I. INTRODUCERE

Bine îi este celui care, nemulțumit fiind de realitatea prezentă, păstrează în sufletul lui un ideal al unei existențe mai bune, care trăiește și respiră cu un singur gând: acela de a contribui, pe măsura mijloacelor dăruite lui de natură, la realizarea acestui ideal pe pământ – Vissarion Grigorevici Belinski —

Traversarea crestei Făgărașului rămâne o sagă care parcă se derulează neîntrerupt pe cei 70 de km ai săi. Prin lungimea sa impresionantă ea este cea mai lungă creastă din Europa chiar dacă în semeții Alpi altitudinile sunt mult mai ridicate. În concluzie firul poveștii crestei făgărășene merită depănat în continuare. Călcând pereții monumentalei creste legile atracției guvernează nestingherit. Nu poți capitula, nu poți abandona lupta. Imboldul inimii te îndeamnă să atingi desăvârșirea deplină, să împărtășești simțământul datoriei împlinite.  Încărcat de aceste sentimente profunde continui să evoc cel de-al treilea episod din ciclul celor patru episoade ale crestei făgărășene pornind de astă dată din inima Țării Făgărașului respectiv din localitatea Cârțișoara.

Situată la poalele munților Făgăraș, pe drumul înspre Bâlea  comuna Cârţişoara este  o localitate mare cu uliţe strâmte ce se deschid în pieţe mai largi. Acum câteva sute de ani aşezarea era formată din două sate, ce purtau numele ciobanilor care le-au întemeiat, Streza şi Oprea. Ca orice localitate românească, şi Cârţişoara se mândreşte cu cele două biserici  monument, dar mai ales cu  muzeul  din centrul comunei, muzeu dedicat celui ce a făcut numele comunei cunoscut în toată Europa, Badea Cârţan. Puţin îi cunosc astăzi povestea, însă la sfârşitul anilor 1900, paginile ziarelor europene erau împânzite cu articole despre ciobanul care a plecat din Cârţişoara, a trecut munţii în Ţara Românească şi a mers până la Roma pe jos pentru a vedea cu ochii săi Columna lui Traian. 43 de zile a călătorit Badea Cârţan, iar când a ajuns la Roma s-a aşezat în faţa Columnei în hainele sale ciobăneşti… „Un dac a coborât de pe Columnă!”, au strigat trecătorii curioşi.  Dacă poposiţi în Cârţişoara veţi auzi poveşti nenumărate despre eroul Cârţan, stră-strănepoţii săi povestesc cu drag şi entuziasm despre curajul său şi călătoriile prin Europa. Tot bătrânii satului îşi amintesc cum, cu mult timp în urmă, satul lor era cunoscut datorită haiducului Andrei Budac. Era spaima bogaţilor din Transilvania şi Ţara Românească Și astăzi multe poveşti circulă  existând și o baladă în versuri despre vestitul Budac şi ceata sa de haiduci. De aici din dreptul localității călătorul grăbit să se aventureze pe crestele Făgărașului urmează  șoseaua Transfăgărășanului.

Transfăgărășan, denumit “drumul printre nori”, este cea mai importantă șosea din România, dar și una dintre cele mai spectaculoase din Europa. Șoseaua Transfăgărășan a fost construită între anii 1970 – 1974.  În acest scop, s-au excavat peste 3 milioane de tone de piatră și se spune că munca asiduă, alunecările și surpările de teren au înghițit sute de vieți, dar nu există acte doveditoare în acest sens. La finalizarea construcției, Transfăgărășan avea 92 de kilometri de șosea, 27 de viaducte și poduri, iar tunelul Capra-Bâlea este cel mai lung din țara noastră – 887 metri. Se spune că, la construirea tunelului de pe șoseaua Transfăgărășan, minerii care se ocupau cu montarea explozibilului pe munte se țineau de mână, alcătuind un șir de 20 – 30 persoane, ca să nu fie luați de vijelie și aruncați în prăpastie. Datorita vremii vitrege și a ninsorilor abundente care se mai pornesc chiar și în luna iulie, șoseaua Transfăgărășan se deschide la 1 iunie și se închide pe 1 noiembrie.  Urmând acest drum al munților am revăzut din noul Lacul Bâlea. Cei șase ani scurși de la ultima întâlnire m-au făcut să devin nostalgic încercând parcă să evoc legenda acestor locuri.

Căldarea Glaciară Bâlea care adăpostește emblematicul lac (4,6 ha, altitudine 2034 m) cu cea mai frumoasă cabană semilacustră, este pe departe cel mai important centru al sporturilor de altitudine din Carpații României.  Situată în județul Sibiu în inima masivului Făgăraș – el înșusi cel mai grandios complex montan al Carpaților noștri – zona Bâlea Lac, parte a rezervației naturale omonime (180 ha suprafață) prezintă un relief glaciar tipic cu morene, terase, vale în formă „U” dominat de creste adânc crenelate din care se înalță dinspre nord-est spre sud-vest vârfurile Văiuga 2443 m, despărțit de Iezerul Caprei 2417 metri,  de Șaua Caprei 2315 metri și Paltinul 2398 metri. De aici coboară muchia Bâlii spre nord până dincolo de Cascada în Vârful Mierea la 1500 m. Peisajul de o frumusețe austeră unică este copleșitor atât vara cât mai ales în anotimpul alb. Atunci se mută aici fascinanta lume a nordului înghetat cu zăpezi înalte, sclipitoare atârnate parcă de streașina înălțimilor ce se contopesc în albul norilor efemeri.  Din Șaua Netedului – „poarta” accesibilă a Rezervației Faunistice Arpășel – privirea cuprinde o nesfârșită succesiune de culmi înalte care ascund văi glaciare complexe suspendate sau simple, vârfuri ascuțite și pinteni, ace și turnuri masive aliniate cuminte pe un fronton alpin cu iz himalayan.  Vegetația din perimetrul lacului este de tip hidrofil, fiind formată din rogozuri și plante ca: patlagina alpină, păpădia alpină, splina, etc.  Flora alpină mai cuprinde gențiane, garofițe, flori de colț și sângele voinicului. Pe Muchea Bălei crește o vegetație variată ce cuprinde smârdar, merișor, garofița cu flori roșii și militea, precum și floarea de colț și  macul galben.

Pornind de aici de la malul emblematicului lac drumețul carpatin poate face cunoștință cu imensa culme estică a Făgărașilor de piatră care a fost și rămâne o provocare pentru cei dornici de aventură. Învăluită în aburi cu văi adânci crescute domol din inima satelor transilvane pe această porțiune de creastă simți cum munții falnici fără egal sunt plini de sălbăticie și dificil de escaladat. Îmbătați de mireasma poienilor scăldate în soare admirând cascade și lacuri glaciare de legendă trecătorul își desfătează privirea în împărăția lor. Prin semeția sa și creasta estică a Munților Făgăraș reprezintă un tablou de suflet care îți umple inima și îți taie respirația. De neuitat și de legendă vor rămâne surprinzătoarea panoramă cu creasta estică și vestică a Făgărașului văzută de pe vârful Iezerul Caprei, sclipitorul și gingașul lac Capra, somptuozitatea crestei Făgărașului admirată de pe vârful Vânătoarea lui Buteanu, porțiunea de creastă Arpășel-Vârtopel și porțiunea de creastă La trei pași de moarte întruchipând parcă poteca sinuoasă și plină de provocări a vieții, gingașa căldare a Podrăgelului unde într-o liniște dumnezeiască sălășluiește mândru lacul Podrăgelu, grandioasa panoramă a căldării glaciare Podragu având transpus în mijloc ei lacul glaciar Podragu de un albastru azur inegalabil în Carpații României, audiența la suveranii României vârfurile Viștea Mare și Moldoveanu completând podiumul celor mai înalte vârfuri ale României, trăirile unice de pe vârful Moldoveanu pentru ca la finalul aventurii,  Fereastra Mare a Sâmbetei să ni se deschidă ca un evantai încheind apoteotic aventura pe unele dintre cele mai înalte culmi ale Făgărașului.

II. DRUMEȚIE PROPRIU-ZISĂ

23 August 2019 mi-a dat din nou ocazia să calc pe tărâmul mirific al crestei Făgărașului. S-au scurs aproape doi ani de la ultima vizită pe creasta Surului iar dorința arzătoare de a ne reîntâlni cu regele așa cum l-am denumit pe bătrânul Făgăraș erau atunci mai puternică ca oricând. Drumeția a fost planificată temeinic iar împreună cu prietenul meu de drumeții Liviu Velțan am pornit spre înălțimile ce domină etern văzduhul României. Urma să îndeplinim o misiune măreață plină de provocări la tot pasul,  însă uneori ambiția, tenacitatea, curajul și perseverența te fac să uiți de toate greutățile ce se ivesc într-o viață trecătoare de om. Numai natura este veșnică supusă acelorași nestrămutate legi de prefacere , de șuișuri și scoborâșuri în drumul însă care urcă mereu treptele evoluției generale. Pornim dis de dimineață cu un mijloc de transport urmând ruta Sibiu-Avrig-Porumbacu-Cârțișoara pentru ca mai apoi să urcăm serpentinele Transfăgărășanului pe la Bâlea Cascadă și Bâlea Lac.  În final poposim și la malul lacului Bâlea.   Cei șase ani scurși de la ultima întâlnire cu acesta m-au făcut să devin nostalgic. În prezent tot mai multă lume vizitează căldarea glaciară Bâlea atrasă de pitorescul greu de egalat al locului. Aici crestele semețe, unduirea liniștită a locului, aerul pur de munte oferă vizitatorilor adevărate punți de relaxare pe care tumultul vieții de astăzi le îndepărtează tot mai mult de noi. Nu zăbovim prea mult aici și urmând o celebră zicală a domnului Velții –Hai la pas,  Hai tot în marș,  Tot mai sus spre Făgăraș începem urcușul puțin pieptiș pe poteca marcată cu cruce roșie până în dreptul Curmăturii Bâlea un prim punct de reper al crestei.  În stânga reperăm Colții Bâlii și Valea Doamnei în toată splendoarea lor iar în dreapta o succesiune de vârfuri ascuțite și pinteni, ace și turnuri masive aliniate cuminte pe frontonul alpin. Sunt celebrele vârfuri Iezerul Caprei, Văiuga, Capra și Vânătoarea lui Buteanu de la care mi-am luat la revedere în urmă  cu 6 ani și pe care acum pașii nerăbdători și emoția din suflet ne îndeamnă să le traversăm nestingheriți.

Și pornim din nou într-un urcuș susținut până la Șaua Paltinului unde în curând ne intersectăm cu traseul de creastă bandă roșie. Nostalgia mă îndemnă să  întorc privirea spre poteca unde în urmă cu șașe ani trudit și ostenit mă îndreptam spre Bâlea după traversarea crestei vestice a Făgărașului cu ale sale semeții Negoiu, Lespezi, Lăițel și Laița.

Însă drumul nostru are o țintă precisă  mai precis șaua Caprei. Urmând tot spre est traseul de creastă,  observăm cum Șaua Paltinului se întinde molatec în bătaia soarelui vegheată de mărețul turn al Paltinului. Dintre creste apare pe neașteptate zona vârfurilor Capra -Vânătoarea lui Buteanu. Aici impresionantul, seducătorul vârf Vânătoarea lui Buteanu te cheamă asemenea unui cântec de sirenă.

De aici din șaua Paltinului spre nord mai reperăm oglinda lacului Bâlea  iar spre sud acul de păr al Transfăgărășanului, valea superioară a Argeșului și muchia sudică Piscul Negru cu vârfurile Buda, Râiosu, Mușeteica și Robița toate peste 2400 de metri altitudine. Suntem deasupra tunelului Transfăgărășan la limita județelor Sibiu și Argeș.

Urmăm apoi un urcuș aspru spre vârful Iezerul Caprei pe care îl atingem trudind din greu expuși în bătaia soarelui care-și răsfrângea razele asemenea unor suliți ascuțite și nemiloase. Dar efotul depus ne este răsplătit pe măsură.  De pe Vârful Iezerul Caprei cu cei 2417 de metri ai săi se  deschide o perspectivă extraordinară asupra crestei Făgărașului.  Drept în față reperăm falnicele vârfuri Vânătoarea lui Buteanu 2507 metri și Capra 2494 metri. Spre est se deschide zona de maximă asprime a masivului cu vârfurile Arpașu Mic 2461 metri, Arpașu Mare 2468 metri, Mircea 2461 metri, Podragu 2462 metri o colecție de vârfuri aprige despărțite de căldări glaciare brutale. În zonă reperăm și trapezul magnific al Moldoveanului acoperișul României. De aici spre est creasta Făgărașului continuă 40 de km până la Plaiul Foii. La poalele Buteanului reperăm și Lacurile Capra și Căprița obârșia principală a râului Argeș. La vest reperăm căldarea Bâlea și creasta vestică care se întinde pe 30 de km până la valea Oltului. Tot de aici se dezvăluie parcă trezind din nou amintiri vii splendida zonă glaciară Negoiu-Lespezi sectorul cu cea mai mare medie de înălțime din țară. Prin complexitatea peisajelor oferite pot să afirm cu certitudine că vârful Iezerul Caprei reprezintă un punct strategic al crestei Făgărașului punct de graniță între creasta estică și cea vestică situat aproape la jumătatea crestei. Trăirile de pe acest vârf sunt de asemenea unice și te fac să te simți una cu toate în desăvârșitul unison din jur.

De pe vârful Iezerul Caprei coborâm degrabă în căldarea Caprei îndreptându-ne spre un alt dar neprețuit al Făgărașului -Vârful Vânătoarea lui Buteanu. Din șaua Caprei poteca cu marcaj cruce albastră urcă relativ ușor piciorul înierbat al Muntelui Văiuga. Pe măsură ce luăm altitudine în fața noastră se definește parcă din ce în ce mai sublim un tablou epocal. Spre stânga reperăm conturul  superb al căldării Bâlea și tumultul vioi al vieții ce o animă iar spre dreapta căldarea Capra învăluită într-o liniște pitorească străjuită de piramida trufașă a Iezerului Caprei. Ai senzația pe moment că te afli la granița a două lumi paralele total diferite împărtășind însă pe deplin  sentimentul că și contrastele pot crea câteodată o armonie plăcută. Urcând spre vârf simțim cum razele de după amiază a soarelui izbesc parcă fără milă, necruțătoare fortăreața Buteanului. Spre vârf există un singur pasaj mai dificil spre final. Aici în șaua dintre Vânătoarea lui Buteanu și Capra ne tragem parcă puțin sufletul și ne pregătim pentru cățărarea finală.

În ultima porțiune simțim cum șaua stâncoasă se frânge prăpăstios pe ambele laturi.  Am ajuns cu bine pe vârf și privim parcă viitorul drept în față respectiv zona dintre Arpășel și Podragu. Norii se grăbesc să ascundă broderia stâncoasă a Arpășelului țesută de vânt, ploi, viscole și ghețuri. Reperăm fascinați aici de pe un alt pisc înalt al Făgărașilor creasta Arpașului Mic și al Budei. Norii și amurgul  se lasă falnici și spre vest, la o distanță de aproximativ 7 km  reperăm din nou creasta Negoiu-Lespezi.  Aici pe vârful Vânătoarea lui Buteanu 2507 metri  trăirile sunt din nou intense.  Ca şi florile, ca şi pădurile, soarele dă adevărata splendoare a munţilor. În lumina serii  apare fiecare vârf cu particularităţile lui, unul îndărătul altuia, unul mai sălbatic decât altul, creste ce se lasă în toate părţile, născând labirint de forme, unite în câte un pisc mai răsărit. Peste Arpașul Mare, cu muchia zimţuită, se înalţă ghebul mijlociu mai răsărit al Negoiului. Din culmea Arpaşului se ridică Vârtopul; cu vreo 50 metri mai sus, din el se lasă creastă prelungă, pe când mai spre răsărit Podragul pare mai masiv în izolare. Par şirag, deşi de fapt sînt îngrămădiţi în jurul unei căpetenii, ce-i domină. La umbra aproape a fiecăruia sclipesc ochiri limpezi de apă, mai puţine decît în Retezat, mai impresionante însă prin cadrul măreţ al căldărilor. Năruituri în jurul lor năruituri pe coastele ce le împrejmuiesc, pe când sus în zeliştea vânturilor și în asprimea luptei,stânci se izolează, se profilează ca nişte suliţi, capătă forme  fantastice.

Coborâm din înălţimile înviorătoare la malul Lacului Capra locul nostru de campare. La coborâre râmâi pironit. În mijlocul căldării glaciare doarme lacul la 2241 metri altitudine. Cu cât ne apropiem de el, cu atât mai mult ne fascinează plin de vrajă, ca un ochi sticlos ce privește țintă. Pare mai degrabă o imensă tipsie de argint cu reflexe variate după bătaia soarelui. Ochiul pământului caută fix fără clipiri, spre bolta de deasupra. Soarele îi dă coloritul iar norii variația. Poposind la malul lacului din vreme în vreme ici și colo se nasc cerculețe care se pierd repede. Sunt semnele vieții ascunse în adânc, a păstrăvilor zglobii ce-i populează apele. Lacul glaciar Capra constituie unul din izvoarele principale ale râului Argeș. Aici vara când temperatura în orașe sare peste 30 de grade lacul glaciar Capra îți oferă senzația unei răcori și liniști absolute. Lacul se află la altitudinea de 2241 de metri, are o suprafață de 1,8 hectare și o adâncime maximă de 11 metri. Am campat la malul lacului iar cât de curând noaptea s-a lăsat în căldarea glaciară a Caprei iar liniștea era deplină. Eram izolați însă singurătatea nu ne-a doborât. Lacul ne-a ținut de urât. În imobilitatea lui, era plin de viață, răscolitor de gânduri.

Dimineața când soarele se ridicat jocul reflexelor din jurul lacului s-au schimbat din nou iar fața apei s-a întunecat. Scăldate de verdele pajiștilor alpine între abisuri fantastice piscurile Făgărașului izbucnesc din nou prin aburul cețurilor prevestind o nouă zi plină de provocări. Ne îndreptăm cu pașii plini de viață spre Fereastra Zmeilor următorul punct pe ordinea de zi a expediției noastre. Urmând poteca de creastă chiar lângă lac reperăm un monument al unei premieri alpinistice încheiate tragic. Monumentul Alpiniștilor a fost ridicat de familiile a 4 alpiniști bucureșteni  morți într-o avalanșă în anul 1963 după ce au realizat premiera de iarnă a crestei Arpășelului. Uneori cu regret constatăm că multe izbânzi ale alpiniștilor sunt plătite uneori cu viața. După un scurt urcuș mai întoarcem parcă nostalgici privirea înapoi spre lacul Capra. Nu ne-am putut abține să nu-i admirăm pentru ultima dată farmecul. De acolo din tainica căldare simți cum îți face semne, îți surâde, te recheamă, îl regreți ca pe un prieten drag.

Poteca de creastă ne îndrumă cu pași repezi spre porțiunea Arpășel-Vârtopel. Creasta Arpășel-Vârtopel pornește de la vârfurile înfrățite Vânătoarea lui Buteanu-Capra până la muchia nordică Albota. Este o muchie zdrențuită cu o lungime de 2,5 kilometri. Aici atât spre nord cât și spre sud versanții au 400 de metri diferență de nivel. La capătul crestei se deschide Fereastra Zmeilor iar dincolo de ea se ridică trei bastioane zimțate, aspre, colțuroase menite parcă să protejeze  agresivul munte Arpașul Mic.  Este porțiunea La Trei Pași de moarte care parcă te invită să-i calci pragul.  Această creastă este cel mai dificil sector din creasta Făgărașului. Gradul ridicat de periculozitate nu face pretabilă această porțiune pentru turiști motiv pentru care traseul de creastă ocolește broderia stâncoasă a Arpășelului pe versantul sudic. Pătrunzând în această porțiune de creastă simți pe deplin cum imensitatea peretelui montan te învăluie și te atrage într-un univers selenar cu lespezi mari și stânci cu forme ciudate. În rest linişte de genune doar un murmur de izvor tâșnind timid din coasta muntelui îți dezvăluie binecuvântatele sale ape. Peste tot domină măreţia naturii cu sălbatica ei frumuseţe, cu ceaţa străvezie lăsată spre fundul adânc, cu jocul umbrelor de nori proiectate pe largul careu al munţilor. Aceasta e răsplata ostenelii către înălţimi.

Când ajungi în dreptul porțiunii de creastă La trei pași de moarte îți vin în minte fără să vrei oamenii dragi care au dispărut prematur de lângă tine răpuși de tot mai perfidele boli ale lumii moderne. Mediul în care trăim a ajuns atât de viciat de parcă cineva ar avea tot interesul să dispărem înainte de vreme. Să fim mereu, pretutindeni -La trei pași de moarte.  În zona de creastă La trei pași de moarte se trece pe linia de demarcație între Ardeal pe partea stângă și Muntenia în partea dreaptă. Traversând porțiunea, spre sud se cască o prăpastie amețitoare de 300 de metri însă și spre nord peisajul abrupt este asemănător. Aici crucile presărate din loc în loc amintesc de tot atâtea vieți curmate tragic, atât români cât și străini. Am ajuns la baza vârfului țepos și în dreptul primei porțiuni cu cabluri. Porțiunile de la Trei pași de moarte sunt asigurate cu cabluri și lanțuri. Dacă te ții bine de ele și ești atent pe unde pășești pe vreme bună nu este nici un pericol.

Am traversat experimental și această porțiune a crestei dorința noastră fiind aceea de a vizita lacurile glaciare Podrăgelu și Podragu pentru care trebuia să ne abatem de la traseul de creastă.  Depășind prima ascensiune din La Trei Pași de Moarte urmează un țanc foarte îngust apoi o coborâre pe un alt țanc stâncos porțiunea fiind de asemenea asigurată cu cabluri.

În continuare poteca te îndreaptă spre al doilea bastion ținând o brână îngustă bună doar pentru capre negre.

Urmează al doilea bastion asigurat cu lanțuri după care al treilea bastion cu o porțiune relativ lejeră.

Am ajuns pe cealaltă parte a crestei reperând mai în ansamblu acest pasaj tehnic al crestei Făgărașului. Privit dinspre nord acesta pare mai blând mai conciliant. Pe sub creastă se zărește traseul ocolitor spre cabana Podragu. Vechii noștri prieteni Lespezi Negoiu, Călțun, Capra și Vânătoarea lui Buteanu parcă ne felicită pentru munca depusă și ne urează drum bun în continuare.

Revenim la Fereastra Zmeilor unde o fotografie de legendă imortalizează peisajul de vis din jurul nostru. În final parcă ca un decor de scenă reperăm spre est muchia Piscul Podragului învăluită de o hlamidă de nori cenușii în formare.

În continuare urmăm traseul marcat cu cruce albastră spre lacul Podrăgelul nu însă fără a repera o splendidă imagine a văii înspre Albota și Arpaș aici din Porțița Arpașului.

Străbătând poteca pe sub vârful Arpașu Mic prin căldarea Pietroasă începem un scurt urcuș până în zona Portița Frunții . De pe această culme admirăm un frumos peisaj cu ceea ce am lăsat în urmă respectiv cele trei bastioane zimțate ale porțiunii Trei Pași de Moarte parcă mai colțuroase și înfiorătoare dăltuite în coasta muntelui precum și poteca șerpuind prelung până la Fereastra Zmeilor.

Mai departe coborâm spre Căldărușa Frunții și căldarea Vârtopului unde ni se deschide o panoramă superbă cu valea Arpașului. De nu eşti grăbit, ceea ce la munte nu e bine, popasuri dese ţi se oferă, pătrunzând în toiul luptei dintre apa ce curge năvalnic, chiar când e numai un fier, și piatra năruită ce i se pune-n cale. O altă lume, nebănuită prin aspectul ei, se prezintă privirii.  Aruncând privirea către șesul Țării Oltului, rămâi uluit nu de înălţimea la care ai ajuns, ci de măreţia văii Arpașului ce se deschide sublim sub locul în care ne aflăm.

Un scurt popas și începem ascensiunea spre Coama Podrăgelului o luptă prelungă cu urcușul devenit pieptiș și nemilos.  Însă la tot pasul mici tablouri de amănunt te ţin atent, încordat, de nu-ţi dai seama pe moment de osteneala depusă.  Întorcând privirea descoperi cum muchia Albota își desăvârșește forma tot mai sublimă.

Ajunși în strunga Podrăgelului descoperim alte culmi muntoase alte priveliști ce-ți taie respirația. Privind înapoi facem o retrospectivă a efortului depus. În fundal se mai dezvăluie pentru încă o dată Porțiunea la Trei Pași de Moarte completată cu coborârea abruptă și prelungă de pe muchia Albota înspre Căldarea Vârtopului. De acolo un urcuș la fel de greu și istovitor. Însă nici viitorul nu ne oferea o perspectivă mai plăcută. În fața noastră se căsca un hău abrupt și o coborâre pe un horn plin de grohotiș până în căldarea Podrăgelului. De acolo trufașă și nemiloasă se înălța Muchia Podragului acest ultim zid care ne despărțea de cabana și lacul Podgragu. Înspre drepta parcă supărat pe noi vârful Arpașul Mare ascuns printre nori refuză să ne dezvăluie silueta sa încântătoare.

Simți pe moment cum piscurile nu se lasă doborâte ci asemenea unor mușuroaie se țin în șiruri neîntrerupte.  Prizonieri ai viitorului ce ne aștepta, ne resemnam cu soarta parcă imobilizaţi. Ne-a trecut prin minte vorba înţeleaptă a unui om învăţat: „Omul e mai slab decât un ou, dar mai tare decât un munte”. Pericolul dă curaj; naşte voinţă, chiar când duşmanul pare de neînvins. Ne unim puterile slabe și coborâm voinicește în căldarea Podrăgelului. Cu cât coborâm cu atât mai mult ni se dezvăluie silueta zveltă și mlădioasă a lacului Podrăgelu.  Aici în căldarea mai puțin umblată de turiști într-o liniște dumnezeiască el apare tăcut, enigmatic un ochi de smarald sădit în inima carpaților făgărășeni. Lacul Podrăgel la o altitudine de 2030 m se află în Căldarea Podrăgelului, între Piscul Podragului (Muchia Turnurilor Podragului) și Piscul Podrăgelului (Coama Vârtopului), sub traseul marcat cruce albastră (Cabana Podragu – Curmătură dintre Lacuri – Strunga Podrăgelului – „Portița Fruntii” – Portița Arpașului/Fereastra Zmeilor). Efortul de până aici ne-a fost răsplătit pe măsură. Privind în vale se dezvăluie sublim și orașul Victoria aici la granița județelor Sibiu și Brașov.  La o tresărire a privirii reperăm și creasta colțuroasă, sălbatică ce se definește între vârfurile Arpașu Mare și Podragu.

Părăsind Căldarea Podrăgelului începem urcușul lung, prelung și obositor pe muchia Podragu. Nici nu se putea o pedeapsă mai grea, alternanţa între licărirea salvării şi taina nedesluşitului. Nu aş putea spune că acel urcuș a fost o plăcere, decât acum când mă gândesc la această bucată de drum chinuitoare. În sfârșit, ajungem la Șaua dintre Lacuri 2269 de metri iar peisajul copleșitor din jur deșteaptă din nou în noi bucuria reală. Jos în vale reperăm Cabana Podragu una din cabanele pitorești ale munților Făgăraș. Decorul din jurul ei este copleșitor iar centrul atenției este captat înspre lacul Podragu unul din lacurile glaciare de splendoare ale crestei Făgărașului. Cum poți descrie mai frumos și mai poetic  lacul Podragu. Farmecul lui stă în grandioasa panoramă ce-l înconjoară, un amfiteatru măreţ, lângă care alte cetăți de stâncă mai mărunte măresc impresionanta panoramă glaciară. Mărginit de muchia Tărâța ochiul de apă de un azuriu incredibil farmecă ochiul, îl îmbată cu culorile vii ale paradisului. Acesta e farmecul muntelui, una din ademenirile lui. Domină. Când cerul e senin, aici de un albastru mediteran, vizibilitatea devine depărtată şi limpede. Priveliştea într-adevăr este impresionantă. Prinzi maiestatea domniei munţilor.

Retrospectiv întoarcem privirea spre locurile unde am trudit o bună parte din zi. Îmbrățișăm cu privirea muchia Albota, Coama Podrăgelului, căldarea Podrăgelului și gingașul lac Podrăgelul care ne zâmbește pentru ultima oară.

Coborâm degrabă în căldarea Podragului. Lacul Podragu este un lac glaciar din Munții Făgăraș. Acesta este situat în căldarea Podragu, la altitudinea de 2136 de metri. Are o adâncime de aproximativ 16 metri și o suprafață de circa 3 hectare. Lacul Podragu este al doilea cel mai mare lac din Munții Făgăraș, după lacul Bâlea. Lacul Podragu este alimentat de un izvor principal, dar și de precipitații. În zona alpină, precipitațiile cad în cantități mari. Din câte se știe lacul ar fi populat cu păstrăvi. Lacul Podragu are o culoare deosebită, un verde albăstrui, uneori foarte intens, care îți trezește admirația. Zona căldării, de asemenea, este superbă, peisajul fiind absolut pitoresc. Situat la obârșia văii Podragu, într-un circ glaciar aflat între muchiile Podragului (vest) și Tărâței (est), despărțite de Șaua Podragu,  lacul  s-a format în căldarea unui ghețar, prin acumularea apei provenite din ploi și zăpezi. În afară de precipitați, acesta mai este alimentat atât de către un izvor principal sudic, cât și din alte izvoare de suprafață circumferențiale. Evacuarea surplusului de apă se face prin partea de nord-vest printr-un emisar ce alimentează Lacul Podragu Mic și are un debit de 150 l/s.

Și cum puteam trece prin căldarea Podragului fără a aminti în treacăt și de legendara Cabană Podragu. În anul 1885, Societatea Carpatină Transilvaneană (SKV) din Sibiu, a construit la lacul Podragu un adăpost de piatră, care nu a durat mult, ci s-a dărăpănat. În anii 1937-1939 Turing Clubul României a luat hotărârea de a construi o cabană turistică la Lacul Podragu, scop în care a arendat terenul necesar de la locuitorii comunei Ucea de Sus, a întocmit planurile și a executat cabana la Tălmaciu, urmând ca apoi să fie transportată în bucăți și montată la locul stabilit. Totodată, asociația a pornit la deschiderea și amenajarea drumului și a cărării care duce pe Valea Podragului până la lac. Datorită unor piedici apărute în calea realizării acestei cabane, TCR-ul a renuntat la proiectul initial și a transportat cabana în apropierea Vârfului Suru, montând-o pe locul numit Fruntea Moașei. – luând astfel naștere fosta cabană Suru distrusă de un incendiu devastator în cursul anului 1996.  Actuala cabană Podragu a fost construită prin anii 1948-1949 de către Banca Națională a României pentru salariații săi, fiind dată în folosință în anul 1950. Actualmente ea este folosită ca și cabană turistică. Situată în partea centrală a Munțiilor Făgăraș, zona Turnuri-Podragu este una din cele mai vizitate zone montane din masiv. Este vizitată de turiștii care parcurg traseul de creastă, sau de cei care urcă aici pentru a se bucura de frumusețea zonei. Imortalizăm aici o fotografie de legendă răsplătind efortul depus, după care cu forțe proaspete atacăm ultima redută a zilei – străpungerea crestei înspre șaua Podragu.

Poteca marcată cu triunghi roșu ce te duce spre șaua Podragului părea fără de sfârşit acum spre finalul zilei. Cu mare trudă urcăm din treaptă în treaptă. În sfârşit ajungem în Șaua Podragu. Din șaua Podragu ca și călători osteniți de efortul depus, admirăm dintr-un alt unghi panorama superbă a căldării glaciare Podragu, lacul Podragu și valea Podragu mărginite de muchia Podragului la vest și Muchia Tărâța la est.

De acum încolo ultimele obstacole spre treptele supreme ale împărăției Făgărașului nu mai sunt decât ziua prea scurtă și traseul sinuos de creastă ce traversează șaua Podul Giurgiului, șaua Ucea Mare, șaua Corabiei, șaua Ucișoara, șaua Orzănele. Poteca de creastă ne poartă alene acolind vârfurile Tărâța și Corabia dezvăluind spre nord căldarea amețitor de abruptă a Hârtopului Ucei iar înspre sud culmile domoale dinspre Podul Giurgiului cu văile Podul Giurgiului și Orzăneaua Mică. Suntem pe limita de demarcație a județelor Brașov și Argeș.

Sentimentul este copleșitor și simți cum parcă noi oamenii suntem este un fir de nisip pierdut în complexitatea universului. în fapt în fața veșniciei naturii ce suntem noi oamenii, niște biete viețuitoare care percepem că timpul nemilos, tiranic ne pecetluiește fără cale de întoarcere destinul. Însă naturii nu-i pasă de timp, avem multe de învățat de la ea. Timpul nu iubește și nu urăște pe nimeni, el este cu toți indiferent, el îi poartă pe toți la fel. De aceea cunoașterea-i măreață și frumoasă, cunoașterea-i mai scumpă ca un șirag de perle, căci timpul nimicește orice comoară dar înțeleptul și învățatul nu vor pierde niciodată. Până la vârful Viștea Mare nu ne mai desparte decât șaua Orzănele traversând santinela țepoasă a vârfului Ucișoara 2399 metri.

Ce poate fi altceva urcușul spre vârful Viștea Mare decât muncă, o muncă dură, aspră, hapsână pe care nu o dorești dar nici nu o poți evita. Nu ai pe unde ocoli vârful Viștea și oricum trebuie să îți câștigi cu greu dreptul de a fi primit de suveran. Te simți ca un soldat supus să întreprinzi o misiune măreață iar comandanții nemiloși ne biciuesc cu un urcuș de 217 metri diferență de nivel cu o pantă de 45-50 de grade. Însă urcușul pe Viștea este în sine un adevărat test psihologic. În timp ce urci ești nevoit să îți cauți singur motive de a pune un pas după altul și apoi alt pas și altul mai departe. Nicăieri parcă nu e mai greu de a pune un pas unul după altul.

Ajuns sus pe Viștea Mare 2527 metri al treilea vârf al Carpațiilor României uiți parcă pe moment de orice urmă de oboseală. De sub abruptul Viștei pe aliniamentul crestei nordice reperăm jumătatea vestică a crestei Făgărașilor. În depărtare dacă ai noroc de vreme bună se poate repera semețul Negoiu, vârfurile Lespezi și Cornul Călțunului actorii principali ai crestei vestice. În fața lor ca niște străjeri falnici se întinde o minunată colecție de piscuri semețe începând cu Arpașul Mic, Arpașu Mare, vârfurile Capra și Vânătoarea lui Buteanu.

Înspre latura estică panorama este de asemenea încântătoare. În fața noastră se înșiruie șaua Viștea, refugiul Viștea și colecția de vârfuri Hârtopul Ursului, Galbenele, Gălășescu Mare, Gălășescu Mic și Slănina.

Rotind privirea la 180 de grade reperăm culmile sudice prelungi și ample dar domoale ce  completează broderia stâncoasă a crestei principale unde muchiile nordice apar prăvălite în rupturi scurte și brutale. Spre latura vestică a crestei reperăm culmile Podul Giurgiului și Mircea iar pe latura estică splendida căldare a Văii Rele ce se definește pornind din dreptul lacului Iezerul Moldoveanului. În depărtare se profilează și silueta lungă și prelungă a muntelui Scărișoara.

De aici până la Moldoveanu nu ne mai despart decât 420 de metri pe poteca marcată cu bulină roșie. Suntem în apropiere de acoperișul României iar sentimentele împărtășite aici sunt unice, exaltare, beatitudine, poftă de viață. Spre vârful Moldoveanu muchia are un singur pasaj mai dificil – Spintecătura Moldoveanului . Aici în vâlcelul spre Valea Rea a murit cu ani în urmă un cetățean german coborând după flori de colț.

Îmbătați la propriu de sentimentele trăite am pășit pe acoperișul României –Vârful Moldoveanu cu cei 2544 metri ai săi. În fața noastră ca și un omagiu suprem se deschide privirii spre desfătarea supremă imensa tălăzuire de piatră a crestei Făgărașului, cea mai amplă desfășurare de vârfuri și creste alpine din Carpații României. De aici cuprinzi întreaga zona a sfâșierilor glaciare, a piscurilor trufașe și a prăvăliturilor adânci deschisă de tripletul Ciortea la vest cu vârfurile Boia 2431 metri, Grohotișului 2395 metri, Ciortea 2426 metri și o încheie 30 de kilometri în zborul vulturului la est culmea Dara cu vârfurile Dara 2500 metri și Hârtopul Darei 2506 metri.

Chiar sub vârf pe latura estică reperăm ca o oglindă sclipind în soare Iezerul Triunghiular sau Iezerul Moldoveanului-obârșia Văii Rele care străbate splendida căldare cu același nume.

Spre sud din Moldoveanu se desprinde o muchie care la muntele Scărișoara se desparte în două culmi Picuiata spre vest respectiv Scărișoara spre est. Acestea sunt cele mai întinse creste sudice lungi de 30 de km. și cu o suprafață de 365 km pătrați. Această unitate montană este mai mare decât Bucegiul fiind însăși un munte în sine ca și dimensiuni, suprafață și altitudine. De-a lungul coamei Scărișoara ținând drumul oilor se poate coborî până în comuna Nucșoara, județul Argeș.

Cine a ajuns până aici este un învingător semn că bogăția nu este deloc oarbă și presupune perspicacitate, tenacitate și mult curaj. Încărcați de aceste simțăminte profunde ne luăm la revedere de la veșnicul suveran al României stăpânul absolut al Împărăției Făgărașului care ne zâmbește blând și binevoitor. Ne reîntoarcem la fratele său geamăn Viștea pe care doar trufașul Negoiu cu cei 2535 metri i-a răpit premiul de a fi cea de a doua culme măreață a României.

Dar el Viștea Mare completează podiumul celor mai semețe vârfuri ale Carpaților Românești. De acolo poteca de creastă ne îndreaptă tot spre est mai precis spre Porțița Viștei loc magic unde parcă norii nestingheriți trec din Transilvania în Muntenia.

Dincolo de șaua Viștea, urmând creasta spre est,  vârful Hârtopul Ursului cu cei 2461 de metri ai săi își saltă spinarea abruptă.  De aici din Hârtopul Ursului se pot repera ambele lacuri din Valea Rea respectiv Iezerul Triunghiular de sub Vârful Moldoveanu și lacul Gălășescu precum și toată căldarea Bândea din partea stângă.  în fața noastră spre est în continuare se deschide grandioasa panoramă a altor 30 de km de creastă a Făgărașilor. Asemenea oamenilor și munții alternează diferite stări de spirit.

În fața noastră urmează Gălășescu Mare 2470 metri de o agresivitate neliniștitoare. Aici la poalele muntelui Gălășescu Mare se află un excelent loc de campare în jurul Iezerului Gălășescu obârșia secundară a văii Rele. Aici în căldarea glaciară largă și ferită de vânturi apăreau cu ani în urmă ciopoare de capre negre. De acolo se poate coborî până la stâna lui Burnei și în continuare spre Nucșoara, loc de legendă al Argeșului. Aici în apropiere de Iezerul Gălășescu reperăm o serie morene, aglomerări de stânci rupte de ghețari la alunecarea lor pe abrupturi și văi, un fenomen glaciar cum numai aici în Făgăraș și Parâng îl poți admira în toată splendoarea lui.

Traversăm aprigul Gălășescu Mare pentru un popas pe fratele său mai blajin Gălășeșcu Mic  2433 metri. O ploaie necruțătoare cu grindină venită parcă din senin ne curmă toate speranțele de ajunge într-un timp util la Fereastra Mare a Sâmbetei.  O pânză deasă de picături reci și repezi se țeseau de-a curmezișul potecii de n-o mai puteam zări. Săgeți de foc brăzdau cerul. De după fiecare stâncă ca din răscolirea unui cuib de șerpi se ițeau suvițe albe de apă ce tăiau poteca în curmeziș apucând pe unde le venea la îndemână, ca să se rostogolească în goană zgomotoasă la vale. Nu aveam ce face. Trebuia să înaintăm. Liniștea obișnuită a înălțimilor se transformase într-o neîntreruptă muzică infernală. Ropotul ploii era întărit de zăngănitul metodic al șuvoaielor grăbite, de prelungul ecou al trăznetelor. După câteva minute de întuneric norii au prins a se destrăma iar soarele a început să lumineze din nou. Toate se petrecură în câteva clipe. Rămăseserăm înmărmuriți nu atât de frică cât de admirație în fața năprasnicei măriri a șuvoiului, domolit peste câteva minute. Scăpați de pericol contemplam parcă măreția elementului naturii aflată în plină furie. Până la Fereastra Mică a Sâmbetei nu ne mai despărțea decât un urcuș pe culmile domoale ale vârfului Gălășescu Mic.

Din Fereastra Mică a Sâmbetei spre sud de desfășoară Muchia Scărișoara-Picuiata  desprinsă din vârful Moldoveanu asemenea unei potcoave. Aici de pe valea Bândei se urcă spre zona de tranziție de la relieful glaciar spectacular cu mari prăvălituri și stâncării la ținutul culmilor masive dar domoale și al plaiurilor alpine primitoare.  De la frumoasa piramidă a Vârfului Urlea creasta Făgărașului virează 90 de grade spre sud circa 2 km pentru ca la Fundul Bândei  să revină la fel de brusc pe direcția estică. Creasta Urlea-Dara face practic trecerea de la stâncă la iarbă.

Suntem în apropiere de Căldarea glaciară a Bândei deosebit de frumoasă dar extrem de periculoasă. Iarna aici se produc cele mai sălbatice avalanșe din România iar vara nici măcar ploaia să nu te prindă pe acolo. Aici ca într-o coroană ce înconjoară valea reperăm trufașe și semețe de la vest la est  vârfurile Cheia Bândei 2383 metri, Urlea 2473 metri, Iezerul 2429 metri și Fundul Bândei 2454 metri.

Sub noi se deschide o panoramă cu refugiul urmat de traseul de creastă spre vârful cu 4 nume Budru, Glemea, Vârful între Ferestre sau Slănina cu a sa altitudine de 2268 metri. După traversarea acestui vârf urma a se deschide Fereastra Mare a Sâmbetei a cărei frumusețe aveam să o admirăm mai în profunzime în coborâre.

Cu un ultim efort încununat de succes ajungem în sfârșit la Fereastra Mare a Sâmbetei. în depărtare ca un mesaj de la revedere mai reperăm impozanta piramidă a trufașului Urlea și căldarea spectaculoasă a Bândei. Jos în vale înspre Ardeal se deschide impozanta și fascinanta vale a Sâmbetei.

Aici la capăt de drumeție pe creasta Făgărașului am simțit că devenisem un fir din imensitatea nedesluşită. Trăiam clipele de extaz ce te eterizează în fața infinitului indisolubil în care se contopea cer, pământ și ființa noastră. În amorţeala fericirii pe care o trăiam, începură să joace înaintea noastră lumea vie a zânelor din poveştile copilăriei, urmărind mutarea înceată a stelelor în jurul celei polare, gândurile fără voie se înălţau şi mai sus de ele, în taina nepătrunsă a puterii ce le mişca. Sub farmecul măreţ al naturii impunătoare, ne lămuream licăririle născute în sufletul celor ce trăiau mai adesea cu ea. Aşa au luat naştere poveştile; aşa a izbucnit în versuri simple răscolirea sufletului celui izolat de lume. Cu privirea mijind spre est unde se continua traseul de creastă am făcut un legământ – să ne reîntoarcem cât mai curând spre a completa în integralitate drumul printre nori al Făgărașului până acolo unde cel mai semeț masiv al României își lasă grumazul gârbovit cu culmi domoale spre Plaiul Foii predând parcă ștafeta semețului Crai al Carpaților -Munții Piatra Craiului.

A urmat apoi traseul de coborâre pe Valea Sâmbetei pe marcaj triunghi roșu poate unul dintre cele mai pitorești ieșiri din creasta Făgărașului. Pragul glaciar te îndeamnă la o coborâre de aproape 1000 de metri diferență de nivel însă priveliști minunate, primitoare te îndeamnă să trăiești o adevărată tihnă sufletească.  Căldarea din Fereastra Mare a Sâmbetei are un farmec aparte un adevărat paradis al Făgărașului  al  cărui cadru pitoresc urmează a fi descris mai în detaliu în ultimul episod al traversării crestei când pornind de aici am completat dominoul celei mai lungi, provocatoare și fermecătoare creste a României.

În curând aveam să dăm de jnepeni una dintre cele mai plăcute întâlniri în zona alpină. Grija la fiecare pas, atenția la fiecare obstacol cumulată cu oboseala ne stresează și ne răpește plăcerea contemplării locurilor. Dar încercăm să facem un ultim efort și întorcând pentru ultima dată privirea reperăm un ultim tablou al crestei cu muchia Drăgușului.

Suntem fericiți căci nu am putut da altă numire mulțumirii ce am simțit-o acolo în izolarea deplină a imensității desfășurată înaintea ochilor. Amețiți de lumină, de aerul răcoros, de zarea largă poposim o bucată de vreme uluiți de atâta farmec la care luarăm parte. Întorcându-ne privirea și spre culmea Sâmbetei sorbim parcă cu privirea bolta nemărginită a cerului, făpturile variate ale munților, podoaba mândră a brazilor.

Pe cealaltă parte a muntelui pe valea pârâului Sâmbăta amurgul serii se lasă peste tabloul neuitat al naturii care ne apare când înnourată și mohorâtă, când surâzătoare, fețe ale veșnicei vieți, distrugere și zămislire, fecunditate și podoabă într-o ritmică alternanță unitară prin construcție. Roata vieții e aceeași. Așa stă scris în frumusețile sculpturale ale mândrului Făgăraș.

Am ajuns spre seară la Cabana Valea Sâmbetei punctul terminus al drumeției noastre. Aici din pragul cabanei nu ne-a mai rămas decât să exclamăm încă o dată cu voce neîntreruptă – Adio Făgăraș, podoabă stâncoasă nestemată a României, Vom pleca acum dar nu te vom părăsi niciodată. Vei avea întotdeauna un loc special în sufletul nostru. 

III. IMPRESII LA FINAL DE DRUMEȚIE

Păstrând proporțiile cine ajunge pe crestele înalte ale munților Făgăraș are aceeași voluptate care îl încearcă și pe temerarul ce se avântă în luptă cu verticalitatea Everestului. Și unul și altul caută izbânda. Și unul și altul își depășesc propriile limite. Și unul și altul știu că trecuți dincolo de nori au ajuns acolo sus la granița abia văzută a lumii. Și cât de minunată li se pare lumea aceasta. Mă bucur că am putut împărtăși un asemenea sentiment pe cea mai semeață creastă a României. În România masivul Făgăraș este superlativul absolut în materie de creastă montană. Traversarea crestei estice a Făgărașului este o adevărată lecție de psihologie care îți definește personalitatea, îți testează curajul, îndârjirea, tenacitatea și răbdarea. Izvoarele țâșnind din peretele muntos îți dau senzația unui uriaș din care emană viață iar stâncile sale colosale desăvârșesc un adevărat templu al naturii. Impresionante sunt și vor rămâne acele portițe care parcă dezvăluie două lumi, două regiune istorice Ardealul și Muntenia unite prin același liant granitic. Totodată monumentalele sale vârfuri alegând cu titlu de exemplu: Iezerul Caprei, Vânătoarea lui Buteanu, Capra, Arpașu Mare, Podragu, Viștea, Moldoveanu domină văzduhul României. De neuitat vor rămâne și lacurile glaciare de legendă Bâlea, Capra, Podrăgelu, Podragu, Iezerul Moldoveanului și Gălășescu de o gingășie extraordinară.