I. PREZENTARE GENERALĂ

Fiind parte a Carpaților Orientali, Munții Bodoc dau startul unei zone de sălbăticie ce se continuă mai departe cu Munții Harghitei și Munții Gurghiului. Acești munți primitori îți încântă ochii cu sutele de ghiocei care răsar primăvara, iar pădurile colorate de toamnă și poienile însorite te invită la câteva momente de relaxare. Din punct de vedere al așezării și a limitelor lor  Munţii Bodoc ca şi cei a  Baraoltului  sunt situați în prelungirea axelor orografice centrale şi vestice ale Carpaţilor Orientali. Aceşti munţi mărunţi, ce abia trec de 1000 m închid spre nord şi vest Depresiunea Braşov de care sunt legati sub mai multe aspecte geografice. Orientarea  principalelor culmi este însoţită de pătrunderea tentaculară a Depresiunii Braşov sub forma unor golfuri ce se îngustează către nord, Depresiunea Râului Negru între Munţii Bodoc, Nemira şi Breţcu, Depresiunea Sfântu Gheorghe între Munţii Bodoc şi Baraolt, Culoarul Măieruşului-Depresiunea Baraolt între Munţii Baraolt şi Perşani.

Relieful general se înfăţişează sub aspectul unor culmi larg boltite, presărate cu martori de relief ce descresc în altitudine spre sud. Etapele morfogenetice sunt comune pentru ambele compartimente muntoase astfel că şi în Baraolt şi în Bodoc se pot evidenţia trei suprafeţe de nivelare cu caracter general: suprafaţa de 1000–1100 m, cunoscută sub numele de Poiana Mărului reprezentată prin Vârful Havad – 1019 m în Munţii Baraolt şi Vârful Cărpiniş – 1241 m în Munţii Bodoc; suprafaţa de 850-950 m având cea mai mare extindere la nivelul ambelor sectoare montane;  suprafaţa de 600-700 m reprezentând un nivel al pasurilor: Hatod – 710 m, Turia – 750 m, Vâlcele 630 m. În Munţii Bodoc  se evidenţiază două compartimente: unul nordic 900– 1 100 m cu principalele vârfuri Bodoc 1194 metri și Cărpiniș 1241 metri, şi unul sudic cu aspect de dealuri şi muncei, dominat de nivelul de 700-850 m.

Din punct de vedere geologic munţii Bodoc se caracterizează printr–o clară omogenitate structurală şi litologică. În comparaţie cu Munţii Baraolt, Munţii Bodoc au o oarecare diversitate structurală, în sensul că linia de şariaj din centrul lor, orientată nord-sud, separă largul sinclinoriu cu gresii şi marne ( Seria flişului de Bodoc), ce formează versantul vestic, de gresiile masive şi curbicorticale (seria flişului curbicortical) din est. Rocile eruptive din nordul munţilor Baraolt şi Bodoc introduc în peisaj unele particularităţi locale: măguri dezvoltate pe andezite (Chiş 983 m, în nordul Baraoltului), platouri de tip “mezas” pe formaţiunea vulcanogen-sedimentară din partea de nord- vest a Bodocului, în care valea Jomborului sapă un sector de chei lung de 6 km.

Din punct de vedere al vegetației 70% din suprafața munților Bodocului este acoperită de vegetație forestieră iar toate pădurile din nordul munţilor Bodoc sunt edificate de fag (Fagus sylvatica) în amestec cu carpen (Carpinus betulus).  La ieşirea din localitatea Bixad către lacul Sfânta Ana, pe ambele părţi ale şoselei dintre localitatea Bixad şi lacul Sfânta Ana, există parcele forestiere unde se aplică tăieri rase (aici existând păduri de amestec, fag cu carpen). De la intersecţia drumului dintre Balvanyos şi lacul Sfânta Ana cu drumul dintre Bixad către lacul Sfânta Ana apare şi molidul, însă cu răspândire sporadică.

La Malnaş–Băi, în lungul pârâului Malnaş, deasupra arinişelor cu arin negru (Alnus glutinosa), pe versanţii văii pârâului Malnaş, există păduri edificate de fag (Fagus sylvatica) în amestec cu carpen (Carpinus betulus). La est de satul Bodoc, există păduri cu stejar (Quercur robur), în amestec cu carpen. Raportul între speciile dominante este: fag:carpen:gorun = 4:1:1. În aceste păduri există şi ceva lemn mort lăsat pe teren.

Pe lângă ecosistemele forestiere formate din păduri mezofile de foioase există și păduri aluviale şi galerii de arin respectiv la Malnaş–Băi, în lungul pârâului Malnaş, există arinişe cu arin negru (Alnus glutinosa) precum și păduri aluviale de sălcii şi plopi în lungul pârâului Bodoc unde există comunităţi vegetale de salcie albă (Salix alba). Tot în lungul pârâului Bodoc, în locurile înmlăştinite, apar comunităţi de coada calului (Equisetum maximum). Dincolo vegetația forestieră pe culmile mai înalte se suprapun pajiștile mezofile  dominate de Festuca rubra – păiușul roșu şi Agrostis tenuis-iarba cămpului cele fac pretabile pentru pășunatul vitelor și a oilor conferind masivului un farmec bucolic din punct de vedere peisajistic. Pe lângă păiușul roșu și iarba câmpului mai întâlnim și  diverse alte specii mezofile  cum ar fi  Cynosurus cristatus  -pieptănăriță, Briza media-tremurătoare, Lolium perenne-raigras englezesc și deschampsia cespitosa -târșă  etc.).

Din punct de vedere faunistic Munţii Baraolt şi parţial Munţii Bodoc, fiind alcătuiți pe 70% din suprafaţă din păduri compacte între care se intercalează pajişti şi puţine terenuri agricole cultivate în sistem extensiv reprezintă un habitat pentru cuibărirea păsărilor răpitoare şi a berzei negre, dar şi a mai multor specii caracteristice pădurilor de fag. Importanța protejării unor specii rare a determinat înființarea Situl Natura 2000 – ROSPA0082 Munții Bodoc – Baraolt.  Situl cuprinde în întregime Munţii Baraolt şi parţial Munţii Bodoc. În prezent situl conservă importante efective populaţionale din 21 de specii protejate la nivel european, dintre care aproape toate sunt cuibăritoare, excepţie făcând vânturelul de seară şi raţa roşie care trec doar în pasaj prin această zonă. Este prezent cu populaţii semnificative cristelul de câmp, declarat specie de interes conservativ global. De asemenea, situl conservă populaţii importante ale următoarelor nouă specii ameninţate la nivelul Uniunii Europene: acvila ţipătoare mică,viesparul, huhurezul mare, barza neagră, ghionoaia sură, ciocănitoarea cu spate alb, ciocănitoarea neagră, muscarul gulerat şi muscarul mic. Alte specii importante din alte grupuri: Buhai de baltă cu burta galbenă (Bombina variegata), Triton cu creastă (Triturus cristatus), Tritonul carpatic (Triturus montandoni). Dintre mamiferele mari remarcăm prezența lupului, a ursului  care își face tot mai des prezența în zonă  și a râsului dar și specii mamifere mici cum ar fi liliacul mic cu botul ascuțit, liliacul carn dar și castorul european.

Datorită specificului reliefului, munții Bodocului prezintă importante rezerve turistice. Abundenţa de tezaure hidrominerale şi gaze mofetice se concentrează în jurul zonei Balvanyos – Lacu Sfânta Ana dar pot fi întâlnite și în localitățile Bodoc, Malnaș Băi, Micfalău și Bixadul Oltului de un pitoresc nebănuit. În concluzie chiar dacă sunt de dimensiuni reduse,  munții Bodoc sunt în măsură să îți procură clipe de adâncă mulțumire ce te face parcă să iubești mai mult peisajul bucolic al Covasnei în care munții împăduriți se trag la o parte lăsând în locul lor ondulările colinelor joase de unde din adâncuri încă își fac loc izvoare minerale care dau viață regiunii și unde satele cu casele compacte, umbrite de pomi, par insule presărate în belșugul câmpurilor.

  II. DRUMEȚIA PROPRIU-ZISĂ

Frumusețea naturii este o scrisoare de recomandare deschisă, care cucerește inima înainte de orice – Arthur Schopenhauer (1788-1860) filosof idealist german.

Orice peisaj are o cheie care se deschide cu un sentiment. Fiecare cuvânt vine din cel mai adânc colț al sufletului. Culorile care ne învăluie devin sentimente, iar verdele pictează în noi fericirea. Atâta timp cât pe peretele din suflet există şi puţin alb orice culoare ţi se pare mai frumoasă şi mai caldă. Când priveşti mai profund o lalea gândurile bune coboară lângă ea.  Sfârșitul primăverii și începutul verii este o perioadă plină de magie şi de culori. Este apogeul renașterii naturii dar şi a sufletului după ce o iarnă lungă a stat scufundat în admirarea unui tablou static. Dar acum să lăsăm ca  mintea să alerge şi sufletul să viseze. Cerul s-a făcut albastru, iar în suflet se aștern gânduri de veselie. Razele calde de lumină străpung fereastra sufletului iar lumina face minuni în împărăţia sufletelor noastre odată cu sfârșitul primăverii și începutul verii. O zi senină şi cu mult soare este afară şi în suflet iar verdele puternic din împărăţia câmpului ne linişteşte ființa care renaşte. Iunie 2020. Se apropia sărbătoarea creștină a Rusaliilor iar  pe crestele semețelor masive carpatine iarna încă își mai exercita temuta suveranitate. Capriciile vremii specifice perioadei mai-iunie nu te prea îndeamnă să întreprinzi drumeții de anduranță mai ales pe culmi înalte pentru că în proporție de 1 la 3 zile cu siguranță una sau două dintre ele este ploioasă, negurile așternute pe plocada munților răpindu-ți dorința arzătoare clădită în suflet de a vedea mai mult,  mai în profunzime. Dar întotdeauna există variante alternative a unui turism recreativ de odihnă. Rămâne doar să îți placă natura să fii în asentimentul ei și să înlături din start orice preconcepție legată de faptul că numai pe crestele priporoase și stâncoase ale marilor masive carpatine drumețiile au farmec și trezesc pofta de exaltare în etalarea cuceririi marilor vârfuri. O drumeție pe plaiurile Bodocului și ale Baraoltului mi-am imaginat-o întotdeauna ca o promenadă o scurtă recreere în sânul naturii. Traseele relativ accesibile și dificultatea ușoară a urcușului îi fac mai degrabă pretabili în orice anotimp și pentru orice vârstă însă cu siguranță adevărata lor valoare peisajistică poate fi descoperită acum la sfârșitul primăverii și începutul verii și spre toamnă de la jumătatea lunii octombrie-începutul lunii noiembrie când tabloul cromatic explodează într-o varietate de culori și este în măsură să trezească o gamă variată de sentimente și trăiri interioare. Am ales să îi vizitez acum la  sfârșitul primăverii și începutul verii lăsându-vă pe voi să plutiți un pic pe tărâmul imaginarului cam cum ar fi toamna aici sau poate chiar să întreprindeți o scurtă drumeție aici pe tărâmurile bucolice ale Covasnei. Urmând dictonul Am pornit din loc. Herr. Bodoc pornim numaidecât urmând binecunoscuta rută Sibiu-Făgăraș-Brașov-Sfântu Gheorghe. Trecând de Brașov urmând drumul spre vechiul sat Hărman și Prejmer cu brâu de piatră în jurul bisericii mai înalt, mai gros privirea alunecă de pe șesul lucrat ca o grădină, spre pieptul virtuos a celor doi străjeri din masivul Bucegilor, de aici mai impunător. Spre răsărit e Piatra Mare pe tăpșanul căruia în luna iunie se aprinde jarul bujorului de munte trandafiriu, podoaba Carpaților. Dincolo către Brașov se ridică piramida Postăvarului cu priveliște neîntrecută asupra șesului. Urmează apoi Ozunul și paralel cu malul Oltului pătrundem timid peste mozaicul de ogoare al Covasnei ce capătă reflexe irizante. Beneficiind de un relief variat, de la forma de câmpie brăzdată de râuri şi punctată de lacuri, la dealuri submontane şi bucurându-se de vecinătatea munţilor, judeţul Covasna, fostul județ Trei Scaune, încântă ochiul şi sufletul prin frumuseţea neasemuită a peisajului în care verdele puternic al coniferelor domină ca un brâu înconjurător, înălţimile munţilor ce parcă îmbrăţişează aceste plaiuri transilvane. De la Sfântu Gheorghe până în comuna Bodoc sunt circa 11 kilometri ce îi porți parcurge degrabă cu orice mijloc de transport. Am ajuns la Bodoc în jurul după amiezii.  Transpuși în câmpul din jurul Bodocului împărtășeam același sentiment pe care l-am avut și atunci când am întreprins expediția în munții Măcinului în Dobrogea. În acest ținut muncelele țin parcă locul munților. Priviți de jos de aici de la poale, munții Bodoc nu au parcă darul de a trezi acea poftă de a te aventura la propriu în împărăția semețelor creste carpatine. Aspectul lor tărăgănat, cu culmi domoale, deluroase și monotone îți aduce mai degrabă aminte de peisajul bucolic descris cu atâta măiestrie de pana poeților noștri naționali. În zarea încețoșată dinspre miazăzi se conturează slab, ca margine de nori, profilul neregulat al Carpaților Bârsei.

Facem un scurt tur de orizont reperând pe rând făptura variată a munților ce se înșiră în semicerc, din Vrancea până în Țara Oltului, înecați în ceață prin văzduhul încins de lumină. Se tivesc cu dungi strălucitoare, devin ca ceața, iau fantastice înfățișări cu gâturi lungi crestele Bucegilor și ale Postăvarului. Fuga lor pe cer proiectează umbre, peste mozaicul de ogoare din șes ce capătă reflexe irizante.

Aici la poalele munților Bodocului se întinde șesul neted, cu ogoare dese, pietricele mărunte de forme și culori deosebite dintr-un mozaic măiestrit. Printre ele, ca trase cu linia, se îndreaptă în toate direcțiile șosele curate, trâmbe de pânză întinse la zbicit, ori drumurile de fier, șine lucii de oțel. În profil reperăm și culmile munților Baraoltului care după orașul Sfântu Gheorghe silesc Oltul să le ocolească.

De la șoseaua națională până la comuna Bodoc drumul este de circa 800 de metri-1 kilometru iar zarea necontenită se lărgește înfrumusețată pe alocuri cu panorame înspre munții Harghitei de sud pe o parte și munții Vrancei și ai Ciucașului pe de altă parte.

Ajungem și la bariera ținutului Bodocului cum s-ar spune, același Olt ce aici scăpat de zbuciumul primului său defileu de la Tușnad își mână apele sale pe drumuri de liniște și umbră, lovind cu valurile sale vârful îndoit al sălciilor, curgând lin aproape la nivelul pajiștilor și a ogoarelor, sub umbra bolților de răchită.

Traversăm Oltul și numaidecât pătrundem în comuna Bodoc emblematică pentru apele minerale ce se exploatau în zonă. Pe stâlpii de curent reperăm și marcajul triunghi galben semn că eram pe drumul cel bun cum s-ar spune și tot ce ne-a mai rămas de făcut era să facem o scurtă introspecție pe ulițele acestui comune cu un farmec aparte clădită aici în inima ținutului bucolic al Covasnei.

Cine a auzit de comuna Bodoc acest lucru este de bun augur,  comuna situată în partea centrală a judetului Covasna, la poalele munţiilor Bodoc, cuprinzând o parte din zona piemontană şi lunca râului Olt,  servind drept model pentru celelalte autorităţi locale din ţară în ceea ce privește disciplina și administrația eficientă în slujba cetățeanului și nu numai. Bodoc a înflorit în ultimii ani, datorită banilor europeni. Are străzi asfaltate, reţele noi de apă-canalizare şi reţele modernizate de electricitate. Confortul locuitorilor nu este, însă, singurul scop pentru care Primăria din această comună  pregăteşte proiect după proiect. În Bodoc există şi o strategie de atragere a turiştilor cea mai nouă investiţie în acest sens fiind un teren de curse pentru atelaje trase de cai. Pe teritoriul administrativ al comunei au fost descoperite vestigii materiale şi aşezări umane datând din perioada neolitică. Deasemenea, lângă localitatea Bodoc se află rămăşiţele unui castru roman. Lângă localitatea Olteni parte componentă a comunei se află o aşezare dacică post-romană în cadrul căreia a fost descoperită recent o necropolă dacică. Prima atestare documentară despre aşezarea Bodoc, provine din anul 1332, sub  denumirea de Buduk.

În centrul comunei reperăm și indicațiile geografice ale traseului amplasate pe un panou turistic semn că până în zona de vegetație forestieră urma să parcurgem alți 2 kilometri până la fosta fabrică de apă minerală Bodoc.

Părăsim comuna ce împrumută parcă aerul micilor așezări bavareze rânduite cu toate cele cum s-a spune aici în Ardeal și numaidecât până la fabrica de apă minerală paralel cu drumul o pajiște întinsă, covor verde împestrițat cu flori îți odihnește privirea, atrasă apoi, spre extaz, către catapeteasma munților. Siguranța e îmbinată din nou cu plăcerea priveliștei largi din natură. Într-o lumină mai nuanțată să zicem adresăm din nou un cald salut admirativ către culmile Ciucașului, Bucegiului, Baraoltului și Ciomatului înainte de a ne înfunda în culoarul tainic al pădurilor Bodocului.

A urmat apoi popasul la fosta fabrică de apă minerală Bodoc. Aici la marginea pădurii arșița de stepă se mai domolește iar un suflu răcoritor vine dinspre pletele arborilor rămuroși. Ca prin farmec tabloul s-a schimbat. Frumusețea unui drum atârnă și de dispoziția sufletească când îmbrăcămintea și înfățișarea naturii e variată, îți surâde, se încruntă, te alintă, prin cântecul păsărilor, te cheamă spre ea prin adierea undelor de vânt venite ca din senin. Devii atunci iară copilul ce se bucură și de cea mai mică jucărie.

Pe trunchiul unui mic copăcel reperăm și marcajul bulină galbenă ce numaidecât ne îngână pașii spre umbra binefăcătoare și tăinuită a codrului. Aici în universul vegetal ferit de orice privire sfidătoare simți cum mireasma pădurii îți îmbată simțurile. Te aproprii de ea, pentru a nu o deranja și o privești minute în șir. Instantaneu te încearcă un sentiment care te copleșește. Atât de tăcută și liniștită este pădurea, dar atât de prezentă în viața noastră a oamenilor. Fragilă, dar rezistentă în același timp nu știe să se supere. Știe doar să viețuiască. Indiferent de cât rău îi facem, îi tăiem copacii îi rupem crengile și frunzele, ea se încăpățânează să reziste. Dar nu orice fel de rezistenţă, ci o rezistenţă demnă şi falnică, precum copacii seculari care cresc în ea.

Urcăm încet dar prelung cu scurte serpentine pe poteca marcată admirând această dumbravă minunată în liniștea desăvârșită a izolării în care se află printre trunchiurile fagilor tineri, cu scoarță argintată. Pierduți prin acest labirint vegetal reperăm un fost drum de care semn că ne aflam pe drumul cel bun. Marcajul presărat pe alocuri pe trunchiurile copacilor poate fi ușor identificat în măsura în care îți menții concentrarea pe traseu. La baza pădurii covorul de iarbă proaspătă conferă un farmec deosebit acestui templu vegetal prea puțin atins de mâna și interesele meschine ale omului contemporan.

De acum încolo ne continuăm peregrinajul prin umbra pădurii urcând pe vechiul drum de care, care acum este comun cu traseul marcat semn că până în zona de culme mai erau circa 30-45 de minte. Taina drumului de acum lărgit este înlocuită prin spațiul fără limită printre mozaicul de fagi și molizi peste care alunecă umbra soarelui rătăcit acum spre asfințit ca o fantomă.

Pe ultima porțiune vegetația de făget alternează cu cea de molidiș creând o mixtură interesantă. Dintr-o dată drumul pădurii se sfârșește potrivit farmecului lui.  Îți freci ochii, ca să te convingi că e realitatea și nu închipuirea trezită de mireasma îmbătătoare a pădurii adulmecată cu atâta sete. Pădurea se oprește brusc la marginea unei poieni peste care strălucește ultimele raze ale soarelui acum spre asfințit.

O primă zi în decorul bucolic al Covasnei stătea să se sfârșească. Întindem cortul în fermecătoarea poiană simțind la propriu cum în seara liniștită, pădurea își întinde obosită crengile și îmbrățișează cu căldură amurgul rece al nopții. Adoarme liniștită cu gândul la o lume mai bună, o lume în care oamenii îi recunosc meritele şi mai mult decât atât, o respectă.

Dimineața șirul neîntrerupt al vieții o ia de la capăt când lacrimi de rouă se scurg de pe brațele pădurii, lacrimi care o înviorează și o hrănesc deopotrivă. Doar cerul era martorul măreției pădurii, a întinderii ei nemărginite. Pe vârful frunzelor strălucesc ca niște diamante, broboanele lacrimilor de rouă de peste noapte, roua binefăcătoare în aceste ținuturi ce îmbrățișează razele fecunde ale soarelui. Strângem degrabă cortul și ne continuăm traseul pe același drum de care, ce alternează din poiană în poiană cu scurte desișuri de pădure. La un moment dat reperăm și un post de observare semn că în zonă există o bogată activitate faunistică.

Ne abatem un pic de la traseul marcat și în marginea lizierei pădurii ne scăldăm ochii cu un prim punct de belvedere de pe culmile Bodocului. Șesul Covasnei ni se dezvăluie într-o aură bucolică în prim plan cu satele Olteni și Zălan ce se pierd în larg până înspre culmile Baraoltului.

Învârtind privirea într-un arc de cerc reperăm în larg și Sfântu Gheorghe ce își etalează decorul citadin împrejmuit de dealurile cu pâlcuri  de păduri răcoritoare cu ogoare largi în latul luncii Oltului încât verdele e peste tot, sănătos, înflorit.

Ne continuăm periplul printr-un desiș mai lung de pădure și cât de curând  pătrundem în zona largă de pășune alpină ce se definește sub vârful Bodoc lângă care se află și un refugiu salvamont construit recent de membrii salvamont Covasna.

Aici primăvara spre vară frumusețea locului cu liniștea deplină, cerul albastru, căldura, insectele, florile, copacii, priveliștile către depărtări, ne-a  învăluit de- a dreptul, ținându-ne captivată atenția și sufletul în admirarea frumuseților Bodocului. Să ne amintim timpul lui, resimțind frumusețea lui indescriptibilă. Pentru cel atent, inițiat în tainele naturii, aceasta este veșnic vie, oriunde. Are viață, glas, chiar când pare inertă, mută. Prin culori și forme, prin freamătul născut de undele vântului, posedă atâtea mijloace să te subjuge, încât topește și sufletul împietrit.  Aici pe culmile Bodocului în aceea duminică de Rusalii simțeam la fel aceea bucurie lăuntrică, aceea vibrație blândă în largul peisaj care tindea să te cuprindă în  unisonul armoniei lui. Ultima porțiune spre vârful Bodoc se desfășoară asemenea unei largi piste de aeroplan ușor înclinate ce te conduce nestingherit pe una din treptele cele mai înalte ale acestor culmi domoale. Facem cunoștință și cu un Grivei căruia nu-i înșelăm vigilența. Cu un lătrat scurt acesta ne adresează un cald salut nouă drumeților scufundați în eterul bucolic al Bodocului.

Începem urcușul  lin pe șaua Bodocului și  parcă totul din jur este atrăgător, perspectiva deschizându-se spre zările nemărginite ale Covasnei și Harghitei cu salba de localități Ghidfalău, Arcuș, Bodoc, Malnaș Băi, Micfalău, Bixadu Oltului până în zări îndepărtate spre Sfântu Gheorghe și Băile Tușnad. Cucerirea vârfului Bodoc nu are darul de a-ți împărtăși acele sentimente mărețe ce te însoțesc în cucerirea marilor semeții carpatine și mai degrabă reprezintă o împlinire a unui sentiment că preț de câteva clipe ai fost frate cu natura ce deșteaptă dragostea de viață, dorul de viață  căci viața e preamărită prin întregul tablou bucolic desfășurat la picioarele tale, pierdut în aerul proaspăt ce-l respiri în verdele nemărginit ce-și deschide larg altarul fericirii pentru primirea binefăcătoarelor raze de soare. De aici de la vârful Bodoc 1192 metri ai șansa de a admira coama munților Bodoc, cu caracteristica ei, locuri alpine, cu deschidere, pâlcuri de copaci, copaci singuratici, poieni. Fiind zonă pastorală, o pășune este în apropiere vârfului Bodoc, la ieșire din pădure, un văcar de treabă cu vacile și câinii lui, o altă cireadă dincolo de Mociar, stâne spre satul Bodoc…dar frumusețea și liniștea sunt covârșitoare. Tabloul naturii este unul dintre cele care te pot converti. Făptura variată a munților se înșiră în semicerc, din Vrancea și până-n țara Oltului, unii înecați în ceață, ca după o cortină, alții în față, din ce în ce mai limpezi. Aici norii se tivesc cu dungi strălucitoare, devin ca ceața, iau fantastice înfățișări cu gâturi lungi, cu degete subțiri, resfirate, până când scămoșați, se topesc fără urme. Alții vin la rând când grăbiți, când mai încetiniți. Fuga lor pe cer proiectează umbre pe coastele munților, peste mozaicul de ogoare din șes ce capătă reflexe irizante. Ce frumoși, ce mândrii sunt munții văzuți din perspectiva depărtării. Dacă ar avea glas, multe ne-ar mai spune despre cele văzute din vremuri depărtate. Ținutul acesta al Bodocului e unul din cele mai zbuciumate, tocmai pentru că e atât de variat.

Micul nostru periplu pe culmile Bodocului se apropia de sfârșit. Pe mai departe traseul de culme mână pașii drumețului spre vârful Cărpiniș și de acolo pe culmi domoale și prelungi în adâncul pădurii și mai apoi până spre Malnaș Băi. Returul înapoi spre comuna Bodoc ar fi de prisos să îl  mai descriu fiind doar o scurtă recapitulare a ceea ce am descris pe larg. De pe aceste culmi bucolice ale Covasnei mi-a rămas vie imprimată pe retină măreața scenă admirată într-o frumoasă zi de vară cufundată în oceanul de verdeață când încă gândul la cele văzute mai rătăcește în liniștea amintirilor și când freamătul născut de unda vântului, posedă atâtea mijloace care să te subjuge, încât topește și sufletul împietrit.

III. IMPRESII LA FINAL DE DRUMEȚIE

Masivul Bodoc reprezintă o zonă montană cu frumuseți și personalitate care nu atrage imediat prin creste sau chei. Stațiuni cu renume la poale, precum Malnaș Băi, Bodoc sau Balvanyos sunt renumite prin multitudinea de izvoare minerale ce domină ținutul Covasnei.  Masivul în sine cuprinde un ecosistem aparte, o combinație de gol alpin și copaci uriași, crescuți în libertate, un adevărat parc foarte întins, cu zări ce se deschid larg spre celelalte masive învecinate: Munții Vrancei, Întorsurii, Ciucaș, Piatra Mare, Postăvaru, Bucegi, Măgura Codlei-Perșani, Baraolt, Ciomatu Mare și Harghita.  În această biodiversitate aparte se observă cum fiecare arbore se dezvoltă nestingherit de vreun vecin, molid, fag sau ștejar luând forme plastice, care parcă te opresc admirându-i cu dragoste cum numai cel ce iubește cu adevărat natura o poate împărtăși.