I. PREZENTARE GENERALĂ

Fără a avea măreția Făgărașilor, splendoarea Pietrii Craiului, sălbăticia cetății de piatră a Retezatului sau a altor munți, Perșanii își au farmecul lor. Iubitorii de drumeții vor găsi în cuprinsul acestor munți cu înălțimi modeste Măgura Codlei (1292 m), Vârful Cetății (1 104 m), Merca (1 002 m), Dugău (1 011 m), îmbrățisati de apele: Șinca și Bîrsa la sud, de Olt la centru, Homorodul Mic si Cormoș la nord, de-a lungul celor 120 km cât măsoară creasta pe cumpăna apelor, de la Lueta în nord,la Poiana Mărului în sud, regiuni de un deosebit pitoresc și interes turistic.

Cele trei pasuri: Perșani (Vlădeni, 615 m), Bogata (680 m), Hoghimaș (670 m), și frumosul defileu al Oltului la Racoș, fac posibilă traversarea acestor munți cu mijloace moderne. În localitățile limitrofe Munților Perșani (Zărnesti, Vulcan, Codlea, Rotbav, Măierus, Hoghiz, Homorod, Racoș, Vârghis, Jimbor, Mateiaș) întâlnim numeroase monumente istorice și de artă, iar la poalele lor câteva stațiuni balneoclimaterice (Băile Perșani, Băile Veneția de Jos, Băile Homorod), apele minerale de la Vârghis și Ocland, complexul turistic Codlea etc.

Din punct de vedere al așezării și al limitelor,  Munții Perșani care închid la vest Ţara Bârsei, se prezintă ca o punte între Carpații Orientali, din care fac parte, și Carpații Meridionali. Tocmai din aceste motive există mai multe opinii privind separarea lor de munții cu care se învecinează la nord și la sud, în vreme ce delimitarea lor spre vest și est este precisă. La sud Valea Șinca, continuată cu cea a Bârsei desparte Munții Perșani de masivele Făgăraș și Piatra Craiului. La nord, Perșanii par a fi o prelungire a Munților Harghita, de care îi separă totuși aliniamentul ce pornește de la comuna Merești, trece pe la sud de localitatea Lueta, peste văile Vârghișului și Cormoșului, până la confluența acestuia din urmă cu Valea Fierarului.   Limita lor estică se situează de-a lungul depresiunii Ţării Bârsei (Culoarul Măierus), continuată cu cea a Baraoltului, iar cea vestică este data de către depresiunile Țării Oltului (Făgărașului) și Homoroadelor. Așezări ca Hoghiz, Fântâna, Cuciulata, Comana de Sus, Veneția de Sus, Grid, Perșani, Șinca Veche, plasate pe rama vestică, si Augustin, Ormeniș, Apata, Măierus, Crizbav, de pe latura estică, subliniază aceste limite. Referitor la geologia masivului, Munții Persani reprezintă un adevărat mozaic litologic  puțin obișnuit, care reflectă o evoluție frământată. Alături de sișturile cristaline mai pot fi întâlnite rocile flișului (calcare, conglomerate calcaroase, marne, argile, gresii), cele eruptive (bazalte, andezite, gabrouri, serpentinite, porfire, jaspuri) si vulcanogen-sedimentare (piroclastite, tufuri). Marea complexitate litologică se reflectă în diversitatea formelor de relief, a solurilor și vegetației.

Partea centrală a acestor munți este alcătuită din roci cristalino-mezozoice. Șisturile cristaline dau un relief greoi și masiv, care au conservat foarte bine suprafața de netezire Poiana Mărului. Masivul Gârbovei din Perșanii centrali este constituit în mare măsură din roci cristaline, ce dispar însă sub cuvertura de conglomerate, la care se adaugă bazalte și tufuri spre nord, gresii și marne la sud. Calcarele răspândite în zona estică și, fragmentar, în cea vestică a acestor munți, au generat un relief carstic cu versante abrupte, chei, defilee, hornuri, lapiezuri, ca, spre exemplu, în porțiunea centrală a Defileului Oltului, pe văile Vîrghisului, Săratei, Lupșei, precum și cea mai înaltă cotă a regiunii, Măgura Codlei. În funcție de vârstă și de gradul de cimentare, conglomeratele, mai extinse în Perșanii centrali, dau versante relativ domoale, dar și cele mai înalte culmi cu relief ruiniform: Vârful Cetății, Creasta Crizbav, Gârbova, Vârful Negru, Runcul Bogatei, Hărmamul Unguresc. Ele apar, de asemenea, și în Defileul Oltului. Marnele, argilele și gresiile sunt răspândite pe flancul vestic al Perșanilor și, fragmentar, pe cel estic. Perșanii sunt fragmentați de falii transversale și arii de scufundare locală cum sunt: Depresiunea Vlădenilor, Defileul Oltului la Racoș și Valea Lupșei. Prezența acestor falii explică ivirile de lavă și înaintarea mării în miocen din sectorul nord-vestic al Perșanilor centrali. Rocile eruptive din Defileul Oltului sunt reprezentate prin bazalte, andezite, gabrouri, serpentinite, porfire. Bazaltele si andezitele de acolo, sau de la Bogata Olteana, Valea Vîrghisului etc. dau un relief colinar, cu interfluvii largi și văi puternic adâncite și strâmte. Coloanele de bazalt de la Racoș si Comana de Sus sunt ocrotite ca monumente ale naturii.

Munții Persani se caracterizează prin altitudine și energie de relief reduse; frecvente depresiuni și înșeuări, unele utilizate din vechime ca pasuri; glacisuri și terase la periferia masivului sau în depresiunile interioare. Înălțimea medie de 800 – 1 000 m corespunde unei suprafețe de netezire numită Poiana Mărului, după localitatea unde ea este tipică. Puține culmi (Măgura Codlei -1 292 m, Vârful Cetății – 1 104 m), martori ai altei suprafețe de netezire mai veche de 1 100 – 1 300 m, sculptată în calcare și conglomerate, depășesc nivelul general (800 – 1 000 m). Perșanii domină dealurile înconjurătoare cu 100-150 m, deosebindu-se de ele prin litologie, energia reliefului și peisajul specific de păduri întinse și poieni. Tipul de roci și de relief, variațiile locale ale altitudinii, prezența văilor adânci și a depresiunilor transversale au determinat împărțirea Munților Perșani în trei sectoare: Perșanii de sud, Perșanii centrali și Perșanii de nord.

Perșanii de sud numiți și  Munceii Poienii Mărului se desfășoară între văile Șinca și Bârsa, la sud, și Depresiunea Vlădeni, la nord, pe o lungime de 22 km și o lățime de 12 km. Dar altitudinile acestora sunt reduse (800-980 m), printre cele mai înalte putând fi citate vârfurile: Hoapecu (980 m), Ciuta (975 m), Cetațuiei (941 m), Frăsinet (935 m) și Stimbavului (922 m). Înălțimile enumerate sunt depășite cu peste 300 m de proeminența Măgurii Codlei, al cărei versant calcaros, luminat de soare la prânz, a fost denumit de localnici ,,Piatra de la Amiază”. Râurile Șinca, Holbav și Hoapec și-au săpat văi adânci de aproape 200-300 metri cu versante intens erodate, care despart culmi rotunjite. De aceea așezările Poiana Mărului si Holbav evită în general văile înguste și umbrite, care nu permit decât o dezvoltare liniară. Casele s-au răsfirat pe ,,dealuri” printre ogoare, fânețe și livezi conferind zonei un pitoresc inedit asemănător gospodăriilor din Munții Apuseni. Pădurile de foioase și cele în amestec au rămas cantonate pe văi și în jumătatea nordică a acestei grupe muntoase, unde relieful nu favorizează o umanizare intensă. Depresiunea Șinca Nouă, situată la contactul rocilor cristaline cu cele ale flișului de pe cursul mijlociu al râului Șinca, seamănă cu o pâlnie deschisă spre nord-vest. Peisajul colinar, pe alocuri cu aspect de câmpie, a favorizat stabilirea locuințelor pe fundul plat al văii, utilizată și pentru agricultură (cereale, cartofi, in).

Perșanii centrali reprezintă sectorul cel mai extins și mai unitar din acești munți. Având o lungime de 26 km și o lățime de 12 km, ei sunt încadrați la sud de Depresiunea Vlădeni, iar la nord de valea Oltului. Masivitatea, altitudinea și gradul de fragmentare ale acestora conturează doua grupe: estică și vestică. Cea estică, mai înaltă și bine împădurită, cu înălțimi de peste 1 000 m (Vârful Cetății – 1 104 m,Vârful Horezu –       1 055 m, Coasta Țiganului – 1 034 m), alcătuită predominant din șisturi cristaline, corespunde nivelului suprafeței Poiana Mărului. Conglomeratele calcaroase, odinioară suprapuse cristalinului, au persistat ca martori de eroziune, formând creste ascuțite și versante înclinate. Râurile, care și-au săpat văi scurte și înguste, au depus la marginea munților numeroase conuri de dejecție. Înălțimile scad treptat cu 100-200 m spre nord și vest, cote ce depașesc frecvent 900 m întâlnindu-se în nord doar la Muntele Negru (967 m), Piscul înalt (941 m), Runcul Bogatei (902 m), iar în vest pe Gârbova (933 m) și Fefeica (931 m). Grupa vestică a Perșanilor centrali are altitudini mai reduse, adesea cu aproape 500 m comparativ cu cea estică, excepție făcând doar Măgura Pleașa (873 m). Ea este formată din culmi și măguri despărțite de văi adânci 250-400 m, depresiuni strâmte sau șei mai înalte seria de măguri dintre Veneția și Mateiaș purtând denumirea Munceii Pleșii si Bogatei.

Perșanii de nord constituie sectorul cel mai puțin impunător, mai jos și mai divizat, care este cunoscut și sub numele de Munții Dugăului, după vârful cel mai reprezentativ. Se extind pe o lungime de aproape 20 km și o lățime de 10 km între valea Oltului la sud și o limită nordică care începe de la Merești, trece la nord de cheile Vîrghisului, îndreptându-se apoi spre confluența dintre râurile Cormoș și Valea Fierarului. Spre sud culmile au înălțimi reduse (600-800 m) (Vîrful Pîrîul Fîntînii – 847 m, Vîrful Chingii – 815 m, Vîrful Tipia Racosului – 820 m), atingând 900-1000m doar către nord (Vîrful Ascuns – 988 m, Vîrful Merca – 1002 m si Vîrful Dugau 1011 m). Relieful părții vestice este format din culmi rotunjite cu versante puțin înclinate, despărțite prin largi înșeuări. Pe văile Vîrghisului, Hoghimaș si Rica se ivesc abrupturi stâncoase. Vechile suprafețe de netezire, apărute pe gresii, conglomerate și marne sunt marcate din loc în loc de măguri corespunzătoare unor intruziuni eruptive (Culmea Piatra Corbului – Lesu). Vîrghisul, străpungând calcarele culmii Merești, a creat în cursul superior frumoasele chei cu același nume, mărginite de numeroase peșteri (printre care și Peștera Mare a Mereștilor, Peștera de Sub Dolină, Peștera Calului).

Poziția geografică, condițiile litologice și pedoclimatice variate ale acestor munți joși, dar si absența pădurilor de conifere au determinat instalarea unei flore diverse. Fagul (Fagus silvatica), gorunul (Quercus petraea) si carpenul (Carpinus beiulus) ocupă cele mai mari suprafețe. Culmile calcaroase, mai calde, situate mai ales în nod-vestul Persanilor, abundă în elemente termofile ca: ștejar pufos (Quercus pubescens) pe Măgura Cuciulatei, mojdrean (Fraxinus ornus), corn (Cornus mas), răsura (Rosa gallica), viorea albă (Viola alba), iarba șarpelui (Echium rubrum), nagara (Stipa capillata) și aitele. Printre endemismele carpatice, care îmbogățesc paleta cromatică a acestor munți, se numără garofițele albe de stâncă (Dianthus spiculifolius), florile azurii ale crucii voinicului (Hepatica transsilvanica) și cădelniței (Campanula carpatica), toate pe calcare, precum și inflorescențele roșii ale mierii ursului (Pulmonaria rubra) sau cele galbene de tataneasa (Symphytum cordatum), piciorul cocoșului (Ranunculus carpathicus), creasta cocoșului (Dentaria glandulosa) și raritatea locală de mur (Rubus persanimontis).

Un caracter aparte al Perșanilor îl constituiau ștejăretele (Quercus robur) care ocupau până acum 200 de ani mari suprafețe în acești munți. Ștejarul se găsește rar, astăzi, în grupuri compacte, deoarece a fost defrișat, iar locul lui a fost luat de pășuni și fânețuri. Mărturie a vechilor păduri de ștejar au rămas doar exemplarele bătrâne din pășunile apropiate de Măieruș, Bogata, Dumbrăvița etc. Gorunetele (Q. petraea), care au înlocuit în cea mai mare parte stejarul, urcă pe versantele însorite până spre vârfuri. Speciei dominante i se alătură  și stejarul pufos iar în stratul arbustiv apare păducelul (Crataegus monogyna), alunul (Coryllus avellana), lemnul cîinesc (Ligustrum vulgare,) ienupărul (Juniperus communis), afinul (Vaccinium myrtillus) iar în stratul ierbaceu – păiușul de munte (Festuca drymea), rogozul, horiștile, floarea Pastilor (Anemone nemorosa), splinuț (Solidago virgaurea), tataneasa și altele, care înveselesc prin culorile lor verdele pădurii. În Perșanii centrali, făgetele ocupă cele mai întinse suprafețe, având o dezvoltare mare pe versanții vestici și nordici, unde pornesc chiar din lunca Oltului. La limita lor inferioară se amestecă cu gorunul si carpenul, iar la cea superioară cu molidul si bradul. În făgetele, care alcătuiesc păduri bine conturate, o frecvență redusă o au: ulmul de munte (Ulmus montana), arțarul (Acer platanoides), paltinul (A. pseudoptatanus), scorușul (Sorbus aucuparia), frasinul. Arbuștii – cununița, caprifoiul, păducelul, alunul, murul au o vigurozitate slabă în făgete.

Întinderea mare și compactitatea codrilor, la care se adaugă legi de protejare materializate prin constituirea de rezervații, au creat posibilitatea menținerii și prosperării faunei de interes știintific si economic. Printre mamiferele valoroase din punct de vedere cinegetic o pondere mare o dețin: mistrețul (Sus scrofa), ursul (Ursus arctos), râsul (Lynx lynx), cerbul (Cervus elaphus) și căpriorul (Capreolus capreolus), mai ales în bazinele râurilor Vîrghis, Bogata, Lupșa, Comana, Bârsa, Moieruș, Ormeniș Urmează ca însemnătate vulpea, lupul, jderul, dihorul, veverița, pârsul s.a. Din mulțimea păsărilor (mierla, sturzul, ciocănitoarea, pițigoiul, gaița, uliul, cucuveaua, huhurezul), care trăiesc în desimea pădurilor, impresionează prin aspect și obiceiuri: cocoșul de munte (Tetrao urogallus) si ierunca (Tetrastes bonasia) răspândite în bazinele superioare ale râurilor Vârghis, Rica, Crizbav, Bârsa. În ultimul timp în zona Cheilor Vîrghisului au fost observați vulturi de stâncă. Bălțile și meandrele părăsite ale Oltului și ale unora din afluenții săi adăpostesc în stufărișuri și sălcete numeroase păsări de baltă sau de pasaj: rața, lișita, gîsca, sarsele, sitarul, becatina, stîrcul, găinușa de baltă, lacarul. Tot în păduri și fînațe apar vipera comună (Vipera berus), șopîrla de munte (Lacerta vivipara), iar pe malul apelor tritonul (Triturus montandoni) și broasca roșie de munte (Rana temporaria). Cursul superior al apelor repezi de munte este domeniul păstrăvului (Salmo trutta fario), care predomină pe văile: Vîrghis, Bogata, Bîrsa, Șinca, Veneția, Comana, Lupsa etc.

În concluzie existența a numeroase monumente ale naturii, rezervații naturale (Cotul Turzun, Pădurea Bogății coloanele de bazalt de la Racos si Comana de Sus, locurile fosilifere etc.), peșteri în cheile Vârghisului, pe văile Comana si Hamaradia, ca si lângă Veneția de Jos dar și forme de relief spectaculare formând un adevărat tărâm al măgurilor culminând cu piramida proeminentă a Măgurii Codlei, fac din munții Perșani un loc ideal de recreare pentru drumețul care nu urmărește ca și deziderat performanțe în parcurgerea unor trasee, ci doar o odihnă activă. Traseele relativ ușoare le fac pretabile pentru toate categoriile de vârstă de la copii până la cei mai în vârstă dornici să se recreeze  admirând pe deplin farmecul și pitorescul deplin al acestui templul vegetal al Bârsei.

II. DRUMEȚIA PROPRIU-ZISĂ

Unica artă de a fi fericit este aceea de a recunoaște că fericirea ta este în mâinile tale – Jean Jaques Rousseau (1712-1778)- filozof francez de origine genoveză.

Anul 2020 a demonstrat cu prisosință că provocările cu privire la bolile contemporaneității ne-a făcut pe toți să apreciem cu mai multă precauție și prudență relațiile interumane. Răspândită inițial sub forma unui zvon marea pandemie de coronavirus a cuprins întreaga planetă iar teribilele vești din faza incipientă au condamnat comunitățile umane la autoizolare semănând neîncrederea și o oarecare circumspecție.  Instituită la data de 15 martie timp de două luni starea de urgență parcă a paralizat România. Dar natura își vedea liniștită de treabă în ciclul ei evolutiv de milioane și milioane de ani. Mozaicul verde al primăverii combinat cu spontaneitatea sunetului de generat de diversele păsăreturi renăscute la viață te făcea să creezi că parcă păream condamnați la o recluziune socială. Poate că această perioadă de izolare a fost un tribut plătit de noi oamenii naturii care dacă este să punem în balanță și să cântărim cu cel mai fin simț a rațiunii este permanent subjugată și distrusă supusă nevoilor barbare ale omului contemporan. A avut și ea atunci porția de libertate când șoselele nu mai erau așa pline ca înainte iar vuietul și zgomotul urban a dispărut pentru o clipită. Ridicarea parțială a restricțiilor a fost percepută de mulți dintre noi ca o adevărată descătușare. După o iarnă grea prelungită până spre finele lunii mai de această situație specială, o evadare și recreere în sânul naturii a fost pentru mine mai mult decât o trebuință firească. Simpla dilemă ce mai urma a fi tranșată era doar alegerea locației. Însă dacă stai să te gândești nicăieri nu e monotonie pe pământul țării noastre dacă e să luăm de bună vorba poetului. Unde crezi că întâlnești nemărginitul spațiu al câmpurilor joase privirea se odihnește pe ziduri de munte. Admirată și slăvită cu mulți ani în urmă Măgura Codlei ne atrăgea atunci instantaneu în mrejele ei. Părea că i-a venit timpul cum s-ar zice la explorarea acestei culmi montane, cu profilul ca un capăt de triunghiu lipit pe cerul întrandafirat, ce se înalță și domină cu dezinvoltură coamele mai domoale ale Perșanilor și întinsul depresiunii Bârsei.  Vremea lungii așteptări a luat sfârșit și înarmați cu dorință și voie bună porneam într-un periplu local spre Codlea într-o zi de duminică 23 Mai 2020. Și acum îmi aduc aminte schițând un zâmbet ironic absurdul situației instituit de acele celebre declarații privind deplasarea. Ce să scriem ca și rută a deplasării:  Sibiu-vârful Măgura Codlei-Sibiu iar ca și obiectiv: o relaxare în natură pe termen scurt, de parcă acolo sus pe Măgură forțele Ministerului de Interne ar fi instituit filtre inexpugnabile. Așa este când uneori viața are și pastila ei de umor negru. Dar să înceapă aventura cum s-ar zice. Despărțindu-ne de piscurile înzăpezite ale Făgărașului semn că acolo iarna încă își exercită temuta suveranitate  a urmat  Șercaia, Șercăița, Dumbrăvița Bârsei și numaidecât în dreptul orașului Codlea facem cunoștință cu muntele în formă de căpățână de zahăr, barometrul locului. Descindem în oraș nu înainte de a admira de pe promotoriul gării tabloul spectacular al Bucegilor. Instantaneu lansăm o odă în adorarea pentru a nu știu câta oară a acestei comori neprețuite din panoplia Carpaților românești.

Dar drumul nostru are o țintă precisă ce ne poartă pentru început într-o scurtă circumspecție pe străzile vechiului burg transilvan. O plimbare pe străzile orașului Codlea este parcă o invitație de a te cufunda în decorul rustic al vechilor așezări medievale transilvane. Casele cu acoperiș de țiglă, stau perpendicular pe lungul străzii late. Casă de casă e legată printr-un zid înalt, cu poartă masivă, largă, ca să poată trece carele încărcate cu fân de altădată dându-ți impresia că fiecare gospodărie e o cetățuie. Doar cele câteva blocuri existente mai amintesc de vestitul centru industrial cu obiective importante ale industriei chimice și ale prelucrării lemnului. Codlea altădată era vestit și pentru celebrele sere de flori și de legume semn că spiritul de întreprindere, caracteristic locuitorilor, i-a dat localității unele particularități, ce merită a fi știute.  Vizitată acum într-o zi de primăvară, Codlea avea aerul că e pustie făcându-mă să împărtășesc numaidecât gândul că parcă mă aflam într-o scurtă promenadă prin cartierul sibian Gușterița sau în Turnișor-fostul Neppendorf. Aceleași case săsești cu ferestre oblonite și cu porțile ferecate răspândite pe două străzi largi, paralele cu șoseaua națională ce străbat urbea în lung.  Dacă n-ar fi fost câțiva lucrători care reparau fațada unei biserici, ai fi crezut că orașul este părăsit.

Numaidecât ajungem și în zona centrală a orașului la intersecția DN 1 cu strada Măgurii admirând fațada impresionantă a Bisericii evanghelice fortificate din Codlea. Clădită inițial în stil romanic secolul XII și reconstruită ulterior în stil gotic,  secolul al XVI-lea, Biserica evanghelică fortificată din orașul Codlea este unica biserică din Țara Bârsei fără turn. Fortificația care o înconjoară, considerată cea mai mare din regiune, a început la 1342 și a continuat până în secolul XV. Cetatea are două rânduri de ziduri cu cămări pentru adăpostirea alimentelor și a asediaților și turnuri păstrate întreținute odinioară de bresle. De altfel unele case țărănești de pe str. Nouă și str. Măgurii din Codlea au fost incluse ca monumente arhitectonice datorită stilului lor reprezentativ pentru o anumită epocă și regiune. Piața în sine împrumută aerul unui târgușor mai ales vara când aici e pulsația vieții, animația fiind dată de vilegiaturiști, căci casele de aici sunt curate, iar de-ale traiului se găsesc din belșug cum s-ar zice. Te mai atrage apoi și umbra brădetului, care începe de îndată ce terenul se învălurează înspre culmile vestitei măguri. În rest ca în orice orășel tipic provincial există farmacie, magazine, muzeu,  bancă, dugheni, hotel, restaurant, școala și liceul.

Ajungem într-un mic părculeț după care începem să urcăm agale pe lunga stradă a Măgurii și mai apoi pe str. Vulturului urmărind marcajele traseelor aplicate pe stâlpii rețelei electrice. Întoarcem privirea reperând un pic mai bine printre firele de curent culmile Postăvarului ce ne zâmbeau ce-i drept cu un aer mai cenușiu în aceea duminică de Mai. Pe  str. Vulturului urcând acea hulă m-am lăsat din nou legănat de glasul dulce al amintirilor din copilărie când de nenumărate urcam hula mare a Gușteriței spre monument ba în timpul iernii la săniuș ba pentru a admira de acolo panorama impresionantă a Sibiului în timpul serilor liniștite de vară. Părea leit același decor transpus însă în cele mai fine detalii într-o altă locație aici pe tărâmurile Bârsei pe drumul cultural ce leagă Brașovul de Sibiu, la poarta Perșanilor sudici.

Ajungem în cele din urmă și la intersecția de marcaje.  Părăsim marcajul bandă albastră și pe un drumeag de care,  urmăm traseul comun triunghi roșu și triunghi albastru ce indică traseul spre Cetatea Neagră.

După nici 5 minute privirea ne este răsplătită cu o panoramă spectaculară a peisajului înconjurător. Aici în Poiana Mărul Dulce,  largă poiana molcomitoare,  tronează discret încadrat în frumusețea naturii, orașul Codlea încât nu strică deloc farmecul locului. E atâta liniște și farmec, atâtea game de culori revărsate peste munți și văi, păduri și ape simțind cum decorul Bârsei această mică Transilvanie îți mângăie privirea trezind din nou în tine cele mai profunde trăiri. La hotare, ,,înconjurată din toate părţile de munţi păduroşi şi de munţi înalţi”, în interior o ,,ţărişoară deosebită cu câmpii mănoase şi pajişti încântătoare” şi o,,grădină frumos rânduită şi bine păstrată”,Ţara Bârsei, faţă de Transilvania, nu este altceva decât o cetate mai mică între munţi. În această cetate naturală,la granița între Orient și Occident, s-au întâlnit drumurile istoriei şi civilizaţiilor, cu extraordinara lor infuzie etnică şi culturală, cu permanenta mişcare de oameni şi valori. Facem un scurt tur al orizontului. Jos în vale Codlea îți apare cu clădirile sale  ca o jucărie de cutii de chibrituri, regulat așezate, paralele între ele iar de la stânga la dreapta multitudinea de masive ce înconjoară ca un cerc depresiunea Bârsei ne zâmbesc discret și ne adresează și de astă dată un cald salut făcându-ne să rememorăm dragi amintiri din anii trecuți când pentru prima dată pășeam pe acest tărâm pentru noi misterios și plin de neînțeles al Brașovului. Acum aveam puzzle-ul complet cum s-ar spune: Piatra Mare, Postăvaru, Ciucaș ce-i drept cu câteva piese lipsă Bodoc și Baraolt ce se pierdeau în zarea largă a Covasnei. Aici din Poiana Mărul Dulce am avut ocazia de admira dintr-o altă perspectivă și municipiul Brașov, bătrânul Brașov unde s-a aprins prima candelă a tiparului românesc prin Coresi și unde îmbinarea într-un spațiu restrâns, a muntelui impunător, cu dealuri încântătoare și câmpie netedă ca-n palmă l-a consacrat ca fiind unul dintre cele mai frumoase și iubite urbe transilvane.

Dăm mulțumire culegând prinosul de frumos din această magică poiană și numaidecât pătrundem în liniștea pădurii cu foșnetul ei tainic și umbră deasă.  Intrând în pădure, urcușul devine un pic mai pronunțat. La început traseul este destul de greu de identificat, datorită numeroaselor variante și scurtături, efectuate de unii turiști mai grăbiți, dar, odată ajunși într-o pădure de pin, marcajele se văd mai clar. Pătrundeam astfel prin pădurile tainice de făget a Perșanilor  inhalând la propriu miresmele ei terapeutice, concentrându-ne atenția doar pe ciripitul păsărilor și conștientizând  momentul în care toate grijile dispar, toate stările de anxietate sunt îndepărtate de natură și faptul că ne puteam bucura din nou de simplitate și de mângâierile calde ale acesteia. Drumeția pe aceste cărări fermecate reprezintă parcă o invitație discretă de a păși pe aleile unei adevărate grădini botanice. Trebuie doar să iubești plantele, să le admiri să împărtășești pulsațiile naturii cufundat într-o simbioză perfectă.

În continuare poteca ne poartă pe o muchie, de pe care la dreapta, printre copaci, zărim valea Pârâului Auriu care își poartă apele spre complexul turistic Codlea. Curând un indicator turistic ne îndrumă să schimbăm direcția de mers către dreapta, pe curbă de nivel la început, ocolind mamelonul din stânga și ajungând în șaua ce-l leagă de Măgură.

Am mers aproape o oră și din șaua largă în care ne aflam, în pădurea rară de ștejar prin care se strecoară timid câțiva brazi, zărim în față pantele împădurite ale  Măgurei Codlei. Admirând impozanta Măgură simți cum ieșind brusc din întunericul pădurii lumina se revarsă din plin asupra culmilor; alunecă pe fâșia pădurii ca o mantie diafană iar dinspre soborul arborilor impresionanți din jur se ridică aburii de căldură cu ușor fum de tămâie. E pacea înviorătoare care te străbate până în adânc.

Mai înaintăm un pic iar din profil te atrage ca un magnet tabloul sobru și impunător al Pietrei Mici. Îl privim din plin împărtășindu-ne impresia că parcă este lângă noi. Savurând acest tablou observi în cele mai fine detalii configurația acestei piramide stâncoase. Brazii se căznesc să o cucerească, dar se dau biruiți. Rămân doar stâncile, mușchii și iarba în val vârtejul norilor ce se rotesc ca niște păsări uriașe, acum ascunzându-se după vârfuri, acum oprindu-se deasupra văilor adânci.

Ce surprize tăinuite ascunde măgura Codlei, o cavalcadă de flash-uri încât ai vrea să ai mai mulți ochi pentru ca să te saturi de farmecul deplin, să respiri adânc tot aerul ce-l simți că-ți mângâie fața. Aici din șaua în care am trecut își are obârșia Valea Lată. După circa 300 de metri de mers cele două trasee triunghi roșu și triunghi albastru se despart.

Urcăm circa 45 de minute prin pădurea de foioase, poteca angajându-se în serpentine dese, pe pantele Măgurei Codlei. Înainte de a ajunge în vârf am dat de un indicator, care ne anunța că mai avem 2 minute până acolo. Semnificația lui am dedus-o și noi intuitiv: pentru a nu înșela speranțele drumeților copleșiți de truda acestui ultim urcuș ce-i drept un pic mai accentuat.

Pornim voinicește într-un ultim sprint și numaidecât poposim în frumoasa poiană presărată cu stânci din imediata apropiere a vârfului. Ne aflam pe cunoscuta și impunătoare Măgura Codlei 1292 metri cel mai înalt vârf al Perșanilor. Pentru cei care poate își imaginează că pășești pe treptele unui promotoriu ascuțit aici așteptările le sunt înșelate. Vârful Măgura Codlei nu e chiar un vârf … Este cel mai înalt punct al masivului, da, dar se ivește dintr-odată, în mijlocul unei mici poienițe, un pisculeț pietros, în mijlocul căruia cineva a amplasat un indicator, care ne arată și înălțimea – 1292 m. Nu e vârful acela clasic, măreț și golaș de pe care ai o priveliște superbă asupra împrejurimilor.  Prin locația sa vârful Măgura Codlei constituie un alt prețios observator al Bârsei însă în prezent privirile îți sunt opturate de coroanele copacilor aflați pe creastă, semn al ignoranței și neimplicării autorităților locale în a expune într-o mai mare valoare acest loc strategic de o neasemuită frumusețe. Cățărați pe borna din jurul vârfului cu greu am putut surprinde câteva imagini evocatoare ale locului mai ales că și timpul nefavorabil ne-a împiedicat să încununăm demersul cu un succes deplin. Dar să fim un pic poetici zugrăvind un tabloul ideal al locului cu speranța pentru viitor ca autoritățile locale să se implice mai mult în a reda acestui loc certa sa valoare peisajistică. Pe o vreme bună aici drumețul poate surprinde toată  panorama largă dinspre Făgăraș, Iezer şi Piatra Craiului, masive cu  forme felurite. Aici Piatra Craiului cu subdiviziunea ei Piatra Mică ți se înfățișează ca o creastă cu muchia zimțuită, la poala căreia se așterne pocladă de brazi însă mai spre vest masivele Făgăraș și Iezer-Păpușa se înalță ca niște uriași ciopliți în marmură, despicați de paloș, cu tăpșan neted pe vârf. Între cele două lumi de piatră stau mulțimea munților mai mărunți în frunte cu Țaga, cu sclipirea acoperișurilor pe stâne la marginea pădurilor.  Ce am putut surprinde rămâne o tentativă temerară o încununare a efortului depus în lupta cu ignoranța omenească și cu norii de ploaie ce înnegurau la propriu întreaga panoramă alpină.

Facem o binemeritată pauză după care ne avântăm într-un tur de orizont. La circa 5 minute de vârf  într-o poieniță pe partea stângă, am avut șansa de a admira printre același lăstăriș stânjenitor și tabloul panoramic cu masivele Piatra Mare și Postăvaru falnicii străjeri ai Bârsei ce emanau sobrietate asemenea santinelelor veșnic prezente la post indiferent de vitregia vremii sau urgia veacurilor.

Mica aventură pe Măgura Codlei se apropia de sfârșit finalul fiind accelerat și de ploaia mocănească ce se instalase vârtos pe culmi și care nu dădea semne că va ceda cât de curând. Într-o poieniță pe partea dreaptă a promotoriului pe care se află instalată borna și piramida geodezică cu însemnele vârfului,  în dreptul unui panou informativ facem o ultimă fotografie de aici de la măgură mulțumind încă o dată naturii că ne-a oferit clipe de adâncă mulțumire și aici pe culmile Perșanilor.

Coborârea a necesitat mai multă atenție ca și urcatul înfruntând și ploaia a cărei intensitate se amplifica pe măsură ce înaintam. Dar am ajuns cu bine în Codlea adresând un ultim mesaj de la revedere Măgurii acoperită acum cu un văl înspumat. Și astfel s-au confirmat și legendele locale că atunci când vârful Măgurii este învăluit în ceață, se pornește vreme rea semn că omul în statornicia sa rămâne atașat locului și semnelor sale care-i animă existența.

III. IMPRESII LA FINAL DE DRUMEȚIE

Drumeția în munții Perșani-Măgura Codlei mi-a dat ocazia să afirm cu certitudine că masivul deși are o altitudine moderată este în măsură să ofere peisaje spectaculoase asupra culmilor învecinate. Șansa ne-a surâs admirând semețiile acestor masive grație și faptului că cerul a fost un pic cam înnourat. De pe Măgura Codlei am putut admira în voie masivele Postăvaru și Piatra Mare, dar și crestele magnifice ale Bucegilor, Făgărașului și ale Pietrei Mici. În rest am pătruns și am admirat și biodiversitatea masivului, verdele crud al pădurilor de fag cu arbori monumentali vechi de peste 200 de ani. Demn de reținut este că masivul are o geomorfologie complexă de la șisturi cristaline până la calcare și roci vulcanice. La final de drumeție deși ne-a plouat mocănește până la piele pot să afirm că nu am regretat faptul că am călcat și pe meleagurile Codlei, poarta de intrare în ținutul pitoresc și plin de istorie al Bârsei.