Munții Hășmaș reprezintă o grupă muntoasă din Carpații Moldo-Transilvani și aparține de lanțul muntos al Carpaților Orientali. Vârful cel mai înalt de aici este Vârful Hășmașu Mare, cu înălțimea de 1792 metri. Munții Hăsmaș (sau Hăghimaş) se află intre Munții Giurgeului, Tarcăului si Ciucului și Depresiunile Ciucurilor si Giurgeului. Zona este un esențial nod hidrografic, din Hășmaș izvorând afluenți ai Oltului, Mureșului, Bicazul si Trotușul. Masivul Hășmaș ocupă o poziție centrală, prin multiplele lui valori peisagistice, care culminează cu impresionantele Chei ale Bicazului.
El alcătuiește una din cele mai remarcabile regiuni turistice din munții noștri. Către nord, Hășmașul se învecinează cu Masivul Budacului, de care este despărțit prin pârâul Bistricioara, ale cărui ape scaldă ambele masive, de la confluența sa cu Putna până la gura pârâului Pintic. La est limita Munților Hășmaș este mai largă și se desfășoară tot pe cursuri de ape. Din Valea Bistricioarei, către sud-est, pârâul Pintic formează pe întregul său parcurs limita dintre Hăsmaș si Ceahlău, limită care, trecând apoi peste șaua Tabla, se continuă către sud, în lungul văii Bistra, până la confluența sa cu pârâul Capra (Jidanului); de aici înainte, limita masivului o formează firul acestei ultime văi, până la vărsarea sa în Bicaz.
În continuare, spre sud, până la confluența văii Iavardi cu Valea Rece, Hășmașul se învecinează la est cu Munții Tarcău, de care este despărțit prin pâraiele Damuc si Fagului. Pe acest parcurs, linia despărțitoare urcă de la 580 metri altitudine pe râul Bicaz, la 610 metri la Gura Damucului și la 1.300 metri pe cumpăna de ape dintre Damuc si Valea Rece.
Limita sudică a Hășmașului este determinată de Valea Iavardi, în totalitatea ei, iar de la obârșia acesteia către vest de cumpăna Muntelui Sacadat, prelungită cu albia Văii Nascalat Patac – cursul inferior din munții Ciucului până la vărsarea sa în Olt.
La vest, vecinii Hășmașului sunt Munții Giurgeu cu cele două grupe întinse și de înălțimi medii, constituite din Munții Voșlobenilor si cei ai Ditrăului.
Muntii Hăsmaș în general oferă un peisaj atractiv, înlănțuind locuri domoale cu abrupturi aspre, aspectul actual datorându-se rocilor cristaline și calcaroase. Masivul este spectaculos în orice moment al anului. Masivul Hăsmaș este constituit, în principal, din două mari culmi, și anume: Culmea Curmătura si Culmea Tulgheș – Valea Rece, aceasta din urmă fiind întreruptă în zona sa centrală de defileul adânc al râului Bicaz.
Culmea Curmătura formează rama vestică a masivului și poate fi împărțită turistic în două porțiuni: prima, cuprinsă între vârful Medieș si Pasul Pângărați, iar cea de a doua, între aceasta și limita sudică a masivului, Muntele Sacadat.
Din punct de vedere geologic, Masivul Hăsmaș face parte din zona cristalino-mezozoică a Carpaților Orientali. Fundamentul lor este alcătuit din roci cristaline (vechi roci eruptive si roci sedimentare), mai mult sau mai puțin metamorfozate prin temperatură și presiune, care au schimbat profund caracterul rocilor primare, cristalizându-le. Acestor roci, înălțate ca munți puternici, li s-au adăugat apoi altele sedimentare, formate în era secundară (mezozoică) și care n-au mai fost supuse transformărilor suferite de primele.
Deși acest tip de relief se aseamănă cu cel al masivului Ciucaș sau Ceahlău, cărările Hăşmaşului Mare, Hăşmaşului Negru, cele ale Vârfului Ascuţit (Ecem) sau cele aflate la baza fascinantului grohotiş Moara Dracului, sunt unice atât peisagistic cât și panoramic. Traseele turistice marcate din masiv sunt în general ușoare, putând fi parcurse fără probleme de către orice turist obişnuit cu cărările munţilor. Emblematică pentru acești munți este Piatra Singuratică și cabana Piatra Singuratică, situată la poalele ei dar și priveliștile panoramice de pe Hăghimașu Mare și Vârful Ascuțit (Ecem). Hăşmaşul Mare, Piatra Singuratică şi Vârful Ascuțit (Ecem) fac parte din Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaşul Mare. Acesta a fost înființat în 1990 în scopul protejării şi conservării speciilor de plante şi animale care cresc pe teritoriul său. Piatra Singuratică este numită în ungureşte Egyeskő, de unde şi denumirea alternativă de Piatra Unică. Șlefuită de natură în roci sedimentare marcate de dolomite calcaroase, Piatra Singuratică se aseamănă cu o sculptură artistică – un bibelou de porțelan.
Escaladarea hornului Pietrei Singuratice, echipată în vara anului 2008 cu cabluri de oțel, impune îndemânare, forţă fizică şi multă atenţie pentru un turist obișnuit. Urcând până la înălţimea de 1608 metri drumeții vor avea parte de o privelişte minunată, putând admira Depresiunea Ciucului şi stâncile din jur acoperite cu păduri de pin. Turistul care vizitează Piatra Singuratică poate să se întoarcă acasă cu mii de experienţe, fiind fermecat nu numai de peisajul de o frumuseţe pitorească, ci şi de miile de flori alpine frumoase, printre care sunt şi câteva specii endemice, care apar doar în această zonă. În timpul drumeţiilor făcute dis-de-dimineaţă se pot zări pe colții stâncilor acoperite cu pajişti alpine, capra neagră, care a fost adusă aici în anii 1970, dar totodată se pot observa şi multe specii de păsări caracteristice zonelor montane şi alpine. Iar dacă urci pe Piatra Singuratică numai pentru relaxare, aerul proaspăt şi conversaţiile cu turiștii care trec pe aici prin aceste lucruri te fac să iubești cu mai multă sete ținutul fermecat al Hășmașului.
La baza stâncii se află cabana Piatra Singuratică, la o înălţime de 1504 metri, care a fost reconstruită în 2010. La cabană se întâlnesc numeroase trasee de drumeţie, de aceea aceasta are un rol turistic important. Cabana aşteaptă turiştii cu două camere la parter, care pot fi încălzite şi cu cazare şi la mansardă.
De o neasemuită frumusețe poate fi caracterizată și incursiunea spre vârful Hăghimașu Mare 1792 metri cel mai înalt vârf al masivului. Nu poți face abstracție colindând aceste plaiuri într-o zi liniștită chiar dacă zarea îți este învăluită de neguri supărătoare de pitorescul autentic al locului din care răsună tălăngile vacilor ce parcă erau acolo de când lumea iar sublimul numaidecât coboară în mintea drumețului, bulversat de atâta frumusețe pastorală și naturală, ridicat fiind deasupra a toate, pentru o durată asemănătoare cu înțelesul lui ceva pentru totdeauna. Dacă nu este sublimul, atunci este frumusețea peste care nu poți trece. În drumul spre Hăghimașul Mare o perspectivă largă se deschide, stânci peste care corbii și vulturii se rotesc, iar crucea de pe Hășmașul Mare pare a fi o cruce în munți luată de pe pânzele vechilor corăbii spaniole ale lui Columb ce s-au abătut spre ținutul necunoscut al Americilor. O cruce prin care frumusețea divină coboară jertfindu-se în clipele trecătoare spre bucuria muritorilor rătăcitori ce caută, nici ei nu știu prea bine ce anume.
O călătorie prin magicul Hășmaș e un drum plin de contraste. Din câmpia Mureșului de la Gheorgheni, urci coastele defel domoale ale Giurgeului. Calea bine întreţinută e numai cotituri îndrăzneţe. Străbaţi umbra pădurii de fag, apuci prin cea de brad, tot mai rărită, până ce dai în domnia păşunilor de la Covaci Peter-Poiana Fericiților. E suiş de munte, cu plăceri variate de la loc la loc, ceea ce dă noutate chiar aceluiaşi drum făcut în anotimpuri diferite, îţi procură privelişti şi senzaţii felurite, îţi apare mereu nou. Natura prin aceasta e veşnic alta. În urcuşul urmat nu sunt sate; rar chiar câteva cabane răzlețite. E natura singură cu florile ei, cu arborii ei, îmbinate după bogata ei imaginație.
Ajungând în poiana Covaci-Peter poposești parcă într-o poiană dumnezeiască, acoperită cu un covor de iarbă deasă și fragedă. Aici brădetul întunecat de pe dealuri se retrage mai la o parte făcând loc doar la câteva tufe de afin și ienupăr ca niște mici chiparoși. Câte un molid răzleț își desfășoară în voie mândra înfățișare cu coama cetenilor bogate. Aici soarele dă strălucire pajiștei, ca și micilor ogoare de secară pârguită, poleindu-le fața. În fundal de departe domină peisajul impresionant oferit de asprele prăvălișuri ale Hășmașului. Câtă frumusețe, câtă liniște, câtă mulțumire este aici în acestă Poiana a Fericiților. Este prefacerea sufletească trezită în noi de bagheta magică a naturii, orășeni închiși aproape toată viața în spațiul restrâns al biroului.
Dinspre marginea poienii de după o dungă de molizi tineri, auzi șopotul lin, ca un cântec ademenitor de zâne. E un pârâiaș vioi, fără să fie prea săltăreț. Glasul lui ca un cântec în surdină mărește farmecul locului. Privindu-l de aproape, în drăgălășenia lui, printre campanulele albastre ce-i surâd, îți aduce aminte de fața rumenă a unui copil vesel și zburdalnic. Nu ai putea zice că e același Olt, lat și mânios de la Călimănești, după ce și-a încordat puterile ca să taie-n curmeziș Carpații, ce aici își începe drumul cu o șuviță de apă, limpede ca lacrima. Izvorul lui e numai la doi pași de cel al Mureșului. Dumnezeu știe dacă în pragul de deal, nici un kilometru mai lat, apele de ploaie nu apucă nehotărâte, când spre unul când spre altul. Pe valea cu fundul neted, verde peste tot, râușorul numai la cotituri sclipește. E scurta parte din lungu-i drum în care Oltul cunoaște voiciunea gingașă a copilăriei.
Aici este apogeul frumuseții Hășmașului. Dincolo de Piatra Singuratică până la Pasul Tarcău te cufunzi în decorul pastoral al Hășmașului păzit ștrașnic de cerberii cu inimă de leu cu care defel te poți împrieteni doar dacă iubești cu adevărat farmecul potecilor de munte. Dar minunea frumuseţilor fermecătoare nu s-a isprăvit. Poteca şerpuieşte mai departe printre pajişti ca zmaraldul. Se zbenguiesc mieii în vremea primăverii. Peste culmi zăreşti prin ceaţa uşoară a depărtării netezişul depresiunii Ciucului, ca peste faţa mării. Iarăşi te opreşti. Te-ai opri de altfel la tot pasul, atât de multe ademeniri prezintă poteca.
