vârfurile Cozia (Ciuha Mare) si Ciuha Mică, la o altitudine de 1 573 m. Reconstruită și extinsă în anul 1966, are o capacitate de cazare de 30 locuri, în camere cu 2 până la 6 paturi. Poposim la cabană osteniți însă cu gândul nestins de a vizita și cele două culmi emblemă ale Coziei respectiv vârful Cozia -Ciuha Mare și vârful Ciuha Mică. Prin umbrele amurgului urcăm pentru început pe vârful Cozia cu cei 1668 de metri ai săi. Sentimentele sunt copleșitoare când simți parcă că la picioarele tale ai un întreg univers. Trudă prelungă a urcușului este răsplătită cu fiorul cald al unui simțământ deplin că lupta nu a fost zadarnică, că și aici natura a fost capabilă să zămislească un peisaj montan de un pitoresc inedit. Acolo de pe vârful Ciuha Mare am putut observa aproape în întregime formele sculpturale ale masivului precum și celelalte unități montane ale Carpaților Meridionali. Spre vest am reperat culmile Munților Căpățâna și Masivul Buila-Vânturarița ce se remarcă prin albul de sidef calcarelor ce l-au consacrat a fi un adevărat Piatra Craiului al Olteniei . La nord-vest ni s-a dezvăluit Munții Lotru, dominați de vaste spații netezite iar la nord vasta și bine populata Depresiune a Loviștei, dincolo de care se ridică zidul de culmi și vârfuri de peste 2000 metri ale Munților Făgărașului. Spre est s-au putut observa Masivele Poiana Spinului, Ghițu și Frunții iar către sud zona subcarpatică asemeni valurilor uriașe ale unei mări agitate.
Am încununat cu succes drumeția vizitând ca și ultim reper vârful Ciuha Mică unde printre dârele amurgului ce se pregăteau să înghită crestele Coziei am reperat pentru ultima dată Oltul care și de această dată a reușit să iasă învingător din crâncena încleștare după o luptă titanică, singurul râu care reuşeşte să taie în curmeziş lanţul muntos al Carpaţilor Meridionali dintr-o parte în alta, formând o vale de o rară frumuseţe, cunoscută sub denumirea de ,,Valea Oltului’’ sau ,,Defileul Oltului’’.
III IMPRESII LA FINAL DE DRUMEȚIE
Către Olt (vechiul Alutus), Cozia trimite culmi masive, care coboară în trepte și se termină cu abrupturi inaccesibile. Suprafețele plane sau slab înclinate sunt puține în masiv și atunci când apar sunt mărginite de abrupturi amețitoare, presărate cu brâne înguste, secționate de jgheaburi (scocuri) adânci. Datorită aspectului și dezagregărilor intense, masivul este tivit cu o trenă de grohotișuri cu grosimi apreciabile, situate între 1000-1300 m altitudine, din mijlocul cărora se înalță piscuri cu pereți aproape verticali. Datorită aspectului său geomorfologic este un masiv greu de urcat cu diferențe mari de nivel mai ales dacă este abordat de pe traseele ce pornesc de pe valea Oltului, un masiv care îți pune la grea încercare răbdarea, îndârjirea și tenacitatea. Însă dincolo de aceste aspecte Masivul Cozia rămâne un ținut încărcat de credință și spiritualitate unde apa, stânca și pădurea au creat un adevărat templu al naturii de pe care pot fi admirate în voie crestele Făgărașului și ale masivelor învecinate precum și splendida vale a Oltului care își desăvârșește cărarea spre ținutul de poveste al Vâlcei.