I. PREZENTARE GENERALĂ

II. DRUMEȚIA PROPRIU-ZISĂ

Sfârșit de septembrie 2017. Toamna din nou și-a arătat covorul rujiniu iar gândul unei frumoase drumeții prin pădurile falnice de fagi și brazi ale Coziei nu îmi dă liniște. Și am pornit spre Cozia într-o altă aventură de poveste. M-a întâmpinat același Olt de data aceasta aflat în plină maturitate acel Olt care se potrivea perfect cu cel cântat în legendele populare – Oltule râu blestemat, te-ai făcut mare și lat că vii tare-n spumegat și cu sânge amestecat. După peregrinările sale prin țara Bârsei și Făgărașului, Oltul face celebra cotitură și își desăvârșește destinul creând un peisaj splendid prin defileul de poveste care l-a consacrat ca fiind unul din râurile cu adevărat mărețe ale României. Paralel cu acesta am putut observa în dreptul localității Brezoi falnicele creste ale Lotrului. Analizând din punct de vedere geografic valea Oltului cu cei 47 de kilometri ai săi el reprezintă punct de graniță între masivele Făgăraș și Cozia situate pe malul stâng al Oltului și masivele Lotrului și Căpățânii situate pe malul drept.

Poposind la mănăstirea Turnu am simțit pe deplin că pătrund într-una dintre vetrele monahale de mare spiritualitate creștină. Accesul spre ea a fost deosebit de greu, timp de secole.  Astăzi, posibilitățile de a ajunge aici sunt multiple și comode, cei ce doresc o plimbare pe jos, merg din stațiunea Căciulata peste digul ce unește cele două maluri ale Oltului, alții cu trenul, ce oprește în stația din apropiere, sau cu mașina, până în curtea Sfântului Lăcaș. Denumirea mănăstirii pare că vine de la un turn masiv, de pe stânca numita „Piscul lui Teofil”, construit în secolul al II-lea de legiunile romane din Castrul Arutela ale cărui ruine se mai văd în Poiana Bivolari, mai jos de actuala hidrocentrală. La început i s-a zis „Schitul de după turn”, apoi „Schitul Turnu”, iar în cele din urmă, „Mănăstirea Turnu„

În curând părăsim curtea frumosului monument de artă si arhitectură din secolul al XVII-lea pe care îl reprezintă Mănăstirea Turnu după care traversăm pârâul Turnu, admirând spre stânga obârșiile stâncoase ale acestuia de sub Muchia Scorțaru.

Dupa câțiva zeci de metri parcurși în lungul văii ne abatem spre dreapta (nord-est) și ne angajăm în urcuș direct prin pădurea seculară de gorun și fag, ținând poteca lată, presărată cu lespezi de gresii.  Marcajul bandă rosie aplicat pe copaci apare destul de rar. După câteva serpentine, în urcus pronuntat, poteca străbate o pădure de pin și molid, menținându-ne tot timpul pe versantul sudic al Muchiei Trăsnite.  Ajunși într-o pădure tânără de fag si gorun, prin care poteca largă se strecoară ca o adevărată alee, panta se mai domoleste iar urcusul devine mult mai usor.  După circa o oră de mers, am ajuns în curmătura “La Troita’ (673 m), unde, într-o rariște a pădurii, găsim un loc bun de popas. Aici întâlnim alte două poteci marcate, respectiv traseul 1 (marcaj banda albastră) si traseul 3 (marcaj banda galbenă).

Din spatele troiței ne continuăm drumul pe poteca marcată acum cu trei semne: banda roșie (traseul nostru), banda albastră si banda galbenă. Aceasta ne poartă în urcuș ușor, la început către nord apoi către nord-est, străbătând o pădure tânără de fag. După circa 5 minute începem sa coborâm ușor pe poteca asemănătoare aici unei alei de parc. Un mic luminiș ne permite să privim și dincolo de valea Păușii (dreapta). Astfel, putem admira abrupturile sudice ale Coziei: Coltii Foarfecii, vârful Ciuha Mică (cu turnul releului de televiziune), Durducul, Bulzul. Poteca, în coborâș ușor, ne conduce după aproape 10 minute de “La Troiță’, în punctul în care traseul nostru, marcat cu banda roșie, se desprinde către stânga (nord-vest), prin șaua ,,La Melița’, spre cabana Cozia. Poteca marcată cu bandă albastră și bandă galbenă (traseele 1 si 3) se continuă spre Poiana Stânișoarei. Ramificația de poteci este marcată printr-o săgeată fixată pe dreapta potecii, ca și pe lespedea de piatră din stânga.

Poteca urmată de noi, mult mai îngustă, străbate în urcuș ușor panta versantului. Pe partea stângă, apar o serie de stânci cu forme interesante modelate în gresia cretacică. După 5-6 minute de la ramificația potecilor, ajungem pe culme, marcată de apariția câtorva pini răzleți. Marcajele se află acum aplicate pe lespezi de piatră sau pe trunchiurile pinilor. După circa 30 de metri parcurși pe Muchia Scorțaru ajungem în curmătura “La Melita’ (735 m), loc în care rocile sedimentare  vin în contact cu cele cristaline reprezentate de gnaisul de Cozia. De aici traseul nostru, care urmează versantul vestic al Muchiei Scorțaru, este invadat de vegetație, din care remarcăm numeroase tufe de măceș de Cozia, specie endemică și ocrotită iar  până pe Muchia Turneanu poteca străbate o frumoasă pădure de fag. Plecând din șa ne orientăm spre stânga urmând fața vestică a Muchiei Scorțaru. Traversăm o mică vâlcea, poteca strecurându-se prin spatele unui bloc stâncos, și iată  că avem din nou posibilitatea de a privi către valea Oltului cu abrupturile dinspre Muntele Basarab, iar în planurile apropiate, spre nord-vest, valea Turnu străjuită de muchia stâncoasă a Roșiei. După câțivs zeci de metri, poteca se strecoară pe la baza unui nou abrupt de gnais și ajunge la un important punct de belvedere situat deasupra văii Turnului. De ,,La Troiță’ am urcat circa 100 de metri diferență de nivel. În stânga, către sud-vest, apare poteca pe care am urcat timp de aproape 10 minute pornind din șaua ,,La Melita’. Către Olt zărim Muntele Basarab, iar către nord-nord-vest culmile și versanții abrupți ai Muntelui Năruțu. În ultimul plan se profilează culmea calcaroasă a Builei – Vânturariței. Dincolo de valea Turnu (nord) se întinde pădurea Roșia situată la poalele Muchiei Usturoaia, din care se desprind spre vale contraforturile stâncoase ale Pietrelor Roșiei. Poteca cotește către dreapta (nord), străbătând pe curbă de nivel o zonă de grohotișuri desprinse din abrupturile Muchiei Scorțaru, apoi se angajează în urcuș continuu, pe versantul unui afluent al pârâului Turnu. După circa 5 minute ajungem într-un nou punct de belvedere, aflat în locul în care poteca intersectează o mica muchie stâncoasă, din capătul căreia se deschide o frumoasă perspectivă asupra părții de sud și sud-est a Coziei și asupra munților de dincolo de Olt.  În prim-plan, imediat în stânga (sud), revedem șaua “La Melița’, din care pornește spre Olt Muchia Trăznita. Dincolo de ea se conturează valea Paușei cu versantul stâng, dinspre Dealul Făgețelului, defrișat. În ultimul plan se disting dealurile subcarpatice ce închid Depresiunea Jiblea-Călimanești. Dincolo de Olt avem o frumoasă perspectivă asupra Muntilor Capațânii, din care se detașează masivul calcaros Buila-Vânturarița, Cârligele Olăneștilor si, mai aproape de Olt, muchiile stâncoase ale Muntelui Năruțu.

Într-un mic luminiș o primă vedere cu mănăstirea Turnu ne încântă privirea într-un mod cu totul plăcut descoperind o panoramă cu totul deosebită. Privind acela imagini ai impresia că totul din jurul tău de copleșește într-o beatitudine supremă. După traversarea muchiei printr-o mică strunga, poteca coboară în serpentine scurte circa 20 de metri diferență de nivel, până la baza unui bloc de gnais, cu un abrupt surplombat. Mai  traversăm o vâlcea mică, continuând să urcăm spre stânga (nord-vest), pentru ca după circa 10-12 minute de la punctul de belvedere să ajungem la un izvor. Lângă acesta am observat un grup de stânci colțuroase ce tâșnesc din fondul întunecat al pădurii. Ne-am aprovizionat cu apă, continuând drumul pe poteca ce urcă spre nord. La aproximativ 7-8 minute de la izvor am intersectat Muchia Haiducului, o culme secundară ce se desprinde din Muchia Scorțaru, apoi, tot în urcuș am  depașit o altă culme secundară, după care poteca străbate câteva văiugi ce ne-au obligat la urcușuri și coborâșuri ușoare. După un coborâș domol către dreapta am ajuns pe firul unei văi seci, afluente pârâului Turnu, unde am întâlnit numeroase blocuri de piatră împrastiate haotic. Am traversat valea și ne-am îndreptat spre stânga (nord-vest). Poteca a început să urce în serpentine strânse versantul drept al acesteia, strecurându-ne printre blocurile de piatră, evitând abrupturile. După un urcuș susținut de 6-7 minute, traversăm printr-o strungă îngustă o muchie stâncoasă de pe care, spre vest, prin rariștea pădurii, am pot observa abrupturile Muchiei Usturoaia. Au trecut peste două ore de la plecarea din gara Turnu, iar până la cabana Cozia mai aveam încă circa 3 ore.

Coborâm către firul principal al pârâului Turnu, trecând pe lângă un bloc mare de stâncă cu o săgeată roșie ce ne indică direcția de mers. De aici, către nord – nord-vest, ne angajăm în urcuș către Muchia Turneanu direct pe firul văii. După circa 25-30 de minute de urcuș pronunțat pe firul văii Turnu, poteca pe care am urmat-o în direcția nord se abate la stânga (vest), angajându-se pe versantul destul de înclinat al acesteia. Poteca este invadată de ferigi și urzici, printre care ne strecurăm cu multă atenție. Urcușul pronunțat ne-a condus, prin ultimele două serpentine ale potecii, în mica poieniță (1100 m) de pe Muchia Turneanu, în care se mai păstrează stâna cu același nume, acum părăsită.  În poiana de la stâna Turneanu întâlnim marcajul triunghi roșu (traseul 7) care vine de la cabana Cozia și coboară către gara Turnu.  Urmăm către dreapta (nord-est) poteca marcată acum cu banda roșie și triunghi roșu, menținându-ne aproape tot timpul pe Muchia Turneanu. Pornim din poiană în sensul de urcuș al culmii, intrând din nou în pădure, dar pe fața stângă a culmii. După circa 10 minute de urcuș ieșim din nou pe muchie într-o frumoasă poiană, cu excelente perspective spre valea Oltului, până dincolo de Râmnicu Vâlcea.  În plus, distingem acum stațiunea Căciulata și complexul turistic Cozia, cu hotelurile Căciulata, Oltul și Cozia.  Urcușul se mai domolește iar poteca se înscrie pe curbă de nivel, urmând direcția nord, apoi din nou în urcus spre nord-vest, după care ieșim pe culme într-o admirabilă poiană. Urcăm pe un mic pinten situat în dreapta potecii, de unde aveam să facem cunoștință cu admirabilul spațiu montan al Coziei. Către nord-nord-est am putut observa Muchia Turneanu pe care trebuia continuăm drumul, iar spre nord-est vârfurile Ciuha Mică (1629 m), cu releul de televiziune,  și Durducul (1 568 m). În față, spre est-sud-est, imediat sub noi, s-a deschis valea prapăstioasă a Zăvodului (Valea Seaca), cu abrupturile Pietrelor Vulturilor, dincolo de care s-au înălțat impunătorii Colți ai Foarfecii; la baza lor, mai departe, spre sud-est, am observat Poiana Stânisoarei.  În continuare, spre sud,  am reperat valea Păușii si culmile împadurite ale Paușei, Făgețelului și Sitarului, dincolo de care se contura Depresiunea Jiblea-Calimanesti. Salba de stațiuni de pe valea Oltului – Călimanești, Căciulata, Cozia – ne-au apărut în toată splendoarea lor și am simțit pe deplin cum Oltul  sculptând în stâncă își desăvârșea statuia.

Îmbătați la propriu de perspectiva oferită pornim din nou la drum. Străbatem poiana în urcus, ocolind obârșia largă a unei vâlcele, și ne indreptăm către creasta ce s-a profilat în fața noastră – Muchia Turneanu. Câteva mici vârfuri, de forma unor clăi de piatră, separate de mici platouri, ne obligă la un urcuș in trepte. Poteca urmează marginea pădurii ce acoperă, spre stânga, întreaga vale a Rotundei, orizontul rămânând însă deschis spre dreapta, către Valea Seacă și zona înaltă a Coziei, din care vedem Colții Foarfecii, Durducul si Ciuha Mică. După un urcuș pronunțat, de aproximativ 5-7 minute, ajungem pe versantul sudic al vârfului Rotunda, de unde am putut admira măreția vârfurilor Cozia (1668 m) si Ciuha Mică (1629 m).

În curând în fața noastră apar stâncării, abrupturi amețitoare ce închid obârșia Văii Seci (Zăvodului). Am ajuns în zona Pietrelor Vulturilor. Pe fața sudică a culmii apar tufe de ienupăr. Poteca se orientează către nord, ocolind prin stânga blocuri mari de stâncă, ce se înalță de-a lungul potecii și pe care se află aplicate marcajele. Continuăm traseul printr-o pădure rară, unde ni se alătură și marcajul bandă albastră ce urcă dinspre valea Oltului, de la gara Lotru.  După 30 de minute de urcuș, de la ieșirea din rariștea de pădure, depășim un pinten scurt ce se desprinde din vârful Rotunda către Valea Seacă din dreapta. Poteca începe să coboare într-o înșeuare adâncă, având în față vârful piramidal al Coziei, cu căsuța albă a stației meteorologice și ocolește pe curbă de nivel obârșia Văii Seci, dincolo de care se înalță Colții Foarfecii. Depășim în urcus ușor un picior de munte terminat cu un turn stâncos. Poteca se angajează pe sub abruptul din dreapta, cu blocuri desprinse din pereții stâncosi. După 5 minute de urcuș, timp în care ne-am strecurat pe sub sau pe deasupra unor abrupturi stâncoase, ajungem în dreptul unui horn ce se profilează în stânga potecii. Traversând hornul printr-o strungă îngustă, poteca coboară folosindu-se de treptele săpate în stâncă, după care urcă ușor către pădurea de conifere ce se dezvolta sub vârful Cozia. După un parcurs ușor, pe curba de nivel, la circa 10 minute de la traversarea hornului, am ajuns în sfârșit și  la cabana Cozia (1573 m).

Cabana ,,Cozia este situată în curmătura adâncă dintre vârfurile Cozia (Ciuha Mare) si Ciuha Mică, la o altitudine de 1 573 m. Reconstruită și extinsă în anul 1966, are o capacitate de cazare de 30 locuri, în camere cu 2 până la 6 paturi. Poposim la cabană osteniți însă cu gândul nestins de a vizita și cele două culmi emblemă ale Coziei respectiv vârful Cozia -Ciuha Mare și vârful Ciuha Mică. Prin umbrele amurgului urcăm pentru început pe vârful Cozia cu cei 1668 de metri ai săi. Sentimentele sunt copleșitoare când simți parcă că la picioarele tale ai un întreg univers. Trudă prelungă a urcușului este răsplătită cu fiorul cald al unui simțământ deplin că lupta nu a fost zadarnică,  că și aici natura a fost capabilă să zămislească un peisaj montan de un pitoresc inedit. Acolo de pe vârful Ciuha Mare am putut observa aproape în întregime formele sculpturale  ale masivului precum și celelalte unități montane ale Carpaților Meridionali. Spre vest am reperat culmile Munților Căpățâna și  Masivul Buila-Vânturarița  ce se remarcă prin albul de sidef calcarelor ce l-au consacrat a fi un adevărat Piatra Craiului al Olteniei . La nord-vest ni s-a dezvăluit Munții Lotru, dominați de vaste spații netezite iar la nord  vasta și bine populata Depresiune a  Loviștei, dincolo de care se ridică zidul de culmi și vârfuri de peste 2000 metri ale Munților Făgărașului. Spre est s-au putut observa Masivele Poiana Spinului, Ghițu și Frunții iar către sud zona subcarpatică asemeni valurilor uriașe ale unei mări agitate.

Am încununat cu succes drumeția vizitând ca și ultim reper vârful Ciuha Mică unde printre dârele amurgului ce se pregăteau să  înghită crestele Coziei am reperat pentru ultima dată Oltul care și de această dată a reușit să iasă învingător din crâncena încleștare după o luptă titanică, singurul râu care reuşeşte să taie în curmeziş lanţul muntos al Carpaţilor Meridionali dintr-o parte în alta, formând o vale de o rară frumuseţe, cunoscută sub denumirea de ,,Valea Oltului’’ sau ,,Defileul Oltului’’.

III IMPRESII LA FINAL DE DRUMEȚIE

Către Olt (vechiul Alutus), Cozia trimite culmi masive, care coboară în trepte și se termină cu abrupturi inaccesibile. Suprafețele plane sau slab înclinate sunt puține în masiv și atunci când apar sunt mărginite de abrupturi amețitoare, presărate cu brâne înguste, secționate de jgheaburi (scocuri) adânci. Datorită aspectului și dezagregărilor intense, masivul este tivit cu o trenă de grohotișuri cu grosimi apreciabile, situate între 1000-1300 m altitudine, din mijlocul cărora se înalță piscuri cu pereți aproape verticali. Datorită aspectului său geomorfologic este un masiv greu de urcat cu diferențe mari de nivel mai ales dacă este abordat de pe traseele ce pornesc de pe valea Oltului, un masiv care îți pune la grea încercare răbdarea, îndârjirea și tenacitatea. Însă dincolo de aceste aspecte Masivul Cozia rămâne un ținut încărcat de credință și spiritualitate unde apa, stânca și pădurea au creat un adevărat templu al naturii de pe care pot fi admirate în voie crestele Făgărașului și ale masivelor învecinate precum și splendida vale a Oltului care își desăvârșește cărarea spre ținutul de poveste al Vâlcei.

I. Localizare și prezentare generală.

Situați în extremitatea estică a Muntilor Apuseni Muntii Trascăului sunt delimitați de către Valea Ampoiului la sud, care-i desparte de Munții Metaliferi, Dealurile Clujului la nord, spre Podisul Transilvaniei și Masivul Gilău-Muntele Mare la vest. Aflate în extremitatea nordică a acestor munți și aparent “rupte de ei” prin cursul Văii Arieșului, Cheile Turzii se dezvoltă în prelungirea culmii calcaroase de origine jurasică Râmeți-Bedeleu-Ciumerna, care se extinde în directia nord-est spre Podișul Transilvaniei formând Culmea Petrești. Acest ultim promotoriu stâncos, cu o lungime de aproximativ 15 km, a fost străpuns de cursul văii Hășdatelor si al pârâului Racilor care au format doua sectoare de cheie paralele, Cheile Turzii si Cheile Turenilor. Ele sunt doar două dintre cele 22 de chei ale Munților Trascău, unul dintre cele mai bine reprezentate masive muntoase din România în aceste forme de relief exocarstic. Cu toate că vecinele chei ale Turenilor au o dezvoltare pe orizontală mai mare (1850 m), Cheile Turzii, cu o lungime de doar 1270 m, se impun din punct de vedere morfologic și turistic prin dezvoltarea pe verticală si amplitudinea pereților fiind cheile cu cei mai înalti pereți verticali din cadrul Muntilor Apuseni. Structura lor geologică poate fi urmărită pe o adâncime de aproximativ 250 m. între cele doua masive care le delimitează, Culmea Mănăstirii (793 m) și Dealul Sandului (759m).

II. Drumeția propriu-zisă.

Aventura spre fascinantele chei ale Turzii a început la mijlocul lunii mai 2018 pe fondul unei frumoase primăveri. Razele soarelui parcă mângâiau pământul și te îndemnau la o nouă aventură după o iarnă lungă și parcă nesfârșită. Intinerariul până la Turda s-a încadrat parcă în lungul șir al traseului pe care l-am urmat timp de patru ani când eram student la Cluj Napoca. De fiecare dată când intram în Turda aceste magnifice chei mi-au zâmbit atât în lumina caldă a soarelui de vară cât și toamna când erau parcă decorate de rujiniul de basm al acesteia. Iar gândul meu era același. Poate odată am să vizitez aceste locuri. Dar anii parcă au trecut ca vântul și nici prin cele mai pesemiste visuri nu aș fi anticipat că după 11 ani de zile de când am terminat facultatea șansa îmi va oferi acest privilegiu. În aceea dimineață de mai parcă totul era perfect pentru o incursiune în chei. Se anunța un week-end frumos fără precipitații. Am ajuns la Turda în jurul orelor 09:00 iar microbuzul spre satul Cheia era abia la ora 11:00. Bagajul ce-i drept voluminos, am luat și cortul dornic să petrec măcar o noapte în universul de basm al cheilor. Timpul de așteptare a trecut repede planificând traseul ce urma să îl străbat.  Într-adevăr spre chei se poate porni și din municipiul Turda pe un traseu marcat cruce roșie de circa 2-3 ore din apropierea cofetăriei-pizzeriei Dana însă spre satul Cheia circulă regulat o serie de mijloace de transport în comun care te scutesc de parcurgerea acestui drum anevoios prin livezi și pe dealuri care nu oferă ceva spectaculos.  Călătoria cu microbuzul a durat circa o jumătate de oră singurul aspect demn de reținut fiind uimirea călătorilor văzându-mă cu atâta harnașament după mine. Parcă le-am citit gândurile -ce caută ăsta pe aici cu atâta bagaj că doar aici nu e creastă.  Am coborât în centul satului și dă-i înainte spre chei circa 5 km. Fac  imediat la dreapta și încep să urc o culme deluroasă. În curând părăsesc ulițele satului iar peisajul deluros din jur nu prea pare să mă îndemne a-l admira cum se cuvine. Reperez totuși o plantație de viță de vie, cursul Arieșului, comuna Mihai Viteazu și plata câmpie a Turzii ce se întinde în zare până spre municipiul  Turda.

Întorcând privirea reperez și satul Cheia și podul peste care am trecut Arieșul.

În curând căldura începe să devină insuportabilă iar peisajul din jur  pentru început nu pare prea spectaculos. Trec pe lângă o carieră de gips iar niște bascule ce mergeau pe drum m-au umplut la propiu de praf. Unde or fi cheile alea că din sat păreau a fi aproape.  Studiez harta și se pare că sunt pe drumul cel bun însă mai e un pic de tras. în curând îndoielile aveau să fie risipite reperând panoul ce mă atenționa că am pătruns în Aria Naturală protejată de interes național Cheile Turzii.

Îndârjit, toropit și de căldură urc și  ultima parte a culmii și iată drept în față oglinda ochiului năzdrăvan îmi este răsplătită cu un belvedere spectaculos al intrării spre Cheile Turzii o mică victorie ce merita a fi savurată pe deplin.

Aici pe promotoriul din dreptul Cheilor Turzii întâlnesc un student binevoitor din Cluj care se oferă să îmi facă o fotografie de legendă în fundal cu spectaculoasele chei. A urmat un scurt dialog care m-a făcut parcă să mă pierd în noianul amintirilor din studenție petrecute pe malul Someșului în Cluj Napoca. I-am admirat efortul de a veni până aici cu bicicleta de a se relaxa într-un mod plăcut și sănătos în sânul naturii.

Din informațiile culese aflu că jos la baza cheilor cabana se afla în renovare așa că din spirit de prevedere  m-am hotărât să cumpăr niște apă de la terasele din apropiere. Am făcut un scurt popas la una din terase unde am savurat o bere rece după toropeala suportată anterior și în curând am coborât drumul pe serpentine până la intrarea în chei.

La baza cheilor în poienițele din jur oamenii petreceau, vetre de foc, muzică și voie bună doar era sfârșit de săptămână și o vreme splendidă.  Am reperat și pârâiașul Hășdate și în curând am pătruns în desișul de pădure al cheilor. Taxa de intrare în parc este modică cred că am plătit 10-15 lei iar personalul parcului îți poate oferi toate informațiile necesare.  Am avut o plăcută conversație cu doamna de acolo rememorând cu nostalgie expedițiile din Retezat și Parâng.  De acum încolo traversând primul pod pot să spun că  spectacolul a început cu adevărat. De jur împrejur coloșii de piatră au început să își facă simțită prezența. Abătându-mă un pic de la traseu pe malul pârâului Hășdate am reperat Obeliscurile unele din primele formațiuni stâncoase spectaculoase ale cheilor însă și stâncile din jur nu păreau să facă abstracție transpunându-te într-un peisaj în care parcă la fiecare perete stâncos tablourile variază însă același suflu de înviorare te cuprinde.

Urmează al doilea pod la baza căruia se dezvăluie două mici peșteri

  În continuare poteca mă conduce spre baza Turnului Galben (denumit astfel după culoare caracteristica a părții sale superioare), care face trecerea spre marii pereți ai versantului stâng, fiind primul perete care măsoară peste 100 m. Ascuns de vârful Turnului Galben și despărțit de verticalele pereților care mărginesc poteca de o largă brână înierbată se găsește Peretele Pripoanelor, iar în extremitatea sa stângă delimitat de o scurtă creastă si de muchia Peretelui Urias,  găsim amfiteatrul care formează Peretele Caprei si Peretele Erasmus Nyaradi. Aceasta înlănțuire de pereți este doar preambulul Peretelui Uriaș o imensa platoșă stâncoasă, cu o înălțime de aproximativ 200 m, care pornește din apele Hășdatelor și este marcat în partea superioară de o succesiune de turnuri (Turnul Martirilor, Turnul Fecioarei). În continuarea jumătății superioare a Peretelui Uriaș se desfașoară Peretele Porumbeilor despărțit de firul văii de pante înierbate și mici pereți. În partea lui stângă se înalță cele mai impozante formațiuni stâncoase ale cheilor care se constituie ca un adevărat simbol al acestui monument al naturii: portalul Grotei lui Hili si muchia îngustă a Turnului Ascuțit, impresionante prin verticalitatea și severitatea pereților. Traseul potecii prin chei devine mai îngust, aceasta strecurându-se paralel cu firul văii, pe unele porțiuni fiind amenajată direct în stâncă. În partea dreaptă, peste apa pârâului, se observă peretele ,,Poligonului” și muchia Turnului Despărțitor flancat de conul de grohotiș al Zurusului Lung.

În curând aveam să ies din acest labirint stâncos și parcă am uitat timp de 45 de minute de sete și de foame, nevoi fiziologice efemere ale omului. Era nevoie de hrană și pentru suflet  Originalitatea acestor chei constă tocmai în măreția lor iar când examinezi mai cu atenție finețea împletiturilor săpate în calcar împărtășești pe moment sentimentul desăvârșitei măiestrii a  Creatorului.

În continuare urmând cursul pârâului Hășdate drumul te conduce spre satul Petreștii de Jos nimic spectaculos același aspect deluros apatic care contrastează puternic cu ceea ce a reprezintat anterior peretele calcaros al cheilor Turzii.  Privind spre pârâul Hășdate pe care din doi timpi și trei mișcări îl poți traversa lejer de pe o parte pe alta a malului nu prea îți vine să crezi că acest firicel de apă a fost capabil de a crea asemenea minuni.  E vremea prânzului, mănânc ceva pe îndelete și mă îndrept spre culmea din dreapta a cheilor respectiv Culmea Mănăstirii (alt. max. 796 metri) spre a admira și de sus aceste nestemate ale naturii.  Urcușul spre culme nu este anevoios fiind o mică diferență de nivel de circa 300 de metri. În curând aveam să dau și de un izvor de apă respectiv Izvorul Fântâna lui Chiper, binecuvântat dat fiind modestele resurse de apă de care dispuneam. Părăsind deșișul de pădure s-au dezvăluit și primele puncte de belvedere  respectiv înspre satele din apropiere, Petreștii de Jos și Săndulești. În curând mă despart de marcajul banda roșie, traseul de creastă al Trascăului ce duce mai departe spre Piatra Secuiului și Rimetea și urmez traseul bulină roșie.

Apropiindu-mă de punctul Capul Cheii 748 de metri reperez și cealaltă culme a cheilor respectiv Dealul  Sandului (alt. max. 759 metri).

Avansând mai departe pe culme tabloul devine epocal și oferă o largă deschidere spre municipiul Turda. Se observă cum micul deșiș de pădure se coboară până jos în pârâu, formând bolta umbroasă de frunzar prin care abia străbat razele soarelului. La o cotitură se ivește sus, pe umăr de culme, o imensă stâncă cu cuprinde o scobitură, o cavernă săpată din timpuri imemoriale în calcar. În continuare deasupra deșișului  se arată parcă încă odată în deplina ei înfățișare masiva construcție a Cheilor Turzii  asemenea parcă unei cetăți cu bastioane la colțuri.

Se apropia după-amiaza și parcă nu mă mai săturam să admir fascinantul tablou al cheilor. Am ajuns și la capătul culmii și mai reperez încă odată cu un mesaj de la revedere feericele stâncării. Mai sorb cu privirea pieptul dezgolit al marginii stâncilor tăiate parcă cu paloșul, contrastând cu verdele câmpiei prin albul lor de marmură dar și cu restul înălțimilor împădurite.

După ce mi-am desfătat privirea cu asemenea minunății am coborât de grabă din nou la baza cheilor.  Am ales să nu părăsesc degrabă acest peisaj și să aleg un mic traseu de drumeție vizitând o altă mică minunăție a zonei -Cascada Ciucaș. Traseul cu marcaj triunghi galben de circa 7,5 km și 2 ore/2:30 minute pornește din dreptul cabanei Cheile Turzii spre Ciuma Goală-confluența Pârâului Arinei cu pârâul Hășdate până în satul Cornești la malul râului Arieș.  Trecând prin dreptul cabanei salvamont am urcat degrabă culmea Ciuma goală unde într-un mic deșiș am ales să campez încununând cu succes o zi frumoasă plină de surprize plăcute aici în ținutul de poveste Turzii.  Dimineața m-a găsit admirând dintr-un mic luminiș culmile și poienile bucolice ale Trascăului ce se pierd în larg spre vasta câmpie a Turzii.

De aici de pe culmea Ciuma Goală am putut observa cum valea pârâului Hășdate mai are un drept la replică creionând un mic defileu  pentru ca în final să-și urmeze cursul nestingherit până la vărsarea sa în râul Arieș în dreptul satului Cornești. În depărtare reperăm și satul Cornești unul din șirul nesfârșit al satelor clădite pe valea Arieșului.

Traseul spre cascada Ciucaș străbate întâi o pădure, apoi o alternanţă de pâlcuri de pădure, tufișuri și poieni, trece mai multe pârâuri, unele secate, care vin de pe deal pentru ca în final să coboare pe un jheab abrupt  până în dreptul cascadei. Trebuie să fii foarte atent la marcaje multe dintre ele fiind presărate pe mici arbori. Fiind o zonă de crâng cu luminișuri și ocolind mai multe picioare de deal riscul de a pierde marcajul este foarte mare însă nu este în măsură să trezească panică. Valea și civilizația sunt aproape și sunt șanse mari ca până la urmă să ajungi la cascadă.  Deși traseul mi-a dat un pic bătăi de cap și am avut parte de mici rătăciri am ajuns cu bine la cascada și lacul Ciucaș.  Poposind la baza cascadei din nou m-am convins că valea creionată de pârâul Hășdate este un loc fascinant cu rupturi de pantă, cu repezişuri şi cascade repezi. Cascada Ciucaş are o înălţime de doar 5 metri, iar la baza acesteia se află un mic lac în care se acumulează apa ce vâltoreşte pe cascadă. Cascada Ciucaş este aproape sinonimă cu Lacul Ciucaş, ele fiind situate în acelaşi amplasament geografic şi unite. Cascada Ciucaş poate fi asemănată cu apa din băile moderne, din jacuzzi, bolborosind atât la coborâre, cât şi pe tot parcursul râului care vine agale spre a se revărsa în aceste locuri. Acesta urmează un traseu şerpuit, printre stânci abrupte, foarte plăcut privirii. În cazul în care sunteţi pasionat de fotografie este indicat să încercaţi să vizitaţi aceste regiuni întrucât vă pot oferi cadre de neuitat. Aşadar, chiar dacă această mini cascadă nu este la fel de mare ca şi Cascada Cailor sau Cascada Urlătoarea, prin farmecul ei se numără printre cele mai interesante din ţară.

De aici până înapoi în satul Cheia nu m-a mai despărțit decât un drum  desfundat de țară, plin de gropi și de praf de circa 4 kilometri.

III. Impresii la final de drumeție

Poposind la malul râului Arieș mi-am permis să fac o mică introspecție a minidrumeției ce  m-a purtat pe plaiurile Turzii. Vizitând culmile nordice ale masivului Trascău am avut ocazia  să descopăr frumusețea Cheilor Turzii pas cu pas, de la dealuri mătăsoase la stânci înalte si abrupte; de la izvoare de munte la pârăul Hăsdatelor, afluent de stânga al răului Arieș, ce străbăte cheile Turzii încă de pe vremea dacilor reușind să-și croiască drum prin stâncă.  Rezervația naturală Cheile Turzii prezintă o mare atracție pentru turism aducând în zona mii de turiști  anual. Datorita importanței științifice și a frumuseților sălbatice, Cheile Turzii au dobândit, la nivel național, încă din 1938, statutul de rezervație naturală, mai apoi fiind inclusă în listele U.N.E.S.C.O. printre cele mai de seamă monumente ale naturii.

Așadar vă îndemn cu toată căldura să vizitați acest loc magic al României descoperind pentru a nu știu câta oară decorul idilic al Apuseniului.