Triada vulcanică – Masivele Călimani, Gurghiu, Harghita
Despre Călimani, Gurghiu, Harghita se poate spune pe bună dreptate că reprezintă o triadă vulcanică de excepție a Carpaților României. Deseori cu prilejul orelor de geografie aceste masive erau mereu aduse în discuție ca parte integrantă a Carpaților Orientali mai precis faptul că sunt incluse în grupa munților Moldo-Transilvani. Situați strategic la granița a trei regiuni istorice Ardealul cu întreg Ținutul Secuiesc și zona Bistriței, Bucovina cu Țara Dornelor și Moldova cu zona Bârgăului, acești munți au căpătat aura unui paradis vegetal nealterat și unic prin biodiversitatea sa constituind în același timp un punct de întâlnire al unor tradiții, obiceiuri și legende originare într-o multicularitate etnică diversă ce a supraviețuit de-a lungul secolelor.
Munții Călimani sunt, alături de Gurghiu și Harghita, cei mai tineri din România, craterele vulcanice care i-au format stingându-se acum 1,8 – 5 milioane de ani (Cuaternarul inferior). Sunt constituiți din alternanțe de lave, conglomerate și cenușă și din cauza activităților postvulcanice în structura lor s-au produs acumulări de limonit (minereu de fier cristalizat) și sulf. Călimaniul este cel mai înalt munte din tot lanțul vulcanic românesc, altitudinea maximă fiind atinsă în Pietrosul Călimanului, 2.100 de metri, zonă alcătuită din stive de lave andezitice, care s-au dezagregat ușor și care au dus la acumulări de blocuri dispuse haotic și grohotișuri ce curg pe pante. Personalitatea acestui munte este dată de imensa cupolă vulcanică, cu altitudini de 1.800 – 2.000 de metri, ale cărei vârfuri delimitează căldarea ferestruită de obârșiile Negrei Șarului, crater cu diametru de 10 kilometri.
Cu o lungime de aproximativ 60 de kilometri, masivul Călimani este cel mai extins masiv vulcanic din România, fiind prins, în nordul țării, de zona depresionară a Dornelor, munții Bârgău, munții Bistriței, munții Giurgeului și, la sud de râul Mureș, de munții Gurghiului. Fiind mărginiți la sud de defileul Toplița – Deda, munții Călimani au rămas destul de necunoscuți turiștilor datorita lipsei de popularizare a zonei, fapt datorat într-o oarecare măsura și fostei exploatări de sulf, care în prezent este în plin proces de ecologizare. În munții Călimani întâlnim un fenomen unic în lume: vulcanocarstul. Fenomenul, a constat în dizolvarea și erodarea feldspatului de către apa meteorică, având ca rezultat diverse formațiuni subterane, printre care și peșteri. Unele dintre acestea, cunoscute sub numele generic de „Grotele Luanei“ – „Palatul de Ciocolată“, „Ruinele“ şi „Grota Haosului“ – au avut de suferit în urma excavării carierei pentru sulf. Astăzi se pare că au mai rezistat Grota Strâmtu și Peștera Piatra Corbului. Întinzându-se pe suprafața a patru judeţe – Mureş, Bistriţa Năsăud, Suceava şi Harghita – Masivul Călimani excelează în peisaje de o frumuseţe impresionantă. Aproape întreaga suprafaţă este acoperită de creste montane şi văi foarte bine împădurite. Traseele marcate şi cabanele la altitudine sunt destul puţine, fapt ce contribuie la sălbăticia peisajelor întâlnite. Pentru accesul în partea înaltă a Călimanilor se pot alege ca puncte de plecare numeroase localități, printre ele Vatra Dornei, Piatra Fântânele, Colibița, Toplița sau Lunca Bradului. Am ales să pătrund în acest paradis montan tainic și fabulos în același timp prin Toplița la mijlocul lunii iunie 2019 traversând defileul de poveste al Mureșului de la Toplița-Deda. Poposind la malul râului Mureș din dreptul localității Toplița, printre norii mohorâți de ploaie se puteau repera deja fabuloasele creste ale Călimaniului. Pe moment atunci mi-a tresărit un gând încercând parcă să prefigurez viitor mers al drumeției – Vă salut oameni faini. Aici de pe Călimani. Unde Mureșul își croiește un defileu de poveste. Așa a început aventura în cel mai tânăr masiv din lanțul carpatic printre conuri vulcanice stinse, printre izvoare minerale, stânci bazaltice și falnicii brazi ai Harghitei.
Deși drumeţia propriu-zisă a fost lungă și epuizantă pe alocuri presărată cu nenumărați kilometri de forestier aspect pe care îl voi relata pe larg într-un întreg articol dedicat în exclusivitate acestui masiv, munții Călimani sunt unul dintre masivele de poveste ale României pentru care i voi păstra în suflet pentru tot restul vieții. Vor rămâne în memorie brazii colosali asemenea unor lumânări, cei mai mari brazi pe care i-am văzut în viața mea,
farmecul cascadei Lomășita, ascunsă timid în pădure,
peisajul de poveste de pe vârful Rățitis și în apropierea acestuia
, belvederele superb spre zona Vatra Dornei
, dihania de vârf Nehoiu unguresc care mi-a mâncat ficații,
perdeaua de mister de pe vârful Pietrosul Călimanilor
, cariera de sulf de pe vârful Negoiu românesc
, peisajul de poveste din poiana Franz Josef
, Lacul glaciar Iezerul caz unic în Carpații României și într-un masiv vulcanic
și nu în ultimul rând covorul splendid al bujorilor de munte răsăriți timid printre stânci.
În rest forestierele, bătăile la tălpi, căldura și uneori ploaia au fost cât de curând date uitării. Țin sa mulțumesc și oamenilor inimoși din zonă în special pădurarului din Lomaș, acelor familii din Toplița: Coșarcă, Țăran,Kimpian și toți ceilalți, alături de care m-am simțit ca în familie la lacul Iezerul, băiatului din Toplița Vale care m-a scutit de o lungă porțiune de forestier. Despre Munții Călimani se pot spune multe. Cu siguranță însă se poate afirma că sunt unii din cei mai sălbatici munți ai României, locul fiind un adevărat paradis pentru cei care iubesc muntele. Munții Călimani nu sunt singurii munți vulcanici din România, dar ei sunt cei mai înalți și cei mai extinși munți vulcanici fiind și cei care și-au încetat activitatea eruptivă ultimii. În plus acolo se văd spectaculoase urme ale glaciaţiunii prin căldări glaciare, găsim cel mai mare crater vulcanic din țară, al cărui diametru atinge aproape 10 kilometri, dar și creste alpine. Peisajele impresionante care te lasă mut de uimire, fauna bogată și selectă (cocoșul de mesteacăn este un locatar nelipsit al parcului) și flora deosebită din care nu lipsesc bujorul românesc de munte, zambrul si jneapănul conferă masivului Călimani toate atributele unei adevărate oaze de liniște în nordul României în care descoperi la orice pas câte-o minune a naturii. La finalul drumeției poposind la malul lacului Iezer am rămas cu o vie amintire că am pășit pe un alt loc de basm al Carpaților României la graniţa a două regiuni istorice Ardeal şi Bucovina cu oameni calzi şi primitori asemenea naturii fermecătoare ce îi înconjoară.
Am tot zis că viu, aici în Gurghiu. Să lansăm și raidul vizitând și Praidul. Ni se pune pata vizitând Sovata. Și urcăm la Saca zis și Mezo-Havas printr-un loc cam tainic într-un alt masiv vulcanic 🌋.
Munții Gurghiului fac parte din lanțul vulcanic ce căptușește latura internă a Carpaților Orientali, încadrându-se în grupa sudică a munților vulcanici. Încep de la Defileul Deda-Toplița și țin până la izvoarele Târnavei Mari (Pasul Sicas 1000m), de unde se coboară în partea superioara a Depresiunii Giurgeu (la Suseni). Spre est,vin în contact cu Depresiunea Giurgeu printr-un abrupt de 200-300m, situat la limita dintre platoul de lave si glacisurile acestuia, la altitudinea de 850-950 m. În vest ei ajung până la Depresiunea Transilvaniei, care înregistrează o seama de intrânduri pe Văile Gurghiu (Ibănesti), Niraj (Eremitu), Târnava Mare (Zetea). În sectorul dintre Niraj si Târnava Mare, lângă munte este situată Depresiunea Sovata-Praid, în vestul căreia sunt prezente unele înălțimi cu altitudine de munte: Becheci (1079 m), în dreapta Târnavei Mici, Șiclod (1025 m) si Firtus, cu aglomerate vulcanice, care sunt atribuite de către unii autori muntelui. Ca și căi de acces în partea de vest sunt localitățile Sovata,Reghin,Lăpușna, în parte de nord Lunca Bradului, Stânceni, Toplița, Sărmaș, în partea de est Ditrău, Remetea, Lazărea, Gheorgheni, Joseni, Ciumani, Suseni, Voșlobeni, Borzont iar în partea de sud Praidul. Din punct de vedere administrativ-teritorial acești munți se întind pe teritoriul județelor judetelor Mureș si Harghita.
Din punct de vedere geologic Munții Gurghiului, localizați la sud de Defileul Mureșului, s-au format în urma unor intense activități vulcanice din timpul Neogenului (Pliocenul Inferior) ce a dus la apariția unor imense acumulări de lavă în alternanță cu aglomerate și cenușă vulcanică, creând un anumit tip de vulcani și anume strato – vulcanii. Craterele Munților Gurghiu s-au stins în urma cu 1,8-5 milioane de ani,în Cuaternalul Inferior.
Am pășit pe tărâmurile Gurghiului într-o caniculară zi iulie 2019 alegând ca și cale de acces regiunea Praid-Sovata, iar când faci referire la aceste localități imaginea este indisolubil legată și face trimitere la un adevărat ținut și împărăție a sării. Istoria exploatării sării din Transilvania își are originile undeva în epoca romană. Se spune că zăcământul de sare de la Praid păstrează mai multe taine, care țin de geologie, istorie, minerit și de efecte balneare curative. Prima taină este chiar geneza sării din bazinul Transilvaniei. Aliniamentul estic Corund-Praid-Sovata-Gurghiu este marcat de aparițiile „brâului de sare”, în cadrul căruia sarea de la Praid apare la suprafaţă ca pălăria unei uriașe ciuperci. Se apreciază că formarea sării din Transilvania datează de aproximativ 20-22 milioane de ani rămășite consistente ale fostei mări Tettis ce acoperea în întregime câmpia Panoniei și podișul Transilvaniei. Pe vremea regatului Ungariei sarea, resursă minerală prețioasă în evul mediu, a fost monopol regal, exploatarea acesteia neputându-se face decât cu încuviințarea regelui. Ulterior în timpul ocupației habsburgice mineritul subteran propriu-zis la Praid, a început sub conducerea inginerului de mine austriac Johann Frendl. A fost deschisă mina Iosif sau ocna „clopot“. Sarea extrasă, legată în piei de bivoli, a fost trasă la suprafață cu ajutorul crivacului, acționat cu patru perechi de cai. Extragerea sistematică a sării a început în anul 1787, când salina din Praid a trecut în proprietatea vistieriei de la Viena. Tehnica mineritului din salinele din Transilvania și Maramureș a fost restructurată după Primul Război Mondial de către administrația română de stat, iar în 1945 a fost introdusă metoda de exploatare prin împușcare.
Ce se mai poate spune despre Praid este faptul că a fost atestat documentar pentru prima dată în 1564, iar numele său vine din cuvântul maghiar „paraj” , însemnând păşune mică cu iarbă. Aici se găsește unul din cele mai mari zăcăminte de sare din Europa, cu rădăcini la 2,7 km adâncime. Sarea din zăcământul Praid cuprinde cantități exploatabile pe sute de ani și constituie una din comorile de neprețuit ale Ardealului. Chiar dacă majoritatea celor care îi calcă pragul sunt tentați mai degrabă să umple ștrandul din localitate sau să viziteze salina, Praidul mai deține o comoară de neprețuit strâns legată de minereul care i-a clădit identitatea și renumele în istorie. Rezervația naturală Muntele de Sare de la Praid este una dintre cele mai spectaculoase zone din Transilvania. Suprafața de 66 hectare a rezervației naturale se află la sud-vest de stațiunea turistică Praid și se suprapune peste domul de sare Muntele de Sare (576 m). Muntele de Sare a ajuns să fie un dom separat datorită pârâului Corund și a activității umane. Fermecat de unicitatea sa am putut admira mut de uimire niște fenomene cum rar i-a fost dat omului să vadă de la doline în sare, lapiezuri, chei în sare, spălări de versant în sare, izvoare de apă sărată, etc. Defileul de sare se află în partea de sud-vest a rezervației, format de pârâul Corund, care a retezat muntele de sare, treptat adâncindu-se, lăsând în urmă pereți abrupți de sare, stânci de sare albe, spectaculoase. De demult, în chei, se făcea exploatare la suprafață. Traseul în lungime de cca. 1 km are 7 puncte de interes. Canionul de Sare s-a format și datorită activității omului: săpăturile rămase după exploatarea sării s-au umplut cu apă de ploaie care le-a dizvolat, lărgindu-le. Acestea s-au transformat în adevărate lanţuri de lacuri. În valea dintre lacuri s-a format canionul sării, adâncit apoi de pârâul Corund. Aici s-au organizat clăci pentru reabilitarea băilor cu nămol.
Am părăsit zona Praidului cu profundul simțământ că natura prin forțele sale nebănuite a avut capacitatea de a sculpta adevărate bibelouri în sare modelând acest mineral cu dalta nemăsurată a timpului. Completând ținutul magnific al sării am poposit pe mai departe în stațiunea Sovata punct de plecare în drumeția spre masivul Gurghiu. Sovata este una dintre stațiunile balneoclimaterice recunoscute atât la nivel național, cât și internațional. Cu circa 9.000 de turiști, pe sezon, Sovata -Perla Mureșului impresionează, în primul rând, prin aspect, multe hoteluri și vile fiind construite în secolele XIX și XX. Situată la poalele munților Gurghiului, pe valea Târnavei Mici, cu un potențial major balnear și terapeutic, pe teritoriul actual al stațiunii balneoclimaterice se află o salbă de lacuri sărate, care au luat naștere datorita faptului că aceasta este așezată în întregime pe un masiv de sare. Apele izvoarelor și lacurilor sărate erau folosite pentru băi încă dinainte de secolul XVIII-lea. În 1872 au fost puse bazele primei băi publice din localitate, denumita “Gera”, autorizată ca baie terapeutică în 1876. Stațiunea de jos s-a dezvoltat în jurul acestei băi. Între anii 1960-1980 stațiunea a beneficiat de investiții majore, fiind construite cinci hoteluri și o nouă bază de tratament. După anul 2000 au fost construite multe cabane și case de vacanță private.
Lacurile sărate din Sovata sunt carstice formate în doline de sare în depresiuni mai mici sau mai mari. Formarea lor este legată într-un fel și de exploatarea de sare din trecut. Ca și lacuri sărate putem enumera: Lacul Ursu,Lacul Negru, Lacul Aluniș, Lacul Mierlei,Lacul Verde si Lacul Rosu iar distinct ca și lac de apă dulce Lacul Paraschiva. Cel mai mare lac sărat din Sovata este Lacul Ursu, care este unic în Europa. Lacul Ursu este cantonat într-o mică ocnă de sare părăsită, și s-a format în anul 1881. Marea sa valoare constă în caracterul helioterm. Lacul Ursu se întinde pe o suprafață de 40.235 mp, adâncimea medie este de 6 m, iar concentrația de sare este de 250 ‰.
Cel mai vechi lac al orașului Sovata este Lacul Negru, care este de origine antropogenă, era vestit pentru nămolurile sale terapeutice care însă au fost extrase și folosite pentru diferite tratamente, iar rezervele de nămol s-au terminat și apa lacului nu se mai folosește.
Lacul Aluniș, este cunoscut drept ca fratele geamăn al Lacului Ursu, s-a format într-o fostă ocnă de sare fiind cunoscut mai ales pentru nămolurile sapropelice.
Lacul Mierlei este cel mai tânăr lac al stațiunii Sovata. S-a format la începutul anilor 1950, într-o dolină de sare. Nămolul lacului se folosește în tratarea durerilor de spate și a durerilor membrelor.
Lacul Roșu și Lacul Verde se afla în vecinătatea Lacului Ursu și s-au format concomitent cu acesta. Au o salinitate mai redusă și nu sunt folosite, ele sunt pitorești la baza micului „ Munte de Sare” de pe care se scurg șiroaie de apă de ploaie, sculptând un microrelief cu lapiezuri în sare.
Salba de lacuri din jurul Sovatei se închide cu lacul Paraschiva care se află într-una din cele mai frumoase zone. Este un lac cu apă dulce ce s-a format la începutul anilor 1980 din precipitații. Stratul sedimentar al lacului este atât de gros, încât apa adunată nu a atins stratul de sare. Astfel se explică faptul că acest lac are apă dulce cu toate că este înconjurat de munți de sare.
Traversând universul aproape paradisiac al Sovatei curajoși ne-am avântat spre crestele Gurghiului în descoperirea celorlalte comori ascunse ale acestuia. Masivul Gurghiu la fel ca și omologii acestuia Călimani și Harghita este dominat de varietatea reliefului vulcanic (conuri, cratere, căldări, forme reziduale), gradul mare de împădurire, bogăția faunei și componentele hidrogeografice. Toate aceste componente sunt în măsură să facă din acest masiv un masiv pretabil pentru turismul de drumeție montană stimulat de valoarea peisagistică de o mare diversitate a regiunii montane înalte, dependența de substratul litologic și de învelișul vegetal ce înregistrează etajarea altitudinală. Urmând valea Sebeșului și ulterior valea pârâului Isop, Gurghiul te întâmpină cu păduri sălbatice, pestrite dispuse uneori într-o ordine nefirească de la pâlcuri de brazi și molizi în zonele de joasă altitudine la o zonă de paltini și fagi în apropierea zonei de pășune alpină.
Depășind această nebuloasă dispunere a straturilor de vegetație, peisajul în continuare se completează cu o zonă de pășune alpină întinsă. Pășind pe pajiștele poienii Repașad aveam să descopăr o întinsă zonă de platou montan mărginită de brazii semeți ai Gurghiului. Pe moment am avut senzația că mă aflu pe scena unui amfiteatru imens unde spectatorii adică brazii din jur erau pregătiți să savureze un adevărat spectacol. Liniștea din aceste locuri ne-a fost tulburată din când în când de lătratul câinilor de la stânele din zonă. În rest parcă aveai senzația că te afli într-o întinsă zonă de preerie undeva poate prin Argentina în câmpia Patogoniei. Întorcând privirea spre dreapta nu ai cum să nu reperezi crestele celorlalte masive din jur Călimani și Giurgeu precum și pâlcurile pitorești ale brazilor ce o înconjoară.
La final de drumeţie în munții Gurghiului deși nu am ajuns pe vârful Saca Mare pot să spun despre acest acest masiv că mi-a dat ocazia descoperirii unei vegetații pestrite. Va rămâne astfel memorabilă Poiana Repașad care ne-a luat circa oră și jumătate să o traversăm precum și sălbăticia pădurilor din zonă, în coborâre pe un vechi drum forestier pe care am fost nevoiți sa îl urmăm întrucât s-a pierdut marcajul.
De neuitat va rămâne și porția de afine servite direct de la sursă.
Deși este un masiv nu prea atractiv mai ales datorita distanțelor lungi de străbătut masivul Gurghiu rămâne un loc unde sălbăticia este la ea acasă.
Mulţi zic că nici nu a fost în Secuime cel care nu a vizitat Muntele Sfânt al Secuilor, Harghita-Mădăraş. Munții Harghita constituie partea mijlocie a lanțului vulcanic situat pe latura de vest a Carpaților Orientali; ei domină depresiunea Ciucului cu peste 1200 de metri, iar spre izvoarele Baraoltului si Tîrnavelor lasă treptat culmi fierăstruite. În zona înaltă, munții Harghita sunt împăduriți; piscul Harghita-Mădăras (1800 m), Coltul Teșit (1709 m) și Muntele Harghita (Ciceu) abia își arată stâncăriile în poieni. Peisajul este variat, colorat, cu poteci și drumuri comode. Totodată masivul este o destinație turistică importanta în zonă datorită peisajului frumos, a traseele montane variate și a faunei bogate.
Așadar Am avut ce achita tocmai aici în Harghita. Decontând un an frumos splendid și miraculos vizitând regiuni și munți care oare-s mai frumoși. Așa a început pe scurt aventura montană în munții Harghitei vizitând vârful Harghita -Mădăras – Muntele sacru al secuilor completând astfel trioletul masivelor 🌋 vulcanice Călimani – Gurghiu-Harghita. Punctul de plecare a fost din dreptul comunei Mădăraș iar pe parcursul drumeției spre vârful cel mai înalt (1801 m) al Munţilor Harghita care nu implică dificultăți majore de traseu te cuprind sentimente profunde. Pe lângă admirația oferită de peisajul feeric, ireal de frumos, ce se deschide jur-împrejur cu viziunea splendidă înspre Masivul Hășmașu Mare și crestele Ciucului te mai cuprinde încă un sentiment. Ajungi într-un loc mistic în care vei înţelege de ce este Sfânt acest munte. Energiile divinității şi telurice pot fi resimțite aici poate mai intens ca în alte locuri și poate că nu numai noi, oamenii, putem simți acest lucru. Harghita-Mădaras este cel mai înalt munte al Munților Harghita și al Secuimii, fiind o rămasiță nordica a periferiei craterului stratovulcanic. Lățimea craterului de odinioară este de 5 km. Din latura de sud izvorăște râul cel mai lung al Harghitei, pârâul Vârghis. Pentru ca să ajungi în vârful Harghita-Mădăraş trebuie ca mai întâi să ajungi în zona cabanelor din staţiunea Harghita-Mădăraş. Din staţiune până în vârful muntelui este foarte ușor fiind un traseu lejer de circa o jumătate de oră. Staţiunea Harghita-Mădăraş este situată la mare altitudine (circa 1.700 m), are mai multe cabane din care unele foarte noi şi este renumită pentru pârtiile de schi situate între 1500 şi 1760 m altitudine. De aici urmând o scurtă potecă spre dreapta ca destinație finală te întâmpină Vârful Harghita-Mădăraş, cu ai săi 1801 m, cel mai înalt din segmentul sudic al lanțului eruptiv Călimani – Gurghiu – Harghita. Vârful este situat în partea centrală a masivului Harghita de Nord, delimitat la nord de pasul Şicasău (limita cu Munţii Gurghiu), iar la sud de pasul Vlăhiţa sau Tolvaioş (limita cu masivul Harghita de Sud). Ajungând pe vârf peisajul din jurul tău capătă o aură mitico-legendară oferindu-ți în același timp sentimentul că ai călcat pe un tărâm încărcat de spiritualitate. Vârful este presărat cu tradiţionalii stâlpi secuieşti întâlniţi peste tot în Secuime, inclusiv în cimitire.
Alături de stâlpi, sunt monumentele decorate cu simbolurile tradiţionale secuieşti şi anume Soarele şi Luna, pe care le găsim și pe steagul secuiesc. De asemenea, se poate observa şi Turul, pasărea fermecată din mitologia maghiară.
Harghita-Mădăraş era locul de pelerinaj al catolicilor secui anterior cultivării tradiției marelui pelerinaj de Rusalii de la Şumuleu-Ciuc. Pelerinajul de la Şumuleu-Ciuc sărbătoreşte tocmai victoria din perioada Rusaliilor anului 1567 a secuilor catolici contra armatei ungurilor reformaţi veniţi în misiune de convertire. Mulţi dintre credincioşii veniţi în pelerinaj la Şumuleu-Ciuc mai ales cei din Ungaria obişnuiesc să urce şi aici la Harghita-Mădăraş şi să lase panglicile, cocardele şi alte simboluri naţionale şi religioase aduse din localităţile din care au venit, în acest fel binefacerile pelerinajului răsfrângându-se şi asupra celor care nu au putut veni. Locul se îmbogăţeşte permanent cu noi monumente.
Așadar relaxare, brazi, legende sacre și o cazare excepțională au fost toate ingredientele unei frumoase drumeții la sfârșit de septembrie în munții Harghitei luminați de razele blânde ale soarelui. Cu ocazia acestei drumeții epilog al drumețiilor montane pe anul 2019 am avut ocazia de a descoperii pentru a patra oară frumusețile Harghitei o regiune cu un decor natural excepțional de care nu mă pot satura ori de cate ori i calc meleagurile. Memorabile vor rămâne imaginile splendide cu depresiunea Ciucului care mi s-a deschis ca un evantai acolo de sus din zona alpină
, crestele luminate în soare ☀ ale masivului Hășmasu Mare cu Hăghimașu și Piatra Singuratică,
cascada Săritoarea o bijuterie a naturii ascunsă timid și discret într-un desiș de pădure,
De asemenea sa nu uităm de vârful Harghita -Mădăraș-Muntele sacru al secuilor precum și de sălbăticia pădurilor de conifere devenite deja un brand al zonei.
Ce mi s-a părut surprinzător în aceasta zonă e felul cum direct dintr-o zonă de plopi și decor de crâng pătrunzi într-un tunel de brazi falnici și viguroși. În rest nu pot decât sa rămân plăcut impresionat de cazarea excepțională oferită atât în prima noapte la Gheorgheni un oraș cochet și liniștit cât și sus acolo în zona cabanelor Harghita -Mădăraș. Este poate un exemplu despre modul cum se poate face turism în mod elegant și profesionist.
Închei acest articol cu o ultimă imagine a crestelor masivului Hășmașu Mare care străjuiește din vremuri milenare splendida depresiune a Ciucului și peisajul feeric ce o înconjoară.
